A+ A A-
09 Mai
Voteaza acest articol
(0 voturi)

Ponositul chiabur Franks de la FMI si extravagantul gigolo proletar Ion Iliescu

Zilele trecute, reprezentantul FMI a relansat trendul ciorapilor rupţi şi al pantofilor găuriţi, stil aparte vestimentar - trash - ce se pare că nu a dispărut de tot niciodată, el fiind readus din cånd în cånd pe catwalk ca un semn discret de recunoaştere între finanţiştii de top. Codul vestimentar face parte din acea categorie de indicatori non-verbali care spun mai mult despre un om şi poziţia sa decåt orice altceva. Mai ales codul asociat funcţiei poartă semnificaţii speciale, deoarece funcţiile poartă şi încărcături ce ţin de ritualizarea poziţiei publice.

Reprezentantul unei instituţii este şi purtătorul de imagine al acesteia, şi cu sau fără voie are un rol-cheie în promovarea mesajului corporatist ori politic al instituţiei. Personalitatea purtătorului de imagine trebuie să fie concordantă cu cea a instituţiei pe care o reprezintă.

Reprezentantul misiunii FMI pentru Romånia, Jeffrey Franks, personaj care gestionează miliarde de euro şi care vine să ne dea nouă sfaturi imperative despre lume şi viaţă, a fost surprins de presă cu pantofii rupţi în timp ce participa la o întålnire, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Băsescu şi reprezentanţii Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale. Cu ocazia respectivă, Băsescu s-a pronunţat sibilinic spunåndu-le romånilor: „Am ieşit din recesiune, dar nu din criză, asta nu înseamnă veselie“ - însă romånii tot s-au veselit în stilul caracteristic romånesc, făcånd haz de necaz şi mai ales făcånd haz de oaspetele ponosit de la FMI, economistul cu găuri serioase în umblătoare.

Deşi este de presupus că primeşte un salariu consistent, se pare că nu-i ajunge şi pentru pantofi ori pentru o masă în oraş, fiind surprins cu o altă ocazie luâdu-şi cina la o covrigărie în Bucureşti. Este evident că ar fi mai avantajos pentru el să treacă la moda papucilor, purtaţi pe piciorul gol, ca la irakieni, şi ar avea şi avantajul că, la o adică, dacă ridică cineva vreo obiecţie sau îl oftică vreo observaţie pe tema salariilor de mizerie impuse românilor sau a sărăcirii populaţiei băştinase prin măsurile impuse de  FMI, poate să dea cu papucul în masă, ca Hruşciov, fără riscul de a se face de râs cu ciorapi rupţi, ca celebrul Wolfowitz, fostul şef al Băncii Mondiale, surprins cu şosetele găurite.

Nevoit să se descalţe, în 2007, pentru a vizita o moschee din Turcia, Wolfowitz a surprins o lume întreagă cu priveliştea deconcertantă a ciorapilor săi rupţi, prin care se iţeau degetele mari, cu unghii neîngrijite. După ce a părăsit moscheea, cu ciorapii rupţi, Paul Wolfowitz a mers într-un bazar să cumpere nişte brăţări de aur pentru fiicele sale (ori mai degrabă pentru amanta de la Banca Mondială) şi, precaut cu propriul buzunar, obişnuit probabil de mic să pună banii la ciorap, a împrumutat 200 de dolari de la un bodyguard, fără a-şi completa mai întâi propria garderobă ponosită. Până la urmă s-a chivernisit tot gratis de şosete, alegându-se de la un turcalete ciorăpar cu un cadou ce consta în 12 perechi de dresuri, să-i tot ajungă câte o pereche pe lună. Dezinvolt, Paul Wolfowitz a declarat că „tatăl meu m-a învăţat că mintea ascuţită nu se împiedică de hainele tocite“, ceea ce probabil era o învăţătură veche testamentară viabilă, însă se vede treaba că tatăl său nu l-a învăţat că nu e frumos să-ţi plăteşti serviciile amantei din banii altora, în speţă banii destinaţi săracilor lumii, cei fără ciorapi defel, fiind desculţi practic, pe care Banca Mondială se presupune că-i administrează.

Paul Wolfowitz a fost numit de George Bush în 2005 la şefia World Bank, după ce a fost Ambasador al Statelor în Indonezia şi fost adjunct al Secretarului de Stat al Apărării americane unde s-a remarcat drept principalul arhitect al politicii agresive a administraţiei Bush în Iraq - politică ce s-a lăsat cu imaginile unice ale papugiilor irakieni care-i pocneau statuia lui Saddam, fostul mare aliat al americanilor, căruia i s-au dat papucii mai sever - respectiv a fost spânzurat, în tradiţia deja a lichidării foştilor aliaţi, ilustrată recent şi de noul „Geronimo“, Osama, fostul agent CIA, crescut de Bush tatăl, mătrăşit de Obama. Până la secvenţa cu ciorapii rupţi, numirea războinicului Wolfowitz, de către Bush fiul, la Banca Mondială a stârnit de la bun început critici aprinse din partea unor economişti de marcă care au susţinut că nu deţine competenţa şi atributele de leadership pentru a ocupa poziţia de preşedinte al World Bank, instituţie care influenţează viaţa a sute de milioane de oameni.

Nepotism cu ciorapii rupţi de atâta neodihnă la Banca Mondială

Criticii au avut dreptate, după numai doi ani de serviciu acesta a trebuit să părăsească postul de preşedinte, eşuând în tumultoasa bătălie de păstrare a scaunului de la Banca Mondială, pus în primejdie ca urmare a stârnirii unui adevărat scandal mondial legat de mişmaşurile acestuia, respectiv de promovarea preferenţială a ţiitoarei sale, o duduie care nici măcar nu-i cosea ciorapii, d-apoi să-i facă vreo baie.

Galanton, la cei 63 de ani pe care îi avea atunci, Wolfowitz, a acordat o creştere salarială de 60.000 de dolari unei angajate a băncii cu care avea o relaţie amoroasă (gagica merita, se pare că ajunsese astfel la un salariu de 193.590 de dolari, adică mai mult decåt secretarul de stat Condoleezza Rice), după care şi-a luat un avocat de prestigiu, Robert Bennett, care l-a reprezentat şi pe Bill Clinton în procesul legat de o altă duduie, celebra Monica Lewinski, neam cu Wolfowitz, care s-a gândit să scoată un bănuţ umed de pe urma unei expectoraţii pe propria-i rochiţă a zlobozului prezidenţial, înghiţit parţial. Una peste alta, „afacerea“ l-a costat mai mult decât merita pe Wolfowitz, care s-a acoperit şi de ruşine şi s-a ales şi cu banii luaţi de consilierii juridici.

Şi fostul preşedinte american George Bush s-a trezit la un moment dat într-o situaţie delicată ce impunea descălţarea - cu ocazia unei vizite în Japonia, unde s-a oprit să intre într-un templu budist din Kyoto, fiind însoţit de premierul nipon, Junichiro Koizumi. Obligat să se descalţe pentru a vizita în şosete locaşul de cult, aşa cum fac toţi turiştii, George a avut un scurt moment de panică şi s-a pronunţat cu glas tare: „Mă întreb dacă nu am vreo gaură în şosete“, dar „Laura Bush a intervenit prompt şi i-a spus să stea liniştit“, a declarat mai apoi marele preot al templului budist.

Nu doar americanii, ci şi britanicii au naşparliii lor. Premierul britanic David Cameron poartă şi el ocazional şosete rupte, fiind filmat la o emisiune tv unde era invitat să povestească vrute şi nevrute despre viaţa sa de familie. Imaginea găurilor din ciorapii săi au spus publicului mai mult decât o mie de cuvinte.

Lacomii acestei planete, conducători de instituţii politice, reprezentanţi ai clasei dominante a şefilor de instituţii bancare mondiale, au un numitor comun se pare.

Iliescu, modelul de criminal proletar cu pantofiori de lac de 30.000 de lire

Revenind la modelele autohtone, probabil că Ion Iliescu a avut şi el în Wolfowitz un fel de model, dacă avem în vedere cariera Corinei Creţu - un model de nepotism de stat şi de partid. Spre deosebire de Wolfowitz, al cărui tată era evreu de origine poloneză, Iliescu a avut un tătic şturlubatic komiternist de limbă rusă, care l-a învăţat că obrazul subţire cu cheltuială se ţine, mai ales dacă reuşeşti să le iei gâţii chiaburilor şi să te sui ca scroafa în copacul proletariatului.

Ion Ilici Iliescu, spre deosebire de bietul Franks, promotor al austerităţii nu numai la nivel macroeconomic, a apărut la o ocazie publică cu nişte pantofiori de gigolo de toată frumuseţea, total lipsit de austeritate, dacă avem în vedere că umblătorii lui Iliescu ating preţuri astronomice de până la 30.000 de lire.

Cu ocazia reuniunii Consiliului Executiv al PSD, desfăşurată în judeţul Teleorman, pe la mijlocul lui 2009, adică în plină criză, o fotografie postată pe sutu.ro ne arată că liderul pesediştilor cinstiţi din România nu se încalţă de la Antilopa, aşa cum ne-am fi aşteptat din partea unui nomenclaturist. Pe talpa pantofilor brandului Ilici se iţea un „V“ - logo-ul brandului unui Vivier Roger, pantofar ce produce tălpici ce pot ajunge la 30.000 de lire, nu ca pantofii de-i producea Marean Vanghelie pe când slujea la Nuţu Cămătaru, în vremurile socialismului.

Ductil cu ideologia proletară, Iliescu a dovedit că se respectă ca un adevărat chiabur, nu de azi, de ieri dacă avem în vedere un alt episod, din timpul campaniei electorale din 2000, când purta la mână un ditai Rollexul de aur, care sărea în ochi din afişele electorale soporifice, alea cu sloganul liniştii noastre definitive - slogan preluat apoi optim de Sorin Ovidiu Vîntu, la FNI, unde a cretinizat vreo 300.000 de români, mult în urma lui Ilici, care a idiotizat câteva milioane, tot cu o schemă Ponzi clasică.

Până la urmă afişele cu ceasul buclucaş au fost date la topit şi ceasul a fost tupilat în caseta de valori a nevesti-sii, rusoaica cu boală pe români (după cum a descris-o istoricul Neagu Djuvara, care a povestit anul trecut secvenţa contribuţiei acerbe a Ninei, nevasta rusoaică a lui Iliescu, care a avut un rol-cheie în împiedicarea Reîntregirii cu Basarabia, la momentul critic al anilor ‘90, când Uniunea Sovietică se prăbuşea şi existau premisele Unirii şi anulării de facto a Pactului Hitler-Stalin, Tătucul ei şi al gigoloului Iici). Iar Iliescu încă joacă ţonţoroiul cu bocancii - vorba vine - pe creierele românaşilor care şi-au dat şi cămaşa de pe ei FMI-ului, însă cu mult prea multă veselie, pentru a cita mustrarea actualului preşedinte, auster faţă de Iliescu, dacă avem în vedere modestele sale cămăşi Paul & Shark.

Scrieun comentariu

Se poate introduce HTML

(c) 2012 roncea.net & George Roncea. Toate drepturile rezervate.