Error
  • JLIB_APPLICATION_ERROR_COMPONENT_NOT_LOADING
  • JLIB_APPLICATION_ERROR_COMPONENT_NOT_LOADING
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_menus, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_menus, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_content, 1
  • Error loading component: com_content, 1
A+ A A-
08 Mar
Voteaza acest articol
(2 voturi)

Pastila de lectură - românce extraordinare: Elisabeta Rizea

...azi e Duminică. Într-o duminică s-a ridicat la cer Elisabeta Rizea, icoană de închinat
"Au venit, maică, nenorociții astia de comuniști la putere și ne-au luat tot: părul din cap, pământul, căruța. Un singur lucru nu ne-au putut lua. Sufletul."

Astăzi, când spaţiul public este invadat zi de zi cu imagini ale unor personaje ordinare, mai degrabă femele, decât femei, ţoape vulgare semi decerebrate, analfabete de un grobianism obscen, penale în toată puterea cuvântului, ar fi o idee să ne aducem aminte de femeile extraordinare ale României, femei cu har, cu talent, cu inteligenţă, femei luptătoare, femei eroine, femei cu o viaţă exemplară, femei care merită respect şi dragoste şi admiraţie, femei minunate ce au marcat epoca în care au trăit cu realizările lor, alături de multe alte milioane de românce anonime care au muncit din greu, cele care au dat naştere şi au crescut generaţii de români care au luptat şi au murit pentru a face o Românie care nu mai este...
                                               *************
Povestea banditei Elisabetei Rizea, cea mai tare româncă pe care am cunoscut-o vreodată, despre care nu pot scrie fără să-mi dea lacrimi pe la colţuri, că eu nu sunt atât de tare cum era ea...                                        *************

- „Era și Maria Plop cu partizanii noștri. Puneam biletu-n scorbură la “căsuța poștală”. Mă suiam pe-un chituc ca s-ajung la scorbură. Tot cu ei în pădure era și femeia lui Titus Jubleanu. Când au prins-o, securiștii i-au tăiat capu’....
M-au prins şi pe mine, să spun...n-am spus.
Mă aducea lumea cu ţoala acasă. Ultima dată, a venit Cârnu cu ăla de cauciuc şi o curea pe mână.
- “Spune!” ...N-am spus.
M-a legat de mâini cu unu care-a murit şi el pe şoseaua spre Bucureşti.
- “Iţi dăm 300 de lei!”
- Domnule căpitan, eu nu sunt Iuda, să-i vânz pe 30 de arginţi...
M-a trântit pe jos.
M-a legat şi m-a bătut cu cauciucu’, de la ceafă la călcâi, şi pe stânga, şi pe dreapta.
A dat Domnu’ de-a murit şi eu trăiesc, na! Da’ n-am luat banii lui.
I-am zis, împuşcaţi-mă, tăiaţi-mi capu’, scoateţi-mi ochii, tăiaţi-mi limba, nu ştiu de ei, nu mă întrebaţi, că nu ştiu! Nu mă chinuiți, nu mă lăsați fără mâini, mai bine împușcați-mă!
Apoi, m-au suit legată pe un scaun, de pe scaun pe masă, de pe masă, pe alt scaun.
Mi-a zvârlit basmaua din cap.
- “Spune!” , a zis Cârnu...
Purtam coada cu funtă.
Mi-au aruncat fota şi am rămas în iie. Mi-a legat coada sub cârligu’ de lambă din casa boierului. Coada era groasă. Eram şi eu altfel la 38 de ani... Cârnu mi-a tras scaunu’. Ălălalt mi-a tras şi masa.
Coada mi-a rămas în cârlig şi eu am căzut la pământ.
Aşa mi-au smuls păru’.
Am făcut tratament şi nu mi-a mai crescut.
Da’ tot nu i-am vândut...”
După ce scalpul i-a rămas în tavan micuţa Elisabeta a fost din nou bătută cu un cauciuc, pe spate. Rănile sângerânde fiind teribil de grave, carne vie, a fost dusă la spital în cele din urmă, însă nu i s-a putut face nici o injecţie, pentru că la orice înţepătură izbucnea sângele. Zece zile Elisabeta Rizea a stat numai în frunte şi în genunchi.
Chinul a continuat și în spital, bandita Elisabeta fiind târâtă din nou la tortură și călcată cu bocancii pe cap de sceleraţii anchetatori într-o rezervă specială a spitalului. Şeful era căpitan de Securitate, instituție subordonată KGB, condusă de consilierii sovietici. Se numea Cârnu Ioan, şeful. A beneficiat desigur de o pensie bună de securist, plătită din banii poporului. Poporul român, nu cel rus. Rușii au știut să-i pună la plată pe români, pentru torturile ordonate și comandate de ei asupra românilor. Românii cei bandiţi, care se împotriveau progresului comunist.
Scârnăvia de Cârnu s-a sinucis, după '89, a ajuns direct în Iad, la ceaun, sper...
.
...o poveste de la bandita Elizabeta Rizea, am cunoscut-o în anii 90, o femeie micuţă, cocârjată, zbărcită şi cu mânuţele zdrobite, dar cu nişte ochi vii pătrunzători (din când în când i se mai umezeau când povestea chestiile alea îngrozitoare) şi o minte ascuţită, cu un bun simţ ţărănesc de o candoare cuceritoare şi o neostoită vitalitate, în pofida teribilelor suferinţe îndurate.
Am adus-o la București, la Universitate, la Liga Studenților, să povestească și celorlalți colegi ai mei studenţi prin ce a trecut ea când era de vârsta lor...în 1990 autorităţile feseniste au vrut să o lege iar şi să o bage la balamuc deoarece încerca să-şi convingă consătenii, nişte cretini, să nu voteze cu noii bolşevici.
După ce a devenit cunoscută n-au mai îndrăznit să o mătrăşească.
Eram atunci vicepreşedinte al Ligii Studenţilor pe ţară, alături de Mihai Gheorghiu şi prima întâlnire publică a avut loc la Facultatea de Drept, în 1991. Liga noastră de mici bandiţi a organizat o conferinţă extraordinară unde a fost invitat şi Coposu şi Duiliu Sfinţescu, ultimul secretar personal al lui Codreanu, un personaj fantastic din vechea generaţie de genii ale României, alături de care am lucrat la prima carte apărută după '90 despre măcelărirea tineretului şi elitei generaţiei interbelice de către dementul priapic de Carol, manevrat de obscena agenta evreică a NKVD, Elena Lupescu.
Tot în aceea perioadă profesorul meu drag Ilie Bădescu a iniţiat un proiect de recuperare a istoriei recente intitulat Astralis, via Centrul de studii sociologice Mircea Vulcănescu, format ad-hoc din studenţii săi cei mai apropiaţi, astăzi nişte jartele ce au pus botu la biştarii lui Niro şi Gold Corporation. Cred că a fost prima cercetare aplicată din România asupra rezistenţei anticomuniste. S-au strâns mărturii, date de arhivă, s-au realizat sute de interviuri trase pe casete din alea mari, cu cei care mai erau în viaţa dintre legendarii luptătorii din munţi.
Eu le-am făcut şi actele pentru organizaţie, în 1997, am fost printre cei care au lucrat la Statut şi mi s-a făcut cinstea să fiu numit, la prima (şi ultima) mare întâlnire a celor câteva sute de luptători încă în viaţă, ce a avut loc la Muzeul Ţăranului Român, secretarul Fundaţiei luptătorilor cu arma în mâna din munţi, condusă de Ion Gavrilă Ogoranu, Bădia, figura emblematică a haiducilor anticomunişti din munţi, care însă nu ar fi supravieţuit fără ajutorul femeilor micuţe şi îndârjite ca Elisabeta Rizea.
                                             
*************
Elisabeta Rizea a fost iniţial condamnată la 6 ani de închisoare (1950-1956), pentru că a fost prinsă că sprijinea luptătorii cu arma în mână ce se războiau împotriva regimului de ocupaţie rusesc, grupurile din Munţii Făgăraşului (Arsenescu-Arnăuţoiu).
Toţi aceşti ani de închisoare au însemnat bătăi şi tortură, pentru că Securitatea kaghebistă avea o singură temă operativă: “Unde se ascund partizanii?”.
Dar Elisabeta tot n-a vrut să-şi vândă camarazii, oricât au schingiuit-o bolşevicii.
- “Au început să mă bată cu un băţ până la sânge. Mi-au rupt câteva coaste şi am leşinat. Îmi făceam cruce cu limba în cerul gurii şi mă rugam la Dumnezeu să mă ajute să nu spun nimic”.
Sărăcuţa de ea îşi făcea cruce cu limba în cerul gurii, uff Doamne...
După ce a ieşit din ţemniţă, Elisabeta Rizea nu s-a potolit, a perseverat, ca o bandită înrăită ce era. A continuat să-i susţină pe cei din munţi cu hrană şi informaţii. Suport logistic esenţial. În 1958, bandita Elisabeta a fost arestată din nou şi a fost condamnată la 25 de ani muncă silnică plus zece ani "degradare civică şi confiscarea tuturor bunurilor", din care a executat şase ani, pînă la graţierea din 1964, cînd s-a putut întoarce la cele două fiice rămase pe drumuri, fără mamă, fără nimic. Gospodărie, casă, viaţă, familie, "bunuri", totul a fost distrus.
Distinsa doamnă bandită Elisabeta Rizea s-a dus la cer într-o duminică, pe 6 octombrie 2003, încă supărată că n-a apucat să vadă eliberarea ţării de comunişti (ea ştia foarte exact cine-s ăştia din Haita lui Ilici, spre deosebire de milioanele de decerebraţi fesenişti care şi azi votează PSD, ca să fie ca'nainte).

Multe alte femei martirizate de ruso-evreii comunişti, au sfârșit în lagărele sovietice, altele, zdrobite de barbaria celor fără de niciun Dumnezeu, ca Ilici şi Remus Cernea şi Macovei, au supravieţuit şi ne-au transmis istoria cumplită a suferinţelor îndurate.
Să ne aducem aminte de viaţa lor, de jertfa lor, şi să le pomenim aşa cum se cuvine.

...Arnăuţoiu Laurenţia; Bagdad Elena; Chirca Marina; Constantinescu Justina; Constantinescu-Predut Iuliana; Crîng Betty Elena; Cristescu-Dinescu Sofia; Gâţă Ecaterina; Gobjilă Blondina (citiţi răscolitoare carte a basarabencei „Suferinţele mamei Blondina, o martiră a Siberiei”, tipărită la Sihăstria de bunul meu părinte Ioanichie Bălan); Gologan Olga; Gologan Teodosia; Grossu Nicoleta Valeria; Iordache Mihaela; Jurj Lucreţia; Lațcu Teodosia; Manoliu Oltea; Mureşan Pangratia; Oţel-Petrescu Aspazia; Pârnac-Stănescu Viorica; Popşor Lucia; Răduleț Tatiana; Saizescu Maria; Simion Ana; Tomeci Filofteia; Vasilache Nicodima; Voinescu Alice, Antonescu Maria (citiţi calvarul soţiei Mareşalului Antonescu, încarcerată la Moscova, fără ca Antonescu să ştie măcar că în celula alăturată se afla tovarăşa sa de viaţă, şi deportată în câmp, în Bărăgan, după uciderea Mareşalului...a murit de foame şi de frig şi de inimă rea, asta a fost soarta femeilor de seamă ale României)...
...și încă câteva zeci de mii de "bandite" au avut aceeaşi soartă.
În puşcăriile comuniste conduse de sceleraţi evrei ruşi, în cea mai mare parte, mamele şi surorile şi fiicele creştinilor striviţi sub cizma rusească au avut parte de un calvar cumplit, au fost batjocorite, torturate, schingiuite sălbatic de temniceri, în multe alte feluri ce nu se pot descrie, sau cel puţin eu nu pot să (mai) scriu despre asta că mi se face rău de nervi şi durere.
Ele sunt adevăratele simboluri ale fostei Românii, o Românie a femeilor eroice care au murit fără lumânare şi s-au jertfit martiric pentru Credinţă, Neam și Țară.
Au fost zeci de mii de femei ce au susţinut lupta armată, în munţi, au fost sute de grupuri de luptători, majoritatea legionari, trebuie spus apăsat asta, şi mii de eroi ce au murit luptând cu ocupantul sovietic, ruso-evreiesc satanic, pe tot cuprinsul României.
De la Nistru pân'la Tisa, au fost deportaţi şi băgaţi la puşcărie sute de mii de ţărani, pentru că se împotriveau sovietizării prin toate mijloacele posibile. Milioane de familii au fost nenorocite, distruse. Li s-au luat pământul, bărbaţii şi vieţile.
În România s-a desfăşurat cea mai îndârjită şi mai îndelungată rezistenţă armată împotriva rusoilor bolşevici şi a komisarilor evrei - de pe tot cuprinsul lagărului sovietic, creat prin bunăvoinţa şi mărinimia faţă de odiosul Stalin Djugaşvili vorbitor de ivrit căsătorit cu două evreice (fiul evreului în limba georgiană) şi a nenorociţilor nemernici de Churchil şi Roosevelt, a cărui nevastă de schilod era recrutată de NKVD-ul evreiesc (ca să vezi coincidenţă istorică).
În nicio altă ţară dintre cele aflate sub cizma rusească nu a existat o împotrivire la o scară atât de mare şi o luptă dusă cu disperare, pentru atâta vreme, cu ocupanţii. Diavolii, cei cărora Tismăneanu le uită numele originale, în cartea sa scoasă deeditura PCR/Humanitas-ul primit de Liicheanu de la Walter Neulander şi Ilici, (carte falsificatoare scoasă pe banii românilor, să ne înţelegem).
Cei mai puţin de cinci sute de membri ai grupusculului comunist din România, agentura moscovită, în cea mai mare parte alogeni, au devenit tartorii unui întreg Neam românesc, cu suportul Armatei roşii a lui Leiba Bronstein, zis Trotzki, convertit la masonerie în 1887, cel care a introdus pentagrama, Steaua Roşie blestemată, derivată din Maghen David, hexagrama, steaua evreiască cu şase colţuri, ca simbol al Sovietelor, Imperiul Răului ce a adus moarte şi teroare, exterminând zeci de milioane de creştini ruşi, ucraineni, polonezi, români...
Foştii șefi ai penitenciarelor sovietice și odraslele criminalilor bolşevici de un neam cu Leiba ăsta şi de teapa lui Tismăneanu, au primit premii grase, au trăit pe Primăverii, au ajuns şi la Cotroceni şi mai vor încă. Tismăneanu şi azi vituperează cu scârbavnice bale roşii la gură împotriva lui Bădia Ogoranu...
Eu încă aştept să văd statuia Elisabetei Rizea pe soclul din faţa fostei case a scânteii, care e redenumită, în culmea cinismului şi a dispreţului faţă de propriul popor, "a presei libere". S-au strâns nişte bani pe care i-a şmanglit odiosul limbric Liviu Mihaiu, ce rânjeşte din paginile revistei obscene de aşa zis intellingence a SRI-ului, amploaiatul lui Sorin Ovidiu Vîntu, un ţigănoi securist din tagma jefuitorilor acestei ţări.
În fine, martirii şi eroinele ce ne veghează din ceruri n-au nevoie de statuile ăstora de la Secu-SRI, ci doar de pomenire.
Veşnică.
Veşnica lor pomenire, minunatelor mame ale acestui neam, luptătoarelor neînfricate care ne-au dat sens şi ne-au făcut să existăm, micuţele femei de oţel forjat diamantin ca Elisabeta Rizea, draga de ea...

(c) 2012 roncea.net & George Roncea. Toate drepturile rezervate.