A+ A A-

M-am apucat de această mică notă explicativă, în primul rând pentru că m-am plictisit până la scârbă de comentariile cretine ale unor așa ziși colegi din fosta așa zisă presă despre ”conexiunile lui Putin cu Trump” - ce pleacă absolut toate de la agentul de PR al lui Clinton, Geoană și Ponta, un anume idiot de Podesta căruia am avut ocazia - via directorul său pe Europa - să-i dau muie.

Publicat în Arhiva articole

Sau pe scurt, Mohammed și Soros, liderii dezastrului ce ne așteaptă, la cotitura postmodernismului...

Publicat în Arhiva articole

 Un studiu cu privire la bogăţiile perimetrului Roşia Montană ne-a fost remis la redacţie de inginerul sibian Doru Apostol. Publicăm un fragment din material, cu intenţia de a declanşa o dezbatere pe această temă, deoarece subiectul este prea amplu pentru a fi cuprins doar de o publicaţie.

Publicat în Arhiva articole

După aproape două luni de proteste împotriva încălcării Constituției de către Victor Ponta prin promovarea proiectului goldsteinilor, proiect de distrugere a Roșiei Montane, respins chiar de către juriștii Ministerului Justiției, s-a cristalizat în stradă o mișcare a unei noii generații de tineri cu o orientare clar anticomunistă și o remarcabilă responsabilitate civică.

Publicat în Arhiva articole

Un personaj aparent semihandicapat mintal cu un aspect delabrat şi mocirlos l-a transformat ieri, pe Soros, în lider al zecilor de mii de români care protestează faţă de aberanta afacere a aurului pe care guvernul Ponta şi Traian Băsescu vor să o perfecteze în favoarea lui Soros. Nu-i aşa că sună idiot şi arată ca o fractură logică întreaga propoziţie?

Publicat în Arhiva articole

Mişcarea protestatară împotriva goldsteinilor care încearcă să înhaţe (şi) Roşia Montană a devenit o ţintă predilectă a unor diversionişti din tot felul de grupări – apropiate factorilor politici aflaţi la putere.

Publicat în Arhiva articole

Tema Roșia Montană rămâne în topul atenției publice, atât în România cât și în afara țării. Ies la iveală noi amănunte ce confirmă faptul că pe fond „afacerea” Gold Corporation ar putea fi doar o mega țeapă, o inginerie financiară, o combinațiune tipică unor speculatori de teapa lui Beny Steinmetz și George Soros.

Publicat în Arhiva articole

Proiectul Roşia Montană nu este o afacere canadiană. Este un gheşeft, un tun, un şmen, o mangleală, o găinarie de cea mai joasă speţă, doar că la o scară mai mare decât alte mânării de acest tip. Nu se află nici picior de canadian în gaşca celor de la Gold, ce li se zice goldsteini, adică pietricele de aur în traducere.

Publicat în Arhiva articole

Turbatul de Iliescu își pune ciracii să fluture „pericolul legionar“ în contextul în care protestele legate de Roșia Montană au devenit un simbol iconic tratat cu atenție la nivel mondial.

Publicat în Arhiva articole

Azi noapte am fost iar golan. Golan ca în 1990. Am golănit prin tot orașul alături de tinerii protestatari care strigau din tot bojocii “România nu e de vânzare!”. Mai strigau și altele, legate de Roșia Montană.

Publicat în Arhiva articole
Page 1 of 3

(c) 2012 roncea.net & George Roncea. Toate drepturile rezervate.