În pofida sumelor enorme cheltuite, Bucureştiul pute de-ţi mută nasul, Bucureştiul e plin de gunoaie, Bucureştiul e plin de câini vagabonzi, de cerşetori, de ciorditori, de mizerie pe scurt. Pe lângă mizeria eternizată încă de pe vremea primarilor de origine ţigănească, Crin Halaicu şi Viorel Lis, avem mizeria perpetuă a şantierelor deschise de Sorin Oprescu, şi el de altă origine la bază, origine evreiească asociată cu cea de tip securistic, sănătoasă. Originea l-a poziţionat de la bun început pe Oprescu pe un piedestal al aroganţei el fiind acela care a încetăţenit dispreţiotorul apelativ “pulime” - adresat românilor de rând, votanţilor decerebraţi, cei care l-au făcut pe el primar “independent”.
Odată ajuns la puşculiţa Capitalei, oraşul unde se concentrează mai bine de jumătate din toată activitatea economică a României şi peste 70 la sută din mediul de afaceri, Oprescu a trecut la “activităţi” şi proiecte extravagante specifice de mătrăşire a banilor: ceasuri de aur la intersecţii, lebede şi alte zburătoare exotice în Cişmigiu, cel mai lung cârnat din lume, pasaje subterane, bretele către şosele de centură de nicăieri, străpungeri, gondole pe Dâmboviţa, distrugerea a 29 de clădiri de patrimoniu, gazon de milioane de euro pe Arena Naţională, linii de metrou aiurea, cinci bulevarde aflate în lucrări, 17 şantiere deschise permanent de ani de zile, fără a uita mai ales nevoile cârpei kaghebiste Ion Iliescu, Tătucul său de suflet, pentru care a purces la dărmarea şi distrugerea crucei de marmură de la Universitate ridicată de victimele Mineriadei în amintirea celor ucişi la ordinul lui Iliescu în iunie 1990.
Printre fantasmagoricele sale obiective se numără şi pasajul Văcăreşti, complet inutil ca poziţionare, dar şi primejdios pentru trafic. Gongoric şi gargaragiu, Oprescu a anunţat în 2010 că “în martie-aprilie 2011 va fi gata primul pod suprateran al lucrării Pasajul Calea Văcăreşti - Mihai Bravu”. Evident nici vorbă de aşa ceva. Suma aruncată la pornire, din gâtul mâinii: 28 de milioane de euro. Evident preţul iniţial s-a actualizat pe parcurs, ca şi la celălalt pasaj cu care s-a tot lăudat Oprescu, pasajulul Basarab. Suma necesară finalizarii şasntierului de pe Văcăreşti a urcat la 35 de milioane de euro. Până una alta stâlpii gigantici înfipţi în şosea nu doar că blochează traficul care a devenit infernal pe direcţia Piaţa Sudului, dar şi oferă automobiliştilor şanse serioase de impact.
Banii trebuie sparţi cu orice preţ, aşa că nu degeaba a anunţat recent Oprescu că vor reîncepe lucrările la pasajul suprateran Mihai Bravu, pasajele subterane Piata Presei Libere şi Piata Sudului, iar până la sfârşitul anului, şi la pasajul denivelat suprateran Grigorescu-Splai Dudescu. În pasajele rutiere din Capitală, Administraţia Străzilor a „îngropat" zeci de milioane de euro în ultimii opt ani. Un calcul făcut de revista Capital evidenţia sumele enorme aruncate în joc până acum doar pe reabilitarea unor pasaje. „Primăria „păstorită" de Sorin Oprescu a cheltuit în ultimii doi ani, 5,2 milioane de euro pentru întreţinerea pasajelor abia reabilitate. La un simplu calcul, se poate constata că nu mai puţin de 7.000 de euro pe zi a alocat Administraţia Străzilor, din subordinea directă a primarului general, pentru întreţinerea a patru pasaje rutiere proaspăt reabilitate: Victoriei, Unirii, Obor şi Mărăşeşti.”
Capitala a avut primari de seamă, personalităţi ale lumii academice şi politice, de la un Emilian Pake-Protopopescu, deputat conservator, profesor de drept, cu o activitate edilitară remarcabilă, fiind cel care a modernizat orașul - a pavat străzi, a introdus iluminatul electric, a deschis noi linii de tramvai, a reorganizat lucrul primăriei, la diplomatul Dumitru C. Brătianu, fratele liberalului Ion C. Brătianu sau celebrul Barbu Ștefănescu Delavrancea, academician, avocat şi orator redutabil.
Mai nenorociţi încă decât primarii din vremea comunismului, primarii post decembrişti ai Capitalei au distrus şi năclăit Oraşul emblemă al României, cu o râvnă nedisimulată pentru înavuţire proprie.
Într-unul dintre multele sale interviuri de reclamă, Oprescu destăinuie nonşalant, cum şi-a format baza educaţională, cum s-a educat pentru a strânge avere, la nesfârşit, ca să aibă şi el cât ceilalţi nomenclaturişti ai PCR între care a crescut. “Băi, tu ştii ce înseamnă să fii într-o şcoală unde era tot cartierul nomenclaturii? Erau copii de demnitari. Dar demnitari demnitari. Nepoţii lui Gheorghiu Dej, băiatul lui Ceauşescu şi-aşa mai departe. Ăştia aveau de cinci-şase ori mai mult ca noi”.
“Ăştia” erau la vârful nomenclaturii, familia sa de lepre kaghebiste, care au furat casa altora, unor “burghezi” din Primăverii, era “doar” una de securişti “modeşti”. Între timp beizadeaua de Primăverii a reuşit să niveleze diferenţa dintre averea sa şi a foştilor nomenclaturişti, mulţumită lui Iliescu, dar şi a lui Coposu, pe a cărui agonie îndelungată s-a ridicat mediatic – respectiv politic, doctorul Oprescu, cel cu comunicatele zilnice ale stării de moarte a liderului peneţist.
Să sperăm că Oprescu va fi în continuare ceea ce ştie el să profeseze mai bine, excelând în meseria de gropar, deocamdată al Capitalei, în curând poate gropar al groparului României, blestemul acestei ţări, Ion Iliescu, cel care i-a lansat pe toţi ceilalţi gropari din arealul putred al politichiei.
Pagina Facebook 'George Roncea': https://www.facebook.com/pages/George-Roncea/181944271871084