Cu mai bine de un mileniu în urma cruciaţii au ţinut piept vreme de două secole invaziei musulmane, n-au fost niciodată mulţi, dar au luptat bine, s-au jertfit şi au salvat continentul european de islamizare, stabilind baze şi cetăţi pe teritoriul uneia dintre primele zone de expansiune creştină, Siria de azi. Acum a fost rasă orice fel de prezenţa creştină şi din Siria şi din Irak, iar în Israel creştinii sunt la index.
Locurile de unde plecat creştinismul sunt acum cotropite iat puţinii creştini rămaşi acolo dau zi de zi proba de mucenicie, fiind torturați și ucişi în cele mai oribile moduri - fără a-şi renega credinţa, ca primii martiri ai începuturilor creştinismului. Acum Europa devine câmp de luptă, semiluna avansând pe teritoriul Crucii, jihadul devenind de la o zi la altă o realitate dintre cele mai înfricoşătoare. Moscheea este cazemata - cazarma hoardelor de jihadiști. Cultul Islamic este totalitar şi fără echivoc merge pe lichidarea infidelilor, dacă nu se convertesc. Jihadistii au voie să facă orice, inclusiv să încalce perceptele mohamedaniste, pentru izbânda lor - prin mijloace specifice subversiunii. Pot să bea, să mintă, să se dea albanezi, americani, ruşi, orice. Pot la o adică să şi halească porc, să lingă untură.
Nu se specifică cât porc, dar bănuiala mea e că dacă le îndesam mult mult de tot pe gât poate li se apleacă.
De asemenea li se apleacă la Cruce.
Azi, o sută de cruci au fost sfinţite şi instalate pe locul unde Nu va mai fi Moschee. Spontan, fără nicio mediatizare sute de bucureşteni au venit la slujba oficiată de trei preoţi pe locul unde Nu va mai fi Moschee şi-au luat câte o cruce şi au înfipt-o în pământ, scriindu-şi care cu ce a avut numele pe ea, după o slujbă emoţionantă în aer liber în jurul crucii din piatră vechi de peste o sută de ani, devenită altar, adusă tot de Cătălin Berenghi acum două săptămâni.
Situaţia este excepţională.
Biserica "oficială" este subordonată lui Ponta din motive pe care le voi explica imediat și nu reacţionează în niciun fel la provocarea Moscheei jihadistilor sunniţi de la Ankara, cu Sultanul Erdogan în frunte. Erdogan l-a scăpat pe albanezul Ponta de puşcărie, ascunzându-l în avionul său personal şi apoi în clinica sa privată din Turcia, sub paza serviciilor turcești, unde cică s-a tratat de picior Ponta, ce astfel a evitat arestarea în direct, la Bucureşti, şi a putut mătrăşi probele din dosar, la fereală de serviciile româneşti şi de agenţii DNA.
În ce priveşte subordonarea Bisericii faţă de Ponta, lucrurile stau şi mai simplu. Instituţia a ajuns a fie condusă (datorită unui Sinod memorabil) de un drac, ca să citez spusele fratelui său de sânge, care l-a şi numit ce ştim cu toţii că este adică un securist homosexual, lacom şi parşiv, agentul recrutat de Ilie Sârbu, socrul albanezului Ponta. Ilie Sârbu, securist conspirat în straie de popă, este cel care în decembrie 89 a legat cu lanţuri porţile Catedralei din Timişoara lăsând pe trepte în agonie timişoreni împuşcaţi de colegii săi de la Securitate şi Armată. Aceste personaje n-au nicio legătură cu Biserica, Credinţa sau măcar buna cuvință. Ciobotea bea de cade sub masă, preacurveşte pe invers ca un pidosnic bolnav la cap ce este, baga mâna în pantalonii şoferilor, când e trotilat, iar alţi ierarhi pe care pot să-i numesc unul câte unul, deoarece nu degeaba am trecut pe la Facultatea de Teologie, fură, mint, înşeală, tâlheresc şi preacurvesc grupa mare şi pe față şi pe dos.
Biserica este cum e lumea.
Lumea e proastă, rea, putregăită până la măduvă - aşa e şi Biserica, ce este de fapt adunarea credincioşilor, nu doar o simplă instituţie. Ce uită ierarhii aceştia în straie aurite, ce uită şi nefericiţii ce compun pleava şi jegul societăţii româneşti, milioanele de decerebraţi onanişti pe care comunismul i-a transformat în sub oameni, nici măcar vite, este că peste tot şi toate se înalţă deasupra mizeriei subumane Crucea, nu doar simbol şi semn ci cu mult mai mult de atât.
Unde este Crucea este invocat şi Mântuitorul.
Îmi amintesc de pe vremea când mergeam în Iugoslavia, la războaie, cum mujahedinii decapitau creştinii sârbi, le scoteau ochii şi le tăiau cele trei degete cu care se face semnul crucii, semnul sfintei treimi. Jihadiștii musulmani urăsc din răsputeri crucea, şi totodată le este frică de cruce, cum îi este frică şi dracului. Până astăzi, în discursurile pline de spume ale liderilor ISIS, există nenumărate referinţe la cruciaţi. Nu i-au uitat pe cruciaţi, cei care puţini şi netemători le-au ţinut piept, deşi hoardele musulmane erau de o mie de ori mai numeroase şi beneficiau la vârf, cum e cazul sultanului Saladin, de consilierea specială a unor vârfuri ale lumii evreieşti, cum ar fi celebrul Maimonide. Saladin i-a învins pe cruciaţi copleşindu-i numeric, dar fervoarea şi curajul cruciaţilor n-a fost uitat până astăzi de toată lumea musulmană.
Sabia cruciaţilor era în formă de cruce, luptătorii erau fraţi de cruce, ce intrau în bătălie înveşmântaţi şi apăraţi de semnul crucii. La început erau doar vreo şapte. N-au fost niciodată foarte mulţi dar mânuiau bine sabia, iar crucea le era scut. Astăzi nimeni nu mai poartă sabie că intră sub incidenţa articolului 372 din Codul penal, ce interzice portul "obiectelor periculoase".
Deocamdată, până la noi ordine, până nu-i vine vreo nouă idee secretarului de stat din subordinea albanezului Ponta, ungurul Alexandru Florian, portul crucii încă nu este interzis, deşi deja a fost propus spre interzicere portul popular de acelaşi dement Florian, principalul vector al antisemitismului în România.
De Ziua Crucii, cu bucurie şi evlavie sute de bucureşteni s-au adunat cu crucile în braţe în jurul unei cruci implantate în pământul ciobanului Bucur, nu al șaormăristului Iusuf, devenind un fel de fraţi de cruce şi de suflet. Rar am mai văzut slujba atât de emoţionantă, credincioşi care să ştie să cânte atât de bine împreună, fără să se mai fi văzut vreodată, tineri și nu numai, din toate straturile, şi o atât de frumoasă evocare a Părintelui Calciu, cel care pe patul de moarte se bucura că moartea sa ne va fi de folos, deoarece dracii ăştia de teapa lui Florian nu-l mai pot omora încă odată, iar el ne va ţine de mână din parte ailaltă, uşor, ca un fum. Florian şi gaşca sa încearcă şi uciderea simbolică, dar nu cred că vor izbândi să omoare rând pe rând toţi morţii noştri, milioanele care au luptat cu hidra roşie bolşevică evreiească, mai spre zilele noastre, sau milioane care secole de-a rândul s-au luptat cu başbuzucii musulmani.
Întemeiaţi în credinţă şi înfrăţiţi sub semnul crucii cele câteva sute de bucureşteni - cu mult mai mulţi decât primii cei şapte cruciaţi de acum mai bine de un mileniu - au fost reprezentanţii autentici ai ordodoxiei româneşti.
Oameni frumoşi, creştini cu evlavie, smerenie şi cuvință.
O adevărată sărbătoarea a Crucii. Lumânările ocrotite cu grijă de palmele lor au luminat pentru sufletele tuturor celor ce şi-au dat viaţa apărând acest pământ de liftele străine şi păgâne.
Povestea acestui eveniment, ce va fi urmat şi de altele, în imaginile ce urmează.
Sursa Facebook: https://www.facebook.com/george.roncea/media_set?set=a.991953387524943&type=3