George-Roncea.ro

Astăzi, 3 august, Marian dormea la el acasă. Deoarece un sfert de milion de bucureșteni, plus Mihai Gheorghiu, plus Irina Costea, balerină de la Enescu, plus Mihai Popov singurul procuror militar ok pe care l-am cunoscut, și-au făcut datoria.
Un fel de lucrare împreună, în orb.
Marşul Alb a fost în 13 iulie 1990 - un sfert de milion de bucureșteni au participat pentru eliberarea din pârnaie, de la Jilava, a lui Marian Munteanu șefu Ligii Studenţilor.
Pe 3 august cum spuneam, azi adică, chestia a avut efect.
Ca efectu să se întâmple, în 13 iulie 1990, sute de mii de bucureșteni, îmbrăcaţi în cămăși albe, nu verzi, nici roz, au umplut bulevardele din centrul Bucureştiului pentru a cere eliberarea din arestul de la Jilava a lui Marian Munteanu. A fost eliberat de la pușcărie în seara de 2 august 1990. Pe 3 era deja acasă.
Ar fi urmat să ia 15 ani de pârnaie deoarece Serviciile, Noua Poliție Politică, cu col. Calapod zis Chiorul și col. Viorel Tache zis Javra, create de Voican Voiculescu zis Clitoris, pe osatura SMB - Securitatea Municipiului București, au găsit o sosie, un gagiu identic, absolut la fel, care spărgea un sediu al Securității, la Lanțuri, pe 13 iunie, unde io stingeam incendiul.
Am găsit un cameraman din Vâlcea, care l-a prins pe Munteanu la Balcon, în 13 iunie, exact la ora la care sosia lui Munteanu găsită de ăia ai lui Voican acționa, filmat de Noile Servicii, doi și un sfert.
Imaginile cameramanului din Vâlcea arătau cu totul altceva, pe Munteanu la Balcon, cerând mulțimii, imperativ, să nu cadă pradă provocărilor și să nu atace instituțiile.
Caseta bună a ajuns la mine și Irina Costea, fata blondă cu ureche muzicală de la Liceul Enescu care a decriptat sonorul casetei. Stenograma cu caseta martor a fost introdusă la procurorul militar Mihai Popov. Am stat o noapte cu trei procurori în sediul fostei Direcții Cercetări Penale a Secu, pentru autentificarea stenogramei realizate de Irina Costea, blonda.
În baza stenogramei și a imaginilor Mihai Popov a decis NUP.
Ilici și Vasile Ionel - ambii de la KGB, băieți încercați - nu s-au lăsat și au încercat o ”negociere” cu colegii mei de la Ligă, la Cotroceni.
Ilici, cu mânecile suflecate, vroia să ne dea totul, Patrimoniul UTC, și al Uniunii Asociației Studenților Comuniști - UASCR, sedii, bani - vreo milion juma de parai, Lacul Tei, luat de Pescariu ulterior, Izvorul Mureșului, BTT, luat de gașca lui Nicu Ceaușescu, Costineștiul, tot, tot, orice, doar să ținem ciocu mic.
Milioane, milioane, milioane...
Mihai, tare în gură, nu s-a lăsat și i-a dat muie prin bot lui Ilici. Nu cred că era doi maist, sau vamaiot, gen, ca să se pișe din principiu pe Costinești, da așa era el, reluctant și inflexibil.
N-a pus botu, dimpotrivă, a organizat Marșul Alb, pe 13 iulie 90. Fusese numit un țigan borât, Doru Viorel Ursu, un infractor al Clanurilor țigănești, la Interne, pentru a-i liniști pe tigănoii lui Ilici, deranjați oleacă de mineri.
Io n-am fost de acord atunci cu ideea lui Mihai, am făcut spume la Ligă, deoarece eram convins că foștii colegii care au acționat și pe 13 iunie, Gașca lui Țruțu, vor face praf totul și va ieși nasol.
Mihai s-a ținut pe poziții, băiat de ofițer de top și el, greu de negociat cu ăsta, și a câștigat partida.
Cei 200 de șmecheri de la Buzău au supt-o când s-au trezit cu peste 200 de mii de bucureșteni în cămăși albe.
Oricât de ciumec ai fi, raportul unu la o mie n-are ecuație viabilă operativă. Unu la o sută militari contra civili, hai poate - unu la o mie, mai greu.
Masa era prea mare. Nimeni nu estima așa ceva.
Ce căcat de diversiune să mai faci când Orașul era inundat de sute de mii de bucureșteni cu cămăși albe și flori în mână, delicați ca niște lebede, care orăcăiau din astea cu Libertate, Dreptate, alea alea?
Ilici a turbat.
Vasile Ionel a făcut clăbuci la buci, încă erau în București pe poziții vreo câteva sute de la Spetnatz, din Haita de cinșpe mii care l-au impus pe Ilici al lor, veniți în vizită la noi prin noiembrie-decembrie 89. Abia în august s-au cărat majoritatea, înapoi la Chișinău unde era Comandamentul și la Mosckva, la Centrală.
Chestiile cu flower power - se cheamă soft power - sunt greu de contrat cu hard power, mai ales dacă ăia cu floricelele dalbe sunt suficient de mulți încât să nu iasă ușor la numărătoare lichidarea, la o adică, mai ales sub atenția a vreo mie de jurnaliști de ”afară”.
Chiar și așa, cum Ăia aveau Puterea, puteau încerca să se pișe și pe oameni și pe Lege.
A apărut însă un Cavaler Dalb, primul procuror din România post-comunistă care a ieșit pe interval cu Legea în mână. Cre că a fost ca în filmele cu John Wayne, acela, mister Popov, cu Legea în mână, Ăia, criminalii lui Ilici, cu pistoalele în mână. Tocmai uciseseră, erau calzi, pistoalele scoteau încă fum la țeavă. Dar se cam temeau de mulțime, de românași, niște pizde totuși.
Procurorul militar Mihai Popov le-a dat prin gură original și și-a susținut NUP-ul, am să-l pomenesc forever și am să-i fac statuie din profil și din marmură și dinadins. Munteanu a fost eliberat de la Jilava, de unde oricum plănuiam să-l scoatem, eram câțiva de la Sân Nicolau, mai ghiolbani ca ăia de la Buzău - ar fi urmat ceva victime, trebuia mitraliată multă gardă, ceea ce n-a mai fost cazul. S-au luat măsuri de întărire a pazei după ce Ăia s-au bunghit ce plănuiam și Munteanu ar fi urmat să fie ”accidentat”, dacă ajungeam în Perimetru - și ajungeam, părerea mea, chiar fără mult efort, că eram tineri și fără minte și mai ales fără familii.
Mihai cred că i-a salvat viața lui Munteanu, de fapt, cu ideea sa pacifistă, cu cămășiuțele lui albe și floricele dalbe. Ca să vezi cum combinațiile clasice de soldățoi simpli cu mitraliere pot fi înfrânte de sociologia mulțimilor și de studenții la filologie.
Bucureștenii, sutele de mii ieșiți în stradă, cea mai mare manifestare de la ”rivoluție”, au jucat cartea momentului și l-au salvat de fapt nu doar pe Munteanu, mai erau și alți studenți reținuți ilegal.
Plus că au avut rolul lor și Ambasadele, desigur, căcații de diplomați s-au activat după agitațiunea maximă din stradă. Olanda și SUA mai ales, să ne trăiască foștii gașperi ai Războiului Rece, încă pe poziții la vremea aia, pe când homosexualii nu aveau cum ajunge diplomați. Edward, un negru elicopterist, care a ucis sute de kommie în Coreea și Vietnam, e mort acu pot să-l pomenesc, de la partea militară a US Embassy a avut un mare rol. Mi-a făcut mie cadou, la plecarea de aici, cămașa lui verde norocoasă, de elicopterist, după ce i-a smuls gradele. Cam janghinoasă, era din anii 60, da încă o am, împăturită, în pungă, o car peste tot după mine, nu știu de ce...
Și Mihai desigur a avut un mare rol. S-a dovedit, pentru colegu lui de clasă, ză best frend in ză uărld, la momentu' potrivit. El îi fusese coleg de clasă lui Munteanu, dar io nu, n-aveam așa link emoțional, ba chiar aveam în calcul varianta de victimă pentru Marian, asta e, colateral damage, ce să faci... Mihai nu și nu. Chiar ținea la coleguțul lui.
Epilog.
Marian e ochei, bucureștenii sunt ochei, Petre Roman e mega ochei, candidează la București susținut de același (?) PNL devastat de minerii și securiștii lui Ilici și ai lui Voican, plus însuși el, neulanderul care vroia să ne arunce în aer Balconu, cu kkatu ăsta de țigănoi de la PRO TV, penalul abject de Adrian Sârbu, ăla de tot băga anii trecuți aia cu Gândește liber.
La oha desigur, dacă ar fi existat suficienți români să ”gândească liber” acum ar fi arătat cu totul altfel România.
Nu chiar ca după holocaustul comunist, dar pe-aproape, sigur, nu-l mai vedeam pe beizadeaua de odraslă de agent kominternist Alexandru Florian, secretar de stat al lui Ponta, flegmând pe mormintele eroilor noștri anticomuniști. Sau dacă ar fi încercat figura cu flegma, învățată de la ta-su, kaghebistu, i-am fi spart dantura nu am fi chirăit, ca acum, (doar) pe feisbuci, vaaai ne fut în cur jidanii bolșevici...

 http://www.tvr.ro/editie-speciala-a-stirilor-tvr-25-de-ani-de-la-marsul-camasilor-albe-din-1990_13207.html#view