A+ A A-

Ponta a comis-o iarăsi, la nivel mondial. S-a remarcat din nou chiar la marea paranghelie a Tarului Putin de la Soci, numită cică olimpiadă, desi putea fi la fel de bine numită staliniadă, dacă avem în vedere prezenta însângeratei simbolistici comuniste – secera si ciocanul, o adevărată a sfidare a Rusiei la adresa sutelor de milioane de victime ale bolsevismului din întreaga lume.

Publicat în Dosarul Ponta Udrea

Ieri am sunat la Cotroceni și am întrebat pe acolo dacă știe cineva că au un coleg de instituție ce primește bani de la Gruia Stoica, penalul. Nu se știa de asta nimic, mi s-a cerut să trimit un fax, un mail ceva cu probe și după aia să aștept răspunsul în termenul cerut de lege. Probele sunt în ziar, nu cred că mai e nevoie de fax, președinția are abonament la Curentul.

Publicat în Arhiva articole

Așa zisă Republică Moldova, deoarece este un stat artificial, o zonă tampon de fapt, un pseudo stat lipsit de atributul suveranității de vreme ce pe teritoriul său staționează de 20 de ani trupe rusești, un teritoriu controlat în cea mai mare parte de serviciile (și mafiile) rusești.

Publicat în Arhiva articole

Povestea lui Alexandru

Vineri, 22 Noiembrie 2013 00:00

Astazi m-a sunat Alexandru Lesco de la Chisinau. Tania i-a adus aminte ca e ziua mea si ca musai trebuie sa ma sune sa imi transmita din partea amandurora ca se gandesc la mine. Vocea sa mi-a readus in minte o poveste.
Povestea lui Alexandru Lesco.

Publicat în Arhiva articole

Corneliu Vadim Tudor este promovat, în ultima vreme, furibund, de către Antenele viitorului puşcăriaş Dan Voiculescu, şi de RTV, transformând spaţiul public într-un tomberon plin de zoaie fetide, revărsate zi de zi peste capetele telespectatorilor.

Publicat în Arhiva articole

Udrea are bucurii la limba rusă

Joi, 24 Octombrie 2013 00:00

Mai nou Elena Udrea își diversifică aria de interes îndreptându-se către cultura rusă, deocamdată cultura mai de underground. Își educă cititorii cu filmulețe rusești, realizate de o formație de roackări din Petersburg, care cică se ocupă și cu satira politică.

Publicat în Dosarul Ponta Udrea

Puţină lume ştia până acum cât de mult s-a schimbat Traian Băsescu în ultima vreme. Mai nou, de exemplu citeşte, citeşte îndesat, a trecut de mult de lecturile indicate de clubul său de prieteni scumpi de la GDS-ul tovarăşului Brucan şi se apropie cu paşi repezi de poezie, de artă, de cultura pură.

Publicat în Arhiva articole

Între un material despre sturionii din Marea Caspică și un articol despre viitorul portavioanelor rusești, Vocea Rusiei, agenția Kremlinului, își găsește timp să-l facă de râs pe cârlanul Ponta (Iliescu dixit). Ponta devine pe zi ce trece întruchiparea absolută a prostiei, nu degeaba a prins atât de bine nick-ul de Tonta.

Publicat în Dosarul Ponta Udrea

De o bucată de vreme, Moscova ne tot dă semnale. Mai exact de când a venit la putere USL-ul lui Ion Iliescu, bătrâna șandrama comunistă, agent al Moscovei încă din copilăria petrecută între lăutari și ciorditori. Se adună pe lângă mesajele de la ruși și cele de la americani. Simultan aproape, au fost prezenți la București, luna trecută, generalul rus Nikolai Patruşev, cel care a condus timp aproape de nouă ani, până în 2008, FSB, funcţie pe care a preluat-o via KGB-istul Vladimir Putin.

Publicat în Arhiva articole

Acu' niste ani, verile erau ceva mai fierbinti.
De exemplu, a fost candva un iunie blestemat, cand mii de bucuresteni, studenti si opozanti ai regimului FSN-KGB, care protestau de peste 50 de zile impotriva regimului Ion Iliescu, au fost macelariti de bandele feseniste de giboni din subterane, forta paramilitara antrenata pentru razboi civil de catre gasca Ilici.

Publicat în Arhiva articole

(c) 2012 roncea.net & George Roncea. Toate drepturile rezervate.