A+ A A-

Ieri, subordonatul direct al lui Dragnea Prefectul de Covasna, Dumitru Marinescu, a cerut reprezentanţilor instituţiilor deconcentrate să publice pe site-urile lor informaţiile de interes public şi în limba maghiară, "ca un gest pentru locuitorii judeţului Covasna", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Publicat în Dosarul Ponta Udrea

Zilele trecute am avut prilejul încă odată să ne facem de râs la nivel mondial. Nu era de ajuns faptul că dottore Ponta emite tâmpenii peste tâmpenii în vizitele sale “pe afară”, unde este privit ca un sandilău iremediabil, mai avem acum încă un mitoman absolut care stârneşte hohote de râs pe unde mai iese şi el afară.

Publicat în Arhiva articole

Titus Corlatean a anunțat că România, care deține președinția Procesului de Cooperare in Europa de Sud-Est (SEECP), va invita Kosovo la reuniunile SEECP, precizând ritos că „România a avut o poziție constructivă adoptată în ultimele luni de către actualul Guvern“.

Publicat în Arhiva articole

Abia ce isprăvi USL-ul rezolvarea tuturor problemelor României lăsate de greaua moștenire a PDL că și-a luat în obiectiv teme de geopolitică la scară planetară și alte continente de rezolvat. Pentru început Africa. Acum vreo două săptămâni au apărut ceva probleme pe acolo. Au sărit la bătaie niște tuaregi, adică cei care au dat nume unei mărci de automobil de lux (care poate fi văzut mai ales în curtea sediului central a PSD-ului).

Publicat în Arhiva articole

(c) 2012 roncea.net & George Roncea. Toate drepturile rezervate.