Error
  • JLIB_APPLICATION_ERROR_COMPONENT_NOT_LOADING
  • JLIB_APPLICATION_ERROR_COMPONENT_NOT_LOADING
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_menus, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_menus, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
A+ A A-
16 Apr
Voteaza acest articol
(1 Voteaza)

Transnistria se pregătește militar încă de acum doi ani de secesiune și alipirea la Rusia

Odată cu afişarea tranşantă a intenţiei Transnistriei de alipire la Mama Rusia, au răsărit brusc zeci de experţi, analişti, specialişti, profesori care mai de care mai califragilistici, pînă şi Zoe Petre specialistă în antichităţi a devenit geopoliticiancă de ieri pe tema Transnistriei.

Evident, absolut niciunul dintre cei enumeraţi nu au călcat în Transnistria vreodată, sau măcar prin Moldova de peste Prut, cu mici excepţii.

Ziarul Curentul a abordat de nişte ani buni tematica Transnistriei, prezentând pe larg date militare şi elementele de bază ale activităţii serviciilor ruseşti în întreaga zonă. Mai mult, fără pretenţii profetice, au fost anunţate cu multă vreme în urmă evoluţii ce se confirmă astăzi. Eforturile Rusiei de consolidare a capului de pod militar din Transnistria au fost semnalate, reieşind foarte clar acum faptul că flexarea muşchilor ruseşti avea un scop bine determinat, anticipând evenimentele recente.

Astfel, încă de acum doi ani, a fost perfectat un pact secret Moscova – Tiraspol, pus la cale de neobositul Rogozin, unul dintre actorii de vârf ai politicii Rusiei,  rusoi ce a luptat împotriva românilor basarabeni şi în 1992, cu ocazia războiului din Transnistria. Pactul secret, menţionat şi în presa rusească – (http://www.ng.ru/cis/2012-10-24/1_pakt.html) – se referă la înlocuirea pe şest a tehnicii ruseşti ale aşa ziselor forţe pacificatoare cu tehnică modernă şi dublarea numărului de elicoptere. La fiecare elicopter retras s-au adus în schimb alte două.

Anterior, în august 2012, a fost adus la comanda trupelor speciale ale Tiraspolului de sub comanda KGB-ului local Evgheni Petruşin, colonel şi fost director-adjunct al FSB (Serviciul Federal de Securitate al Rusiei) pentru Republica Daghestan. În subordinea lui Petruşin se află trupele speciale "Delta" (300-400 de soldaţi), trupele de grăniceri de la Tiraspol (circa 1.000 de persoane) şi regimentul de kazaci (circa 1.500 de persoane). Noul şef s-a făcut remarcat în luptele cu rebelii ceceni din Caukaz în timpul primului război cecen unde a căpătat porecla Gestapo, care spune totul despre activitatea kaghebistului. Şeful său şi al KGB-ului de la Tiraspol, Vladislav Finagin, este tot un rusoi care este cu totul şi cu totul obsedat de Traian Băsescu (ca şi Ponta şi Ilici şi Voiculescu) dar şi de Unirea Basarabiei cu România mamă.

Finagin a ieşit public, acum câţiva anişori, în toiul Operaţiunii aşa zisului Referendum pus la cale de agentura FSB din România, clamând că „a crescut ameninţarea românească - care se va intensifica după revenirea din suspendare a preşedintelui Traian Băsescu...Această ameninţare a devenit reală după ce România a aderat la NATO şi UE. Se ştie că Unirea - este scopul preşedintelui Băsescu".

Aşa este, dar până la Unire să vedem cum facem faţă rusnacilor care s-au tot înarmat în timp ce în România nivelul de pregătire militară a atins cote jalnice, potrivit chiar documentaţiei sifonată la un recent CSAT. Astfel deşi conform recomandărilor NATO, România şi-a luat angajamentul să aloce pentru Apărare 3% din PIB, de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică, bugetul destinat MApN s-a situat constant sub 2%, mult mai aproape de 1%. În 2014, Ministerul Apărării Naţionale are un buget de 1,42% din PIB.

“Scăderea capacităţii de luptă a atins un nivel critic”, conform Cartei Albe a Apărării, avizate de CSAT în 2013. 60% la sută din echipamente sunt nefuncţionale, capacitatea de luptă este la un nivel calificat drept critic, adică la pământ, structura de forţe a Armatei s-a redus drastic, de la 330.000 de militari în anul 1990, la vreo 80.000 în prezent, din care doar vreo 50 000 au bocanci şi uniforme, iar lipsa constantă a resurselor necesare modernizării şi înzestrării, a condus la scăderea graduală a capacităţii de luptă şi intervenţie la un nivel critic, conform documentului Cartei Albă a Apărării, avizat de către CSAT în iunie 2013.

În octombrie 2012 ministrul aşa zisei apărări a Republicii Moldova, Vitalie Marinuţa trăgea un semnal de alarmă, afirmând public că Rusia aduce la Tiraspol armament de infanterie, lansatoare de grenade, lunete pentru Dragunovuri şi sublinia mai ales repetiţii pentru un scenariu de atac: „Îngrijorător totodată este că în ultimul timp în cadrul aplicaţiilor care se desfăşoară de către forţele de menţinere a păcii tot mai mult se insistă, atât din partea transnistreană, cât şi de partea rusă, ca în aceste scenarii să se includă unele elemente de atac de pe apă, folosind bărcile cu motor. Eu mereu mă întreb pentru ce, dacă e vorba de trupe de menţinere a păcii”.

Garnizoana Transnistria îndesată cu trupe şi armament

În Transnistria de află peste 80 000 de cadre ale armatei ruse, rezervişti cu paşapoarte ruseşti, instruiţi în mai multe războaie. Punctul de staţie Tiraspol se află, faţă de frontiera cu România, la câteva ore de plimbare cu tancul...

Oficializarea Transnistriei ca enclavă militară strict rusească a avut loc la data de 2 septembrie 1990, când Tiraspolul a lansat Declaraţia de independenţă a aşa-zisei „Republici Moldoveneşti Nistrene“, ulterior unor aşa-zise „referendumuri“ la Râbniţa şi Tiraspol, în decembrie 1989 - ianuarie 1990, în scopul obţinerii unui statut de teritoriu autonom, cam cum tot insistă reprezentanţii „secuilor“, în Ardeal, de o bucată de vreme.

În 1992 au debutat provocările militare, cu implicarea directă a Armatei a 14-a a Federaţiei Ruse, şi, la data de 1 martie 1992, chiar în ziua în care Moldova obţinea calitatea de membru ONU, a fost atacat postul de poliţie de la Dubăsari, ultimul din Transnistria aflat sub controlul Chişinăului. Răfuiala ruşilor cu basarabenii a lăsat pe Nistru peste 1000 de victime şi peste 4000 de răniţi, iar statul major al Armatei a 14-a, ce s-a mutat de la Chişinău la Tiraspol odată cu proclamarea independenţei Moldovei, la data de 27 august 1991, a rămas se pare pe vecie în Transnistria.

Pentru ruşi, Transnistria are o mare importanţă geostrategică, controlând spaţiul Bug-Nistru-Prut, adică triunghiul Odessa, Izmail, Cernăuţi, poziţie ce determină dominaţia întregii regiuni. Rusia menţine aceste enclave pentru a ancora atât Republica Moldova, cât şi Ucraina în arealul său de influenţă. În plus, mai există şi semnificaţia unui precedent istoric legat de Transnistria: RASSM, precursoarea Transnistriei din perioada interbelică, a reprezentat pretextul confiscării Basarabiei şi poate rămâne un pretext şi pe viitor.

Înainte de 1989, în Moldova, la Chişinău, era instalat complexul Statului Major a Direcţiei de sud-vest a Statului Major al Forţelor Armate a URSS ce cuprindă cercul militar Kiev, în care intră şi regiunea Transcarpatică, Cercul militar Odessa, cu principalele forte ale Marii Negre, armatele de rachete şi aeriene. În totalul sau aceste forţe militare reprezentau 37 de divizii, mai mult de 2000 de avioane, 800 de elicoptere, o armată aparte de antiaeriana şi multă altă tehnică militară necesară pentru a demara ofensive pe 3 fronturi: nord, vest şi sud. Districtul militar Transcarpatic a reprezentat un fel de poligon în care se urmărea concentrarea conducerii trupelor în timp de război.

Armata a 14-a era un vârf de lance al acestor forţe şi este formată dintr-o divizie de infanterie motorizată, încartiruita la Tiraspol, două regimente de artilerie, un regiment de tancuri, un regiment antitanc, două regimente de genişti şi pontonieri, un regiment de rachete şi o escadrilă de elicoptere. Armata a 14 a era proiectată ca un eşalon de intervenţie rapidă, având rolul de a aplica prima lovitură Occidentului (mai exact României, aflată pe linia de frontieră a Vestului, astăzi). Schema ei de organizare permite ca în timp scurt să cuprindă un număr mult mai mare de efective decât are acum (nimeni nu a avut de fapt posibilitatea să verifice câţi militari ruşi sunt de fapt în Transnistria).

Din 1990 încoace Rusia a sporit numărul cetăţenilor ruşi stabiliţi în Transnistria, estimându-se prezenţa a 230 000 de ruşi dintre care peste 80 000 foste cadre militare cu mai multe războaie la activ. Prezenţa fostelor cadre militare şi ale KGB, raportată la mia de locuitori este de cinci ori mai mare la Tiraspol faţă de media pe Republica Moldova. Potenţialul forţelor militare din Transnistria este astăzi identic cu cel din 1992, operându-se doar schimbări de denumiri, treceri ale cadrelor ruse sub serviciul militar al unităţilor transnistrene, precum şi a tehnicii din dotare în înzestrarea acestora.

Ţinta geopolitică a Rusiei, închiderea istmului ponto-baltic şi controlul gurilor Dunării

Vlad Cubreacov, un politician de la Chişinău cu o perspectivă inteligentă şi anticipativă asupra mişcărilor Rusiei, confirmată în timp, afirma recent într-un interviu faptul că: “Anexarea Crimeii de către Federaţia Rusă a dezlănţuit un proces care are ca mize anexarea altor regiuni din estul şi sudul Ucrainei, precum şi a Transnistriei, a raionului Ştefan Vodă, care să asigure conexiunea cu sudul Basarabiei istorice (fosta regiune Ismail), precum şi a UTA Găgăuzia. Moscova râvneşte nu doar întreg litoralul nordic al Mării Negre, ci şi gurile Dunării. În ecuaţia geopolitică a regiunii, nu Tiraspolul, ci Moscova este actorul care ne dă de furcă, iar Moscova, a devenit evident, doreşte dezgheţarea conflictului moldo-rus din Transnistria.”

Portalul dedicat militarilor, creat tot de cadre militare, rumaniamilitary.ro, atrăgea atenţia încă de luna trecută asupra unui scenariu de coşmar care tinde să se contureze, în imediata vecinătate a graniţelor României:”Rusia ar avea interese majore, după digerarea anexării Crimeei, în a crea o ieşire la Marea Neagră pentru Transnistria, probabil via estuarul Nistrului, dar şi în a controla gurile Dunării, ceea ce poate însemna practic anexarea întregului raion Odessa, cu Bugeac cu tot şi a Insulei Şerpilor, spre a fi alipite regiunii trans-nistrene.

O forţare rapidă a ieşirii la Marea Neagră ar asigura o rută de acces maritimă pentru întăriri ruseşti sosite din Crimeea, ruşii putând debarca şi aproviziona rapid şi mult mai consistent trupele separatiste decât printr-un pod aerian, destul de riscant prin spaţiul aerian cvasi-ostil al Ucrainei. Aceasta ar fi probabil şi una dintre raţiunile pentru care ruşii lupta în Sevastopol să captureze cât mai multe vase ale flotei ucrainene.

Dacă Gagauzia s-ar alipi Bugeacului, împreună cu un coridor creat în această direcţie dinspre Tighina, noul raion autonom sau republica Tiraspol-Odessa s-ar apropia de dimensiunile şi populaţia R. Moldova, ameninţând inclusiv Cahulul şi având în schimb ieşire la Marea Neagră şi braţul Chilia al Dunării, cu şanse mult mai mari de a deveni economic viabil, comparativ cu R. Moldova. Instalarea de forţe ruseşti la o aruncătură de băţ de Portul Constantă, aeroportul Kogălniceanu şi de gurile Dunării, ar anula aceste poziţii strategice, lucruri pe care UE şi NATO ar trebui să le ia în considerare şi să le analizeze cu deosebită atenţie.

O altă opţiune a Tiraspolului ar fi consolidarea controlului separatist atât în Tighina, pe care să o înglobeze în totalitate dar şi a zonei rurale de la nord de Tiraspol, unde Chişinăul mai controlează momentan anumite zone de dincolo de Nistru.

În 2012 "Nezavisimaya Gazeta" a raportat că după vizita în Moldova a ministrului adjunct rus al apărării, colonelul-general Valery Yevnevich aeroportul de la Tiraspol a fost renovat şi upgradat pe bani ruseşti. Aşadar capul de pod aerian a fost încă de atunci pus la punct, în scopul defluirii tehnicii militare ruseşti şi a trupelor, în caz de intervenţie.

Rusia acţionează pentru securizarea şi închiderea istmului ponto-baltic “linia care uneşte Marea baltică de Marea Neagră, definită ca linie de demarcaţie între Europa naţională şi Europa imperială, este şi linia de demarcaţie a comunităţii euro-atlantice. Strategic, comunitatea euroatlantică poate căpata coerenţă politică şi relevanţă geopolitică în condiţiile în care fundamentele sale sunt reproduse şi extinse o dată cu sfârşitul războiului rece. Capacitatea de a integra statele central şi est-europene până la limita istmului ponto-baltic este examenul de capacitate al instituţiilor europene şi euro-atlantice” - conform profesorului Ilie Bădescu

Mai este şi un alt profesor, mai vechi, Mehedinţi îi zice, care spunea (prin 1916) că istmul este şi o linie de demarcaţie istorică nu doar geopolitică deoarece pănă la această demarcaţie se menţinea, în vechea lui configuraţie imperială, spaţiul rusesc. În viziunea lui Simion Mehedinţi istmul ponto-baltic făcea parte dintre cele cinci repere geopolitice ale securităţii statului român: Dunăre, Carpaţi, Marea Neagră, strâmtorile şi...istmul ponto-baltic. Mai apoi un alt super profesor, Ion Conea, reia, în 1937, teoria şi o amplifică.

Istmul ponto-baltic însă este totodată şi un reper major de securitate al NATO. Practic pentru întreaga Europa istmul ponto-baltic are rolul de zonă tampon, de graniţă a spaţiului european. Este flancul sud-estic al NATO, aflat în cârca României. Iar Rusia vrea să-l spargă, cu orice preţ.

Războiul secret ruso-român

Cu ceva vreme în urmă unul dintre cei mai inteligenţi jurnalişti seniori de la Chişinău, Petru Bogatu scria un material remarcabil intitulat “Războiul secret ruso-român”, din care voi selecta unele pasaje pentru publicul românesc, ce stă cam ca curca-n lemne la capitolul percepţie.

Atitudinea negativă şi irascibilă a Moscovei faţă Bucureşti, pe lângă motivaţiile politice de moment, are şi un puternic substrat istoric, filozofic şi psihologic. Mai întâi de toate, trebuie spus că asistăm la un război secret ruso-român. Acesta, desigur, încă nu-i fierbinte. Nu-i unul clasic. El se desfăşoară pe frontul invizibil al serviciilor speciale, secundat de oculte sau deschise confruntări diplomatice, psihologice şi informaţionale. România este un obstacol de netrecut în calea strategiilor geopolitice ale Moscovei, deoarece ruşii au astăzi senzaţia că au pierdut şi Balcanii, şi spaţiul dintre Prut şi Nistru din cauza României şi de aceea acţionează adesea împotriva ei din impuls, din spirit de contradicţie şi din nevoia viscerală de răzbunare.

Aleksandre Dughin, autorul proiectului „Eurasia” şi un apropiat al Ţarului Putin, prezent deseori la Chişinău afirmă tranşant că „Rusia are nevoie şi de întreaga Românie, şi de spaţiul dintre Prut şi Nistru pentru a-şi promova interesele vitale la Marea Neagră şi în sudul Europei. Aşa a fost, scrie el, două sute de ani în urmă şi de atunci nu s-a schimbat nimic. Moscova, precizează Dughin, ar fi de acord chiar ca Basarabia să se reunească în sfârşit cu România, dar cu o condiţie: aceasta din urmă să se desprindă de UE şi NATO şi să adere la proiectul „Eurasia” sub comanda Rusiei. Cu alte cuvinte, România trebuie să renunţe la ceea ce ideologul lui Putin numeşte atlantism şi europenism în favoarea panslavismului.

România însă trebuie să arate că rămâne în picioare şi pe propriile poziţii oricât s-a zborşi Rusia. Aşa va învinge. Dacă vrei pace, pregăteşte-te pentru război.”

Repet şi eu după colegul basarabean, cel mult mai înţelept şi ponderat decât mine – să ne pregătim dară de război...

Sursa:http://www.curentul.ro/2014/index.php/2014041799993/Actualitate/Transnistria-se-pregateste-militar-inca-de-acum-doi-ani-de-secesiune-si-alipirea-la-Rusia.html

Pagina Facebook 'George Roncea':https://www.facebook.com/pages/George-Roncea/181944271871084

(c) 2012 roncea.net & George Roncea. Toate drepturile rezervate.