Error
  • JLIB_APPLICATION_ERROR_COMPONENT_NOT_LOADING
A+ A A-

..se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte. poftiţi două imagini cât 2000 de cuvinte.
„Prim-ministrul Victor Ponta duce, prin preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu, o luptă acerbă pentru a-l salva din faţa justiţiei pe senatorul Şova. Oricine are dreptul să-şi apere un prieten, dar fără a implica instituţiile statului şi cu atît mai puţin compromiţîndu-le, aşa cum face acum domnul Tăriceanu cu Senatul.

Publicat în Arhiva articole

Gruia Stoica, cel care se tot pupa cu Ponta cu ceva vreme în urmă, pentru privatizarea CFR, blocată ca urmare a intervenției ferme a lui Băse, a fost condamnat ieri de magistrații Curtii de Apel Ploiești la patru ani de închisoare, cu executare, iar avocatul Doru Boștină a fost condamnat și el la trei ani de închisoare cu executare.

Publicat în Arhiva articole

 

În timp ce toată lumea se agită doar pe tema Roşia Montană, caracatiţa goldsteinilor a pus gheara pe o altă locaţie din patrulaterul aurifer al Apusenilor, la Certej, în Hunedoara.

Publicat în Arhiva articole

Abia ce isprăvi USL-ul rezolvarea tuturor problemelor României lăsate de greaua moștenire a PDL că și-a luat în obiectiv teme de geopolitică la scară planetară și alte continente de rezolvat. Pentru început Africa. Acum vreo două săptămâni au apărut ceva probleme pe acolo. Au sărit la bătaie niște tuaregi, adică cei care au dat nume unei mărci de automobil de lux (care poate fi văzut mai ales în curtea sediului central a PSD-ului).

Publicat în Arhiva articole

(c) 2012 roncea.net & George Roncea. Toate drepturile rezervate.