A+ A A-

Este la modă în ultima perioadă o largă dezbatere pe tema poziţionării lui Ceauşescu faţă de URSS. Momentul august 1968 este un moment-cheie pentru înţelegerea acţiunilor ulterioare ale Moscovei împotriva României care au dus la reocuparea ţării, în decembrie 1989, după uciderea lui Ceauşescu chiar de către Ion Iliescu, cârpa kaghebistă, cel care i-a fost multă vreme un fel de fiu adoptiv.

Nici nu s-au sfârșit încă reverberațiile scandalului pseudo-idilei Corinei Cretu cu Colin Powell că deja se prefigurează la orizont alte noi aventuri teribile. Deși nu mai prididește să răspundă comentariilor de tot felul, amenințând în dreapta și în stânga pe toți cei care își dau cu presupusul pe tema combinațiilor kaghebiste din care ar putea face ridicola Mata Hari de Dâmbovița, manevrată din spate de Ion Iliescu, Corina Crețu are timp să-l urmărească pas cu pas pe...Traian Băsescu.

Cucul Pacepa şi rândunica Corina Creţu

Marți, 13 August 2013 00:00 Publicat în Arhiva articole

Ieri, pe marginea scandalului iscat de dezvăluirea aşa zisei idile dintre delabrata Corina Creţu şi vârsnicul general Colin Powell, s-a intromisionat pe subiect şi “generalul” Pacepa – personaj care de regulă se bagă în seamă  cu tot felul de fabulaţii aiuritoare şi fanteziste, pline de gogomănii.

O interesantă dezbatere s-a stârnit în mediul jurnalistic cu privire la paternitatea celebrei știri despre găina cu pui vii, temă care a consacrat nașterea jurnalismului imbecilizant, a “știrilor” scrise de imbecili pentru imbecili.

Un ofiţer SRI a fost atacat de către primarul oraşului Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman lider cu vechime al UDMR, deputat mulţi ani şi unul dintre vectorii de ameninţare la adresa siguranţei naţionale. Mesajul este explicit şi marchează debutul unei noi etape de eliminare a autorităţii statului român din Covasna-Harghita.

Corina Creţu devine pe zi ce trece un fel de simbol fanion a femeii de moravuri uşoare din politică. În jurul ei fac zid şi pe undeva o şi trag mai rău la fund tocmai acele femei din politică cu o reputaţie îndoielnică, cum ar fi Alina Gorghiu, care a spart o casă şi s-a combinat cu şefii ei pe linie de partid, sau Elena Udrea despre care nu mai e nevoie să zic eu absolut nimic.

Reacția infantilă a Corinei Crețu, pupila lui Ion Iliescu, după apariția în întreaga presă mondială a răvașelor ei penibile de amor adresate generalului Colin Powell a fost să amenințe... jurnaliștii români. „Unele site-uri din tara publică fotografii care - reamintesc opiniei publice - au fost furate din contul meu personal de e-mail prin-un act de piraterie informatică.

Am primit la redacţie un Apel semnat de o mulţime de cetăţeni români de etnie maghiară care ne aduc la cunoştinţă o incredibilă acţiune pusă la cale de UDMR, cu caracter penal, de şantaj şi ameninţare la adresa maghiarilor care refuză să participe la acoperirea şi susţinerea unui infractor, Borboly Csaba, putred de bogat, fost preşedinte al Consiliului Județean Harghita.

Se apropie cu paşi repezi campania electorală, drept care se pregătesc bani de puşculiţă. Banii sunt ai cetăţenilor, puşculiţa a candidaţilor clanurilor mafiote din zona politică. Sorin Oprescu, doctorul decrepitului Ion Iliescu, „bătråna şandrama stalinistă“, etern prezidenţiabil, administrează vreo 5 miliarde şi jumătate de euro, bani publici, care trebuie, nu-i aşa, să defluiască către buzunarele private ale pletorei care de ani şi ani de zile îşi primeşte tainul de la toţi primarii generali ai Capitalei.

Un test ADN care poate arunca în aer BOR

Duminică, 28 Iulie 2013 00:00 Publicat în Arhiva articole

Apariţia în instanţă a lui Hayssam în data de 31 iulie va concentra energiile mass-media oferindu-i lui Daniel Ciobotea, patriarhul BOR, deocamdată, şansa de a se strecura din atenţia publică. Câteva zile atenţia presei a fost atrasă de recenta ieşire publică a fiicei lui Daniel Ciobotea, Steluta Vişan Ciobotea care susţine că este fiica sa nelegitimă, ceea ce se ştia şi până acum, însă femeia a decis să ceară testul ADN pentru a-şi proba afirmaţiile şi pentru a risipi o dată pentru totdeauna îndoielile.

(c) 2012 roncea.net & George Roncea. Toate drepturile rezervate.