Zilele trecute, la Realitatea, „britanicii“ Adrian Ursu şi siliconata sa colegă de platou, Oana Stancu, au abordat cu talent cazul libanezului Said Baaklini, interpusul lui Sorin Ovidiu Vîntu, prezentat într-o formă cu totul inedită. Said Baaklini este cercetat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru restituiri ilegale de TVA de 60 milioane de euro, după ce UCM Reşiţa i-a vândut patru motoare nefuncţionale, aflate pe stoc de peste 20 de ani, la un preţ de 50 de ori mai mare. Sistemul combinaţiei cu TVA-ul este similar unui alt caz aflat în cercetare, legat de Sorin Ovidiu Vîntu, şi, coincidenţă, până şi suma este asemănătoare. În urmă cu doi ani, o echipă de comando a cuplului Vîntu-Luca a solicitat rambursarea ilegală a sumei de 62 milioane de euro aferenţi vânzării către Petrom, cu suma de 328 milioane de euro, a trei din cele patru divizii ale fostei Petromservice.
Modelul a fost folosit acum de libanez, unul dintre „soldaţii“ lui SOV de pe frontul evaziunii fiscale. După ce şi acesta a fost prins, simţind că-i fuge pământul de sub picioare, SOV a intrat în panică şi s-a lepădat rapid de libanez, susţinând sus şi tare, pentru proşti eventual, că nu are nicio legătură cu Said Baaklini. Asta deşi la un moment dat, după cum a probat „Curentul“, dormitoarele lui Sorin Ovidiu Vîntu se aflau chiar deasupra firmei lui Said Baaklini, la ultimul etaj al „blocului Gelsor“, iar Baaklini avea conturi la BRS folosite, evident, în beneficiul lui SOV.
Golănaşii lui Vîntu, exersaţi cu practica suptului prin batistă, au reuşit cu un profesionalism halucinant să nu scoată nicio vorbuliţă despre SOV, în schimb au întors pur şi simplu pe dos datele anchetei, dosarul lui Said fiind descris drept „cea mai nouă descoperire de la malul mării“... „caracatiţa mafiei PDL care înghite România“, iar pentru aerul de prospeţime probabil au marşat pe ideea „o nouă familie mafiotă în PDL“, susţinând şi că „nume grele de la vârful PDL sunt implicate în dosar“. Când a venit vorba de exemplificarea „numelor grele“, o sărăcană de aşa-zisă reporteriţă, împiedicată în cuvinte, s-a referit la Eugen Bogatu, directorul direcţiei domenii portuare, şi la senatorul Banias. Bogatu e şmecher de port, n-are treabă cu partidul, iar Banias numai nume greu la vârf în PDL nu este, fiind de notorietate mai degrabă apropierea sa de PSD, via Radu Mazăre.
S-a mai întrebuinţat din plin un florilegiu de invitaţi, printre aceştia Mugur Ciuvică şi Ludovic Orban, treabă de asemenea de un circ fabulos dacă avem în vedere că, potrivit informaţiilor din presa apropiată chiar grupării de interese penelisto-pesediste, unul dintre tunurile pe care libanezul l-a dat în România s-a derulat sub pulpana liberală a lui Tăriceanu, respectiv scandalul „preluării“ Institutului Naţional al Lemnului, ce constă în subevaluarea preţului institutului şi a unei suprafeţe de teren de 18.000 de metri pătraţi, pentru ca acestea să fie preluate de firma lui Said Baaklini.
Complicitatea liberalo-libaneză, pe tărâm infracţional
Acesta, „în complicitate cu Alina Doreli Voicu (directoarea generală de atunci a INL, în spatele căreia se aflau Ludovic Orban, Călin Popescu Tăriceanu şi Crin Antonescu), a subevaluat Institutul la mai puţin de jumătatea valorii de piaţă, apoi, după diferite inginerii financiare, a pus la cale preluarea Societăţii de către libanez. În luna noiembrie 2007, INL avea o datorie la AFP Sectorul 2 de 13.317.566 lei noi, datorie achitată de libanez. La scurt timp, Said Baaklini a cesionat creanţa pe care o avea de recuperat de la INL către firma «BCS Secure Investments» SRL, cu sediul la aceeaşi adresă ca şi SC «Libarom Agri» SRL. Această societate are ca acţionari două persoane juridice: «Potts Enterprises LTD», din Nicosia, şi «Scottsdale Business Corporation», din Panama, administrată de Claudia Alexandra Bocos (purtătoare de cuvânt a Autorităţii Naţionale pentru Tineret, în perioada guvernării liberale)“. Liberalii au vechi legături cu mafia arabă, dacă ne gândim doar la Chiliman şi conexiunile sale cu nume grele din aşa-zisul mediu „de afaceri“ conex.
Aşadar, Ludovic Orban chiar era cel mai avizat să comenteze pe tema Said şi a complicităţilor sale personale, dar, evident, acest eveniment de presă nu s-a consumat. În schimb, Oana Stanciu a invocat în aşa fel „informaţiile apărute în presă“, încât să lase impresia telespectatorilor neavizaţi că secretarul de stat Radu Ancuţa, directorul Agenţiei Naţionale de Control al Exporturilor (ANCEX), ar purta o oareşcare vină, când de fapt tocmai acesta a blocat încercarea de scoatere din ţară a aşa-ziselor utilaje de la Reşiţa către Guineea.
Cazul Said a fost prezentat pe larg şi în exclusivitate de „Curentul“, care a dezvăluit legăturile strânse dintre libanez, aflat în atenţia instituţiilor statului şi pentru activităţi ce aduc atingere siguranţei naţionale, şi Sorin Ovidiu Vîntu. Autorităţile au fost sesizate oficial, în acest caz, de către Agenţia Naţională de Control al Exporturilor (ANCEX), mai exact chiar de Radu Ancuţa, cel care îi mirosea siliconatei Oana Stancu, după ce libanezul i-a solicitat aprobare pentru exportul unor motoare cumpărate de la Uzina Constructoare de Maşini (UCM) Reşiţa. Aceasta a fost în realitate şi explicaţia mobilizării exemplare a instituţiilor implicate (SRI şi Parchet), fapt care a dus la arestarea rapidă a lui Baaklini, în Bulgaria, la puţin timp după ce părăsise ţara, în paralel cu arestarea la Bucureşti a celor doi administratori de la UCMR.
SOV, Said, Hezbollah, miliţienii de la Dinamo şi „ecologiştii“ pesedişti de Snagov
Said Baaklini s-a aflat de mai multă vreme în atenţia SRI, care a contribuit la demantelarea acţiunilor evazioniste de mare amploare ale acestuia. Libanezul a fost un favorit al guvernărilor pesediste, ca şi alţi arabi de răsunet, Hayssam sau Hassan Awdi, proprietarul reţelei de distribuţie Rodipet, alături de care Said şi figurează într-o firmă. Baaklini a fost nu doar asociat în societatea Portfolio (fosta Star Credit Rating Agency SRL) împreună cu fraţii Awdi, ci a fost chiar şi administrator la Rodipet. Presa a relatat că un alt frate al celor doi Awdi, Mohamad Ali Awdi, este un susţinător deschis al organizaţiei teroriste Hezbollah. Libanezul Said, pe lângă băieţii de o veselie explozivă din Hezbollah, mai este alăturat şi miliţienilor de la Dinamo, dar şi altor mahări pesedişti şi penelişti, cum ar fi Ionuţ Costea (fratele soţiei preşedintelui Senatului, Mircea Geoană), Viorel Cataramă şi fostul şef al Cancelariei Primului-Ministru Călin Popescu Tăriceanu, Aleodor Frâncu, împreună cu care se ocupă, ecologic, de utilizarea Snagovului în interes propriu, prin Fundaţia ECO Snagov.
Pe de altă parte, protecţia sa mulţi ani s-a datorat şi calităţii sale mai speciale, de interpus al lui Sorin Ovidiu Vîntu, el având multă vreme birourile uneia dintre firme chiar în sediul Gelsor din Splaiul Unirii. Numele lui Said Baaklini este legat de unul dintre tunurile lui SOV, respectiv de scandalul retragerilor de bani din conturile Băncii Române de Scont (BRS). Sorin Ovidiu Vîntu l-a folosit ca bidon pentru sifonare de bani de la Banca Română de Scont (BRS), cu câteva zile înainte de izbucnirea scandalului legat de unele tranzacţii suspecte derulate de acea bancă. Baaklini s-a aflat pe o listă cu 26 de persoane prin conturile cărora a bătut Vîntu, via Teodor Nicolaescu, făcând o gaură de 750 miliarde de lei vechi. Pe mâna libanezului, Vîntu a scos astfel 4,8 miliarde de lei. Pe aceeaşi listă cu Said Baaklini s-a aflat şi cel mai apropiat dintre locotenenţii lui Vîntu, Gheorghe Raţiu, din contul căruia au fost sifonate atunci 43 miliarde de lei, la fel ca şi Octavian Partenie (sifonare de 9,2 miliarde de lei), fostul secretar de stat împuternicit cu constituirea Băncii de Investiţii şi Dezvoltare (BID) a lui SOV.
Ca şi partenerul său de hoţii, Sorin Ovidiu Vîntu, româno-libanezul Said Baaklini a fost protejat constant de justiţie, deşi i-au fost aduse, de-a lungul timpului, mai multe acuzaţii de contrabandă cu diverse produse: cafea, conserve etc.
Toate aceste poveşti minunate puteau fi un model de anchetă tip BBC, cu imagini, fotocopii din documente şi acte doveditoare a traseului infracţional al libanezului lui Vîntu, iar caracatiţa corupţiei de partid, instituită de regimurile Iliescu şi tentaculele sale arabo-teroriste, ar fi fost cu adevărat un subiect fascinant. Toate acestea însă nu la Realitatea TV, desigur...