Studenţii sictiriţi de comunistul libidinos cu rânjet scabros şi-au luat-o pe cocoaşă, dar nu suficient se pare, de vreme ce Ilici încă dă din coada de saurian dictând pe scena politică. Într-o atmosferă amintind flagrant de vechile adunări ale activului PCR, PSD-ul s-a dezlănţuit cu răgete şi urlete de cåte ori vreun vorbitor se referea la Traian Băsescu.
Am asistat la o gigantică bulibăşeală pusă la cale de „cel care este“, în locul unde se organizau celebrele sale Vanghelioane, şi am avut ocazia să vedem din nou cravatele (sau fulare, ori eşarfe, ori feţe de masă) roşii la gâtul papiţoilor siniştri (de stânga adică n.n.).
Geoană, în costum de gigolo italian, cu o nouă faţă, expusă la solar şi cu pielea întinsă în urma tratamentului cu acid hialuronic (ceva ce are efectul botox-ului, face faţa ca un popou de bebeluş), vopsit şi tuns în stil retro, s-a fâţâit fericit pe scenă, dominată de fapt de Ion Iliescu, cel care i-a şi făcut de altfel lansarea oficială Prostănacului.
Pămpălăul crescut de Edgar Bronfman şi Alfred Moses, lingăul lui Emil Constantinescu, băietu’ de general comunist, şi-a văzut în sfârşit visul cu ochii: e şi el candidat, cum a fost şi Bombonel, pe care a fost atât de gelos cândva, înainte ca Arogantu să afle de la Traian Băsescu cât de mic începea să fie.
Discursul lui Iliescu a frapat prin asemănare cu discursul de acum 19 ani, din faţa minerilor. Răgetele şi aplauzele isterice care-i subliniau spusele aminteau de asemenea de hoarda neagră a subteranei care invadase Capitala, cu singura deosebire că hoarda de acum era colorată în roşu. Agitând frenetic pumnul strâns, Bunicuţa sângeroasă (aşa i se zice pe la spate lui Ilici, de către apropiaţii Arogantului) s-a referit la a douăzecea aniversare a Revoluţiei, în termenii celui de-al al douăzecilea Congres al PCR. „Este momentul judecăţii supreme a poporului“, a zis Iliescu cu referire la Traian Băsescu şi mai lipsea, probabil, să facă apel la generalul Kemenici de la Târgovişte. Pentru a n-a oară a izbucnit din nou din străfundurile lui Ion Iliescu ura viscerală pe care i-o poartă lui Traian Băsescu, cel care şi-a permis să-l trimită direct şi deschis la Oficiul de pensii, „să-şi servească pensia de comunist“ senil, oferită de putredul capitalism românesc. Când Ilici i-a pronunţat numele, propunându-i candidatura lui Geoană, i-a iradiat pe obrazul proaspăt solarizat un rânjet de fericire tâmpă. Geoană are o „misiune de înaltă răspundere“, a subliniat Iliescu, în timp ce Prostănacul îşi lingea buzele arse de emoţie fulgurantă.
„Emoţionat şi recunoscător“ în discursul său, Geoană n-a zis nimic, ca de obicei.