Deconcertantă a fost însă utilizarea celor doi slugoi în discursul Trustului lui Felix, un trust cu darul limbilor bifurcate. Astfel, pe de o parte a fost veştejit Dinu Patriciu - prin sluga sa Crin Antonescu, care l-a desemnat drept comic mincinos idiot pe patronul nevestei sale dar pe de altă parte a fost tămåiat acelaşi comic dobitoc etc, indirect, prin ridicarea în slăvi a slugii sale, Andrei Pleşu, fosta slugă a lui Traian Băsescu.
Eseurile lui Pleşu la adresa lui Băsescu au fost jubilatoriu preluate de vasalii voiculescieni, iar reciclarea şi reconvertirea la Frontul anti-băsist au fost salutate cu entuziasm malign şi de alte foste slugi băsiste de teapa soţului fostei gogoşici a lui Băsescu, Adriana Săftoiu, devenită gaura din covrigul patrician.
Andrei Pleşu, fostul amploaiat al lui Traian Băsescu, devenit apoi preşul lui Dinu Patriciu, a fost elogiat pentru flegmele aruncate la adresa fostului său şef. La acest punct, Dinu Patriciu, cel care îi semnează statul de plată lui Pleşu, apare drept un comic deştept.
Dinu Patriciu apare însă totodată şi un comic tâmpit, pe acelaşi canal mediatic, ce reflectă opiniile vituperante redactate într-o manieră isteroidă de Crin Antonescu, aflat probabil în perioada aceea a lunii, între două vizite la coafor. La Crin, în contextul flegmelor aruncate la adresa celui care-i umple poşeta cu biştari nevestei, putem vorbi doar de încă o probă de tupeu şi nesimţire care dă măsura caracterului acestui individ, neghiob şi insolent, animat de resorturi sordide. Atitudinea sa de căţeluş care latră prin gard la fostul stăpân în timp ce este ţinut în lesă, la picior de noul stăpân, „partenerul“ său, cum îi zice el lui Voiculescu, este de un ridicol absolut. Mai ridicolă însă şi mai derutantă este incoerenţa de substanţă a celor ce reprezintă portavocea mediatică a „partenerului“, slugoii de la Antene.
Patriciu este fie un bou, cum zice Antonescu, fie un geniu, de vreme ce-l stipendiează pe Pleşu, care atât de bine dă cu Băsescu de se umezeşte până şi Dana Grecu, la comun cu Radu Tudor.
Patriciu este deci tratat flatant şi flatulent în aceeaşi propoziţie, ceea ce încurcă oleacă criteriile. Descâlcirea sensurilor acestui tip de tratament este greu de făcut fără o igliţă special concepută pentru milieurile brodate de babele ştirbe şi nebune ce populează sticla Antenelor.
Desigur, Pleşu era acelaşi şi în perioada sa băsistă şi astăzi, când a revenit la matcă, alături de capu’ de crimă organizată (apud Parchet) - Dinu Patriciu. Lui i-a plăcut mereu să fie alături de personaje asociate cu crima organizată, începând cu Ion Iliescu. Băsescu a fost doar un intermezzo în cariera sa, ce a debutat prin limbi profunde aplicate Tovarăşului Secretar General al PCR, Nicolae Ceauşescu, pentru ca apoi, după lichidarea acestuia, să devină menestrel oportunist al regimului Iliescu, scos pe taraba fesenistă de gablonzuri de export.
După admiraţia nedisimulată pentru Tataia Ilici a venit rândul lui Băsescu la tămâiere, mai ales după ce o bună parte a corului „inteleftualilor“ din jurul lui Pleşu ori Tismăneanu, alt fost adulator al lui Ilici, s-au ales cu sinecuri convenabile.
Andrei Pleşu, devenit sacerdot al dogmei anti-băsiste
Chermeza s-a cam terminat, e criză, nu mai pică destul, ca înainte, iar lui Băsescu i se încheie mandatul. Aşadar a venit timpul unei reajustări, tipice lichelismului de conjunctură.
După ce Mircea Cărtărescu a proclamat epoca Băsescu terminată susţinând că „nu mai crede că Băsescu poate schimba ceva în România“, iar Gabriel Liiceanu a declarat că se „îndepărtează“ de şeful statului, anul trecut, pe motiv că nu înghite aprecierea acestuia faţă de Adrian Păunescu, şi Pleşu a intrat pe culoarul „inteleftualilor“ deveniţi mingiuţe de ping-pong în jocul pervers şi pestilenţial al politichiei dâmboviţene. Când ‘teleftualii mergeau la Neptun, profitând de avionul prezidenţial, să vadă şi ei litoralul, Băsescu era cool. Acum a naşpa.
În 2007, când Andrei Pleşu primea din partea preşedintelui Traian Băsescu distincţia Ordinul Meritul Diplomatic în grad de Mare Ofiţer, nu-i puţea Traian Băsescu aşa tare ca acum. La scurt timp, în numai doi anişori, Pleşu decreta că „Preşedintele Băsescu nu poate intra în rolul instituţiei pe care o reprezintă“. De ce nu i-a spus şi acestuia verde în faţă ce gândea despre el, atunci când Băsescu îi atârna medalia pe piept? Mister... Ori s-a temut că-şi ia un cap în gură?
Se pare că la vremea aceea lui Pleşu i-a plăcut rolul de bufon de Cotroceni: „Când eram acolo, când aveam întâlniri mă prezenta în felul următor: «El e domnul Pleşu. E un geniu!». Era atâta băşcălie în această manieră de prezentare... Lasă că era o grosolănie, tehnic vorbind. Când te întâlneşti cu unul prima oară în viaţă, care e şef de stat sau e ministru, nu-i spui: ţi-l arăt p-ăsta, ridică cinci kile şi vorbeşte patru limbi. Era deja, în această formă, un joc cu el însuşi care, la bază, avea ideea că eu sunt un fel d-ăla care merge pe sârmă, care înghite foc, înghite săbii...“ ... face tumbe, înghite tot ce scuipă invitaţii la Palat, face giumbuşlucuri, stă în şpagat ca Mircea Badea, ce mai, un clovn total, mai ceva ca atracţie decât femeia cu barbă sau maimuţa vorbitoare. Dacă Pleşu ştia încă de pe atunci care-i era rolul, de ce abia acum iese public, cu nedisimulată frustrare, şi-şi flegmează fostul stăpân, pentru a se remarca şi el în corul sclavilor mogulieni?
Ei alcătuiesc o conjuraţie a sclavilor ce mărşăluiesc sub steagul roşu al neocomunimului, scos din vitrina de vechituri a lui Ion Iliescu şi agitat frenetic de Victor Ponta şi de Crin Antonescu, o „armată“, după cum îşi definea Vîntu ciomagul său politico-mediatic, formată din specialişti în uciderea în efigie a neconvenabilului Băsescu.
În acest tablou sinistru, Andrei Pleşu joacă rol de odaliscă despletită şi cu barbă, ce-şi varsă borcanul de fiere în izvorul fetid ce alimentează ura şi atacurile frenetice şi resentimentare ale găştii animate de ura viscerală la adresa lui Băsescu.
Ceea ce fac însă aceştia zi de zi este o lucrare mai vastă, ce face parte dintr-un proces de asasinare ritualică, iar Pleşu este acum doar încă o piatră ridicată de gloată pentru a fi izbit în cap Traian Băsescu. Greu de crezut că Pleşu nu este conştient de instrumentarea sa. Care o fi preţul numai el o şti, dar, ca toţi ziariştii, putem specula, pornind de la repere şi date publice. Obstinaţia imprecaţiei are desigur preţul său.
În 20 februarie 2001, Gabriel Andreescu îl acuza pe Andrei Pleşu că a colaborat cu Securitatea şi instituţiile regimului comunist, acceptând ulterior funcţii înalte în guvernele neocomuniste formate după 1989. Andreescu a fost dat în judecată pentru defăimare de Pleşu, instanţa l-a amendat cu 50 de milioane, preţul onoarei lui Pleşu apreciat de instanţă, apoi Gabriel Andreescu a intentat proces statului român la CEDO în anul 2002, câştigând în 2010, iar statul român a fost penalizat de CEDO cu 10.000 de euro. Bani plătiţi de cetăţenii români.
Se poate aprecia că preţul disputei pe tema onoarei lui Andrei Pleşu variază undeva între 1.000 şi 10.000 de euro. Un mizilic pentru Dinu Patriciu.