Udrea a fost (şi) la mânăstire, s-a pozat maculând cu făptura sa durdulie gata să crape în strânsoarea unei rochii de nuntă, peste care purta în diagonală ceva strassuri lucitoare, în chilia unui celebru simpatizant legionar, Părintele Steinhardt de la Rohia. Mai mult, a trecut şi pe portul popular, deşi fustanela pe care o purta era de origine ungurească-ţigănească mai degrabă, fiind făcută dintr-o faţă de masă cu modele de trandafiri made in China populară. Poza pe care o afişează cu un fel de rânjet chinuit lipit pe faţă, alături de nişte feţe bisericeşti nu face decât să scoată în evidenţă mai mult decât orice altceva prăpastia dintre o româncă pur şi simplu şi Udrea.
Portul popular tradiţional are o puternică funcţiei identitară, costumul ţărănesc, mai ales al femeilor având semnificaţii ce trec de aria vestimentaţiei, intrând în zona de simbolism profund, arhaic şi de mare rezonanţă spirituală. Iia, cămaşa încreţită la gât, ca şi catrinţa de lână au origini străvechi şi sunt atestate pe monumentul de la Adamclisi şi pe Columna lui Traian, adevărate documentare în piatră despre strămoşii daci pe care s-a chinuit din răsputeri să-i înfrângă unul dintre cei mai mari conducători ai Imperiului Roman.
Portul popular românesc arată extraordinara măiestrie a ţăranului român, simţul său artistic, rafinamentul împletirii sobrietatea, şi îndemânarea dovedită atat în ornarea ţesăturilor şi a broderiilor, cât şi în obţinerea armoniei cromatice într-un cadru compoziţional echilibrat, unde sobrietatea se împleteşte cu prospeţimea modelelor stilizate desăvârşit. Brodarea unei ii româneşti însemna luni şi luni de muncă. Costumul românesc tradiţional este în sine un fel de elogiu adus muncii şi bunului gust. Nimic mai opus în ceea ce o priveşte pe Udrea.
În plus găteala şi ornamentaţia diferă în cazul fetei nemăritate faţă de femeia căsătorită. N-am auzit încă de port femeiesc aparte pentru femeia divorţată – pe vremuri o categorie imposibil de imaginat. Se pare că cei care-i pun la cale campania electorală Elenei Udrea n-au prea pus mâna pe carte şi au drapat-o la mişto cu ce au găsit şi ei prin talcioc după care au băgat-o la poză, ba pupând icoane cu o ipocrizie de te apucă greaţa, ba cu stareţul de la mânăstirea Rohia, ba cu ierarhul locului, care zice ea, pe feisbuk, cică, o binecuvântează. Binecuvântarea vine după o spovedanie, iar dacă Udrea s-ar fi spovedit bătrânului ierarh al Maramureşului am fi aflat imediat de la ştirile de la ora cinci deoarece acestuia i-ar fi crăpat instant inima şi ar fi devenit ştire de senzaţie trecerea Elenei Udrea pe acolo.
Ceva senzaţii o fi lăsat prin dreapta şi prin stânga trecerea candidatei prin judeţ, sincron cu trecerea preşedintelui prin judeţ, care s-a pozat şi el cu săteni în costumaţie populară, că e trendy. Pozele astea populare vin imediat după pozele făcute pe yahturi, la mare, de către cei doi, el la pieptul gol, ea mai puţin goală, că nu are abdomenul la fel de plat ca preşedintele, încercând să se dea sirenă alături de milionari în valută, atât de apropiaţi de firea şi fibra sa autentică. Evident ei doi, preşedintele şi candidata, erau pe bastimente diferite, dar totuşi pe aceeaşi mare, atât de aprofundată de Elena Udrea, dacă avem în vedere la câte lucrări despre geopolitica Mării Negre a colaborat ea.
Prezenţa lui Udrea la chilia unui simbol al intregrităţii şi tăriei de caracter cum a fost Părintele Steinhardt se potriveşte ca un film porno cu homosexuali şi pedofili la Muzeul Ţăranului Român, chestie care chiar s-a întâmplat în realitate, că România a devenit raiul otrepelor şi ţara tuturor experimentelor de balamuc.
Circotecă, infamie, dezmăţ cu tentă electorală pe mormintele sfinţilor închisorilor
De balamuc este şi circoteca la care asistăm, pelerinajul Elenei Udrea la chilia lui Nicolae Steinhardt, dacă ne amintim cum recent aceeaşi Udrea îl ţintuia la stâlpul infamiei pe Nichifor Crainic coleg de generaţie cu părintele Steinhardt, întemniţat de bolşevici ca mai toată generaţia românească interbelică, susţinând ineptă, cu impertinenţă, lipsă de scrupul şi abatere de la bunul simţ cel mai elementar că acesta ar fi fost şi legionar şi securist şi câte şi mai câte, pe scurt un gagiu naşpa, ca să traducem din limba ei.
Şi Nichifor Crainic şi părintele Steinhardt au făcut parte dintre martirii puşcăriilor româneşti, chestie de care o doare la bască pe Udrea. Nu-mi amintesc vreo luare de poziţie a actualei candidate “de dreapta” cu privire la acţiunea odioasă a amicului ei Victor Ponta, care a dispus, prin presiuni directe ale unei instituţii din subordinea sa, retragerea, luna trecută, a diplomei post-mortem de cetăţean de onoare a oraşului Târgu-Ocna, a “Sfântului Inchisorilor” – Valeriu Gafencu, cel numit astfel chiar de părintele Nicolae Steinhardt, la rândul său condamnat în 1959 de regimul comunist la 13 ani de muncă silnică pentru refuzul de a fi martor al acuzării împotriva lui Constantin Noica.
Noica a fost arestat în 1958 și tot grupul său de prieteni din care făcea parte și scriitorul Nicu Steinhardt a intrat ulterior la puşcărie. În 1959 Steinhardt a fost convocat la Securitate, cerându-i-se să fie martor al acuzării si punându-i-se în vedere că dacă refuză, va fi arestat și implicat în “lotul intelectualilor mistico-legionari”. Spre onoarea sa Steinhardt a refuzat să depună mărturie împotriva prietenului său Constantin Noica, şi a fost condamnat în “lotul Pillat-Noica” la 13 ani de muncă silnică, sub acuzația de “crimă de uneltire contra ordinii sociale”. În închisoarea Jilava, în 1960, impresionat de modelul de dârzenie şi adânca trăire creştină a legionarilor evreul Steinhardt se creştinează. În fabuloasa sa carte intitulată "Jurnalul fericirii" (unde găsim un extraordinar discurs despre aspiraţia Libertăţii prin luptă şi credinţă în pofida regimului concentraţionar), Nicolae Steinhardt marturiseşte astfel despre camarazii legionari: “Referitor la camarazii legionari, nu pot spune decat că purtarea lor faţă de mine a fost frăţească. Mi-a venit în ajutor şi reputaţia mea de evreu osândit pentru că a refuzat să fie martorul acuzării într-un proces legionar; oricum, s-au purtat cu mine impecabil şi cu acel spirit de solidaritate de care au dat cu prisosinţă dovadă în locul unde mulţi alţii şi-au pierdut cumpătul, omenia şi stăpânirea de sine. N-a fost cameră în care tinerii – şi mai ales legionarii – să nu-mi vie în ajutor şi să nu-mi dea ‘cafeaua’ de dimineaţă şi feliuţa bisăptămânală de pâine – odoare fără preţ pentru un bolnav de intestine în schimbul ciorbei de murături putrede, al fasolei negătite, al cartofilor fierţi cu coajă şi pământ cu tot ori al verzei crude la care lighioanele s-ar uita cu silă – singurele alimente ce le puteam oferi. Până ce – şi au trecut mai bine de trei ani – n-am învăţat să mănânc arpacaş, ei m-au ţinut în viaţă. Şi fără a face caz.“
După eliberare, în 1964, Steinhardt îşi desăvârşeşte botezul întru Christos la schitul Darvari, şi se călugăreşte la mânăstirea Rohia în 1980. Evreul creştin ortodox a iubit din răsputeri poporul român, cu o fervoare mistică ce aminteşte de apostoli. Cu puţină vreme înainte de moartea sa, în 1989, mărturisea: “iubesc în mod arbitrar şi total poporul român şi “fenomenul românesc”. Şi-apoi Eminescu, prin fermitatea şi curăţia caracterului, îmi este sprijin de nădejde în credinţa că poporului român îi este menit a se împărtăşi în cultură şi în viaţa spirituală de o soartă cu mult deasupra mediocrităţii”. S-a stins la câteva zile după ce n-a lăsat acest adevărat testament spiritual, o confesiune a unuia dintre puţinii evrei ce au reuşit să înţeleagă şi să iubească poporul lui Eminescu.
Din nefericire, de atunci a trecut ceva vreme şi poporul lui Eminescu a devenit poporul celor de teapa lui Udrea, un popor despre care statistica crudă ne oferă o perspectivă teribilă – mai mult de jumătate dintre români sunt un fel de legume decerebrate, cu creierii arşi de programele televiziunilor securiştilor miliardari ai lui Ilici, cei care au lansat la apă tot felul de “modele” siliconate şi descreierate, de la o Bianca Drăguşanu sau Simona Sensual, la matrakuka lui Elan, duduia Răduleasca fostă Ţiganu, cea care dă sfaturi despre sex sălbatic mamelor din lumea întreagă. Capu’ la toate modelele astea este însă, evident “politiciana de succes”, şi ea cu poşeta de piţi plină de sfaturi, senzuala cuvioasă în iie rromânească Elena Udrea, viitoare candidată a Clanului.
Pagina Facebook 'George Roncea':https://www.facebook.com/pages/George-Roncea/181944271871084
