Error
  • JLIB_APPLICATION_ERROR_COMPONENT_NOT_LOADING
  • Error loading component: com_menus, 1
  • Error loading component: com_menus, 1
A+ A A-
10 Dec
Voteaza acest articol
(4 voturi)

Frații Roncea, nu (mai) au nicio treabă cu proiectul PRU (Partidul România Unită)

In memoriam Duiliu Sfințescu, cel care ne-a convins să facem ce n-am făcut, ultimul secretar personal al lui Corneliu Zelea Codreanu...
Azi este data de 10 decembrie. Dată cu multiple semnificații. Legată de un personaj extraordinar, Duiliu Sfințescu, care a murit, și ne-a lăsat un Legământ.

A fost ultimul secretar personal al lui Codreanu, administratorul Condicii de grade, prin care era confirmată conferirea gradelor legionare. Noica, care îl iubea și îl respecta, scria despre dl Sfințescu că e homo planetarius.
Cred că Dl Sfințescu era cu certitudine cam planetarius, io pot garanta o parte din aspectu planetarius, nu de alta dar am parcurs alături de dânsul niște zeci de mii de chilometri.
Am trăit pe lângă domnu’ Sfințescu o grămadă de ani, anii săi de final, pe când încerca să lege codreniștii si simiștii în aceeași ecuație. M-a dus după el prin toată țara, alături de comandantul Predescu, un gagiu la fel ca mine, aparent (adică plin de idei contodente) doar că avea niște ani de pârnaie și era mai mic ca volum decât mine și era și plin de umor, după toată pușcăria. Dl comandant Predescu, pârnâiaș, avea problems cu colonul, mai exact se bășea periodic, sonor.
Conducătorul auto care ne ducea prin țară avea 13 ani de pârnaie și fusese pilot. Conducea alert, adică demențial, un mercedes pe motorină, ochi de pisică, cu accelerație nașpa, mai ales după 170 la oră, maximum de viteză pentru mașina germană.
Am trăit alături de toți comandanții ăștia momente de groază deoarece lor li se rupea de moarte și de viteză maximă, n-aveau nicio teamă de nimic, erau vaccinați, nici prin cap nu le trecea că viteza excesivă și virajele strânse ar putea efecte nasoale. Aveau treabă, vroiau să pună la cale o mega combinațiune, crearea unei forme conspirative de reunire a tuturor anticomuniștilor autentici. O nouă Mișcare.
N-a ieșit chestia pe care o vroia dl Sfințescu, recombinarea codreniștilor și simiștilor. Am bătut împreună juma din țară, io pe post de puștiu’ care rezistă la răngi, la cafteală, fără somn, fără frică de nimic, un fel de Peter Pan delabrat.
Ne-a susținut dl Sfințescu și ai săi, pe alte căi, să ne găsim, noi, puștimea luptătoare, dar fără o adresă clară, o cale. Așa s-a născut cu mulți, mulți ani în urmă, exact la data de 10 decembrie Mișcarea Pentru România. O organizație politică a ceea ce a mai rămas din Piața Universității, după Mineriadă.
Horia Sima, pe care dl Sfințescu îl ura, a avut un rol. Și de asemenea am avut și io un rol. Mulți dintre colegii mei de la Ligă au dat atunci bir cu fugiții, după cafteală. Alții, câteva sute, lideri ai celor 33 000 de membri ai Ligii Studenților, la vremea aceea, au constituit o formațiune politică anticomunistă. După ce au participat la fondarea Alianței Civice, organizație sprijinită de resturile Mișcării Legionare, partea simistă, intrată în scurtă vreme sub control komiternist, via Paris, Mihnea Berindei, Secu, KGB
Nicolae Manolescu, tot securist împuțit, dar urmaș de legionar, trebuia să fie președinte al României. Dintr-o eroare a apărut rusoiul de Umil Constantinescu. Ana Blandiana, tot odraslă de legionar, a dezamăgit, ca să-l citez pe Horia Sima. Gogu Rădulescu și ceata sa kominternistă o bobinaseră deja, la modul cel mai îndesat, practic, la poștă, cu mulți ani în urmă.
Manolescu, la fel, era cuprins într-o ecuație neromânească, atunci ca și azi. Prima sa vizită “afară” la New York, cu Smaranda Enache, agenta Budapestei (dar și a Securității de extracție kaghebistică), a fost la B’nai B’rith. Încercați un search pe goaglă.
A rămas Umil Constantinescu, din Tighina, dintr-o mamă neromâncă, de asemenea, ce s-a dovedit a fi unul dintre cei mai abjecți trădători de țară. Banii și suportul de la legionari și alți fraieri din Diasporă au fost ok, a ajuns președinte, plus s-a cățărat pe umerii noștri, ai celor din Piața Universității, deși n-a avut absolut nicio treabă cu ce s-a întâmplat acolo.
Acum, după toate câte s-au întâmplat, multe neștiute și necuprinse în niciun manual de istorie recentă, am ajuns la un punct în care din nou tema principală a Pieței Universității – “fără comuniști – punctul opt”, revine la actualitate. Punctele astea ne omoară.
Și eu și fratele meu, vechi golani, fondatori și lideri ai Pieței Universității am sperat că putem reaprinde o flacără a Mișcării de altădată. Am fost căutați și chemați de tineri aparent ingenui, deși aveau niște bube pe creștet, deja, dar scuzabile prin prostie, care au susținut că vor să facă ceva autentic, ceva asemănător cu ce voiam noi, cândva, pe o linie românească, națională. Am trecut peste bubele prostanilor, în ideea că tot prostu’ are o șansă, dacă face un efort, și intră în chestia aia de se cheamă metanoia...sau se schimbă, practic Au fost de acord, băieții ăștia, să preia doctrina și linia ideologică a Mișcării Pentru România, național democrația lui Nicolae Iorga, patriarhul Dreptei românești interbelice. Iorga a sfârșit martiric, ca mai toți cei care au încercat, la răscrucea Imperiilor, să salveze România de presiunea uriașelor câmpuri de forță ce au rupt Neamul românesc în bucăți.
Însuflețiți de ceea ce se numeste speranța unui nou început am participat amândoi, și eu și Victor, deși nu prea ne mai vorbeam unu’ cu altu’, din motive complicate (Băse ) la un proiect și o idee legată de redeșteptarea unui spirit național românesc, autentic și curat.
Amândoi am fost lideri ai Pieței Universității - locul unde pentru prima oară, într-un singur glas, sute de mii de oameni, studenți și bucureșteni, au strigat „Jos comuniștii, Jos nomenclatura, Jos securiștii, Jos FSN, Jos KGB, Jos Ilici”. Jos, în general.
Pentru aceste cuvinte anoste și simple am plătit o jertfă de sânge. Au vrut să ne omoare pentru asta. Ne-au cam spart cu răngile. Am scăpat doar cu voie de la Dumnezeu.
Am fost ani și ani puși la index, dar apoi toți președinții României, în afară de Ion Ilici Iliescu, respectiv Umil Constantinescu, Traian Băsescu, Klaus Johanis au simțit nevoia să se legitimeze tot prin Piața Universității, reper major simbolic la României.
Probabil din motive asemănătoare, de legitimare, am fost căutați și chemați acum șase luni, să contribuim la proiectul România Unită, mișcare naționalistă, în vorbe, despre care credeam va fi altceva decât toate combinațiunile politice de până acum.
Ideea afirmării românismului, printr-o ecuație politică anticomunistă, naționalistă, cu oameni tineri, părea ok. Ne-am racordat la conceptul unui partid nou, curat, ofensiv, românesc, de bun simț, care ar fi trebuit să fie, în opinia noastră, o formă de rezistență în fața molohului rus, în fața agenturii moscovite a UDMR, în fața tuturor celor care, într-un fel sau altul au dus România în halul în care este acum.
Cu bună credință, cu bune intenții, cu inima deschisă, să zicem ca niște fraieri ingenui între două vârste, am sperat că o să izbândim în lansarea unui proiect pentru România, care să schimbe ceva din mizeria clasei politice românești, să ștergem oleacă ceva din zoaiele adunate în ultimii 20 de ani pe fețele românilor.
N-am vrut nimic pentru noi, dar am cerut un singur lucru, ca în statutul organizației să fie introdus principiul lustrației. Adică mesajul esențial al Pieței Universitatii – “fără comuniști, fara securiști, mai bine haimana, mai bine mort decât comunist” - să devină ax vectorial al unui proiect politic care să însemne cu adevărat renașterea naționalismului românesc în forma și conținutul doctrinei lui Nicolae Iorga, un grecotei profetic, mai român decât mulți români, un geniu care a avut o contribuție majoră la formarea celei mai curate mișcări românești din câte au existat cândva. Conceptul acestui partid, adică suma de valori ce definesc axial acest proiect de organizație a fost preluat în întregime de Mișcarea Pentru România.
Inițial, așa au fost vorbele, după care la tribunal a fost înaintat recent un Statut preluat cu copy paste de la statutul partidului România Mare a lui Vadim Tudor, via Vlad Hogea, țuțărul lui Vadim.
DEX-ul spune cam așa despre țuțăr: „Iată o meserie, am putea zice chiar o vocație, care nu va dispărea niciodată: aceea de țuțăr. Greu de găsit în dicționare, cuvântul desemnează o realitate umană complexă, un amestec inextricabil de inhibiții, aspirații secrete și orgolii dramatice, la limita balamucului. [...] țuțărul doar se învârte în jurul persoanei ori grupului în orbita cărora l-au împins interesele, mărginindu-se a scoate nu învățăminte din existența pilduitoare a modelului, ci doar oala lui de noapte.” Inextricabil și indelebil, din oala de noapte, din plosca cu rahat, s-a născut un duh împuțit al Răului.
Atât Bogdan Diaconu, un băiat aparent simpatic, cât și mulți alții din grupul de bază al formațiunii au achiesat, inițial, la conceptul lustrației, propus de noi în Statut, care definea pe scurt interzicerea accesului la funcții de conducere a persoanelor care au lucrat în poziții de vârf pentru Securitate, Miliție, Procuratură, PCR. Atât.
Statutul unei organizații nu este o joacă. Dacă Doctrina a fost preluată integral de la Mișcarea Pentru România, Statutul la rândul său trebuia să reflecte realitatea României de azi, în care tema „fără comuniști” a avut un rol major în ejectarea Clanului pesedisto/fesenist al lui Ilici.
Am constatat nemijlocit că nu Bogdan Diaconu decide în chestiunile de esență ci Vlad Hogea, un băiet dolofan de la PRM, un falit, cel care de fapt a avut ultimul cuvânt în chestiunea lustrației și a Statutului.
Statutul depus la tribunal pentru înscrierea partidului România Unită este cu totul altceva decât era vorba inițial. Iar această organizație, în forma descrisă de documente, nu are nimic de-a face cu spiritul Pieței Universității din care s-a născut acum peste 20 de ani Mișcarea Pentru România. Ca să nu mai vorbim de faptul că în niciun document programatic al formațiunii, nu există clar definită orientarea de dreapta, anticomunistă, a organizației, așa cum s-a stabilit inițial, când am fost noi chemați la discuții.
Pe scurt, am constatat că avem de-a face cu încă o mânărie, o organizație de refugiu a unor personaje care deja au făcut rău, prin activitatea lor politică, românilor și României. Personaje care nu mai ce să caute în spațiul public după cât rău au produs deja și după cât rahat au ventilat.
Nu doar noi ci mulți alți oameni au fost înșelați, păcăliți din cuvinte, cu privire la orientarea formațiunii. Mii și mii de oameni au semnat pentru fondarea unei organizații politice care și-a asumat public cu totul alte temeiuri decât cele confirmate în documentele depuse la tribunal. Fără îndoială este vorba de o fraudă, de maradona, în termeni țigănești. Cei care s-au pretat la șmenariada asta odioasă sunt oameni care au mai făcut-o. Gașca lui Vadim Tudor a compromis într-o manieră sinistră tot ceea ce are de-a face cu naționalismul curat. Acum, constatăm că vectorii acestei combinațiuni sunt cei care decid în această fantoșă. Marionetele au fost puse la lucru. Iar Lucrarea pute maxim.
Din toate aceste motive, public, noi ăștia, frații Roncea, puși acolo pe o listă, la derută, afirmăm astăzi, ca să fie clar, nu avem nicio treabă, de acum încolo și niciodată cu Gașca ăstora, așa zisa formațiune România Unită, o maimuțăreală și o găinărie comunistă, ca atâtea altele...

Vezi si articolul <Noi acuze ale fraților Roncea la adresa Partidului România Unită din cauza “toleranței față de comuniști”>
http://roncea.net/index.php/component/k2/item/633-noi-acuze-ale-fra%C8%9Bilor-roncea-la-adresa-partidului-rom%C3%A2nia-unit%C4%83-din-cauza-%E2%80%9Ctoleran%C8%9Bei-fa%C8%9B%C4%83-de-comuni%C8%99ti%E2%80%9D

Scrieun comentariu

Se poate introduce HTML

(c) 2012 roncea.net & George Roncea. Toate drepturile rezervate.