A+ A A-
18 Feb
Voteaza acest articol
(2 voturi)

In memoriam...astăzi după amiază se ridica la cer Valeriu Gafencu

...“o să fiu zvârlit ca un gunoi, cu hoții în același cimitir”

Cum a murit, în data de 18 februarie, sfântul mucenic Valeriu Gafencu.
Pentru credinta sa, Valeriu Gafencu a fost învrednicit de Dumnezeu să-şi cunoască ziua morţii.

Pe 2 februarie 1952, el şi-a rugat camarazii să-i procure o lumânare şi o cămaşă albă, pe care să i le pregatească pentru ziua de 18 februarie. A mai cerut ca o cruciuliţă (pe care o avea de la logodnica sa) să-i fie pusă în gură, pe partea dreaptă, spre a fi recunoscut la dezgropare.
La 18 februarie, între orele 14.00 şi 15.00, dupa momente de rugăciune incandescentă, transfigurat, Valeriu a rostit ultimele sale cuvinte: "Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul şi ia-mi libertatea care-mi robeşte sufletul".

Astăzi, 18 februarie, are loc comemorarea anuală a lui Valeriu Gafencu și a tuturor deținuților politici care s-au stins în penitenciarul Târgu Ocna. În memoria martirilor români se oficiază un parastas la Troița ridicată de către familia Gafencu, în curtea Bisericii Sfinții Împărați Constantin și Elena din Târgu Ocna. Prima comemorare de la Târgu Ocna, lângă groapa comună a penitenciarului, a avut loc în 1991 fiind organizată de Asociaţia Foştilor Deţinuti Politici din România iar slujba a fost oficiată de părintele meu de suflet, Constantin Voicescu şi de părintele Iustin Paven. În cimitir au fost îngropaţi peste 120 de eroi anticomunişti care au împărtășit același crez românesc, martirizaţi în temnița de la Târgu Ocna.
Familie de martiri ai României
Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921 în localitatea Sângerei, judetul Bălți, în Basarabia. Tatăl său, Vasile Gafencu, a fost deputat în Sfatul Țarii, fiind printre acei patrioţi români care au votat în 1918 Unirea cu România.
După ocuparea Basarabiei de către Rusia, în iunie 1940, tatăl lui Valeriu Gafencu a fost deportat în Siberia, în Gulagul exterminării unde a fost ucis de rusoii bolşevici.
Lui Valeriu Gafencu i-a revenit sarcina de a se îngriji de restul familiei, mama şi cele trei surori.
În anul 1941, pe când era student în anul al II-lea la Facultatea de Drept și Filosofie din Iași, a fost arestat, la numai 20 de ani, din motive politice și condamnat la 25 de ani de muncă silnică de regimul Antonescu. Reputatul profesor de Drept Civil Constantin Angelescu l-a apărat la proces pe Gafencu, declarând: "Este unul dintre cei mai buni studenţi pe care i-am avut de-a lungul întregii mele cariere didactice". Dictatura antonesciană l-a condamnat aprioric pentru că făcea parte din Frăţiile de Cruce. A fost aruncat la Aiud până în 1944, apoi la Piteşti, unde ruso-evreii bolşevici au pus în practică sub controlul direct al Moscovei, cea mai oribilă barbarie a secolului XX, după cum afirmă Soljeniţin, el însuşi fost puşcăriaş al Gulagului sovietic, aşa zisa Reeducare, o bestialitate ce de-abia astăzi îşi arată efectele, dacă ne uităm la halul în care au ajuns milioane de români descreieraţi şi îndrăciţi.
La sfârșitul anului 1949, Valeriu este transferat de la Pitești la închisoarea Văcărești, iar în februarie 1950 a fost trimis la penitenciarul-spital din Târgu Ocna, unde moare după cumplite chinuri, sacrificându-se în beneficiul pastorului evreu Richard Wurbrand, bolnav grav ca și el, care va supraviețui datorită medicamentelor cedate de Valeriu Gafencu.
Cu puțină vreme înainte de moarte Gafencu a lăsat prietenilor o poezie testament:
“Rămas bun
Sângerând de răni adânci,
De zile fără soare,
De răni ascunse și puroi,
Cu oasele slabe și moi,
Stau ghemuit în pat și mâ gândesc
Că în curând am să vă părăsesc,
Prieteni dragi.

Nu plângeți că mă duc de lângă voi
Și c-o să fiu zvârlit ca un gunoi
Cu hoții în același cimitir,
Căci crezul pentru care m-am jertfit
Cerea o viată grea și-o moarte de martir.”
________________

Sfântul închisorilor, Valeriu Gafencu, batjocorit de Guvernul Ponta
În urmă cu trei ani, Guvernul PNL-PSD (USL), printr-o instituție din subordinea directă a primului ministru, Victor Viorel Ponta, cerea Primăriei Târgu Ocna, prin adresa Nr. 600/8.11.2012, retragerea titlului de cetățean de onoare, acordat de către Consiliul Local Târgu Ocna fostului deținut politic Valeriu Gafencu, considerat de către cei care au studiat regimul totalitar din România drept una dintre cele mai emblematice figuri ale istoriei întemnițaților politici din țară și nu numai.
Prin Hotărârea nr. 17 din data de 10.02.2009, Consiliul Local al orașului Târgu Ocna, Județul Bacău, acordase titlul de Cetățean de Onoare al orașului Târgu Ocna, post mortem, lui Valeriu Gafencu, sfântul închisorilor comuniste.
Denumirea şi recunoaşterea sa aparţine evreului Nicolae Steinhardt, creștinat în închisoare și devenit monah la mănăstirea Rohia. În minunata sa carte - „Jurnalul Fericirii“ - îl denumește pe martirul Valeriu Gafencu, drept „Sfânt al închisorilor“.
În semn de maximă batjocură față de comemorarea fostului deținut politic, martir al poporului român, Guvernul Ponta şi-a propus să desființeze memoria sfântului închisorilor ucis de bestiile bolșevice și cerea primăriei anularea hotărârii din 2009. În adresa guvernului Ponta se invoca Legea nr 51/1991 privind Siguranța Națională (!!) și se pretindea că Valeriu Gafencu ar fi fost condamnat în 1941 (student la vremea aceea!) pentru „activitate într-o organizație fascistă“.
Fasciştii, ca şi naziştii erau însă socialişti, de stânga, ca şi bolşevicii, cu aceeaşi ură faţă de creştini şi Dumnezeu. Ură ce străbate şi azi clasa politică aşa zis românească, ce guvernează, pe banii românilor, împotriva românilor. Principalul val de ură este îndreptat mai ales faţă de tot ceea ce înseamnă credinţă şi mărturisirea lui Dumnezeu, iar Valeriu Gafencu se numără între martirii mărturisitori ai acestui Neam, din acest motiv s-au îndreptat satanele asupra sa.
Documentul cu antetul Guvernului României reprezenta o mostră de sofism tembel cum rar s-a văzut. Selectam doar câteva pasaje pentru a înțelege toată lumea ce logică strâmbă guvernează în România, încă sub control bolşevic: „Având în vedere că Valeriu Gafencu a fost membru al unei organizații fasciste, fapt pentru care a fost condamnat de două ori de către statul român și faptul că nu a fost condamnat la închisoare de către regimul comunist, considerăm că acordarea titlului de cetățean de onoare reprezintă recunoașterea și încurajarea morală a imaginii unei persoane care a militat pentru valori și principii incompatibile cu valorile democrației“.

Sunt susținute, de către un evreu neokominternist - sentințele regimului Antonescu!
Alexandru Florian, cel care conduce institutul aflat în subordinea lui Ponta, se asociază unei sentințe militare ordonate de mareșalul Antonescu, ba mai mult, o și aprobă, iar în altă parte a stupefiantului document susține că Valeriu Gafencu nu a fost condamnat de regimul comunist, ci că a stat prin pușcării așa, de capul său, că nu avea ce face pe-acasă. Antonescu ba nu-i bun ba e bun în logica frântă a neokominterniştilor de teapa florianilor şi tismănenilor, după cum le vine bine la gheşeftu lor murdar.
Valeriu Gafencu a sfârșit în pușcărie salvându-i viața evreului Richard Wurbrand, căruia i-a cedat medicamentele sale, știind că nu mai are multe zile de trăit, având în vedere gravitatea bolii sale. Cităm din mărturia lui Ion Popescu cel care i-a fost coleg de pușcărie lui Valeriu Gafencu: „un deținut al lagărului Tg Ocna, Victor Leonida Stratan, care-l iubea și-l admira pe Valeriu Gafencu, a obținut printr-o intervenție specială de la familie un pachet cu streptomicină. Deoarece starea lui era ceva mai bună, a venit cu medicamentele la Valeriu, fericit că îi poate salva viața. Acesta le-a primit, dar a doua zi l-a înștiințat pe Stratan că a hotărât să le dăruiască pastorului Wurmbrand, spunând că salvarea lui ar însemna mult pentru dezvoltarea creștinătății, fiind o personalitate recunoscută, cu relații internaționale și o mare putere de influență. Deși Stratan s-a supărat, medicamentele au fost folosite de pastorul Wurmbrand, a cărui viață a fost astfel salvată prin devotamentul și jertfă de sine a studentului Valeriu Gafencu“.
Aşadar din mână în mână, de la un român la altul, preţioasele medicamente au fost oferite unui evreu, pentru a-i salva viaţa.
Sacrificiul suprem al creștinului în beneficiul unui evreu este batjocorit de guvernul Ponta, al cărui amploaiat, Alexandru Florian, urmaşul unui kominternist feroce, Radu Florian, tovarăş al lui Ion Ilici Iliescu, este principal vector al antisemitismului în România, prin acţiunile sale demente, alături de Vladimir Tismăneanu, urmaş al unei familii de komisari ai NKVD, strămoşul KGB şi de comisionarul vamal şpăgar Maximillian Katz.
Solicitarea adresată autorităților locale din Tg. Ocna este nulă de drept
A așeza efigia statului român, a Guvernului României pe un text de asemenea stupiditate și rea voința este însă cu atât mai grav cu cât induce și amenințări la adresa autorităților locale. Adresa a fost transmisă Primăriei Târgu Ocna de Institutul Național pentru Studiul Holocaustului în România „Ellie Wiesel“, instituție guvernamentală care prin OUG nr. 16/08.05.2012 a fost trecută în subordinea directă a lui Victor Viorel Ponta. Până la această dată, prin hotărârea nr. 902 din 4 august 2005 semnată de premierul Tăriceanu, aşa zisul Institut era desemnat drept instituție publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor.
Ponta și-a subordonat în 2011 Institutul Holocaustului iar acum aşezământul odraslei unui komisar bolşevic este finanțat din subvenții acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
În vara lui 2012, o altă hotărâre de guvern a conferit pseudo institutului atribuția legală de a propune Parlamentului legi sau modificări ale legislației existente.
Conform Notei de Fundamentare la Hotărârea Guvernului nr. 563/2012 privind unele măsuri pentru organizarea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național și a Secretariatului de Stat pentru Culte – „Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Ellie Wiesel“, instituție publică finanțată din venituri proprii și din subvenții acordate de la bugetul de stat, aflată în subordinea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, trece în coordonarea primului-ministru, printr-un consilier de stat, potrivit dispozițiilor art. VII pct.3 din OuG nr. 16/2012.“
Astfel, din dorința beizadelei comuniste, Alexandru Florian, care are acum rang de înalt funcționar guvernamental, şi cu girul "albanezului" Victor Ponta Naumovici, martirul închisorilor comuniste, Valeriu Gafencu, nu mai are dreptul nici măcar la pomenire.
Funcționarii guvernamentali care au adresat primăriei Târgu Ocna cererea abominabilă habar n-au însă de lege, de fapt chiar sfidează legea. Consiliul Local conferă titlurile de cetățean de onoare și tot acesta poate stabili condițiile în care se poate retrage, în conformitate cu art. 36 alin. 8 din Legea 215/2001. Degeaba se cerea primăriei să retragă titlul de cetăţean de onoare, fiindcă oricum nu poate să o facă.
Primarul nu conduce ședințele, doar le convoacă; ședințele sunt conduse de un consilier local ales ca președinte de ședința pentru maxim 3 luni; cât despre propunerea venită din partea Guvernului și a Institutului subordonat Ellie Wiesel, aceasta e doar facultativă, nu imperativă, sub litera legii, adică Consiliul Local nu e obligat să țină cont de ea.

Legionarii nu au fost fascişti, au fost întemniţaţi de nazişti, n-au fost condamnaţi la Nuremberg şi mai apoi au luptat alături de NATO împotriva URSS

Reacția societății civile, a organizațiilor foștilor deținuți politici, în frunte cu părintele Justin Pârvu de la mănăstirea Petru Voda față de actul de demență al funcționarilor Guvernului Ponta a venit neîntârziat, în 2012. Un mare număr de foști deținuți politici și organizații ale memoriei lagărelor comuniste au protestat public. În petiție se arătau următoarele:
„(...) Apartenența lui Valeriu Gafencu la Frățiile de Cruce și Mișcarea Legionară nu poate fi considerată ca apartenență la organizații fasciste în primul rând datorită neacceptării de către aceste organizații a definirii lor ca fasciste, În plus, este de notorietate faptul că Tribunalul de la Nurnberg, instanță penală internațională care a judecat crimele de război și crimele împotriva umanității comise de Țările aderente ale Axei Berlin-Roma și colaboratorii acestora, a scos de sub orice acuzare încă din timpul anchetei preliminare Mișcarea Legionară. Unul din argumentele autorităților penale internaționale de exonerare a Mișcării legionare de participare la crime împotriva umanității, a fost tocmai acela că, între 1941 și 1944, legionarii refugiați în Reich au fost deținuți în lagărele naziste ca prizonieri politici, alături de alte categorii aflate în dizgrația hitleriștilor, precum evreii, polonezii ș.a..
Faptul că Mișcarea Legionară nu a avut un caracter fascist a fost confirmat și după 1990 de mai multe instanțe românești care au acordat foștilor deținuți politici condamnați pentru activitate legionară drepturile cuvenite conform DL 118/1990.
Faptul că Valeriu Gafencu „nu a fost niciodată condamnat la închisoare de către regimul comunist“, așa cum se exprimă reprezentanții Guvernului Ponta, nu îi poate anula acestuia nici statutul de fost deținut politic și nici incontestabilele fapte de sfințenie, comportamentul său de martir al închisorilor comuniste. Acordarea post-mortem lui Valeriu Gafencu a titlului de cetățean de onoare al orașului Târgu Ocna, s-a făcut nu pentru apartenența sa la o mișcare politică, ci pentru comportamentul lui excepțional față de semenii săi din închisoare, mergând până acolo încât și-a iertat sincer torționarii care l-au dus la moarte.“

Valeriu Gafencu, batjocorit și de șeful BOR
Peste 2 milioane de români au pătimit în cele 200 de închisori și lagăre din România și URSS, în timpul regimului sovietic, dintre care 800 000 au murit în temnițe.
Unii dintre aceștia au rămas în memoria celor care le-au cunoscut jertfa și demnitatea pătimirii sub numele de “sfinți ai inchisorilor”. Sub această denumire, s-a încetățenit recunoașterea celor martirizați în inchisorile comuniste dar și în timpul regimului antonescian și a dictaturii lui Carol al II-lea. Însă în timp ce de exemplu Biserica Ordodoxă Rusă a canonizat peste 1000 de martiri ai lagărelor bolșevice din URSS, la noi BOR-ul lui Daniel Ciobotea n-a ridicat un deget măcar pentru a-i recunoaşte sfințenia unui martir cum a fost Valeriu Gafencu.
Valeriu Gafencu a fost omul jertfei totale şi-a sacrificat, pentru Hristos, Neam şi Ţară tinereţea, familia, libertatea şi viaţa. Oamenii îl cinstesc ca pe un mucenic, icoana sa găsindu-se în tot mai multe case.
Cu toate acestea Biserica Ortodoxă Română întârzie nejustificat canonizarea lui Valeriu Gafencu. Asta în același timp în care Biserica Catolică a trecut la canonizarea unui alt martir român, Vladimir Ghica, care a sfârșit în pușcăriile comuniste: “Sfântul Părinte Papa Francisc a semnat miercuri, 27 martie 2013, decretul prin care recunoaste martiriul slujitorului lui Dumnezeu Vladimir Ghika, ucis din ură față de credință la 16 mai 1954. Astfel, Vladimir Ghika, preot catolic si principe roman, va fi ridicat curând la cinstea altarelor şi înscris în rândul fericiţilor şi sfinţilor Bisericii Catolice”, se arăta într-un comunicat de acum doi ani al Arhiepiscopiei Romano Catolice București.
Amploaiații lui Ponta dar și cei ai lui Daniel Ciobotea dovedesc un mod cu totul aparte de recuperare a memoriei unor mari români care s-au jertfit pentru țară, "ucişi din ură față de credință", a celor care au pătimit pe nedrept în temnițe, dintre care foarte mulți au murit ca niște martiri, fiind uciși fără judecată sau în timpul detenției, sub tortură. O formă de asasinat post-mortem ce arată în ce fel se manifesta recunoștința adusă memoriei martirilor români.
Mișcarea desființatoare întreprinsă de komisarii lui Ponta și ai lui Ciobotea este o formă de dislocare a reperului istoric impus de personalitatea cu totul aparte a lui Valeriu Gafencu.
Generaţiilor de astăzi li se refuză dreptul de a-şi cinsti înaintaşii, luptători pentru libertate, ce s-au ridicat împotriva ciumei roşii jido-ruso-bolşevice.
Sfântul închisorilor, deși mort în temnița comunistă, a fost ucis - simbolic şi scriptic - încă odată, de către reprezentanţii Guvernului Ponta, odrasle ale kominterniştilor bolşevici care au ucis, au ucis, au ucis milioane de români...

http://www.curentul.info/2013/index.php/2013020682864/Actualitate/Sfantul-inchisorilor-Valeriu-Gafencu-batjocorit-de-Guvernul-Ponta.html

http://www.roncea.net/index.php/dosarul-ponta-udrea/item/435-guvernul-ponta-%C8%99i-prim%C4%83ria-din-tg-ocna-calc%C4%83-%C3%AEn-picioare-memoria-martirului-valeriu-gafencu

http://www.curentul.info/2013/index.php/2013052086657/Actualitate/Guvernul-Ponta-si-primaria-din-Tg-Ocna-calca-in-picioare-memoria-martirului-Valeriu-Gafencu.html

Scrieun comentariu

Se poate introduce HTML

(c) 2012 roncea.net & George Roncea. Toate drepturile rezervate.