A+ A A-

Te cutremuri când vezi cine a ajuns să fie cel de-al treilea om în stat. Un Zgonea, strungar la bază, repetent de trei ori – adică l-a întrecut pe Crin Antonescu cel care ocupa până de curând scaunul de sef al Senatului. Crin a fost repetent doar de două ori, Zgonea e mai tare.  Plus că e si coleg cu Mihai Viteazul.

Publicat în Dosarul Ponta Udrea

A stârnit oleacă de vâlvă și agitație noul/vechi stil Udrea aplicat în așa zisa politica de dreapta, întruchipată vezi doamne de Partidul Mișcarea Populară.

Publicat în Dosarul Ponta Udrea

Între două percheziții ale procurorilor de la DIICOT, nepoata lui Ion Iliescu, Maria Marinescu, și-a găsit timp pentru drogul cel mai puternic, drogul iubirii. Procurorii caută drogurile ascunse de soțul Mariei Marinescu, bănuind-o de complicitate, deși cel mai sigur loc de pitit droguri, se știe foarte bine, este la ăi bătrâni din familie.

Publicat în Arhiva articole

Delirantul Dan Badea, matrioșca lui Volodea Tismăneanu, revine în forță la început de an, anunțând (iar) că mă dă pe mâna procurorilor (brr) dar și că îmi va lua carotida cu mâna lui (dublu brrrr). Toată lumea știe cât de tare îi tremură mâinile lu' săracu' Badea. Așadar mă așteaptă un supliciu chinuitor și, mă tem, executat cam în zig-zagu carotidei. Până atunci însă Badea face eforturi să (nu) dea de mine.

Publicat în Arhiva articole

Udrea are bucurii la limba rusă

Joi, 24 Octombrie 2013 00:00

Mai nou Elena Udrea își diversifică aria de interes îndreptându-se către cultura rusă, deocamdată cultura mai de underground. Își educă cititorii cu filmulețe rusești, realizate de o formație de roackări din Petersburg, care cică se ocupă și cu satira politică.

Publicat în Dosarul Ponta Udrea

Există o expresie populară românească – “bate şaua să priceapă iapa”. La chinezi expresia românească are echivalentul „a se adresa dudului înjurând salcâmul" şi se mai găseşte de asemenea în “Arta Războiului” scrisă de Sun Wu stratagema „a ucide cocoşul pentru a băga frica în maimuţe".

Publicat în Dosarul Ponta Udrea

Elena Udrea și-a făcut reapariția în plan mediatic odată cu fostul domn Udrea, Dorin Cocoș, căsătorit recent cu o duduie din Moldova, focoasă și gravidă deja, antamată pe ruta Chișinău-București, care a reușit ceea ce Udrea n-a izbândit nicicum: să termine o facultate la stat și să-l înmulțească pe Dorin Cocoș, nu doar la buzunar.

Publicat în Dosarul Ponta Udrea

Slinoasa lume politică de la noi s-a mai îmbogăţit cu o stea în devenire, o duduiţă care o freacă intens (pe bune, chiar freacă) cu Mihai Voicu, lider penelist, după cum rezultă din imaginile grăitoare publicate de Cancan. Modelul Alina Gorghiu face pui vii şi vopsiţi. Un fel de focă blondă, i-a luat locul mai sfrijitei Alinuţa, în cerceafurile lui Mihai Voicu şi povestea de amor şi politchie merge mai departe.

Publicat în Arhiva articole

Toată lumea a ricanat în ritmuri de can-can la auzul fabuloasei cereri în căsătorie a Elenei Udrea venită din partea capului unei minorităţi extrem de importante de vreme ce însuşi Traian Băsescu a intervenit personal pe lângă medicul Brădişteanu, cercetat penal pentru favorizarea infractorului Adrian Năstase, pentru a se duce la căpătâiul regelui Cioabă, la spitalul din Turcia, unde acesta din urmă până la urmă a decedat.

Publicat în Dosarul Ponta Udrea

Campania pre-electorală a Elenei Udrea intră pe o nouă turnantă. Acum a îmbrăcat rolul de româncuţă cuvioasă, însetată de bucurii de ordin spiritual, o cucernică care-şi îndreaptă paşii pe trasee religioase, pe la chilii ale unor martiri ai puşcăriilor cu orientare filo-legionară.

Publicat în Dosarul Ponta Udrea

(c) 2012 roncea.net & George Roncea. Toate drepturile rezervate.