Cei mai interesaţi sunt ruşii, ce măresc presiunea atât în Transnistria cât şi în Ucraina. În Ucraina presiunea este mărită cu ajutorul tancurilor. Ca şi în Georgia în 2008. Și la noi grupuscule de extremişti maghiari se tot antrenează...
Regiunea catalană şi guvernul catalan în Spania intenţionează să organizeze un referendum privind independenţa în data de 9 noiembrie 2014. Țara Bascilor poate împinge spre o formă de descentralizare încă mai accentuată a zonei din nordul Spaniei. În Italia, Liga Nordului cere auto-guvernare pentru o parte a nordului numită Padania, în Belgia creşte presiunea vorbitorilor de limbă olandeză pentru o mai mare autonomie a Flandrei. Pe lângă aceste regiuni semi - autonome, există multe grupuri minoritare ale ruşilor din Basarabia, aşa zisa Republica Moldova, Ucraina, Letonia şi Estonia, la care se adaugă maghiarii din România. Un fir roşu este prezent în toate aceste curente secesioniste. Firicelul de la Moscova.
Avertismentul din 1997 (material publicat în “Euxin”, prima revistă de geopolitică din România)
Majoritatea statelor sunt plurietnice, multiconfesionale şi pluriculturale, în consecinţă, acceptarea enclavizărilor, a fărâmiţărilor, ar distruge bazele juridice ale statelor suverane, readucând haosul şi conflictele interetnice în inima Europei. Erodarea edificiului statal al construcţiei europene, aceasta este ispita autonomiilor, a etnonationalismelor, a căror înflorire marchează un regres teribil, o decădere de la ideea casei comune a naţiunilor la conceptul devastator al tribalizarii. Dacă tendinţele separatiste ar fi acceptate, state ca Italia, Spania, Franla, Belgia ar trebui să se fărâmiţeze, revenind la entităţi asemănătoare celor care existau în feudalism.
De exemplu, Italia de nord, Padania, în viziunea lui Umberto Bossi, deoarece este bogată, ar trebui să-şi declare independenta faţă de sudul sărac, plin de “puturoşi”, liderul Ligii Nordului (înfiinţată în urmă cu peste două decenii ca Mişcare Federalistă) preconizând realizarea a două entităţi separate cu preşedinţi, guverne, parlamente proprii. Bossi a creat un cabinet fantomă care se întruneşte la Veneţia, a apărut şi un Comitet pentru Eliberarea Padaniei, condus de Roberto Maroni, fost ministru de Externe în Guvernul lui Berlusconi, iar opinia publică a fost anunţată ca în data de 15 septembrie a anului 1997 se va declara independenţa republicii federale a Padaniei. Autorităţile statului au anunţat că vor face uz de forţa armelor, dacă va fi nevoie, pentru a dejuca astfel de tentative.
În Sicilia, la alegerile din primăvara anului 1997, 21 de candidaţi şi-au construit proiectul electoral pe ideea separării insulei, preconizând transformarea Siciliei într-un Hong-Kong al Mediteranei.
În Spania, se manifestă o tendinţă separatistă susţinută cu cerbicie de ETA. În 1979, în Tara Bascilor, ce numără peste două milioane de locuitori, s-a organizat un referendum pentru autonomie, 53,79% dintre participanţi declarându-se în favoarea acesteia. ETA, însă, considera că autonomia este insuficientă şi militează pentru segregaţie totală pe calea terorismului.
Şi în Corsica, din 1965, voinţa autonomiei se exprima tot prin atentate. Franţa, ca şi Grecia, nu recunoaşte existenţa minorităţilor naţionale, deşi pe teritoriul Franţei, în Alsacia şi Lorena, se afla aproximativ 2 milioane de alsacieni, iar în Bretonia, circa 2,2 milioane de bretoni.
În Belgia, încă din 1960, flamanzii au cerut despărţirea de francofoni, nemulţumiţi de creşterea impozitelor, datorată crizei siderurgiei din Walonia. În 1988, Belgia a devenit stat federal, cu trei regiuni autonome: Flandra, regiune lingvistică olandeză, Walonia şi Bruxelles, rămânând totuşi un stat unit.
Şi în Marea Britanie scoţienii ar dori să se despartă, cerând până una alta un parlament separat. Chiar şi în Germania, recent, electoratul a respins fuziunea landului Brandenburg cu cel al Berlinului, esticii preferând să nu se amestece cu vesticii, deşi fac parte din aceeaşi naţiune.
Cehoslovacia, după venirea la putere a lui Havel, în 1990, şi-a schimbat numele în Republica Federativă Cehă şi Slovacă, separarea efectivă producându-se în ianuarie 1993. Spre deosebire de divizarea paşnică a Cehoslovaciei, Iugoslavia a fost ruptă în bucăţi cu preţul unui cumplit măcel. În iunie 1991, Croaţia şi Slovenia îşi proclama independenta şi, masiv înarmate de Germania pornesc războiul cu sârbii. În martie 1992 îşi declară independenţa şi Bosnia-Herţegovina, intrând în joc armele lumii arabe şi interesele americane. Iugoslavia constituie cazul flagrant al implicării marilor puteri într-o separare violenta şi sângeroasă.
În Europa sunt peste 60 de minorităţi naţionale, diferenţiate etnic, lingvistic şi religios. Numai în cele 12 ţări membre ale UE exista în jur de 45 de limbi naţionale şi regionale. Acolo unde ele există, formulele de autonomie sunt concepute ca alternativa a dezideratului protecţiei minorităţilor şi în temeiul imperativului general al protecţiei drepturilor omului. La nivel internaţional nu există un normativ riguros de interpretare a conceptului de autonomie ca formulă de abordare a problemei naţionale, iar autonomia figurează ca o formă de expresie a descentralizării, nefiind conturată în nici un document sub aspectul dimensiunii etnice.
Problema autonomiei etnice, colective, teritoriale pune în discuţie un proces de înaintare şi edificare a unei noi frontiere. În cazul României, este vorba de procesul de constituire a unei frontiere maghiare interne, situaţie cu implicaţie geostrategică şi geopolitică evidentă.
Enclavizarea şi secesiunea minorităţii maghiare, respectiv expansiunea frontierei ungare în interiorul teritoriului României ar putea constitui un model exploziv, un precedent susceptibil a pulveriza stabilitatea întregii Europe. Tendinţa de separare şi de autoizolare, de constituire de asociaţii monoetnice exclusive, cu caracter de enclave în care minoritarii maghiari să devină prizonieri ai ghetoizarii vine din ideologia liderilor UDMR, inoculată şi transpusă în practică la nivelul grupurilor şi a indivizilor.
Ion Iliescu şi Domokos Gheza, fondatorii UDMR, au creat o organizaţie constituită pe model piramidal cu vârful format din structuri de conducere politice, etnice, administrative, bântuite de aspiraţii şi acte separatiste, discriminatorii.
“Autoguvernarea” concepută cu mult peste autonomia locală şi autogospodărire, cu pretenţii de a accede la atribute inalienabile statului, conduce la transformarea grupului etnic într-un “stat în stat”. În discursul public al liderilor UDMR, autonomia apare sub forma etnicizata: “autonomie comunitară”, “autonomie etnică”, “autoguvernare” - în general existând o ambiguitate a conceptului de autonomie. Modul cum este concepută autonomia de către liderii UDMR tinde să ducă la instaurarea de facto a unei frontiere interne asupra căreia Statul Român nu-şi mai exercita integral autoritatea.
UDMR râvneşte calitatea de autoritate statală autonomă rezultatul purtând titlul de secesiune şi implicând redesenarea frontierei interne. “Spargerea” României a fost şi este în principal obiectivul strategic al Moscovei, după cum rezultă din documentele din perioada sovietică, ieşite la iveală în ultima vreme, datorită profesorului Watts.
Faptul că România, pe vremea când românii aveau sânge în instalaţie, printr-o acţiune militară hotărâtă - în 1919, a pus capăt regimului sovietic instaurat de ovreiaşul moscovit Bela Kuhn în Ungaria nu a fost uitat niciodată de către Moscova.
Intrarea trupelor româneşti în Budapesta a oprit ofensiva Komintenului pe linia Moscova-Kiev-Budapesta-Berlin (respingerea acţiunii de sovietizare a Europei Centrale iniţiată de către Bela Kuhn, ori de către comitagiii bulgari şi ucraineni etc.). România a întârziat bolşevizarea Europei şi a blocat planurile ruseşti o lungă perioadă. A fost nevoie de încă un război mondial pentru că planurile Moscovei să izbândească, parţial, şi cu concursul – a se citi trădarea – perfidului Albion şi al unor lideri “americani”.
Liderii de origine evreiască ai reţelelor kominterniste, prin urmaşii lor concentraţi în zona GDS-ului fondat de Silviu Brucan, rubedenie a lui Bela Kuhn, au acţionat şi acţionează sistematic din 1989 împotriva statului român pe linia susţinerii iredentismului maghiar. Nu amărâţii de maghiari de rând ce-şi duc zilele ca vai de ei, oamenii simpli din Covasna şi Harghita sunt inamicii principali ai românilor.
Ion Iliescu, Brucan, Neulander, şi restul găştii, cu toţii antiromani din născare şi minoritari de origine ţigănească (Iliescu) şi evreiească bolşevică (restul găştii) au fost şi sunt principalii inamici ai românilor. UDMR-ul este creaţia lor iar modul în care lucrează instituţional UDMR-ul ilustrează o secvenţă a deficitului de securitate generat de prezenţa acestui ONG - nod de reţea Budapesta - Moscova - cu acces la pârghii şi instituţii guvernamentale.
Proiectul autonomiei şi planul Valev
Liderii UDMR acţionează exclusiv pentru favorizarea penetrării capitalului ungar în sectoarele economice de interes din Transilvania şi favorizarea dezvoltării economice a zonelor compact maghiare. Autonomia “Ţinutului Secuiesc”, la care astăzi se face atât de insistent trimitere, a fost, înainte de Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, doar simpla organizare administrativă pe scaune, apoi pe comitate. Secuii nu au avut niciodată o autonomie şi o autoadministratie în regiunea locuită preponderent de ei, aşa cum au avut saşii.
Tema autonomiei – a segregării - este instrumentata prioritar de la Budapesta, cu sprijinul Rusiei şi Germaniei, principalii inamici (statali) ai României.
Strategii unguri au spus-o explicit - Budapesta se scufundă dacă nu ajunge urgent la resursele Transilvaniei. Statul ungar are un temei foarte serios pentru atingerea acestui obiectiv, plan definit de unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai politicii externe maghiare, Geza Jeszenski. Ungaria a exprimat deschis la cel mai înalt nivel nevoia transformării regiunii Transilvaniei, prin mijloace economice, în zona de complementaritate a Ungariei.
Încă de acum un deceniu şi jumătate fostul ministru de externe Geza Jeszenski reafirma, ideea „complementarităţii “economice ce ar duce, în final la „perspectiva reîntregirii Ungariei Mari “, pomenind un proiect sovietic, Valev, ce relua de fapt un proiect de federalizare a României schiţat de Reich-ului german, şi lansat de însuşi Goebels.
„Ideea înfiinţării unor zone şi regiuni economice comune se încadrează într-o concepţie mai veche de împărţire a Europei de Est, care a fost lansată anterior prin „Planul Valev “... Ungaria nu a încetat să gândească tot felul de combinaţii ce vizează constituirea unor fomatiuni suprastatale de cooperare economică regionale, prin care să smulgă de sub tutela guvernelor centrale zonele locuite de maghiarii din ţările vecine, facilitând totodată accesul său la materii prime şi permeabilizarea graniţelor, până la desfiinţarea lor în fapt.
La început trebuie să constituim subregiuni de colaborare economică transfrontalieră care să asigure circulaţia liberă a bunurilor şi persoanelor peste graniţele comune actuale, dar în fapt urmărim că Transilvania să devină un spaţiu de complementaritate al economiei ungare, iar ca scop politico-strategic, unirea maghiarilor în graniţele lor existenţe înainte de Trianon. Înfiinţarea Euroregiunii Carpatice reprezintă doar începutul care conturează perspectiva reîntregirii Ungariei Mari, prin măsuri preponderent economice “
(Mitocraţia imperială. Chestiunea Maghiară. Provocarea autonomiei – frontiera internă. Războiul logistic şi „armele “sale în Europa Centrală, pagina 179 – George Roncea - Revista de Sociologie, Geopolitică şi Geoistorie – EUXIN, nr 1 - 2/1997).
Euxin, revista de Geopolitică (şi sociologie creştină) a fost lansată de părintele Galeriu, duhovnicul şi tatăl meu spiritual, acum un deceniu jumătate. Grupul Euxin a fost fondat de profesorul meu de suflet Ilie Bădescu, şeful şcolii de sociologie de la Bucureşti.
http://www.bcucluj.ro/re/BistRO1999-2004/AUTORI/9654.HTM
RONCEA, GEORGE
Roncea, George. Provocarea autonomiei - "frontiera internă". Războiul logistic şi "armele" sale în Europa Centrală (La provocation de l'autonomie - "frontieres interieures". La guerre logistique et ses "armes" en Europe Centrale).
În: Euxin, 1997, nr. 1-2, p.179-208.
http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_active_separatist_movements_în_Europe