A+ A A-
24 Aug
Voteaza acest articol
(2 voturi)

La Parchet…(vine și ziua aia, cu finalizarea)

În dimineața asta urmează două vizite de lucru la Parchetul Militar și la Parchetul General. În urmă cu mai bine de o lună, în data de 6 iulie și în data de 10 iulie au fost depuse la cele două Parchete solicitări legat de doi vechi parteneri în rele, Dan Voinea și Monica Macovei, pseudo procurori ce s-au susținut reciproc vreme de două decenii – amândoi legați de GDS-ul înființat de Saul Brukner aka Silviu Brucan șeful lui Ion Ilici Iliescu.

Asociația victimelor Mineriadei via Ene Viorel a cerut Parchetelor date despre activitatea reală a celor doi și infirmarea solutiei de neincepere a urmaririi penale in dosarul penal nr.751/P/2005, soluție dispusă in data de 31 mai 2006 si care nu a fost comunicată oficial nici până în prezent.
Plângerea penală se referea la procurorii Parchetului Bucuresti - echipa de procurori formata din 20 de anchetatori procurori printre care și procuror Monica Macovei, care in perioada 14-18 iunie 1990 au facut cercetari abuzive asupra celor detinuți ilegal în Unități militare, la Măgurele și Scoala de Poliție Băneasa unde era tartor securistul țigan, Pavel Abraham..
Toate faptele ce s-au petrecut în aceste unități militare reprezinta incălcări flagrante ale prevederilor Convenţiei împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante – asumată si semnată de România la ONU. În ce privește Regulamentele militare, toți s-au pișat pe ele, apeviștii n-au niciun respect pentru legile militare, haina militară e doar un veșmânt porcesc pentru ei.
.
Voinea la bulău
.
Cu privire la Dan Voinea Asociatia a depus plangere penala impotriva fostului procuror, agentul lui Vladimir Tismăneanu, lingăul lui Ion Iliescu și Măgureanu, pentru favorizarea infractorilor si tergiversarea cercetarilor privind vinovatii Represiunii din iunie 1990.
Asociatia a mai solicitat in repetate randuri tragerea la raspundere a fostului magistrat Dan Voinea pentru nesoluţionarea într-un termen rezonabil a Plângerilor, încălcarea oricăror alte standarde de justiţie echitabilă în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 şi savirsirea infractiunii de abuz in serviciu, prevazuta si pedepsita de art. 297 Noul Cod Penal (art. 246 vechiul Cod Penal), cu aplicarea art. 309 Cod Penal (art. 248 vechiul Cod Penal).
Consiliul Superior al Magistraturii a identificat o buna parte din aspectele sesizate de Asociatia Victimelor Mineriadelor, insa pana in prezent nu a avut loc si pedepsirea pe masura a fostului procuror pentru contributia sa la protectia clientelara acordata faptuitorilor, a celor care au instigat la violenţă, au chemat minerii, sindicaliştii, membrii FSN, securistii, personalul militar etc. (cca. 20.000 de persoane) care au ucis, brutalizat, arestat nelegal, supus la tortură, tratamente inumane şi degradante numeroase persoane – estimările se refera la peste 100 morţi, 1030 de persoane arestate nelegal, peste 1200 persoane grav ranite si vatamate.
Dan Voinea a lucrat imediat după evenimentele din decembrie 89, unde a făcut parte din grupul de complotiști moscoviți ai lui Ion Iliescu, alături de generalul Logofătu, cadru acoperit al GRU, reactivat după 24 de decembrie de generalul Militaru, vărful Rețelei serviciilor sovietice militare din România.
Rolul său major a fost mătrășirea dosarelor cheie ale României post decembriste ce-l implicau direct pe Ion Iliescu.
.
Ilici și Voinea două lepre cu vechi legături conspirative
.
Între Ion Iliescu şi generalul Dan Voinea a existat o conexiune conspirată acesta din urmă fiind încă din anul 1984, un apropiat al lui Ion Iliescu. Participarea sa la celebrul “proces” al lui Ceauşescu pe procuror al cuplului nu a fost întâmplătoare. Desemnarea sa a aparţinut lui Ion Iliescu ceea ce arată că maiorul Voinea, la acea dată, era un personaj de mare încredere al grupului conspiratorilor. Scenariul din care a făcut parte Voinea, de la bun început, explică tot ceea ce făcut acesta ulterior cu Ceata de porcurori kaghebiști ai lui Ilici, Mugurel Florescu, generalul Joarză și Botoș, plus mulți alții, din arcul DIA-GRU. Acelaşi Dan Voinea era cel care, la ordinul generalului GRU Nicolae Militaru, i-a anchetat pe ofiţerii iniţiatori ai CADA, cei care ceruseră, într-un gest fără precendent în analele istoriei contemporane, înlăturarea Corbilor - a kaghebiştilor din fruntea Armatei, ieşind în stradă, în februarie 1990, în uniforme militare, în faţa Guvernului.
Kaghebiștii au rămas pe poziții.
Susținut de un vast aparat de intoxicare și dezinformare Dan Voinea a jucat mai bine de un deceniu o scenetă în care mima cercetarea lui Iliescu și a Haitei sale, în timp ce de fapt schimba încadrări și inventa toate tertipurile posibile pentru prescripția faptelor și exonerarea făptașilor. A încălcat grav legile în vigoare, tergiversând cercetarea şi punerea sub acuzare a vinovaţilor, în mod intenționat a bălmăjit normele procedurale, ştind că instanţa va decide restituirea dosarului dacă erau constatate vicii de procedură în faza anterioară judecăţii. Intenția sa era trimiterea unui dosar la instanţă cu încălcarea normelor de procedură penală, cunoscând foarte bine că ce se administrează într-un dosar după emiterea unui act nelegal este lovit de nulitate, astfel ca instanţa de judecată să decidă automat restituirea acestor dosare.
După cum a arătat (încă din 2008) chiar şeful Parchetului Militar, Ion Vasilache, instrumentarea (voit) defectuoasă a Dosarului realizată de către procurorul militar Dan Voinea ar fi dus la nulitatea absolută a materialului de urmărire penală.
Fraza cheie care încheie Rezoluţia din 27.02.2008 a Şefului Parchetului Militar este următoarea: „De altfel, conform prevederilor art. 210 alin. 1 C.p.p organul de urmărire penală este dator mai întâi să-şi verifice competenţa, iar potrivit art. 197 alin. 2 C.p.p. încălcarea dispoziţiilor relative la competenţă atrage nulitatea absolută.”
Încercările de muşamalizare a Dosarului Mineriadei iunie 1990 realizate de către personaje abjecte ca generalul Dan Voinea, vreme de 18 ani, în scopul protejării vinovaţilor Represiunii din iunie 1990 reprezintă cea mai gravă și sfidătoare formă de corupţie a Justiţiei române, direct implicată în salvarea lui Ion Iliescu şi a acoliţilor săi de răspunderea penală în cazul Mineriadei din 1990.
.
CSM i-a ars un șut în cur obscenului general al lui Tismăneanu
.
Culmea culmilor, perseverența în ticăloșie a lui Voinea continuă nesmintit, acesta formulând o cerere complet ilegală și ridicolă pe fond la începutul anului de a fi reîncadrat la secția civilă a Parchetului de pe lângă Instanța Supremă. Fostul procuror Dan Voinea a fost respins în unanimitate de CSM pentru reîncadrare. Nu a fost nevoie să se analizeze pe fond cererea pentru că ea era formulată ilegal de Voinea, care evident habar n-are de lege dar se baza pe susținerea zgomotoasă a unei grupări de lobby, din media și din servicii.
Complicii acestui plan clasic de dezinformare tipic metodologiei sovietice au fost susţinătorii mai mult sau mai puţin civili ai lui Dan Voinea, din presă sau „societatea civilă“. La loc de frunte între suporterii lui Voinea s-a aflat, pe lângă penalul Mărieş, şi impostorul Marius Oprea, pretins „luptător“ anticomunist, din gură, consilier special pe probleme de securitate al premierului Tăriceanu, agent ca și șeful său al unor servicii cu adresă ceva mai încolo, dar nu foarte departe.
Am făcut o listă ce include pe toți cei ce au contribuit la ”operă” lui Voinea, ”echipa de zgomote” - de la ”ziariști” la factori politici, de la penali ca Andrei Bădin și Mărieș, la Cristoiu, Marius Oprea și Tismăneanu.
Cu toții vor răspunde în solidar.
.
Mărieș, agentul provocator din Piața Universității
.
În ce-l privește pe agentul Teodor Mărieș, strâns legat de biznizul principal al lui Dan Voinea, s-a scris pe larg.
”Caracatiţa din spatele megaafacerii construite în jurul certificatelor de revoluţionar a operat în ultimii 21 de ani prin cele mai diverse metode. Cel mai ingenios şi totodată diabolic artificiu folosit în acest scop este şi cel mai puţin cunoscut, camuflat perfect în spatele unei acţiuni de imagine făcute la sfârşitul anului 2004. La „butoane" s-au aflat două personaje care pozează de ani buni în apărători neobosiţi ai dreptăţii şi ai idealurilor Revoluţiei: Doru Mărieş, preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie 1989", şi fostul procuror militar Dan Voinea.”
Megaafacerea cu certificate a avut la vârf aceste două personaje cheie plus încă unul aflat la pușcărie deja, George Costin. Dan Voinea a contribuit din plin la umplerea României de revoluţionari cu patalama.
13.858 de adeverinţe au fost semnate de Dan Voinea. Desigur și Dan Voinea are certificat de „luptător remarcat" şi a primitpe această bază terenuri și alte foloase materiale.
.
Axa Dan Voinea - Doru Mărieş - George Costin
.
”Pentru alte mii de impostori a fost creată stratagema certificatelor care l-a avut în prim-plan pe Dan Voinea. Această stratagemă a fost piatra de temelie pe care s-au construit, după 2004, noi afaceri pe seama beneficiilor încasate de revoluţionari. Teoretic, noua lege promulgată în 2004 trebuia să înăsprească condiţiile de acordare a noilor certificate de revoluţionar, ceea ce presupunea că impostorii aveau o problemă.
Soluţia a fost ingenioasă: adeverinţele eliberate de Dan Voinea au reprezentat principalele dovezi pe care aceştia s-au bazat la preschimbare, supralicitând faptul că erau eliberate de o instituţie a statului, respectiv Parchetul General, Secţia Parchetelor Militare. Mai mult decât atât, deţinerea unei adeverinţe semnate de Dan Voinea a devenit o condiţie esenţială, fără de care certificatul de revoluţionar nu putea fi preschimbat.
Dan Voinea facea audierile în sediul Asociaţiei "21 Decembrie", unde tot el l-a pus șef pe Mărieș printr-o mutare desigur complet nelegală. Rivoluţionarii care voiau să-şi preschimbe certificatul au devenit dependenţi de asociaţia lui Mărie, deoarece nu putea ajunge să fie audiați şi să primească mult râvnita adeverinţă fără a trece pe la Mărieș. În acest fel, ceea ce a deschis perspectivele unei uriaşe afaceri bazată pe perceperea de comisioane.
Unul dintre marii beneficiari ai acestor stratageme a fost George Costin, secretar de stat pentru revoluţionari.
Costin era cel care a dirijat hoardele de muncitori de la IMGB ce urlau noi muncim nu gândim împotriva studenților de la Arhitectură, în 13 iunie 1990. Ajuns secretar de stat cu concursul direct al lui Mărieș, susținut de Tismăneanu la rândul său, Costin punea oamenii să semneze convenţii prin care aceştia se angajau să-i cedeze un procent din banii încasaţi retroactiv de la bugetul de stat, ajungând la încasări de ordinul milioanelor de euro!
La percheziția Parchetului s-au găsit sub patul ”revolutionarului” peste două milioane de euro cash.
George Costin şi Doru Mărieş au fost pe mână încă din 2004. Imediat după apariţia Legii 341, Mărieş a cerut redeschiderea Dosarelor Revoluţiei, Dan Voinea a dat curs cererii câteva luni mai târziu, deschizând mare sesiune a adeverinţelor, iar Costin a profitat cu vârf şi îndesat.
Mărieş l-a susţinut cu vehemenţă pe Dan Voinea atunci când acesta a încercat să revină la şefia Parchetelor Militare, aşa cum l-a susţinut şi pe George Costin când acesta a preluat funcţia de secretar de stat al revoluţionarilor, în octombrie 2010. După numirea lui Costin la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor (SSPR), Doru Mărieş a făcut o conferinţă de presă la sediul Asociaţiei „21 Decembrie", în care l-a ridicat în slăvi pe noul secretar de stat: ”eu nu am întâlnit pe nimeni mai bine pregătit decât George Costin. Concluzia este că avem echipă, avem valoare", declara Mărieş imediat după numirea lui Costin.
Echipa a strâns ceva valoare dar doar o parte a ajuns la pârnaie unde e locul adevăratelor valori de teapa ăstora.
Ne vom ocupa.
.
Voinea beneficiar ilegal al unei pensii de sute de milioane
.
Revenind la personajul cheie al mega șmenului cu ”rivuliționarii” lui Ilici, lepra de Dan Voinea, iată aicic Raportul integral al CSM, din 2009, cu privire la activitatea acestuia la șefia Parchetului Militar:

 

http://www.ziaristionline.ro/2015/04/15/de-ce-a-fost-dat-afara-din-magistratura-ex-procurorul-dan-voinea-ingroparea-dosarelor-revolutiei-si-alte-fapte-dubioase-raportul-inspectiei-judiciare-a-csm-doc/

 

Încă înainte de finalizarea Raportului CSM Voinea s-a grăbit să se pensioneze, pentru a scăpa de sancțiuni și a ridica un purcoi de bani. Acţiunea CSM a rămas fără obiect, ca urmare a pensionării procurorului militar care a muşamalizat peste un deceniu dosarele Revoluţiei şi Mineriadei pentru a-l acoperi pe Ion Iliescu.
„In România, sistemul de evaluare si sanctionare si de control nu functioneaza cum trebuie si este un atribut al Consiliului Superior al Magistraturii. Am cerut control, toate aceste vicii de procedura ale procurorului militar Dan Voinea constatate de mine au fost confirmate de inspectorii Consiliului Superior al Magistraturii“, a declarat Laura Codruta Kovesi (la vremea aceea procuror general).
„Am cerut revocarea din functie, s-a declansat actiunea disciplinara. Din nefericire, si-a depus cererea de pensionare. (...) Din punctul meu de vedere, pâna nu ai lamurit actiunea disciplinara, nu trebuie aprobata decizia de pensionare, pentru ca lasa un mare semn de intrebare cu privire la toata activitatea care a fost desfasurata“.
Prin decizia de pensionare Dan Voinea, este beneficiar al unei fabuloase pensii de 185.000.000 lei, deşi a săvârşit grave abateri constând în încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la incompatibilităţi şi exercitarea funcţiei cu rea-credinţă.
Imediat după pensionare, secretarul de stat liberal în guvernarea PDL-PSD, Director la IICCR Marius Oprea a anunţat că îl va aduce, pe post de colaborator în cadrul IICCR, institut girat de cancelaria primului ministru Emil Boc, pe fostul şef al Secţiei Parchetelor Militare, generalul Dan Voinea. „Domnul Voinea va veni să colaboreze cu noi, plătit pe convenţie de drepturi de autor“ (!!!), a declarat Oprea.
Astfel, pe lângă cele 185 de milioane încasate pentru muşamalizarea Dosarelor care îl implicau pe Ion Iliescu, pentru batjocura la adresa miilor de victime şi pentru sfidarea Justiţiei şi macularea uniformei militare, Voinea a ajuns să primească şi alte sume de bani chiar de la Guvern, unde a lucrat alături de Emil Boc, procurorul pensionar devenind noul coleg de muncă şi consilier al secretarului de stat Marius Oprea, liberalul subordonat primului ministru PD-L. Similar a procedat ulterior și Vladimir Tismăneanu după plecarea lui Oprea de pe post, obscenul penal de Dan Voinea devenind mânuța sa dreaptă pe post de cercetăror cică.
Aviz imbecililor care-l creditează pe Oprea, este un tismănenian, nu foarte deplin acoperit, având în vedere că i-a fost refuzat avizul ORNIS când Tăriceanu vroia să-l numească adjunct al CNI, organism centralizator al informațiilor tuturor serviciilor din România.
Pentru oricine înțelege semnificația refuzului SRI de a-I aviza poziția lui Oprea, adaug și un mic detaliu, așa zisul luptător cu securiștii, lupta (și) pentru două entități străine, nu de azi de ieri, după ce alaltăieri era în conexiune exact cu ăia de se face de o vreme că-i urmărește strașnic.
O haita de impostori și agenți de tot felul au reușit ani de zile să manipuleze și intoxice opinia publică, continuă să o facă, sunt stipendiați gros și Sistemul îi susține din spate.
Proptelele care-i susțin sunt din același trunchi vechi din care au crescut ciupercile otrăvitoare gen Tismăneanu, Florian, Ioanid și mulți alții, nu neapărat din aceeași mamă ci din același Tătuc de la Moscova (plus o Mămucă de la Budapesta, în cazul ultimilor doi ”evrei” la mișto).
Va mai dura oleacă, că nu de azi de ieri stăm cu ei în cârcă...

 

http://roncea.net/index.php/geopolitica/item/447-dan-voinea-%E2%80%93-%E2%80%9Epata-de-ru%C8%99ine-pe-obrazul-justi%C8%9Biei-rom%C3%A2ne%E2%80%9C-%E2%80%93-vrea-s%C4%83-ajung%C4%83-din-nou-la-butoanele-dosarelor

 

http://www.curentul.info/2010/index.php/2010122252943/Actualitate/Dan-Voinea-servila-sluga-a-lui-Iliescu-groparul-de-serviciu-al-adevarului-Revolutiei.html

 

http://curentul.info/actualitate/10487-fostul-procuror-dan-voinea-respins-in-unanimitate-de-csm-pentru-reincadrare

 

http://curentul.info/dezvaluiri/8449-ion-baciu-in-procesul-timisoara-procurorul-dan-voinea-a-verificat-personal-pe-20-decembrie-1989-incinerarea-mortilor-la-crematoriul-cenusa

 

http://rapcea.ro/2013/06/18/dan-voinea-pata-de-ruine-pe-obrazul-justiiei-romane-vrea-sa-ajunga-din-nou-la-butoanele-dosarelor/

 

http://glasul.info/2014/07/15/revolutie-cu-simbrie-fabrica-de-revolutionari/

 

http://adevarul.ro/news/societate/mesterul-surpriza-fabrica-revolutionari-procurorul-dan-voinea-1_50ad4ba87c42d5a66392760e/index.html

 

http://avmr.ro/cerere-documente-cu-referire-la-dosarele-ce-privesc-evenimentele-din-iunie-1990-mineriada/

 

http://avmr.ro/asociatia-victimelor-mineriadelor-1990-1991-cere-pedepsitea-monicai-macovei/

 

http://avmr.ro/dosarul-represiunii-din-iunie-1990mineriada-iunie-1990/

 

http://rapcea.ro/2012/06/15/represiunea-genocid/

Scrieun comentariu

Se poate introduce HTML

(c) 2012 roncea.net & George Roncea. Toate drepturile rezervate.