Error
  • JLIB_APPLICATION_ERROR_COMPONENT_NOT_LOADING
  • Error loading component: com_menus, 1
  • Error loading component: com_menus, 1
A+ A A-
14 Feb
Voteaza acest articol
(2 voturi)

O ultimă plimbare pe Calea Victoriei (”ne mor prietenii murim și noi în moartea lor”)

L-am revăzut ultima oară pe domnul Solomon săptămâna trecută, ieșea de la o emisiune de la B1. Era o zi cu soare, rece dar cu soare, o lumină mișto transfigura totul. Aștepta la un stop și m-am alăturat și eu, apoi preț de vreo două intersecții ne-am plimbat agale pe Calea Victoriei, sporovâind – normal, despre politică, direct, ca băgați în priză, de parcă ne continuam o veșnică discuție începută cu o zi în urmă, în redacție. Nu ne mai văzusem de vreo șapte-opt ani, doar pe facebook ne-am mai completat la vreun subiect jurnalistic la zi.

A fost o zi aparte pe care am ținut-o bine minte, m-am revăzut în aceea zi cu vreo patru vechi prieteni, de pe vremuri, nu mai băusem o votcă împreună de ani de zile - ca de obicei Sandi a fost factorul catalizator, m-a scos la plimbare, mi-a făcut cadou o carte și o bluză de șmecher, de la superta-su, alpinistu, și apoi m-a dirijat spre fosta centrală a KGB de pe Calea Victoriei, la o votcuță mică și o cafea. Căsoiul dăruit de Cuza amantei sale Obrenovici, apoi trecut pe la Nicu Ceaușescu, a devenit cârciumă, după ce agentura s-a risipit în toate instituțiile statului. Brucan și Soros aici puneau la cale demolarea României, alături de Pleșu, Liicheanu, Stelică Tănase, kaghebistul Serghei Celac, translatorul de limbă rusă al lui Ceaușescu.
Despre urmașii lui Ceaușescu și ai PCR, Secu, KGB am vorbit cu domnul Solomon, în scurta noastră plimbare – mi-a spus că emisiunea la care era invitat periodic va ieși din grilă, televiziunile aripilor Secu se recalibrează pentru campania electorală, aruncă mantia de acoperire și se aliniază pentru deschiderea frontului. Discuțiile între vechi gazetari par din afară neinteligibile, se desfășoară aparent într-un cod, ce publică de obicei jurnaliștii este doar o fărâmă din ce vorbesc între ei. Nu sunt publicabile informațiile reale, cele din substrat, ne-ar băga la pușcărie ăștia și-așa mai toți jurnaliștii pe bune au prin preajmă o sabie a lui Damocles, deasupra capetelor. Domnul Solomon a fost întotdeauna un discret, ponderat în expresie, avea în privat un fel de umor aparte, tipic inteligenței reflexive, plus scepticismul pragmatic, specific mai tuturor ziariștilor cu experiență vastă, era un fel de model al echilibrului, al antidiletantismului, opusul mercenariatului și mediocrității.
Am observat instant, încă de la stop, că Laurențiu era foarte ca nisipu la față, mi-am zis, ftui, situația e nasoală, era complet alb și la păr dar vorbea la fel de vivace, cu precizia celui ce știe toate mecanismele din spatele scenei politice, despre contextul actual, despre ce va urma, despre preluarea aproape totală a tuturor pârghiilor statului de către agentura Serviciilor, despre rolul de clovn penal al lui Oprea, despre rolul de primadonă pseudovirgină a lui Cioloș, în spatele căruia manevrează proxeneții băloși, despre gașca lui Ponta plasată în continuare mai la fereală în instituții cheie, de la Curtea de Conturi la ANAF, despre viitorul luminos de târfă la veceu a lui Udrea la Târgșor, despre cutremurul cumplit cu mii de morți care va veni, despre migrația pesediștilor către liberali, la nivel local, despre jaful care nu se mai termină, despre stupiditatea extremă a ”publicului de tineri cretinoliberi și grețoșifrumoși” care înghite pe nemestecate toate vrăjelile aparatului de intoxicare mediatică a nepoțeilor bâtrânei Secu, despre cât de izolați și singuri am ajuns toți vechii jurnaliști, veteranii nedoriți de nimeni, pe cale de lichidare, de extincție, ca mamuții sau pterodactilii. Am trăncănit despre de toate, la grămadă, pe repede înainte, cu lumina aia peste noi.
A fost o plimbare plăcută, la despărțire ne-am strâns mâinile în față la Athene Palace, avea un zâmbet larg pe tot chipul, se vedea că i-a plăcut, cum mi-a plăcut și mie, să vorbim liber total, tocând random mărunt mica și marea politică dâmbovițeană. Parcă nu ne venea să ne ușchim fiecare la treaba noastră, stăruia ceva în aer. Confiniile inteligențelor sunt energizante și ușor halucinogene, ca efect, pe nebăute mă simțeam relativ elansat, deja. Nici prin cap nu mi-a trecut că va dispărea domnul Laurențiu, la o săptămână doar. Am fost colegi la aceeași publicație o scurtă bucată de timp, dar de-a lungul anilor, ca toți vechii jurnaliști am mai aruncat un ochi unul la altul, ne-am mai râs, sarcastic, de una de alta. Însă sarcasmul și inteligența și educația nu ajută la mai nimic, pare-se. Am constatat în ultimii ani că nu prea apucăm pensia, unii dintre noi, ăștia vechii, sarcastici și neînregimentați... Și Tabacu tot în februarie s-a ușchit…
Mi-e și frică să mă mai întâlnesc cu vechi colegi și prieteni, coincidențele astea cam dor, mi-am amintit de o întâlnire tot așa, la colț de stradă, cu Florin, o minte genială a Pieței Universității, am tocat în picioare lângă un chioșc cu cafea de un leu la Piața Rosetti, aproape un pachet de țigări și vreo trei cafele în carton, vorbind despre tot ce s-a petrecut în vreo șapte de când nu ne mai văzuserăm. A fost așa ca un flashback orbitor, mi-a povestit cu o viteză uluitoare tot tot, și-a vărsat sacu, după care la scurtă vreme s-a dus. S-a dus de tot, adică a murit pe bune. Poate o fi așa un fel de favor de la Bossu cel mare, să-mi organizeze niște ultime întâlniri la colț de stradă, en passant, cu vechi prieteni și colegi, cum am pățit și cu Ciortanu, nu știu ce să zic, e cam kinchi, cam înfricoșător pe undeva, favorul ăsta.
Mi-a adus chiar acu Diude niște uzo secret călugăresc eco de la Muntele Atos, cinstesc în memoria domnului Solomon. Mă gândesc acum că mi s-ar părea că ar fi mai bine ca variantă să nu mă mai plimb pe nicio stradă, să evit alte coincidențe și să rămân forever în același punct fix, la Legere. Poate așa se limitează lista fără sfârșit a colegilor și frenzilor care se cară în partea aia, prea devreme părerea mea – toate javrele comuniste, nenorociții și ticăloșii, decerebrații și cretinoizii se bucură de pensii babane, iar oamenii buni, oamenii de treabă, oamenii inteligenți, oamenii dragi, modești, cu carte și bun simț, pier înainte de vreme…”ne mor prietenii, murim și noi în moartea lor și amintirile ne dor”, e un fragment de vers a unui genial pot evreuromân, solomonic, Adrian Păunescu…
Odihnească-se în pace domnul Laurentiu Solomon...înmormântarea va avea loc marți la cimitirul Viișoara din Ploiești.

Scrieun comentariu

Se poate introduce HTML

(c) 2012 roncea.net & George Roncea. Toate drepturile rezervate.