George-Roncea.ro

Fragmentele publicate din mesajele din secolul trecut ajunse - și rămase (doar) la mine fac parte dintr-o serie de scrisori trimise de Horia Sima și scrise de acesta personal la mașina sa de scris. Sunt și unele mesaje olografe. Voi publica începând de azi întreaga arhivă.
Istoria din spatele seriei epistolare este mai complicată, chiar foarte complicată, o să o povestesc la un moment dat. Convingerea lui Horia Sima era că menirea generației din decembrie ’89, generația mea, cea care organizat manifestația anticomunistă și anti rusească din Piața Universității era să genereze un val care să măture România de comuniști, să ne elibereze de sclavia Moscovei.
Huliganii/golani de teapa mea și a camarazilor ce nu (prea) mai sunt azi au rămas în istoria recentă a României atât prin jertfa de sânge din decembrie cât și prin jertfa de sânge din iunie 1990, - Mineriada - represiunea ordonată de agentura KGB reprezentată la vârf de Ion Ilici Iliescu și Petre Roman Neulander.
Cei doi rromâni verzi, "osu' de ardelean" și osu' de țigan rusnac, ne-au pus eticheta de “legionari cu steaguri verzi” și sub acest pretext s-a tras în noi cu gloanțe de război, am fost zdrobiți sub loviturile răngilor, călcați în picioare sub bocancii hoardelor feseniste de giboni ai subteranelor, deoarece ne-am permis să strigăm, să urlăm din rărunchi Hoardei lui Ilici: „fără comuniști!”.
“Jos Iliescu” – și gașca lui - a rămas și acum, iată, după mai bine de două decenii, sloganul care i-a unit pe românii de pretutindeni, de pe toate meridianele, cum nici nu visa Ponta, cârlanul lui Ilici. Dacă în 1996 acest slogan l-a adus pe Umil Constantinescu la Cotroceni, acum același slogan l-a adus pe Johanis în scaunul prezidențial. Ca și în trecut, feseniștii pesediști, scârbele corupte de teapa lui Severin și ai săi au marșat pe etichetarea tuturor celor ce le-au fost împotrivă drept „legionari” și „fasciști”. Milioane de români au devenit „legionari” și „fasciști”.
Bună treabă, poate-i crapă inima lui Ilici.
Iar Piața Universității a rămas reperul constant al tuturor manifestărilor de bucurie post electorale – deși nici Băsescu, nici Constantinescu, nici Johanis n-au avut absolut nimic de-a face cu spiritul sau cu idealurile tinerilor golani anticomuniști, cum eram noi, studenții Ligii, Artelor și Arhitecturii de la vremea aceea. Noi, vechii golani am cam albit, dar am rămas tot cu problema nerezolvată.
Problema cu comuniștii.
Lustrația este vorbă goală, ba mai mult, nu este acceptată ca principiu instituțional nici de către noile partide ce se pretind a fi “naționaliste” adică de dreapta și în mod firesc anticomuniste, teoretic. Teoria ca teoria dar faptele vorbesc, mai grăitor decât toată gargara ventilată de absolut toate grupările ce revendică a fi naționale, liberale, de dreapta, unite, etc samd
Niciun partid, vechi sau nou nu a acceptat introducerea temei lustrației, a interdicției participării în structurile de conducere a celor ce au avut de-a face cu Secu, Miliție, Procuratură, PCR pe scurt.
„Toate partidele sunt înfeudate în forme și grade diferite Sistemului, fac o Opoziție de paradă și nu râvnesc decât la fotolii” – citat din Horia Sima, de acum peste 20 de ani. Pot confirma, ca vechi ziarist, dar cu memoria vie, că exact așa este și azi. Și exact așa este și la cei de care m-am despărțit zilele trecute, tineri cică, manevrați însă cu telecomandă din aia veche de tot.
„Naționalismul exacerbat este cu tâlc este un antisemitism prefabricat în hrubele Securității”. Orice s-ar spune despre Horia Sima, oricât de controversat ar fi fost, un lucru este clar avea însușiri politice și surse de informații precise. Nu degeaba a fost protejatul serviciilor occidentale întreaga sa viață, de la momentul exfiltrării sale din România, de către un ofițer german. De altfel tot în Germania lui Johanis a și sfârșit, nu la Madrid, cum se crede. Iar adresa din Germania unde avea întâlniri era o adresă unde aveam și eu întotdeauna parte de o călduroasă găzduire. Dar asta e altă poveste, aia complicata. O să o povestesc mai încolo.
Acum vreau să spun doar o singură chestie, așa mai golănește, ca pe vremuri.
Menirea unei noi generații politice, a unei Românii care a dat dovadă că vrea să se scuture de fantomele trecutului, de haitele comuniste/feseniste/pesediste este să facă la modul concret lustrația, nu să nu facă nimic, să stea cu mâinile încrucișate și să-i căineze pe săracii securiști, kaghebiști și comuniști că sunt „discriminați”. A nu (mai) permite reprezentanților vechilor structuri accesul la pârghii și funcții de conducere este o temă de bun simț, nu o judecată a la Nuremberg, că doar nu am cerut să fie spânzurați, ci doar să ne lase...
Ei bine nu ne lasă.
Cu toate astea – mesajul din trecut sună așa: “stați ferm pe poziția românismului...să nu lipsim o clipă de la datorie. continuitatea în efort, aceasta e esențialul. Dumnezeu nu ne va lăsa.”
sună bine, să vedem ce-o mai avea de gând Dumnezeu cu noi...