Viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu, se află în consiliul de administrație al Băncii Naționale din octombrie 2009. În Legea privind Statutul BNR, intrată în vigoare în iulie 2004, la articolul 34 (Incompatibilități și conflicte de interese) se prevede, printre altele, că membrii consiliului de administrație sunt supuși regimului incompatibilităților și conflictelor de interese prevăzut de lege.
Patru tineri imbecili, dintre care trei minori, au furat 21 de lei și urmează acum să facă ani grei de pușcărie. Printre cei trei se afla și o fătucă, prietena unui dintre derbedei. În pușcărie fata va deveni o târfă, iar ceilalți trei vor ajunge și ei niște infractori versați. Golanii au furat 9 lei din banii de acatiste și restul din cutia milei, de la o mănăstire din Tulcea. Mănăstirea mai fusese prădata în câteva rânduri, așa că erau instalate camere de luat vederi.