Au dispărut acte oficiale din arhiva Monitorului Oficial - ce dovedeau – prin coroborare, contribuția fostului monarh, la instituirea terorii sovietice, a ciumei roșii. Din fericire mai există încă documente și în alte arhive, iar un astfel de dosar a ajuns și în posesia noastră. Peste decenii, restituim adevărul în memoria lui Pamfil Șeicaru, întemeietorul publicației „Curentul”, condamnat în celebrul lot al ziariștilor de către acuzatoarea populară Sidorovici Brucan, R. Alexandra (zisă “Saşa”).
Despre rolul criminal al Alexandrei Sidorovici, soția lui Saul Brukner, aka Brucan, s-a mai scris dar ceea ce nimeni nu a știut până acum sau a fost trecut sub tăcere cu ticăloșie, de către cei care aveau interesul falsificării istoriei României, a fost rolul regelui Mihai și calitatea specială deținută de Alexandra Sidorovici. Nu sovieticii au numit-o în fruntea Tribunalului Poporului, ci personal regele Mihai căruia i-a jurat supunere și maximă obediență. Așa rezultă din documentul difuzat astăzi în premieră de către „Curentul”.
Fondatorul ziarului i-a căzut victimă Sașei Sidorovici, cea care a executat lotul jurnaliştilor, care nu simpatizaseră cu tătuca Stalin, cei care au militat pe frontul anticomunist. Printre ziarele care au deranjat noua putere proaspăt venită pe tancurile sovietice prin trădări şi proaste decizii politice se numărau cele mai mari ziare ale acelor vremuri, printre care „Universul“, „Curentul“, „Porunca Vremii“, „Gândirea“. Aceste ziare au primit rapid eticheta de promotoare ale naţionalismului, antisovietismului sau antidemocrate. În plan politic, acestea erau acuzate că ar fi sprijinit legionarismul, fascismul şi hitlerismul, iar ziariştii au devenit brusc „criminali de război“. Nu mai puţin de 14 jurnalişti, cei mai prestigioşi din perioada interbelică, aveau să fie citaţi în faţa unui „pluton moral de execuţie“. Printre aceştia se regăseau Pamfil Şeicaru (fondatorul şi şeful cotidianului „Curentul“), Nichifor Crainic (revista „Gândirea“), Stelian Popescu (fondatorul „Universului“), Ilie Rădulescu („Porunca Vremii“), Romulus Dianu, Radu Gyr, Ion Dumitrescu, Gabriel Bălănescu, Romulus Seişanu, Ilie Popescu-Prundeni, A. Cosma, Justin Iliesu, Nicolae Iliescu şi Alexandru Hodoş.
Rechizitoriile Alexandrei Sidorovici erau anticipate în ziarul Scânteia condus de Brucan, în editorialele sale acesta cerând lichidarea lui Iuliu Maniu și a întregii elite românești, în frunte cu jurnaliștii. În alte forme și acum organele de stat ieșite din aceeași matrice au ca preocupare mătrășirea jurnaliștilor, PSD-ul lui Ion Ilici Iliescu modificând în așa fel Codul Penal încât să poată fi pus pumnul în gură ziariștilor care deranjează Puterea.
Fișa de cadre a acuzatoarei Sidorovici numită personal de regele Mihai arată astfel: Evreica Sidorovici Brucan, R. Alexandra (zisă “Saşa”) (1906 Constanţa – 2000 Bucureşti), a fost soţia lui Silviu Brucan – și a îndeplinit funcția de acuzator public la “Tribunalul poporului” (1945-1946); fondatoare şi membră în comitetul de conducere al U.F.A.R. (1945-1948), membru în comitetul executiv al Federaţiei Internaţionale a Femeilor Democrate (1946-1948-?), membru al C.C., al Comitetului Executiv şi secretar general al U.F.D.R. (1948-1952-?), deputată de Bucureşti în Adunarea Deputaţilor / Marea Adunare Naţională (1946-1948-1952); procuror general al regiunii Oltenia (1949-1953), secretar general al Ministerului Minelor şi Petrolului (1948-1958); secretar general al Uniunii Femeilor Democrate Române din 1948; conferențiar şi şef-adjunct al catedrei de marxism-leninism de la Institutul Politehnic din București, numită în funcţie prin decizia Direcţiei Cadre a Ministerului Industriei (1949-56); ulterior funcţionar în cadrul ambasadei României la Washington, împreună cu soţul ei, Saul Brukner, ambasador; în anii ’60-’70 conferenţiar la Academia “Ştefan Gheorghiu”; cu fişă de cadre la secţia Organizatorică a C.C. al P.C.R. (1951); decorată prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “23 August” cls. a III-a.
În anii războiului, Sașa Sidorovici a fost implicată în activități de spionaj în favoarea URSS, deși avea cel puțin un strămoș evreu britanic, vorbea la perfecție engleza, ceea ce i-a folosit ulterior în activitățile desfășurate pentru KGB în Statele Unite, sub acoperirea legației române. Sașa și Tache (cum i se spunea lui Brucan, care oferea mese fabuloase la Washington servind cu polonicul – model sovietic – icre negre) au petrecut ani buni în Statele Unite, unde Brucan a deținut funcții “de mare încredere” (ambasador la Washington, șef al Misiunii la ONU).
Fratele agentei NKVD, Alexandra Sidorovici, era Teofil Sidorovici, cadru militar recrutat de ruși ce fusese, în anii ˜30, comandantul Străjeriei, o instituție creată de Carol II pentru a contrabalansa Mișcarea Legionară. “Straja Țării” îl avea în frunte pe Marele Străjer (regele Carol al II-lea), iar ca și comandant suprem pe proaspătul colonel Teofil Sidorovici. Din comitetul de conducere făceau parte Nissa Camarasescu și generalul Ion Manolescu. Creație a lui Carol al II-lea, organizația s-a inspirat din Hitlerjugend-ul de la Berlin, în ideea de a empatiza cu nemții, dar conducerea i-a fost sugerată de către amantei lui Carol al II le-a, Elena Lupescu.
Corupția camarilei regală - spolierea românilor prin intermediul metresei lui Carol al II-lea
Carol era de mulți ani manevrat și condus de către metresa sa, Elena Lupescu, pe numele real, de evreică Grünberg, agenta NKVD. Elena Magda Lupescu (n. 15 septembrie 1895, Iaşi), amantă, ulterior soţie (a treia, după Zizi Lambrino şi Elena a Greciei) a regelui Carol al II-lea. Lupeasca aka Duduia era de fapt șefa camarilei regale și de peste un deceniu aceasta dirija spolierea sistematică a României împreună cu o rețea evreiască coruptă și arondată în mare parte sovieticilor.
Fiica lui Nahum Grünberg (alias Nicolas Lupescu) şi a Elizei Falk, a fost vârful de lance al stârpiturilor care au desfigurat România acelor timpuri. Pamfil Șeicaru, fondatorul ziarului „Curentul” scria despre ea că a fost “o zdreanţă murdară”, ce era caracterizată atât de Argetoianu, cât şi de patriarhul Miron Cristea, în memorii, ca fiind „o femeie de moravuri uşoare”, în timp ce principele Nicolae o menţionează drept „o amantă de profesie”. L-a agățat pe Carol în data de 14 februarie 1925 și l-a subjugat fără drept de apel datorită profesionalismului sau ca prostituată. Citez din nou din Pamfil Şeicaru: Lupeasca...„aducea o vastă experienţă în legăturile cu bărbaţii, de pe urma cărora ar fi căpătat o mare tehnică. O femeie vulgară, indecentă, stăpânind toate vicleşugurile în alcov, ştiind să reîmprospăteze până la epuizare dorinţa partenerului, ştiind să-şi domine oboseala şi care în loc de un leşinat sentimentalism, să-i servească o pitorească trivialitate”.
Susținătorii din umbra ai Elenei Lupescu, cei cu capitalul, erau de genul lui Max Auschnitt, fiul Osias Auschnitt, care deţinea o firmă de import tablă, la Galaţi, si a reușit, prin corupţie, să deţină monopolul importului de tablă pe întreaga ţară, după care pătrunde alături de Malaxa, în comitetul de administrație al Societăţii Reşiţa. Scopul era blocarea producției de locomotive de la Reșita, în beneficiul uzinelor lui Malaxa de producţie de locomotive de la Bucureşti. Cei doi, Malaxa si Auschnitt, au dat o grea lovitură industriei româneşti având totodată grijă să-i asigure regelui Carol al II-lea 30-35% din totalul acţiunilor la uzinele Malaxa. Cel mai mare gheşeft din perioada interbelică, care a desăvârşit spolierea sistematică a României, prin intermediul pârghiei Elena Lupescu – Carol a fost falimentul deliberat al Marmorosch-Blank, cea mai mare bancă comercială din România, tentaculul economic al B’nai B’rith, loja masonică exclusiv evreiască care a contribuit masiv la finanțarea revoluției bolșevice. În perioada 1931-1932 banca evreului Aristide Blank avea un deficit uriaș iar Carol al II-lea şi Elena Lupescu-Grunberg au fost special cointeresaţi. A intervenit pe lângă Carol chiar tatăl roşcatei sale amante, Nicolae Lupescu (Nahum Grunberg) care i-a propus schema unei inginerii financiare prin care deficitul sa fie preluat integral pe cârca românilor.
Astfel, regele a obligat Banca Naţională a României să acopere deficitul (Mitiţă Constantinescu, guvernatorul BNR era în acelaşi timp şi ministru de finanţe, deci o marionetă în mâna lui Carol al II-lea), Primăria Bucureştiului a fost obligată să cumpere pentru o jumătate de miliard de lei un teren de la Otopeni al lui Aristide Blank, iar guvernul a concesionat Regia Monopolului de Stat băncii evreieşti. Mai mult regele a dispus finalmente ca statul să preia activul şi pasivul băncii Marmorosch-Blank, asta însemnând ca toate sumele de bani mătrășite de șmenarii evrei să fie suportate de contribuabilii români.
Serviciile rusești bolșevice și Casa Regală condusă de un adulterin, afemeiat, asasin, falsificator, dezertor, dictator, uzurpator
Legăturile NKVD-ului în jurul casei regale au prins ca într-o plasă densă monarhia de Hohenzolern.
aflată sub controlul total al serviciilor sovietice prin agentura evreiască. Regelui Mihai i s-a oferit ca primă instructoare în ale sexului o duduie, grecoaica Dodo Chrisolegos, agentă de-a Anei Pauker, rezidentă a NKVD și fostă amantă a lui Stalin. Pauker personaj al serviciilor sovietice ce a avut un rol deosebit în România deoarece era văzută drept emisarul personal al Tătucului Stalin, el însuși la origine georgian de etnie evreiască.
Ana (Hanna Rabinsohn, fiica lui Herş şi Sara) (născută în 13.II.1893 Codăeşti, Vaslui – 3.VI.1960 Bucureşti) era o ilegalistă notorie, arestată şi condamnată de două ori în perioada interbelică, deoarece făcea parte din celule teroriste, ajunge după război secretar general al C.C. al P.M.R. între 1944 şi 1948; din noiembrie 1947 până la ieșirea aparentă a ei din viaţa politică în 1952 est5e ministru de Externe al R.P.R. şi membru al Secretariatului General al P.C.R. (din 1948 redenumit Partidul Muncitoresc Român, PMR, după care în 1968 a revenit la titulatura PCR); membră fondatoare şi preşedintă de onoare a Uniunii Femeilor Antifasciste din România (U.F.A.R., 1945-1948), membră a C.C. şi preşedintă de onoare a Uniunii Femeilor Democrate Române (U.F.D.R., 1948-1952), vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1949-1952), “epurată” în iunie 1952, alături de V. Luca şi T. Georgescu, ulterior traducătoare a operelor lui Marx la Editura Politică condusă de Nulander Walter tatăl osului de ardelean Petre Roman.
Ana Pauker avea o legătură specială cu șeful Tribunalului Poporului, fiul Iuliei Voitinovici (născută Zierhoffer), învăţătoare, şi al lui Adam Voitinovici, cofetar originar din Galiţia. Fiul de cofetar va fi numit preşedinte al Tribunalului Poporului (1945-1946), procuror general (1948-1952), preşedinte al Tribunalului Suprem (1954-1967), şef al Colegiului de Jurisdicţie la Curtea Superioară de Control Financiar (1973-1979), decorat cu ordinul “23 August” clasa a III-a în 1964; a prezidat, între alte sute de condamnări ale unor opozanţi ai sistemului comunist, procesele lui Ion Antonescu (1946) şi Iuliu Maniu (1947).
Voitinovici a fost numit judecător asesor al Tribunalului Poporului și a depus jurământul de investire în data de 12 mai 1945. Acuzatoare publică Alexandra Sidorovici a depus jurământul de investire cu o zi mai devreme, în data de 11 mai 1945. Din documentul aflat în posesia redacției rezultă că numirea sa în funcția de acuzator public s-a produs în data de 27 aprilie 1945, prin Înaltul Decret Regal nr. 1402. Am luat la rând din arhiva Monitorului Oficial toate documentele emise în acel anu și în acea lună. Documentul cu acest număr lipsește. Cine putea ascunde din arhiva oficială a statului român acest document de mare importanță, nu doar pentru istorici?
Legăturile speciale ale regelui Mihai cu NKVD-ul via Sidorovici și Ana Pauker, sunt precedate de legăturile speciale al tatălui său, cu rușii. Una dintre legăturile speciale era Konstantin Aleksandrovich Umansky, identificat în arhivele SIGINT laconic, drept NKVD.
Umansky, de origine evreiească, a fost cel mai tanar diplomat sovietic, ambasador în Statele Unite în 1939, protejatul lui Stalin dar mai ales al lui Maxim Maximovich Litvinov, komisarul Afacerilor Externe ale URSS, pe numele său adevărat Meir Henoch Mojszewicz Wallach-Finkelstein cunoscut și sub pseudonimul Papașa,
Papașa și-a pus unul dintre agenții săi de vârf să devină corespondentul regelui Carol, care a colaborat entuziast cu sovieticii și și-a negociat o eventuală revenire pe tron cu Umansky, la vremea aceea ambasadorul la Ciudad de Mexico, o adevărată fortăreață a NKVD la vremea aceea deoarece Mexicul era considerat ușa din spate a SUA.
Imediat după ce fiul său Mihai a cedat rușilor în întregime cheile României, la data de 23 august 1944, Carol al II-lea declara în Novedades: “Este foarte bine că acest lucru s-a întâmplat prin intermediul unor înţelegeri cu vecinul nostru puternic - Uniunea Sovietică” adăugând entuziast că e de dorit “o colaborare sinceră cu Rusia, în viitor”. Același Carol își nota, la fel de entuziast în jurnal: “Umansky arată ceva interes şi simpatie pentru noi, mai ales de când a aflat că mama Duduii (Elena Lupescu - n.r.) era rusoaică”. De fapt mama acesteia era evreică, ceea ce Carol știa prea bine, dar astfel de personaje au fost în stare să-și mistifice până și propriile memorii. Aștept cu interes să povestească regele Mihai cum avea el pistolul la tâmplă când îi jura pe genunchi Alexandra Sidorovici, în calitate de procuroare regală, numită prin Înalt Decret Regal. Am scris cu litere mari, deoarece așa apare în document, personal mi-e scârbă să menționez în scris așa-zisul atribut regal, al micii jucării a NKVD fostul rege Mihai.
Explicatii poza: 1. Regele Carol al 2-lea; 2. Regele Mihai; 3. Teofil Sidorovici (comandantul Strajii Tarii); 4. Ioan Dimancescu (seful Falangei)
... dedicatie pentru Matei
Sursa: http://www.curentul.ro/2013/index.php/2013122094836/Actualitate/Regele-Mihai-ucigasul-elitelor-romanesti-via-Sasa-Brucan-Sidorovici-procuroarea-regala-sovietica.html
Pagina Facebook 'George Roncea':https://www.facebook.com/pages/George-Roncea/181944271871084
