Încă din iulie 1990 Vadim Tudor mă porcăia în paginile revistei sale - pentru că-l atacasem public pe Petre Roman cu privire la rolul său criminal în Mineriada din iunie 90. Am fost de-a lungul anilor înjurat divers, cu spume şi stropi de Vadim Tudor.
Nu i-am rămas dator. Am scris despre ce a făcut, cu probe, n-am inventat nimic. A turbat şi m-a bălăcărit în fel si chip.
Când a cerut (şi) despăgubiri pentru daunele de imagine pe care i le-aş fi adus, odată cu cererea intemnitzării mele am înţeles că Vadim s-a pierdut, n-a suportat să primească înapoi cam ce scria el despre alţii. A avut peste 200 de chemări în judecată, toate anulate de magistraţii Aparatului creat de Ilici. Probabil îşi imagina că-i va fi uşor să mă strivească, să mă bage la puşcărie, ca bani n-avea de unde să-mi ia. Plângerea sa penală la adresa mea era elaborată de Bolcaş.
Perfect întocmită.
Citind-o mai că m-aş fi aruncat singur la Jilava, cum îşi dorea Vadim. Pe lângă ce zicea Bolcaş despre primejdia ce o reprezint pentru societate şi viaţa politică, respectiv pentru Vadim, mai erau desigur şi mii de spume în toate publicaţiile lui Vadim Tudor, la adresa mea şi a ziarului la care scriam. Justiţia nu i-a acordat lui Vadim satisfacţie, am câştigat lupta juridică, aşa cum pe parcursul anilor am mai izbândit şi în fatza altor figurine din cloaca politică, ce-mi cereau multe multe miliarde, despăgubiri pentru că le şifonasem rochiţele şi sortuletzele imaculate. Cele mai multe miliarde pretinse unui ziarist au fost cele zece pe care le vroia Vadim de la mine. Aşadar n-aş avea niciun motiv să-l pomenesc pe Vadim Tudor.
Mă enervează însă şi mă scârbesc atât de tare comentariile şi ricanările tismănenienilor, florianilor şi bozgorilor, încât o să-l vorbesc de bine. Binele - în politică nu poate fi estimat decât prin comparaţie, luând în calcul reperul Răului absolut. Referenţialul Răului în România este criminalul cu mâinile rosii de sânge până la coate - Ion Ilici Iliescu şi Gaşca sa alogenă, brucaniană, kominternistă şi antiromânească până la os, în frunte cu tismănenienii şi florianii, cei care astăzi îl servesc pe Ponta, cum l-au servit pe Ilici sau Băsescu, mereu pentru a face rău românilor, cu pârghiile politice în spate.
Vadim Tudor ca om politic a fost un instrument al unui Aparat care a făcut enorm de mult rău României. Lansarea sa în politică, în anii 90, prin revista România Mare, s-a datorat cuplului Petre Roman - Andrei Pleşu slugile abjecte ale lui Ion Iliescu şi Brucan. Şi desigur aprobarea de şi mai sus venea de la Ilici, care avea nevoie de un instrument de tocat aşa zisele partide istorice. Însă nici pe departe nu poate fi comparat răul produs de Vadim cu răul adus pe capul romanilor de şleahta mizerabilă pomenită mai sus, în frunte cu cârpa kaghebistă de Ilici, pentru a-l cita pe Vadim, care ştia bine pe cine servea. Majoritatea celor aflaţi acum în roluri politice, cei care au distrus, au jecmănit, şi au complotat împotriva românilor, făcând praf acestă ţară în doar 25 de ani, sunt recrutaţi de Brucan, Iliescu, Pleşu, Petre Roman şi Măgureanu, ce conspirau împreună de mulţi ani, pe liniile moscovite. Fără îndoială a mai existat contribuţia şi altor servicii la fel de binevoitoare. De la Baconski la MRU, de la Remus Cernea la Ponta şi Udrea, de la Severin la Meleşcanu, de la Hrebenciuc la Năstase, de la Băsescu la Oprescu, toţi ceilalţi mai în jos, până la portarii şi şoferii instituţiilor au fost selectaţi, propulsaţi, susţinuţi de Aparatul serviciilor trădătoare, ce au avut ca interfatză publică, la vedere, personaje de teapa lui lliescu, Roman, Pleşu.
Singurul dintre slinoşii ăştia dotat cu ceva carte şi gargară era/este Pleşu, devenit o slugă modestă a lui Patriciu şi Băsescu, din curtea căruia a fost dat afară în şuturi, după ce i-a lins izmenele, dar nu suficient de onctuos ca Tismăneanu, alt corifeu al Găştii kaghebiste.
I-am cunoscut cam pe toţi aceşti bandidos în diverse împrejurări, în afara mediului oficial. Pot acum, la moartea lui Vadim, să spun ce aş fi spus şi dacă ar fi fost în viaţă - dintre toate aceste lepre, Vadim Tudor era în privat şapte clase peste ei toţi la grămadă - ştia să joace un rol excepţional, prin erudiţie, vervă, talent retoric, umor, gargară cu schepsis, cunoaştere aprofundată a istoriei, a sociologiei, a limbii române şi a culturii universale, servit de o memorie prodigioasă şi o educaţie enciclopedică. Ştia şi ce-i golăneala, ştia şi ce-i cartea veche ştia şi ce-i băutura.
Dacă n-ar fi fost (şi el) un angrenaj al Aparatului, tras din spate de fire nevăzute, ce duceau probabil până la anii săi de tinereţe, fără îndoială că Vadim Tudor ar fi putut fi un personaj politic benefic, repet, comparativ cu restul Haitei. N-a fost aşa, iar răul produs de mişcarea browniană, de la Ţebea la Capatos, s-a accentuat în timp, prin transformarea sa în clovn şi măscărici ce maimutzărea naţionalismul, un fel de Nati Meir fără cipilică, deşi a purtat şi din asta, în pauzele de aşa zis naţionalism.
Moartea lui Brucan, crăpat pe veceu scremându-se să buchisească Dilema lui Pleşu, copilutzu său de suflet, mi s-a părut o veste bună, am scăpat în felul ăsta şi de prestaţia greţoasă a lui Mândruţă, jalnicul limbist al criminalului bolşevic. Chiar îmi pare rău că s-a dus Vadim Tudor înaintea lui Iliescu, probabil că Răul absolut este slujit de un drac foarte mare sau poate Moscova are foarte mare grijă de Ilici, de vreme ce periodic i se asigură tratament medical special şi e îngrijit mai ceva ca mumia lui Lenin.
Vadim Tudor n-a avut parte de tratament medical special, a murit devreme, marcat de griji financiare se pare.
Ceea ce puţină lume ştie, dar este un fapt cunoscut atât în mediile de presă cât şi în cele ale serviciilor, Vadim Tudor a câştigat de facto alegerile din 2000, predicţiile americanilor au fost foarte precise – o astfel de analiză s-a aflat în faţa ochilor mei, marca Dick Morris, un insider al puterii americane, consilier de vârf al Casei Albe, cândva, adus de Măgureanu în România, să dea in bobi. Structurile s-au mobilizat, au rezolvat sacii de voturi nepotrivite si l-au aşezat din nou pe Iliescu în scaun iar Măgureanu s-a orientat tot atunci spre Băsescu pe care l-a instalat ulterior la Cotroceni, după ce i-a absorbit partidul. Vadim Tudor s-a tot dus în cap de atunci, de când a îndrăznit să-l concureze pe Ilici. I s-a aplicat o pedeapsă de pe vremuri, surghiunul – a fost izgonit din cercurile puterii şi împins spre moarte civilă până acolo încât a ajuns să-şi vândă cărţile din casă. A ajuns sărac şi părăsit de toţi ai săi, proiectat probabil şi de boală, pe făgaşul unei circoteci penibile.
Premonitoriu, a scris un poem teribil de trist despre moarte, simţind probabil că vine: “Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua, dacă eu am să mor, ce cîştigi?”

<< Ultima cafea

"Hai, Moarte, să bem o cafea

Ţi-o fac cu caimac, aromată
Mai leapădă-ţi coasa cea grea
Şi mantia asta ciudată.

Te rog să iei loc în fotoliu
Nu mă supără dacă fumezi
După cine eşti, Moarte, în doliu?
De ce tot suspini şi oftezi?

E foarte fierbinte cafeaua
Nu te grăbi, că te frigi
Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua
Dacă eu am să mor, ce cîştigi?

Ai venit să mă iei în persoană
Prea mare onoare îmi faci
Din toată specia asta umană
Numai pe mine mă placi?

Hai să-ţi ghicesc în cafea
E bine să ştii ce te-aşteaptă
O cumpănă grea vei avea
Dar tu te descurci, eşti deşteaptă.

Eşti tot timpul în criză de bani
Aici, te asemeni cu mine
De ce să fim noi duşmani?
Eu te-nţeleg cel mai bine.

Lumea te aplaudă de departe
În zvon de corridă, olé!
Fii bună şi-ntoarce-te, Moarte
Să văd: după tine ce e?

Acum eşti captivă la mine
Am vrut să-ţi arăt, draga mea
Că nu-mi este frică de tine:
Ţi-am pus şoricioaică-n cafea."

Corneliu Vadim Tudor, Noaptea de duminică spre luni 6 spre 7 septembie 2015>>

…o grămadă de lepre îşi freacă mâinile acum, calculându-şi câştigul electoral ce ar putea rezulta din bazinul său electoral, dacă o mai exista aşa ceva. Bazinul naţionalist de la noi, stabilizat de mulţi ani în jurul unui procent de 33 la sută, vreo 3 milioane şi ceva milioane de români, este fărâmat în zeci de bucătzele şi un rol important l-a avut şi Vadim Tudor în această lucrare. Poate dacă se retrăgea undeva la munte să scrie poezii şi să crească câinii care-i plăceau atât de mult ar fi avut o altfel de viaţă şi n-ar mai fi fost aşa de înjurat acum, chiar şi după moarte.
Odihnească-se în pace, cu bune şi cu rele, Dumnezeu le vede pe toate…