A+ A A-

Pe fondul evenimentelor din Ucraina si a actiunilor Rusiei condamnate la nivel mondial trei stiri de mare interes au ajuns la cunostinta opiniei publice. Știri ce se referă la penetrarea capitalului rusesc în România, în două zone de mare relevantă socială – este vorba de fotbal si mass media dar si de piata alimentării cu combustibili.

Publicat în Arhiva articole

Astăzi este (poate) ultima zi în care Ilici este aniversat de haita de pesedisti. Se pune foarte serios problema utilizării sale pe post de mumie împăiată, pentru a se obtine si la următoarele alegeri voturi de la decerebratii fesenisti.

Publicat în Arhiva articole

„Jos Iliescu!“ - noul hit al PSD

Luni, 25 Ianuarie 2010 00:00

Nici n-a început bine 2010 şi s-a şi împlinit o parte din profeţia bătrânului bolşevic Silviu Brucan, cel care a fixat un termen de 20 de ani trezirii poporului fesenist - masa de „stupid people“ care l-au votat şi susţinut pe Ion Iliescu.
La îndobitocirea la care au fost supuşi românii atâta timp, nu trebuia să fii profet ca să-ţi dai seama că trebuie să treacă vreo câteva generaţii până ce va începe a pâlpâi o luminiţă firavă în creierele abrutizate ale milioanelor de bieţi cretini hipnotizaţi de „cârpa kaghebistă“ - Tataia Ilici.

Publicat în Arhiva articole

(c) 2012 roncea.net & George Roncea. Toate drepturile rezervate.