Delirantul Dan Badea, matrioșca lui Volodea Tismăneanu, revine în forță la început de an, anunțând (iar) că mă dă pe mâna procurorilor (brr) dar și că îmi va lua carotida cu mâna lui (dublu brrrr). Toată lumea știe cât de tare îi tremură mâinile lu' săracu' Badea. Așadar mă așteaptă un supliciu chinuitor și, mă tem, executat cam în zig-zagu carotidei. Până atunci însă Badea face eforturi să (nu) dea de mine.
Am scris acum vreo saptamana doua ceva despre un cuib de sobolani turnatori, crescuti de Securitate, infiltrati dupa ’89 in presa si dirijati de alde Rogojan, carpa lui Timofte.
http://roncea.net/index.php/arhiva-articole/item/516-dan-badea-dosarul-unui-cuib-de-sobolani
Am scris candva ca te alegi cu stare de emotie tulburatoare, cand treci pe langa Dan Badea, asemanatoare cu socul olfactiv iscat de o usa deschisa brusc, a unei latrine infundate. Izul devine inca mai complex si gretos dupa lectura dosarului sau de Securitate, din care acesta si-a publicat o parte, recent.
“(...) La sfarsitul razboiului, Romania a fost ocupata de Uniunea Sovietica, fapt care a adus epoca cea mai neagra din istoria natiei. Romania, cu mai putini comunisti proprii decat celelalte tari din zona, a suferit poate mai mult decat oricare tara a lagarului comunist. Inca nu s-a dezvaluit si nu s-a expus in intregime istoria mizeriei, gulagulilor, mortii si distrugerii aduse de comunism. Degradarea economica, morala si spirituala pricinuita de comunism a avut consecinte enorme si ii va urmari pe romani generatii intregie. Vechii comunisti sunt tot la putere, sub un nume diferit (...)”