cine s-ar fi gândit că un măr care-ți face cu ochiul într-o zonă părăsită de la cuka măkăii ar putea să te aducă brusc într-o situație similară, de viață și de moarte pe muchie de cuțit?
...mergeam în picioarele goale ca tot orășeanul izgulit printr-o pădurice de la capătu lumii și un măr ce sclipea în soare între ramuri m-a atras magnetic.
cu ochii doar după măru din copăcel călcam printre mărăcini și când să pun picioru jos, între ierburi, am benoclat ceva super mișto, o tipă încolăcită, neagră ca tuciul.
am rămas cu picioru în aer și totul a înghețat instantaneu.
sunt pregătit pentru o întâlnire cu ursu, logistic și chiar spiritual vorbind, dar nu m-am gândit ce-i de făcut când dai de-o viperă grăsună, de vreun metru, cu o viteză de reacție net superioară lu ChichiChan și Chiac Norris la un loc.
Ăsta a fost momentul când banda video a întregii vieți mi s-a derulat pe super repede înapoi, încremenit cu piciorul în aer și fără să mai respir măcar. Nu mai țin minte exact ce apărea pe displayu filmului ce se derula mega rapid, mă gândeam simultan că ser antiviperin nu există în România, că n-am telefonu cu mine să sun vreun elicopter să mă ia, că zona e prea accidentată și cu giga copaci ca să poată ateriza vreun elicopter, asta în eventualitatea că aș putea să-i chem pe elicopteriștii ăia cu puterea minții.
Și în timpu ăsta mărul ăla din copăcel parcă zâmbea la mine - capcană frate, ai belit-o. muie muie...
Evident m-am gândit și la săracu Adam, ce hal de necazuri a avut de la un măr ftui.
Mi s-a părut, cu piciorul suspendat la 20 de centimetri deasupra viperei negre încolăcite că a venit momentul mult asteptat.
The end e acuma, winter is coming, cam așa...
Niște păsăroi de pădure care tot cârăiau ascuțit tăcuseră brusc. Un fluture delabrat mi se flutura aiurea complet prin față. Tăcere mormântală.
Din aia de final.
Parcă toată suflarea era într-o complicitate totală, așteptau să mă mătrășească aia, neagra...
Pe de altă parte, comprimat maxim, filmu care se derula super rapid era de un ridicol total. Adică am scăpat de croați sonați, de sârbi sonați, de rusoi sonați de la OMON, de transnistreni sonați, de bombe americane de cinci tone, de rachețoiae tomahawk cât un autobuz care fac poc și rad totul pe o rază de juma de chilometru, de nașparlii de ”teroriști care nu există” de trag în tine de la cinșpe metri, de radiații de la uraniu din ăla, depleted, cică, de metale grele, gen arsenic, de ” accidente” de mașină, de urși nehaliți care te vânează prin munți în mijlocu nopții, de lupi bulangii la fel de nehaliți, când ești prins în zăpadă până la piept, de căderi de pe perete la buza prăpastiei, de edemu Quinke, de excesu de alcool și când colo sfârșitul va veni via chestia asta mică neagră, combinat de un golănaș de măr sălbatic?!
nu mai știu exact cum s-a întâmplat restu chestiei, filmul s-a rupt la un moment dat, am înțeles că nu-i acum sfârșitul după ce m-am tras înapoi și neagra s-a descolăcit și s-a cărat la ea acasă, printre ierburi. mă putea capsa în trecere, era ca un arc de oțel negru, fără să apuc măcar să apăs pe declanșatorul de la aparat, pentru o ultimă poză de fotoreporter sandilău.
m-am ales cu o super lecție.
degeaba te pregătești pentru o întâlnire din aia mare, cu un giga ursoi aducător de moarte de 400 de chile care rupe vaca în două, când o curelușă neagră de vreun metru te poate avea instant, la plesneală.
desigur toată povestea n-ar fi existat fără ispita mărului, o ispită biblică...(evident l-am halit, după, că prea m-a inervat, era tare bun, dulce acrișor)
...atenție mare la merele sălbatice, părerea mea, e genul de ispită dulce-acrișoară fără greș, pici ca fraieru când nici nu te gândești, oricât de pregătit ai fi de luptă (și de moarte)...