Error
  • JLIB_APPLICATION_ERROR_COMPONENT_NOT_LOADING
  • Error loading component: com_menus, 1
  • Error loading component: com_menus, 1
A+ A A-
29 Oct
Voteaza acest articol
(3 voturi)

...despre rugăciune și Credință

Cu drag, pentru prietenii mei agnostici, atei, komuniști - ceva de la un laureat Nobel.
Dr. Alexis Carrel chirurg si biolog francez, laureat Nobel pentru descoperirile sale extraordinare din domeniul medicinei, și pentru studiile sale în domeniul chirurgiei și în special al chirurgiei vasculare, al transplantului de țesuturi și organe.

Numele său real era Marie Joseph Auguste Carrel Billiard și este considerat unul dintre cei mai mari savanţi ai Franţei.
În 1910 a realizat primul coronary artery bypass surgery. Carrel este celebru pentru un experiment care i-a marcat profund pe contemporanii săi. Este vorba de reuşita sa incredibilă de a menţine timp îndelungat în viaţă inima unei găini, care bătea in vitro, într-un fluid nutritiv. Durata totală a experimentului se situează în jurul a... 3 decenii !!
Inima a funcționat și a fost vie cu mult peste durata de viață a galinaceelor. Formula lichidului nutritiv a rămas, până astăzi, necunoscută. I se atribuie lui Alexis Carrel fraza: „O celulă bine hidratată, bine hrănită, care evacuează în mod corespunzător deşeurile şi toxinele poate fi perpetuu înnoită“, care sugerează posibilitatea nemuririi organismelor.
La Rockefeller Institute a realizat alt experiment faimos (large colony of mice transformed în “heroic” supermice - large, fit and savage), ale cărui rezultate au fost utilizate în cercetările militare destinate ”fabricării” de supersoldați, cu anduranță mult peste capacitatea obișnuită omenească.
.
Cam atât despre calitațile sale de savant. Să vedem ce spune acest extraordinar om de știință despre rugăciune și Credință - marota tuturor imbecililor cu fițe de atei pansați - liber cugetători gen Ilici - ce se pretind amorezați de știință și au știință de fapt mai puțin decât o găină.
.
”Rugăciunea îi ridică pe oameni deasupra nivelului lor intelectual, dobândit prin ereditate şi prin educaţie. Această legătură spirituală cu Dumnezeu îi umple de pace sufletească, ce iradiază din ei şi le însoţeşte paşii peste tot.
.
Atunci când rugăciunea este rostită cu regularitate, influenţa ei devine evidentă şi este comparabilă cu influenţa binefăcătoare a unor glande cu o funcţionalitate normală. Ea determină un fel de transformare mentală şi organică, care se produce progresiv. S-ar putea putea spune că în conştiinţă se aprinde ceva ca o flacără. Omul îşi vede atunci adevăratul chip. Rugăciunea
influenţează caracterul. Trebuie deci să ne rugăm mereu.
„Gândeşte-te la Dumnezeu mai des decât respiri“, spunea Epictet.
Este absurd să te rogi de dimineaţă, iar în restul zilei să te comporţi ca un barbar. Gândurile şi invocările lăuntrice îl pot menţine mereu pe om în prezenţa lui Dumnezeu. Tot comportamentul va fi, în acest caz, inspirat de rugăciune. Înţeleasă în felul acesta, rugăciunea devine un mod de a trăi.
.
Cum trebuie să ne rugăm?
Tehnica rugăciunii am învăţat-o de la misticii creştini, începând cu Sfântul Pavel şi mergând până la Sfântul Benedict, precum şi de la mulţimea apostolilor necunoscuţi, care de douăzeci de veacuri au iniţiat popoarele Apusului în tainele trăirii vieţii religioase creştine.
Dumnezeul lui Platon era inaccesibil în măreţia lui. Cel al lui Epictet se confunda cu sufletul lucrurilor. Iehova părea să
fie un despot, care inspira mai degrabă teroarea decât dragostea.
Dimpotrivă, creştinismul L-a apropiat pe Dumnezeu omului; I-a dat o înfăţişare. A făcut din El tatăl nostru, fratele nostru, Mântuitorul nostru. Pentru a ajunge la Dumnezeu, nu mai sînt necesare ritualuri şi sacrificii sângeroase. Tehnica rugăciunii s-a simplificat.
Pentru a ne ruga, trebuie doar să facem efortul de a tinde, de a aspira lăuntric către Dumnezeu. Acest efort trebuie să fie afectiv, emoţional, sufletesc, nu doar mental, intelectual.
.
Cunoaştem cu toţii pilda evanghelică a orbului care, aşezat la marginea drumului, îşi striga păsurile din ce în ce mai tare, cu toate că oamenii încercau să-l facă să tacă. „Credinţa ta te-a mântuit“, i-a spus Isus, care trecea pe acolo. În forma sa cea mai înaltă, rugăciunea încetează să mai fie o cerere. Omul îşi exprimă, dintr-o pornire lăuntrică firească, liberă, recunoştinţa faţă de Stăpânul
tuturor lucrurilor, simţind că îl iubeşte, că îi mulţumeşte pentru darurile Sale, că este gata să-I îndeplinească voinţa.
Rugăciunea devine, astfel, contemplaţie. Cunosc, din experienţă directă, o situaţie care exemplifică cele spuse mai înainte:
Un ţăran bătrân stătea, retras, în ultima bancă a unei biserici aproape goale. „Ce aştepţi?“, l-a întrebat cineva. „Îl privesc – răspunse, cu tâlc, ţăranul – şi El mă priveşte.“
.
Prin rugăciune, omul se orientează către Dumnezeu, iar Dumnezeu coboară şi pătrunde în sufletul omului. Rugăciunea este indispensabilă dezvoltării noastre depline.Nu trebuie să cădem în greşeala de a considera, cu naivitate, rugăciunea ca fiind un act căruia i se dăruiesc cei slabi de minte, cerşetorii sau cei laşi. „Este ruşinos să te rogi“ scria, în mod ruşinos, Nietzsche. De fapt, nu este mai ruşinos să te rogi decât să te hrăneşti, decât să bei apă sau decât să respiri.
.
Omul are nevoie de Dumnezeu tot aşa cum are nevoie de apă şi de aer. Adăugat la intuiţie, la simţul moral, la simţul frumosului şi la lumina inteligenţei, simţul sfinţeniei dă personalităţii deplina sa dezvoltare. Este neîndoielnic că reuşita vieţii cere dezvoltarea integrală a fiecăreia dintre activităţile noastre fiziologice, intelectuale, afective şi spirituale. Sufletul este, în acelaşi
timp, intelecţie şi sentiment.

Scrieun comentariu

Se poate introduce HTML

(c) 2012 roncea.net & George Roncea. Toate drepturile rezervate.