Cel mai mizer aspect al combinaţiei cu „revoluţionarii“ este acoperirea cårdăşiei lui Iliescu cu Moscova. Iliescu a format o categorie similară cu „ilegaliştii“ de pe vremuri ai Partidului Comunist, cei care, „revoluţionari“ şi ei, s-au ales pe viaţă cu diverse privilegii pentru participarea la komplotul rusesc de preluare a Romåniei.

Şi acum Iliescu se bazează pe o gască de aproape 30.000 de oameni, mulţi dintre ei miliţieni securişti etc, care au primit certificate de revoluţionar, ce le conferă privilegii speciale inclusiv şi mai ales de natură pecuniară. Sute de euro pe lună, pămånt, scutiri de taxe şi impozite etc. Exact ca şi foştii ilegalişti comunişti, aceştia constituie o masă de manevră, de fripturişti aflaţi la dispoziţia lui Iiescu, cel care le-a semnat şi înmånat valoroasele certificate.

Din timp, Iliescu şi-a pregătit astfel, pentru cazul că va ajunge în instanţă, un număr de mercenari gata de scandal, folosiţi de altfel şi pånă acum în diferite ocazii. În timp, numărul acestora s-a mai rărit, de la epoca tipografiei de certificate marca Bebe Ivanovici. Soacra lui Geoană, beneficiară ca urmare a unui astfel de certificat, eliberat la mişto pe motiv de bubiţă la picior de la o navetă cu sticle goale, a unei adevărate averi imobiliare, este încă pe poziţii şi multe alte „personalităţi“ de acelaşi calibru beneficiează de şmenul certificatelor.

Miza reală, însă, pentru Ion Iliescu cel puţin, a menţinerii acestei mase de pseudo-revoluţionari, este alta. Acum, după 20 de ani, s-au adunat destule probe ce demonstrează că „revoluţia“ nu a fost altceva decåt o operaţiune rusească de la un cap la altul. Iliescu încearcă să forţeze logica publică, instituind corpul revoluţionarilor pentru a autentifica şi legitima o „revoluţie“ care nu a avut loc de fapt, ci dimpotrivă, s-a pus în lucrare un plan moscovit de „captare“ a statului romån, utilizåndu-se vechea agentură komiternistă, care a aplicat un program de demantelare a averii naţionale şi distrugere pas cu pas a Romåniei, exact pe principiile Manualului NKVD.

Adevăraţii eroi şi luptători ai României, ignoraţi şi batjocoriţi

În realitate, ultimii eroi romåni care ar fi meritat Recunoştinţă din plin nu sunt haidamacii lui Ilici, ci acei romåni adevăraţi care au murit luptånd cu arma în månă împotriva sovieticilor. Cei care au luptat în munţi ani de zile, pe cånd familiile lor erau schingiuite de comunişti, cei ca Ion Gavrilă Ogoranu au fost trataţi în scårbă de statul romån, în cazul Ogoranu fiind de menţionat în mod aparte atitudinea de fostă procuroare comunistă a lui Monica Macovei, cea care a refuzat ca ministreasă a Justiţiei, pånă să-i şi răspundă lui Ogoranu cånd acesta a solicitat Ministerului condus de ea să anuleze infamanta sa condamnare ca deţinut de drept comun, etichetă sub care Securiatatea ascundea „duşmanii poporului“.

Un curent falsificator izvoråt direct de la Ion Iliescu, Tartorul-şef şi comilitonii săi, „tovarăşii de drum de teapa pupincuristului pentru eternitate Vladimir Tismăneanu, a întors pe dos sensul ideii de dreptate - cei care au luptat pentru dreptate, cu arma în månă ca nea Gavrilă Ogoranu de exemplu, adevăraţii eroi ai acestei ţări sunt puşi la index. O operaţiune foarte scårboasă tipic kaghebistă, iar membrii acestui centru ideologic falsificator au ca sarcină, ca obiectiv, „prelucrarea istoriei“ noastre recente, printr-o aşa-zisă „normare“ a temei comunismului. Normativ impus de ei şi de grupul lor care are target ascuns. Ascuns pentru marele public şi mai ales pentru noile generaţii.

Pentru specialişti, aceste proiecte tenebroase ale grupării neo-kominterniste nu mai reprezintă nişte necunoscute. Mişculaţiile membrilor acestor grupări au determinat atitudinea reprezentanţilor statului romån care în atåţia ani au ignorat sau chiar au tratat ostil foştii luptători cu arma din munţi. Nici măcar meritele ca veterani de război nu le-au fost recunoscute - onoare pe care o meritau pe drept, deoarece misiunea oricărui soldat era să lupte împotriva ocupantului cu arma în månă. Un număr de cåteva mii de bărbaţi adevăraţi au luptat ani de zile în munţi, cu sprijinul a zeci de mii de locuitori ai satelor din jurul munţilor. Cea mai are parte a populaţiei a respins regimul bolşevic care s-a impus prin întemniţarea a 2.800.000 de romåni, dintre care mai mult de 300.000 au murit înainte de a putea fi eliberaţi.

Romånii au purtat acest război de apărare aproape zece ani după ocuparea ţării de către ruşi. Cu toate acestea, despre romåni s-a afirmat deseori că nu au protestat, că nu au luptat pentru libertate, că au consimţit comunismului. Romånii care au luptat în munţi atåţia ani fac proba că acestea nu sunt adevărate. Membrii partidului comunist în Romånia la data de 23 august 1944 nu depaşeau cifra sutelor. În toate ţările din jur, membrii partidului comunist erau mult mai numeroşi. La noi, comunismul a fost respins organic, din toate puterile şi cu toată fiinţa. Au fost încarceraţi sute de mii de intelectuali, elita ţării, elita satelor de asemenea, au fost nimicite principalele instituţii care adăposteau stålpii de rezistenţă ai neamului - Şcoala, Biserica, Armata. Cei care au luptat pe bune cu bolşevicii, între care şi femei eroine ca Ecaterina Rizea, au fost fie ignoraţi, fie chiar batjocoriţi de toate regimurile

post-decembriste.

Operaţiunea „Complotul de Fum“

Aşa-zisa Revoluţie din 1989 a fost exact inversul unei adevărate mişcări de eliberare naţională. Am scăpat de un drac - Ceauşescu, pus tot de ruşi, care l-au „retras“ punånd un loc un alt drac încă mai negru şi mai scårbos - Ion Iliescu, atåt de obedient faşă de stăpånii săi încåt şi-a lichidat proprii părinţi adoptivi, deoarece familia Ceauşescu l-a crescut şi adoptat pe Ion Iliescu de mic.

Momentul 1989 a fost un schimb de piese şi atåt. Citez din studiile unui tånăr istoric romån, Constantin Corneanu, care şi-a dedicat multe analize contextului pre-revoluţionar moscovit. „În partida sa de şah pentru dobåndirea dominaţiei mondiale, Kremlinul şi-a sacrificat stăpånirea asupra Europei de Est, a efectuat un schimb de piese pentru a-şi asigura o mai bună penetrare a economiei şi tehnologiei Europei occidentale“, afirma Lev Nevrozov în lucrarea „The Kremlin and the Western Politico-Cultural Establishment“, iar Jean-Francois Deniau, om politic şi diplomat francez, afirma că Uniunea Sovietică îşi propusese drept scop acela de „a pleca pentru a rămåne“.

Renuvelată, acum, Rusia revine cu forţă pe arena internaţională, cu noi ţinte geopolitice, respectiv scoaterea Europei de sub controlul SUA (NATO) şi consolidarea legăturilor de integrare cu Europa Centrală sub semnul axei Moscova-Berlin, axa de bază a politicii externe ruse.

Premizele Noii Rusii de astăzi s-au pus încă din anii ‘70, cånd o eminentă comisie de experţi ai KGB-ului a ajuns la concluzia că dacă evoluţia Uniunii Sovietice continua conform programului, atitudinilor, mentalităţilor şi prejudecăţilor existente, baza economică prin care se dorea dominarea lumii avea să se prăbuşească.

Prognozele realizate de Mihail Liubimov, şeful Secţiei Prognoze din Direcţia principală I a KGB (Primul Directorat Suprem, astăzi Serviciul de Informaţii Externe al Federaţiei Ruse), vizånd totala catastrofă economică şi politică a URSS, au întărit credinţa că era nevoie de ceva nou şi hotăråtor atåt în arena relaţiilor internaţionale, cåt şi în interior.

Cu puţin timp înainte să moară, în 1984, Secretarul general al CC al PCUS, Iuri Vladimirovici Andropov, fost preşedinte al KGB, a aprobat, în formă definitivă, cu numele de cod „Golgota“, planul generalului KGB Mihail Liubimov. Operaţiunea „Golgota“ urma să aibă patru etape esenţiale: 1) dezorganizarea sistematică a rånduielilor politice şi economice din URSS; 2) introducerea forţată a sistemului capitalist în varianta lui sălbatică; 3) prelungirea direcţionată a haosului; 4) revoluţia socialistă. Avea să urmeze în istoria Uniunii Sovietice şi a lumii ceea ce poate fi denumit operaţiunea „Complotul de Fum“.

Ion Iliescu a fost una din piesele locale ale specialiştilor KGB. Iar „revoluţia“ sa nu este alteva decåt o parte a Complotului de Fum. Şi tot de fum sunt şi „revoluţionarii“ săi, sordida gaşcă de şmenari, cu care încearcă să se legitimeze în van.