La festivităţile de la Iaşi dedicate marcării a 152 de ani de la Mica Unire înfăptuită de Alexandru Ioan Cuza, un grup de aproximativ 150 de pensionari ai aşa zisului Sindicat al Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă şi în Retragere au huiduit în timpul intonării Imnului de Stat, sub pretextul că-l huiduiesc pe Traian Băsescu. Puteau să se abţină în timpul ceremonialului solemn, care dura maximum trei minute, însă într-o totală neruşinare, care-i dezonorează şi-i exclude practic din rândul militarilor, pensionarii burduhănoşi ai lui Dogaru au urlat şi zbierat ca nişte jivine bolşevice în timp ce se cânta „Deşteaptă-te Române“. Sunt destule zile în care Băsescu putea fi huiduit, dar alegerea zilei de astăzi arată lipsă de respect, lipsă de onoare militară şi de demnitate a hăulitorilor lui Vadim şi Dogaru. Gaşca haidamacilor în rezervă, care se pretind a fi ceea ce nu sunt - militari ai Armatei Române. Cadrele militare active şi în rezervă, uriaşa masă a celor peste 200.000 de rezervişti militari faţă de care „Sindicatul“ lui Dogaru, anexă a PRM, cu cei mai puţin de 2.000 de membri, ar trebui urgent să se dezică de acţiunile acestora pentru a nu ajunge ca minerii lui Iliescu, care şi astăzi, după 20 de ani de la Mineriadă, au imaginea pătată.

Aluzii para-masonice la soarta lui Cuza?

Din motive de filiaţie masonică, Mircea Dogaru, istoric la bază, a fixat ziua scandalurilor şi hăuliturilor trupei sale de zgomote în data de 24 Ianuarie, ziua Unirii Principatelor, zi legată de numele lui Cuza, izgonit din ţară, după un arest la Palatul Cotroceni, ca urmare a unei conspiraţii masonice sprijinite de trădători din Armată. Armata a avut atunci acelaşi rol ca şi în cazul Antonescu, acesta fiind trădat de ofiţeri „prelucraţi“ de serviciile sovietice. Servicii sovietice care au o strânsă legătură cu haina militară îmbrăcată „la apelul bocancilor“ de tânărul Dogaru, care şi-a primit uniforma datorită socrului său, generalul-colonel Vasile Petruţ, cadru de bază al GRU, Glavnoe Razvedivatelnoe Upravlenie - adică serviciul de informaţii al Armatei Roşii. Dogaru, fost şi pe la Tarom, pe un post gras, „afară“, tot via tata-socru, deşi nu are o zi de armată şi deşi „munca“ sa a avut loc în cadrul secţiei propagandă militară (a se înţelege de partid) alături de Ilie Ceauşescu, la Direcţia Propagandă din Secţia Politică Superioară a Armatei, se pretinde acum purtător de cuvânt al cadrelor militare.

Cârpele kaghebiste mai au însă obiective, nu li s-a încheiat misiunea, iar fixarea acţiunilor de scandal de ziua dedicată lui Cuza, 24 ianuarie, este o transparentă trimitere simbolică pe adresa lui Traian Băsescu. Armata pe care o reprezintă Dogaru aminteşte de trădătoarea Divizie Tudor Vladimirescu a Moscovei adusă de Ana Rahbinson Pauker, ţiitoarea lui Stalin.

Adevăraţii militari ai României au fost cei ca Gheorghe Arsenescu, colonel al Armatei Regale, care a dus rezistenţa armată în munţi împotriva cotropitorului sovietic, ajutat de populaţia din satele submontane, eroi anonimi pe frontul antisovietic, printre aceştia şi femei ca Elisabeta Rizea. Arsenescu a fost ucis prin împuşcare în 1962 la Jilava, iar familia sa nu a primit nicio pensie niciodată. Ion Gavrilă Ogoranu este un alt autentic luptător care s-a împotrivit cu arma în mână cotropitorului rus, bolşevicilor, alături de mii de alţi luptători, ofiţeri ai Armatei României şi care nu numai că nu a primit nicio pensie niciodată, dar, mai mult, a murit fără a i se recunoaşte de către actualul stat român calitatea de luptător anticomunist, rămânând cu stigmatul infamant de delincvent de drept comun, pus de Securitatea din rândurile căreia a făcut parte un alt acolit al lui Mircea Dogaru, generalul de brigadă SRI Aurel Rogojan, portavoce a maşinăriei dezinformării neruşinate. Acesta a căutat să instige rezerviştii militari afirmând că KGB-ul s-ar găsi la Palatul Victoria, încercând să utilizeze autoritatea instituţiei din care a făcut parte în beneficiul Alianţei Ticăloşiţilor - aşa-zisa Opoziţie condusă la vârf de un Voiculescu şi Vîntu, un fel de mareşali de cârpă de şters veceuri, cu maxime probleme penale. Finalizarea în decursul acestui an a unor dosare mătrăşite ani de-a rândul prin manevrele de culise şi de partid ale slujbaşilor fideli ai regimului Iliescu le va asigura acestora o adresă stabilă la Jilava, pe perioade cuprinse între 12 şi 17 ani.

Impostura pseudo-cadrelor militare de teapa lui Mircea Dogaru

Acesta e motivul pentru care golănaşii de tot felul se agită, pentru a-şi justifica m..a cu hidrantul pe care le-a tot servit-o fostul informator de la punctul Conserve - Lăzi din penitenciarul Roman, coleg de celulă, ca din întâmplare, cu un kaghebist care i-a schimbat viaţa reorientându-l pe făgaşul Moscova, o capitală care s-a folosit prioritar de jeguri umane şi de căzături. Probabil a fost cea mai ingenioasă strategie rusească, după „revoluţie“, ca o dejecţie comunistoidă ca Vadim să-şi aroge postura de mare patriot, iar unul ca Dogaru, devenit cadru militar via socrul de la GRU, să apară în postura de „profesor de naţionalism“ şi reprezentant al cadrelor militare, în timp ce un Sorin Ovidiu Vîntu, instruit probabil la pârnaie, să devină mare ciorditor la nivel naţional şi posesor al unui ciomag mediatic devenit cutie de rezonanţă a unor interese vădit antiromâneşti.

Colegul de celulă al lui Vîntu, generalul Ştefan Kostyal, conspirator moscovit, a fost încarcerat în anii ‘80 - sub acuzaţia oficială de furt de energie de la contorul de acasă şi trafic de valută. Ce o fi învăţat Vîntu de la el nu se ştie, cert este că ceva-ceva s-a lipit, dacă ne uităm în ce direcţie bat toate afacerile lui Vîntu.

Kostyal, bozgor la bază, născut la 15 august 1920 la Timişoara, a participat la acţiuni conspirative dirijate de Moscova imediat după momentul 1968, când ruşii s-au enervat că Ceauşescu s-a proptit împotriva invaziei Cehoslovaciei.

Kostyal, ca şi alţi agenţi GRU, a intrat în supraveghere, dar, întrucât agenţii ruşi nu puteau fi încarceraţi sau omorâţi, a fost lăsat să zburde în continuare. Prin Decretul nr. 278 din 4 iunie 1970, generalului-maior în rezervă Ştefan Kostyal i s-a retras gradul şi a fost trecut în evidenţa rezerviştilor cu gradul de soldat. Ulterior a făcut parte din complotul împotriva lui Ceauşescu, dar care a eşuat (Dosarele „Corbul I“ şi „Corbul II“), împreună cu Ion Ioniţă şi Nicolae Militaru şi Ion Iliescu, mai în fundal.

Printre primele acţiuni desfăşurate de Ion Iliescu s-a numărat recompensarea colegului său de conspiraţie moscovită. Astfel, prin Decretul nr. 108 din 8 februarie 1990 semnat de Ion Iliescu, i s-a redat gradul de general-maior şi a fost trecut în evidenţa cadrelor militare în rezervă cu acest grad. Pensie babană, desigur, deşi Kostyal mai încasa de la Glavnoe Razvedivatelnoe Upravlenie (GRU - adică serviciul de informaţii al Armatei Sovietice) încă un salariu care se ducea la familia sa din Rusia (avea un copil cu o rusoaică pe care o vizita o dată pe an). În 1996 pleacă din România definitiv şi se stabileşte la vatră, în Rusia.

By the way, aş paria că o încercare măcar de huiduire a imnului de stat al Rusiei s-ar încheia înainte de a începe, deoarece ruşii mai au o gaură în plus, gaura de la pistol.