ezinte la audieri. ”S-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii prev. de 439 lit. a, g şi j din Codul penal şi care la data evenimentelor deţineau funcţii de conducere la nivelul structurilor civile şi militare ale statului, precum şi în cadrul unor unităţi economice.”
În același Dosar al Mineriadei la care am lucrat și eu vreme de 25 de ani, sunt parte alături de Ene Viorel. președintele organizației victimelor Mineriadei. Nimeni nu credea că vom ajunge aici, după atâția și atâția ani de mitinguri, plângeri penale, rapoarte și nesfârșite amânări și tergiversări. Toată lumea a râs de noi că suntem nebuni.
Se pare că vara asta de preumblat pe la Parchet cu teancuri de probe și dosare în brațe, n-a fost chiar degeaba...
În opinia mea cea mai importantă victorie a Asociației Victimelor Mineriadei este hârtia primită relativ recent de la Parchet ce confirmă ceea ce am scris încă din 1990, despre amploarea Represiunii reprezentată de cifra morților și răniților. Este vorba de ”Dosarul 77/P/1998, înregistrat la Secţia Parchetelor Militare în data de 23 octombrie 1998, având ca obiect elucidarea împrejurărilor în care un număr de peste 100 de persoane, a căror moarte a fost violentă ca urmare a evenimentelor din 13 - 15 iunie 1990, au fost îngropate la Cimitirul "Străuleşti II", fără a se fi efectuat cercetări la momentul survenirii decesului acestora”. Obiectivele principale ale securiștilor, milițienilor, procurorilor, în frunte cu abjectul general Dan Voinea au fost distrugerea probelor, anihilarea martorilor, schimbarea încadrărilor juridice ale faptelor, ascunderea datelor și dezinformarea opiniei publice plus mătrășirea și tergiversarea la nesfârșit a dosarului, pentru atingerea termenelor de prescriere a faptelor. Nenumărate forme de presiune ne-au fost aplicate celor rămași în dosar până la capăt. Viorel Ene, ca și mine a primit eticheta de nebun, ne-au tocat ani de-a rândul nenorociții lui Ilici din Sistem. Muie lor, tuturor....
Din acest moment cred că pot spune că sunt demobilizat din misiunea asumată ca serviciu public în cadrul căreia, vreme de 25 de ani, de a doua zi după eliberarea din Lagărul de la Măgurele, am început acțiunile juridice împotriva nenorociților de criminali feseniști, Haita cârpei kaghebiste Ion Ilici Iliescu, blestemul României și al generației mele....nu mai pot nici să săr în sus iar de băut am băut deja până în zori, în aer liber, plimbându-mă pe străzi cu senzația unei incredibile presiuni a sângelui din asfalt, sângele celor uciși la așa zisa rivoluție și la Mineriadă, pentru ca Ilici să fie bine înșurubat în scaun de rusoii care l-au crescut și pilotat de mai bine de 60 de ani.
Nici nu mai știu ce să simt, e un moment așteptat de atâta vreme, atătea eforturi, atâta chin, atătea flegme încasate în față de la procurori și securiști și javrele clanurilor politice...tot ce am în minte cu intensitate, chiar acum, este mirosul ăla de as-noapte, de pe străzile ude, sângerii și reci...
(Stimată doamnă, hârtiuța aceea din seif cu pariul scris acum opt ani mai există?)
declarația lui Ilici de acum zece ani - "Eu nu pot fi inculpat. Asta ar fi o rusine nationala ca seful statului roman, care a functionat 11 ani, care a jucat rolul pe care l-a jucat in Revolutia romana, in transformarea democratica a societatii romanesti, sa devina obiect de culpa penala. Asta ar fi o palma pe obrazul Romaniei si cred ca trebuie ca oricine abordeaza o asemenea chestiune sa se gandeasca cu responsabilitate la efectele pentru tara”...muie muie Ilici, din partea Țării și din partea membrilor organizației noastre.