femei cu har, cu talent, cu inteligenţă, femei luptătoare, femei eroine, femei cu o viaţă exemplară, femei care merită respect şi dragoste şi admiraţie, femei minunate ce au marcat epoca în care au trăit cu realizările lor, alături de multe alte milioane de românce anonime care au muncit din greu, cele care au dat naştere şi au crescut generaţii de români care au luptat şi au murit pentru a face o Românie care nu mai este...
Povestea Elisei Leonida Zamfirescu prima femeie din lume care a obţinut titlul de inginer (şi căreia, probabil, posibil, îi datorez viaţa).
Prima femeie inginer din România şi din Europa, recunoscută ca fiind prima femeie inginer din lume provine dintr-o familie de moldoveni dăruită cu har - Elisa Leonida s-a născut la Galaţi, pe 10 noiembrie 1887, într-o familie cu 11 copii. Unul dintre fraţii ei, Dimitrie Leonida, a fost părintele energeticii româneşti, una din surori, Adela Leonida, medic oftalmolog, a condus primul Spital de Oftalmologie din Bucureşti, o altă soră, Natalia Leonida, licenţiată în litere, a fost directoarea celebrului Liceu de fete Regina Maria. Un alt frate, Paul Leonida, a ajuns general şi a mai avut şi un frate artist, Gheorghe Leonida, a colaborat cu sculptorul Landowsky la realizarea celebrei statui a Lui Iisus Mântuitorul ce a devenit simbolul oraşului Rio de Janeiro.
După terminarea liceului, Elisa s-a înscris la Şcoala de Poduri şi Şosele din Bucureşti (Politehnica de astăzi), dar a fost respinsă din cauza prejudecăţilor onaniştilor vremii. Nepoată de inginer a insistat cu stăruinţă să urmeze o facultate de inginerie, astfel că, în anul 1909, pleacă la Berlin şi se înscrie la Academia Regală Tehnică din Berlin, devenind prima femeie studentă a acestei Universităţi.
Dar şi acolo a fost acceptată cu greu, iar Rectorul s-a simţit obligat să-i atragă ferm atenţia ca “nu cumva să dea prilej de nemulţumire, ea fiind un caz aparte”. La cererea ei de înscriere, decanul, un anume Hoffman, s-a lăsat convins cu greu, invocând ca argument chemarea esenţială a femeii, în opinia sa cretină - Kirche, Kinder, Kuche (biserica, copiii, bucătăria). Acelaşi decan, dar şi alţi profesori, în timpul studiilor şi în laboratoare, o ocoleau, ignorându-i prezenţa deşi era de o frumuseţe orbitoare. Profesorul care preda un curs de maşini, un neica nimeni pe nume Schubert, un idiot senil, când a văzut-o în amfiteatru, a strigat iritat, cu clăbuci verzi la bot: "La bucătărie, acolo-i locul femeilor, nu la Politehnică!”.
Cu răbdare, cu dârzenie şi cu silinţă, Elisa noastră a transformat prejudecăţile, ostilitatea şi privirile batjocoritoare în admiraţie generală.
În 1912 a absolvit cu calificativul bine - spre admiraţia şi uimirea decanului, şi a devenit oficial prima femeie inginer din lume, cu specializarea chimie. Hoffman, decanul Universităţii, înmânându-i diploma, a declarat despre Elisa, printre altele, că este cea mai silitoare dintre silitori - ”Die Fleissigste der Fleissigsten” - însă colegii, nemţotei ofticoşi şi căcănari superlăbari nu au primit-o la balul bobocilor.
Ziarele acelor vremi au consemnat evenimentul epocal: “Еlisa Leonida, prima femeie inginer din ţara noastră şi din Germania!” - “О compatrioată a noastră, domnişoara Elisa Leonida, în loc să studieze Literele sau Medicina, sau, mai rău, Dreptul, a studiat ingineria la Berlin” - “În inginerie viitorul femeilor e mare, d-ra Leonida a trecut cu deosebit succes examenul final, obţinând diploma de inginer!”.
Deşi i s-a oferit un post de inginer la firma BASF din Germania, Elisa s-a întors în ţară, aşa cum făceau la vremea aceea cei mai mulţi dintre tinerii români care studiau în străinătate. A reuşit, cu greu, să obţină un post de inginer, iniţial ca asistenta extrabugetară, la laboratorul Institutului Geologic din Bucureşti.
După puţin timp, a început Primul Război Mondial. Cu riscul vieţii, merge pe front, soră de caritate la Crucea Roşie şi ajunge să conducă spitalele de campanie din apropiere de Mărăşeşti - va fi ulterior decorată cu ordine şi medalii româneşti şi străine pentru abnegaţia cu care a salvat vieţile celor răniţi pe front. Pe aici, la Mărăşeşti, acolo unde se născuse de altfel, a luptat şi a fost împuşcat şi bunicul meu dinspre mamă, a scăpat cu viaţă, cu ajutorul lui Dumnezeu dar poate şi datorită Elisei Leonida, îngerul salvator al ostaşilor răniţi.
Posibil să-i datorez şi eu viaţa doamnei Elisa, dacă bunicul meu pierea, n-ar mai fi fost bunicul meu, de bună seamă, şi n-aş mai fi fost nici eu acum să scriu despre asta (asta-i o temă dragă ăstora cu SF-ul, paradoxul bunicului :).
Tot pe front şi-a întâlnit Elisa şi ursitul, pe viitorul său soţ, fratele scriitorului Duiliu Zamfirescu, inginerul Constantin Zamfirescu, cu care s-a căsătorit la Ghidigeni, în 1918. La nuntă a participat şi Regina Maria. A devenit mamă a două fete, care ulterior au devenit - una profesoară şi alta ingineră.
După război, Elisa Leonida Zamfirescu conduce un laborator de analize la Institutul Geologic elaborând metode originale şi introducând tehnici noi în studiile sale. S-a preocupat de analiza apei potabile, a diverselor minerale, petrol, gaze, cărbuni, bituminide solide, roci de construcţie şi de prepararea minereurilor, semnând 85 000 buletine de analize, ale căror rezultate au fost publicate în seria „Studii economice”, editată de Institutul Geologic. A participat la importante studii de teren, privind în special identificarea şi analiza unor noi resurse de cărbune, de şisturi bituminoase, de gaze naturale, crom, bauxită sau cupru, cărora le-a consacrat şi monografii: Contribuţiuni la studiul bauxitelor din România; Studiul chimic al cromitelor din Munţii Orşovei; Studiul extragerii potasiului din glauconite; Studiul determinării germaniului în cărbuni şi minereuri; Studiul pământurilor decolorante; Aditivi pentru uleiurile minerale pe bază de răşini acrilice; Studiul compoziţiei chimice a ţiţeiului şi... Valorificarea gazelor din craking. Dacă tembelii nesătui de la Chevron citeau studiile ei poate ne lăsau în pace...
Lucrările sale originale sunt susţinute la congrese, simpozioane şi publicate la nivel european.
A profesat până la 1 mai 1963, când s-a pensionat, la vârsta de 75 de ani. Ca un mic amănunt, apropo de Edy Hellvig mână iute, deputatul solicitant de ajutor de şomaj, viitor director SRI, cercetătoarea Elisa Leonida Zamfirescu, deşi avea dreptul de a cumula pensia cu salariul de la vârsta de 52 de ani, a renunţat la pensie, optând numai pentru salariu, pentru că nu i se părea moral să obţină ceea ce legea de atunci îi garanta oricum.
La 25 noiembrie 1973, în vârstă de 85 de ani, s-a dus la Dumnezeu, Cel mai mare Inginer din toată Lumea.
______
(omagiu mamei, fata bunelului de la Mărăşeşti, ce şi-a dorit să fie şi ea om de ştiinţă dar a fost dată afară din facultate, după examen, după ce ăia de la Cadre, nişte distinşi ruso-evrei bolşevici, au stabilit originea ei nesănătoasă, de burgheză strănepoată a unui fost premier al României, cel care a rezolvat prima etapă a Unirii, în aprilie 1918, recuperând şi aducând Basarabia înapoi de la ruşi – din păcate, deocamdată, acum Basarabia e tot la ruşii ăia de au şmanglit-o prima oară, îndrăgi-i-ar ciorile şi spânzurătorile!)