Aia din mijloc e de la Horațiu, horincă îi zice, ailaltă de cristal pe care scrie în rusește este obținută prin mijloace și metode specifice cercetării în câmp inamic, ailaltă butelie, de vin, (produsă în serie mică de un nene Florin Ivan din Bihor, Săhăreni) reprezintă un împrumut nerambursabil pe termen lung, o completare, după cum am fost intruiți în armată că se cheamă ciordirea bunurilor sacre ale altor unități, după ce le pui abțibilde cu mine peste tot și pleci și cu cizmele lustruite sticlă ale ofițerului de serviciu pe unitate.
Problema majoră este că toate aceste produse bio (ca și bucățica de somon de pe Don) sunt la fel de bune, oricât ai consumă din fiecare, alternativ. Sentimentul lăuntric ce te cuprinde - entelehie se cheamă, cred - pare să fie aidoma, trei adevăruri niciun adevăr - este o sintagmă condamnabilă din punct de vedere logic, amendată în fel și chip de la Aristoteles încoace, dar grecoteiul n-avea decât vin la dispoziție, de aici a venit acel faimos ”în vino veritas” - dacă ar fi avut horincă de la Horațiu ori votcă imperială de la A Treia Romă, poate formula mai dubitativ postulatul adevărului - raportat la vin...adevărat este că io, ca nebăutor de vin, lipsit de expertiză epistemiologică asupra vinului nu știu dacă o fi de bine să trec pe vin, zice pe etichetă că a fost măturat nu-știu-cum, cică la baric, vreme de șase luni, și are nuanțe rubinii plus arome de fructe de pădure, vișine, coacăze, cafea, ciocolată - pe lângă zeamă clară de struguri. Dacă are și cafea, m-am scos, pe măsură ce beau din ăsta mă trezesc, se pare.
Aștept perspective empiriocritice asupra vinului - ca vehicul al adevărului (din partea cunoscătorilor). .
Până una alta citez un cunoscut apologet al materialismului pur - homosexual și nebăutor, ca mai toți hipsterii de la noi, ce s-a războit aprig cu George Berkley, (și) pe tema gusturilor și simțurilor. Citez din lucrarea de căpătâi a tovarășului Lenin, Marxism și Empiriocriticism, publicată de Institutul de marxism-leninism de pe lângă CC al PCUS. Creatorul unui Regim, regimul comunist/bolșevic - al ateismului științific - o utopie sectară evreiească cu caracter teocratic, ce a ucis sute de milioane de oameni. Plecând de la cearta resentimentară a lui Lenin cu Berkley, un gagiu ”deviaționist” din 1700 J …
• ”În mediul burghez, şi îndeosebi în cercurile intelectualităţii, a căpătat o largă răspândire "căutarea de dumnezeu" - curent filozofic-religios reacţionar, ai cărui reprezentanţi susţineau că poporul rus "l-a pierdut pe Dumnezeu" şi că de aceea el trebuie din nou "găsit".
Forţele contrarevoluţionare făceau tot posibilul pentru a calomnia clasă muncitoare şi Partidul ei, pentru a submina bazele teoretice ale marxismului. În aceste condiţii, apărarea filozofiei marxiste se impunea ca o sarcină urgentă şi deosebit de importantă.
Lenin arată că cunoaşterea este procesul de transformare a adevărului relativ în adevăr absolut, opunând astfel teoria materialist-dialectică a adevărului atât relativismului cât şi metafizicii.
"Prin natura ei, gândirea omenească - scria Lenin - e în stare să ne dea şi ne dă adevărul absolut, care se alcătuieşte din suma adevărurilor relative. Fiecare treaptă de dezvoltare a ştiinţei adaugă noi grăunţe la această sumă a adevărului absolut, dar limitele adevărului fiecărei teze ştiinţifice sunt relative, fiind când lărgite, când îngustate de progresul ulterior al cunoş ţintelor" (pag. 134). Vladimir Ilici Lenin a dezvăluit însemnătatea practicii în procesul cunoaşterii ca bază şi scop al cunoaşterii, ca criteriu al adevărului”...
Spune marele Lenin, citat: ”Materialiştii, ni se spune, admit incogitabilul şi incognoscibilul: "lucrurile În sine", materia "în afară experienței", în afara cunoaşterii noastre. Ei cad într-un adevărat misticism, deoarece admit că există ceva transcendent, situat dincolo de limitele "experienţei" şi ale cunoaşterii. Susţinând că materia, prin acţiunea ei asupra organelor noastre senzoriale, ar genera senzaţiile, materialiştii iau că bază "necunoscutul", neantul, întrucât ei înşişi declară că simţurile noastre sunt singurul izvor al cunoaşterii.”
Muie misticism, deci.
Punctul principal de acroș al marelui Lenin este lucrarea episcopului George Berkeley, apărută în 1710 sub titlul "Tratat asupra principiilor cunoaşterii omeneşti", ce începe cu următoarele consideraţii :
• "Oricine examinează obiectele cunoaşterii omeneşti vede îndată că ele reprezintă sau idei (ideas) pe care le percepem în mod efectiv prin simţurile noastre, sau idei pe care le căpătăm observând operaţiile minţii şi emoţiile, sau, în fine, idei care se formează cu ajutorul memoriei şi al imaginaţiei ...
Prin văz am idei de lumină şi de culori în diferitele lor gradaţii şi varietăţi. Prin pipăit am senzaţia de tare sau de moale, de cald sau de rece, de mişcare sau de rezistenţă ...Simţul mirosului îmi dă mirosurile; gustul - senzaţiile de gust auzul - sunetele...Şi, cum multe dintre aceste idei sunt observate asociate unele cu altele, ele ajung să fie denumite cu un singur nume şi sunt considerate astfel că un lucru oarecare.
De exemplu, dacă se observă că o anumită culoare, un anumit gust, miros, formă, consistenţă sunt îmbinate laolaltă, toate acestea se consideră că un lucru distinct, desemnat prin numele ”măr”; alte colecții de idei (collections of ideas) alcătuiesc o piatră, un copac, o carte şi alte asemenea lucruri sensibile..."
(am băgat din astea ca să lămuresc ideea că pe fond ce mi-e vin, ce mi-e horincă, ce mi-e votcă, tot la același La Copac ajungem, cred)
Acesta e conţinutul primului paragraf al lucrării lui Berkeley.
Trebuie să reţinem că la temelia filozofiei sale el pune "senzaţiile de tare, moale, cald, rece, culorile, gusturile, mirosurile" etc. Pentru Berkeley, lucrurile sunt "colecții de idei", el înţelegând însă prin cuvântul "idei" tocmai sus-menţionatele, să zicem, însuşiri sau senzaţii şi nu nişte idei abstracte.
Mai departe Berkeley spune că în afară de aceste "idei obiecte ale cunoaşterii" mai există şi acel ceva care le percepe, "mintea, spiritul, sufletul sau eul". Se înţelege de la sine, conchide filozoful, că "ideile" nu pot exista în afara minţii care le percepe. "Existenţa materiei - afirmă Berkeley - sau a unor corpuri pe care nu le percepem a fost nu numai sprijinul principal al ateiştilor şi al fataliştilor, ci şi principiul pe care se bazează idolatria în toate variatele ei forme". Iată-ne, aşadar, ajunşi şi la acele "dăunătoare" concluzii ale "absurdei" doctrine a existenţei lumii exterioare care l-au determinat pe episcopul Berkeley nu numai să combată din punct de vedere teoretic această doctrină ateistă, dar să şi urmărească cu patimă pe adepţii ei ca pe nişte duşmani.
"Pe temelia doctrinei despre materie sau despre substanţa corporală - scrie el - au fost înălţate toate sistemele nelegiuite ale ateismului şi ale negării religiei ... E de prisos să mai spunem ce prieten de nădejde le-a fost ateiştilor, în toate timpurile, substanţa materială. Toate sistemele lor monstruoase depind de ea într-un mod atât de evident şi atât de necesar, încât, odată înlăturata această piatră unghiulară, toată construcţia se va nărui în mod inevitabil. De aceea n-ar avea nici un rost să ne ocupăm În mod special de absurdele doctrine ale diferitelor jalnice secte ateiste" (pag. 203-204, ed. cât.)
.
Cum îl combate tovarășul Lenin pe episcopul Berkley? Ravisant desigur!
”Sincer şi cam simplist îşi expunea ideile episcopul Berkeley ! În zilele noastre, aceleaşi idei cu privire la necesitatea ca, din considerente de "economie", "materia" să fie îndepărtată din domeniul filozofiei sunt înveşmântate într-o formă mult mai rafinată şi încurcată printr-o "nouă" terminologie, pentru ca în felul acesta oamenii naivi să le poată lua drept "cea mai nouă" filozofie !
Tovarășul Lenin îl ia martor pe Diderot: ”iată ce spune referitor la Berkeley cel mai de seamă dintre enciclopedişti - Diderot :
• "Se numesc idealişti acei filozofi care, fiind conştienţi numai de propria lor existenţă şi de senzaţiile ce se succed în interiorul lor, nu admit nimic altceva. Extravagant sistem, care, după părerea mea, putea fi creat numai de nişte orbi !
Şi, spre rușinea minţii omeneşti, spre ruşinea filozofiei, acest sistem e cel mai greu de combătut, deşi e cel mai absurd" . Şi Diderot, apropiindu-se întru totul de punctul de vedere al materialismului contemporan (care consideră că pentru a infirma idealismul nu sunt suficiente numai argumentele şi silogismele, că nu este vorba aici de argumente teoretice), relevă asemănarea dintre premisele idealistului Berkeley şi cele ale senzualistului Condillac. După părerea lui Diderot, Condillac ar fi trebuit să se ocupe de combaterea lui Berkeley pentru a preîntâmpina deducerea unor asemenea concluzii absurde din concepţia după care senzaţiile sunt singurul izvor al cunoştinţelor noastre.”
punct și de la capăt:
”Aceste admirabile cuvinte ale lui V. I. Lenin au fost confirmate de întreaga dezvoltare a gândirii filozofice marxiste, de lupta ei victorioasă împotriva concepţiei reacţionare despre lume a burgheziei imperialiste.”
Aș face pariu că Ion Ilici Iliescu n-a citit cele 535 de pagini ale volumului 18 din Operele complete ale Tovarășului Vladimir Ilici Lenin. Dacă ar fi citit astea sigur s-ar fi apucat de băut în loc să-l omoare pe ta-su adoptiv, Ceaușescu, care numai a întinat idealurile socialismului.
Suma paginilor Operelor este cam de vreo douăsute de mii de pagini. Io am citit pe loc acușica cam vreo opt sute de pagini. Este vorba de vreo 4,500 de documente, per total.
https://www.marxists.org/archive/lenin/by-title.html
Tovarășu Lenin nu era chiar prost – prost:
Spre exemplificare - din ”Imperialismul, stadiul cel mai înalt al Capitalismului” (Scris: ianuarie-iunie 1916, publicat: pentru prima oară la mijlocul anului 1917, la Petrograd, în broşura apărută în editura „Jizn i znanie“; prefaţa la ediţiile franceză şi germană - în 1921, în revista „Kommunisticeskii Internaţional“ nr. 18 - Sursa: V. I. Lenin, Opere alese, 1970, Editura Politică, p. 75-213) – citez doar două paragrafe:
”În fapt, de capitalurile de miliarde ale caselor de economii dispun, în ultimă instanţă, tot magnaţii capitalului bancar, iar pe de altă parte monopolul de stat în societatea capitalistă nu este decît un mijloc de a mări şi de a asigura veniturile milionarilor din cutare sau cutare ramură industriala, atunci cînd aceştia se află în pragul falimentului.
Înlocuirea vechiului capitalism, în care domneşte libera concurenţă, cu noul capitalism, în care domneste monopolul, îşi găseşte expresia, printre altele, în scaderea rolului bursei. „Bursa - şi-a pierdut de mult rolul de mijlocitor indispensabil al circulaţiei pe care l-a avut înainte, cînd băncile nu puteau încă să plaseze printre clienţii lor majoritatea valorilor emise“.
„«Orice bancă este o bursă» - acest aforism modern conţine o doză cu atît mai mare de adevăr, cu cât mai mare este banca, cu cît mai mari sînt progresele realizate pe linia concentrării sistemului bancar“.
.
Dacă, pe de o parte, în felul acesta se îngustează sfera de acţiune a legilor economice care funcţionează automat şi se lărgeşte enorm sfera reglementării conştiente prin intermediul băncilor, pe de altă parte, o dată cu aceasta creşte enorm răspunderea pe care o are în domeniul economiei naţionale un mic grup de personalităţi conducătoare“ - aşa scrie profesorul german Schulze-Gaevernitz un apologet al imperialismului german şi o autoritate pentru imperialiştii din toate ţările, care se străduieşte să estompeze un „mic amănunt“, şi anume că această „reglementare conştientă“ prin intermediul băncilor constă în jecmănirea publicului de către un mănunchi de monopolişti „pe deplin organizaţi“.
Printre puţinele bănci care, în virtutea procesului de concentrare, rămîn în fruntea întregii economii capitaliste se conturează şi se accentuează în chip firesc tendinţa spre un acord monopolist, spre un trust bancar.
În America, nu nouă, ci două bănci gigantice - acelea ale miliardarilor Rockefeller şi Morgan - dispun de un capital de 11 miliarde de mărci.
Economistul german Jeidels a cules date extrem de amănunţite în legătură cu această formă de concentrare a capitalurilor şi întreprinderilor. Şase mari bănci berlineze erau reprezentate, prin directorii lor, în 344 de societăţi industriale, iar prin membrii consiliilor lor de administraţie în alta 407, deci în total în 751 de societăţi. În 289 de societăţi, ele aveau cîte doi membri în Consiliul de supraveghere sau locul de preşedinte al Consiliului.
Aceste societăţi comerciale şi industriale îşi desfăşoară activitatea în domenii extrem de variate: industrie, asigurari, căi de comunicaţie, restaurante, teatre, industria obiectelor de artă etc.
Pe de altă parte, printre membrii consiliilor de supraveghere ale aceloraşi şase bănci se numărau (în 1910) 51 mari industriaşi, printre care şi un director al firmei „Krupp“, unul de la marea societate de navigaţie „Hapag“ (Hamburg - Amerika) etc. etc. Din 1895 pînă în 1910 fiecare din aceste şase bănci a participat la emisiuni de acţiuni şi obligaţiuni în sute de societăţi industriale, şi anume între 281 şi 419.
Criza din 1900 a accelerat enorm procesul de concentrare atît în industrie cît şi în sistemul bancar, a statornicit acest proces, a transformat pentru prima oară legăturile cu industria într-un adevărat monopol al marilor bănci şi a făcut ca aceste legături să devină mult mai strînse şi mai intense.
Aşadar, secolul al XX-lea - iată punctul de cotitură de la capitalismul vechi la cel nou, de la dominaţia capitalului în general la dominaţia capitalului financiar.
.
zice ceva alde Lenin (în Parazitismul şi putrefacţia capitalismului) și despre chestia cu africanii aduși peste Europa, ce deja violează lejer europencele grase și proaste, la liber...”Dacă „meritul“ imperialismului constă în aceea că „îl deprinde pe negru cu munca“ (fără constrîngere nu merge...), în schimb „primejdia“ lui constă în aceea că „Europa va arunca munca fizică - mai întîi munca din agricultură şi mine, iar apoi muncile mai brute din industrie - pe umerii oamenilor de culoare, în timp ce ea se va mulţumi cu rolul de rentier, pregătind, poante, astfel emanciparea economică, iar apoi şi emanciparea politică a raselor de culoare“.
.
Deștept Tovarășul Lenin...zici că scrie despre vremurile de acum...
.
băga-mi-aș, nu m-am lămurit dacă să trec pe vin ori ba