Logo
Printeaza pagina
13 Ian
Voteaza acest articol
(2 voturi)

Bicicliști pretutindenari, să ne pregatim de război...(din seria educație și acțiune geopolitică velocipedică)

...de azi am devenit oficial biciclist, mă duc la redacție cu bicla primită cadou, practic prima mea bicicletă.
Pe vremuri era mare chestie să ai biclă, copiii de
șmecheri din cartier aveau Pegas din ăla cu coarne de harley și șa lunga - era durere. io n-am avut pegas, avea un vecin, ma lăsa și pe mine din când în când să dau o tură de bloc, la Gară. Acum mă dau și io cu o bicla mea, în sfârșit. Sunt un fel de hipster întârziat.

Noaptea e o plăcere să te plimbi pe străzile Bucureștiului, chiar și pe răcoare. M-am întâlnit cu niște basarabeni și am stat la o parolă, ei aveau ceva de pe la ei io niște sticle de vin de țară, doar ca să nu fiu cu mâna goală. Am beut ce am beut și am ajuns inevitabil la depresia post băut.
Mai ales că situațiunea se cam împute la Chișinău via Transnistria.
Sovietul de la Tiraspol, format din cetă
țeni ruși, intenționează să adopte legislația Federației Ruse, încă un pas spre „absorbirea” zonei de către rusoi. Pas făcut imediat după Vilnius, încă din decembrie anul trecut, când românii se pregăteau să-și îndese la greu cârnați pe gât. Inițiativa legislativă pentru „unificarea” legislației transnistrene cu cea rusă a fost înaintată de liderul transnistrean, Evgheni Şevciuk și se bazează pe rezultatele unui referendum din 2006, la care locuitorii regiunii s-au pronunțat pentru integrărea cu Rusia (deși Rusia este la o mie de chilometri – 1000 km).
La Referendum am asistat
și eu și a, scris o grămada la vremea aceea, notificând mai ales pericolul militar amorsat de așa zisul referendum, care se desfășura sincron și în alte zone de așa zise "conflicte înghețate" - dezghețate de ruși când vor mușchii lor. După doi ani, în august 2008, a avut loc invazia Georgiei.
Cretinul de ambasador american la Bucure
ști nota la vremea aceea într-o cablogramă (scoasă la iveală de wikileaks) către Washington „reacția exagerată a lui Băsescu, față de amenințarea militară rusească”. („Traian Băsescu şi-a exprimat îngrijorări aproape de paranoia cu privire la ameninţarea rusă” - asta scria dobitocul de Taubman).
Un "ambasador" cu origini ungaro-evreie
ști. Taică-său. Barosan pe cauciucuri de mașină era în afaceri nici mai mult nici mai puțin decât cu David Ben Gurion, fost premier al Israelului, în anii 50. Cei doi aveau împreună o firmă de cauciucuri – tare de tot. Mă așteptam de la Ben Gurion să aibă o firmă de șenile de tancuri.
Odrasla lu' ăsta cu cauciucurile a livrat ceva bi
ștari la partid, când se făcu și el mărișor, pe vremea lui Bush, și s-a transformat brusc din samsar în diplomat.
„Diplomatul”, era mereu uimit de ce se întâmplă în regiunea asta românească, unde el a venit pe interes de bizniz...“Totuşi cel mai uimitor lucru a fost locul central din gândirea lui Băsescu, pe care îl ocupă conflictul din Moldova/Transnistria şi securitatea de la Marea Neagră în general, în lumina evenimentelor din Georgia. Băsescu este în mod clar îngrijorat că ruşii pot declanşa o provocare similară în Moldova, ceea ce va necesita practic un răspuns militar al României, cu implicaţii extinse pentru UE şi NATO“, scria ambasadorul cauciucurilor, Nicholas Taubman, în concluzia relatării despre întâlnirea preşedintelui român cu senatorul american Richard Lugar, care a avut loc la Bucureşti pe 27 august 2008.
Fa
ță de senatorul american preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat cât se poate de serios temerile că România ar putea fi atrasă într-un conflict militar cu Rusia, în Transnistria, după un scenariu similar cu cel petrecut în cazul Georgiei. Diplomatul american de la București, imbecilul de Taubman, nu pricepea nimic, absolut nimic, era doar continuu uimit, astonished.
Pentru a identifica elementele unui scenariu similar celui din Georgia era suficientă urmărirea temei militare în discursul politic al liderilor transnistreni, portavoci ale Moscovei. Acela
și găozar pederast de Şevciuk (pe bune face yoga, bea pișat, e chacrist), pomenit mai sus, la 31 iulie 2012, cerea Rusiei o bază militară pentru “stăvilirea pericolului românesc”. Pericol reprezentat în viziunea Moscovei de Traian Băsescu, nu degeaba s-au străduit atâta agenții lui Ilici să-l dea jos.
Probabil spre marea satisfac
ție a lui Ilici și a găștii sale, zilele trecute o idioată de „americancă” - Assistant Secretary for Europe and Eurasia at the State Department - a venit la București să ne urecheze - cu adresă tot către Băsescu - că amenințăm integritatea și suveranitatea R. Moldova.
No shit!
Integritate pe care Federaţia Rusă, oficial, o respectă la modu' cel mai solemn, în stil rusesc, adică la mi
șto total. În conformitate cu dreptul internaţional, Transnistria este parte a Republicii Moldova şi pe acest teritoriu poate fi aplicată doar legislaţia Republicii Moldova - nu cea a Federației Ruse.
De ce vaca aia grasă de Victoria Nuland (sau Neulander?) nu a trecut și pe la Putin să-l urecheze? Poate pentru că Obama își datorează realegerea lui Putin - dacă vă reamintiți secvența celebră de 19 secunde, datorată unui microfon buclucaș deschis, la o conferință internațională, care a surprins umila jelanie adresată de Obama lui Medvedev, în toiul campaniei electorale, - să-i pună o vorbă bună la Vova că sa câștige și el alegerile încă odată. Cele 19 secunde ale lui Obama, au devenit un fel de hit mondial, iar chelnerul negru cu prompter, crescut în bucătăria lui Brzezinsky, a ajuns totuși, cu sprijinul lui Putin, din nou la prompter - și la scaun. Au și americanii cretinii lor care votează, iar asistații social - peste 47 la sută de semi-infracțional colored people, care nu vor să muncească în ruptul capului, au determinat votul, în favoarea establismentului de kommie, ca și la noi. Plus sprijinul discret a lu' Tătuca Putin. Ca și la noi.
Tătuca Putin s-a exprimat tran
șant pe tema referendumului din 2006, invocat de Şevciuk, susținând că Rusia va avea o atitudine respectuoasă față de opțiunea alipirii Transnistriei la Rusia - pe care poporul și-a exprimat-o. Care „popor”?
Unul cu totul nou, inventat recent, cel trasnistrean. Citez din însu
și El, Tătucul (noilor) popoare: „Numai poporul nistrean, poporul care locuiește în Nistrenia, poate să-și determine soarta. Iar comunitatea internațională, inclusiv Rusia, vor respecta voința poporului”, a spus Putin. Iată cum a apărut pe hartă „Nistrenia”, țara din păpurișul Nistrului. Un fel de Curlandia. Sau Nulandia.
Comicăria de la Tiraspol manevrată de păpu
șarii de la Kremlin este una dusă la extrem. De fapt Sovietul suprem de la Tiraspol nu a făcut decât să legifereze formal ceea ce știe toată lumea - în regiunea transnistreană funcţionează de foarte mult timp legislaţia Rusiei. Numai emisara Departamentului de Stat american, Victoria Nuland nu a aflat asta.
Miza rusească în regiune, probabil negociată la schimb cu chelnerul negru cu prompter,
șeful emisarei asistente a lu' pește, este legitimarea regimului transnistrean și implicit a prezenței militare rusești. De fapt se știe că a început deja pregătirea recunoaşterii Transnistriei de către Federaţia Rusă - probabil în ajunul semnării Acordului de asociere Republica Moldova - UE în cursul acestui an.
An, foarte probabil, ce ar putea fi marcat de un război, unu mic mic de tot, poate cam ca în Georgia sau ca la Bal
șoi Teatre. (zice și assitenta, cu înțelepeciune plină de înțelesuri absconse: - „It is a very big year for Romania” - http://romania.usembassy.gov/policy/media/victoria-nuland-01112013.html)
Pe scurt vine futere de utere...
Dacă acest scenariu se adevere
ște avem un semnal clar că întreaga zonă a Mării Negre, spre deosebire de zona Mării Baltice, a fost abandonată influenței rusești iar miza mult clamatei integrări euro-atlantice este una superfluă. Istmul ponto-baltic este o gâtuire a continentului euro-asiatic cuprinsa intre Kaliningrad (enclava baltica in componenta Rusiei) și Odesa, respectiv Transnistria (enclava nistreană rusofilă).
Un anume
șmecherilă de geopolitician pe numele său Michel Foucher zicea acu vreo 14 anișori că limita geografică euro-atlantică se suprapune peste linia care leagă Marea Baltică de Marea Neagră. Istmul ponto-baltic este această linie, pentru că ea trasează limita între Europa naţională şi Europa imperială.
„Din acest punct de vedere, linia care uneşte Marea baltică de Marea Neagră, definită ca linie de demarcaţie între Europa naţională şi Europa imperială, este şi linia de demarcaţie a comunităţii euro-atlantice. Strategic, comunitatea euroatlantică poate căpata coerenţă politică şi relevanţă geopolitică în condiţiile în care fundamentele sale sunt reproduse şi extinse o dată cu sfârşitul războiului rece. Capacitatea de a integra statele central şi est-europene până la limita istmului ponto-baltic este examenul de capacitate al instituţiilor europene şi euro-atlantice”. Asta a zis profesorul meu preferat, dl Ilie Bădescu, clonat în mai to
ți strategii din instituțiile din trei litere mari, deși ei de regulă sunt cam mici (strategii, că așa-s ardelenii de Mureș, mici, mici de tot).
Mai este
și un alt profesor, mai vechi, Mehedinți îi zice, care spunea (prin 1916) că istmul este și o linie de demarcație istorică nu doar geopolitică deoarece pănă la această demarcație se menţinea, în vechea lui configuraţie imperială, spaţiul rusesc. Mai apoi un alt super profesor, Ion Conea, reia, în 1937, teoria și o amplifică. În viziunea lui Simion Mehedinţi istmul ponto-baltic făcea parte dintre cele cinci repere geopolitice ale securităţii statului român: Dunăre, Carpaţi, Marea Negră, strâmtorile și...istmul ponto-baltic.
Istmul ponto-baltic însă este totodată
și un reper major de securitate al NATO. Practic pentru întreaga Europa istmul ponto-baltic are rolul de zonă tampon, de graniță a spațiului european. Este flancul sudic al NATO, aflat în cârca României.
Evident, astăzi, nu ne putem a
ștepta de la repetenții și plagiatorii de talia lui Ponta și Dușa, cei care au teoretic, în sarcină, tema apărarii naționale, să aibă habar de istmul ponto-baltic, de Conea și Mehedinți. Ei îl știu, maxim, pe Dungaciu. Iar sarcina apărării naționale, a devenit o temă derizorie, de răsu' curcilor, cu alde Dușa, despre care am mai scris, nu vreau să mă repet că-mi vine să vărs când îi scriu numele acestei otrepe de sugiuc al UDMR.
Conform recomandărilor NATO, România şi-a luat angajamentul să aloce pentru Apărare 3% din PIB, însă de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică, bugetul destinat MApN se situează constant sub 2%, mult mai aproape de 1%. În 2014, Ministerul Apărării Naţionale va avea un buget de 1,42% din PIB.
Nici semi-cretinul de Ponta, nici politrucul de la
Ștefan Gheorghiu de Mircea Duşa, nu iau în calcul faptul că o prezență militară americană de aproximativ 1.500 de militari americani pe teritoriul României, nu garantează, securitatea şi apărarea României. cu tot cu cele câteva rachete de la Deveselu, pe care bravii noștri olteni le vor goli rapid de compustibil, că au nevoie de kerosen pentru încălzirea caprelor de le țin lângă ei, în living, la Beuca și aiurea.
Orice rezervist, de la simplul soldat, ca mine, la apevi
știi cu pensii de sute de milioane, cunoaște faptul că structura de forţe a Armatei s-a redus drastic, de la 330.000 de militari în anul 1990, la vreo 80.000 în prezent, din care doar vreo 50 000 au bocanci și uniforme, iar lipsa constantă a resurselor necesare modernizării şi înzestrării, a condus la scăderea graduală a capacităţii de luptă şi intervenţie la un nivel critic, conform documentului Cartei Albă a Apărării, avizat de către CSAT în iunie 2013. 60% la sută din echipamente sunt nefuncţionale, capacitatea de luptă este la un nivel calificat drept critic, adică la pământ. Cu toate acestea ne putem mândri cu numărul de generali burtoși cu teancuri de stele – avem, procentual, cât China, dar ai lor sunt mai slăbănogi. Iar ai noștri spre deosebire de ai chinezoilor n-au luptat nicăieri niciodată, decât la popotă, încă de pe vremea când erau plotonieri însărcinați cu misiunea de mare risc de aprovizionare a cambuzei, ca generalul imobiliar de patru stele Oprea (maimuțica lui Udrea), - are patru stele ca ale lui Patton, generalul american considerat eliberatorul Europei, în al doilea război mondial.
De bine ce ne-am integrat, ne-am distrus
și Armata (ei adică au distrus-o, burtoșii de „generali” făcuți la apelul bocancilor, din plutonieri și brancardieri, cu pensii babane), așa că cei maxim 15 000 de militari ai Armatei române ce sunt viabili operațional ar urma să se confrunte, la o adică, cu peste 120 000 de cadre ale armatei ruse, rezerviști cu pașapoarte de Transnistria, trupă și cadre instruite în mai multe războaie. Punctul de stație Tiraspol se află, față de frontiera cu România, la câteva ore de plimbare cu tancul...
Nu-i bai, nici catastrofă.
Am auzit, de când m-am făcut biciclist ve
ști excelente despre comunitatea asta de echilibriști pe două roți. Cică numai Bucureștiul numără cel puțin 30 000 de bicicliști, dintre care o parte, aripa dură a hipsterilor tari în ventil, au participat la operațiunile de front de genul uniți salvăm alea alea, jos jidanii și goldsteinii de la Roșia Montană etc șamd.
I-am văzut pe teren la mar
șurile stupide prin cartiere, sunt aspri frate, au lanternuțe care clipocesc colorat, au și pompițe și mănuși speciale, să nu-și erodeze podu' palmelor, au și căști din plastic mișto de tot, au și niște iegări strânși pe cur, să alunece mai bine aeru' pe lângă ei, la viteză mare, au și niște claxoane numai bune de audiții la Operetă. Ce mai încolo, încoace, au dotare nu glumă.
Ru
șii au la Tiraspol decât 2000 de tancuri, îi putem potopi cu ușurință noi, bicicliștii curajoși care salvăm tot ce mișcă, numai să ne unim biclă lângă biclă, roată lângă roată și salvăm tot, tot...îi zdrobim sub șenile (pardon cauciucuri) pe tembelii ăștia de rusoi care nici nu știu ce-i așteaptă.
Sper să nu citească ce am scris io aici, să nu ne afle naibii strategia...

bibliografie selectivă, pentru bicili
știi ageri la minte:

http://www.reuters.com/article/2012/03/26/us-nuclear-summit-obama-medvedev-idUSBRE82P0JI20120326

http://www.nytimes.com/2012/03/27/us/politics/obama-caught-on-microphone-telling-medvedev-of-flexibility.html
http://www.washingtonpost.com/politics/obama-tells-medvedev-solution-on-missile-defense-is-unlikely-before-elections/2012/03/26/gIQASoblbS_story.html
http://thelede.blogs.nytimes.com/2012/03/26/microphone-picks-up-obamas-private-exchange-with-medvedev/?_r=0
http://www.youtube.com/watch?v=TA_0YS7tK04
(Obama Open Mic Audio With Russian Pr
esident Medvedev )

(„it’s important to give me space,” Mr. Obama could be heard saying to Mr. Medvedev
“Yeah, I understand,” the departing Russian president said.
“I understand your message about space. Space for you...”
"This is my last election ... After my election I have more flexibility," Obama said...
"I will transmit this information to Vladimir," said Medvedev...)
bleah pizde
ț, aș adăuga io...dar io n-am nevoie de loc de spațiu, am căcălău spațiu la redacție, pe Dorobanți, am și baie mișto chiar...poate era bine și pentru chelner să fi avut o baie, n-ar mai fi puțit în așa hal a căcat rusesc
spre deliciul lui Putin Obama a anuntat ca va taia masiv (1.2 trilioane !!!) din bugetul militar
http://www.foxnews.com/politics/2012/01/05/white-house-to-announce-new-defense-strategy-that-cuts-billions-from-military/#ixzz1jD0zm7cJ

și mai na, mai citiți, bicicliștilor:
http://www.roncea.net/index.php/geopolitica/item/29-se-pregateste-o-noua-entitate-statala-moldo-rusia
http://www.roncea.net/index.php/geopolitica/item/197-analiza-unui-faliment-geopolitic
http://www.roncea.net/index.php/geopolitica/item/204-russian-political-economic-and-security-issues-and-us-interests
http://www.transnistria.ro/index.php/geopolitica/analize/37-transnistria-analiza
http://www.transnistria.ro/index.php/geopolitica/ecuatia-militara/42-transnistria-in-sistemul-geopolitic-regional

in general e de citit cam tot de aici de
și fără destule biciclete, tot degeaba e:
http://www.transnistria.ro/

și-am încălecat pe-o șa și v-am spus poveste așa tra la la...

Ultima modificare pe Marți, 14 Ianuarie 2014 19:50
George Roncea

George Roncea

Email: roncea@yahoo.com

 

 

(c) 2012 roncea.net & George Roncea. Toate drepturile rezervate.