A+ A A-
12 Iul
Voteaza acest articol
(1 Voteaza)

Dosar Basarabia - geopolitica pe muchie de cutit

EUROPA, RUSIA ŞI GEOPOLITICA ORTODOXIEI ÎNTRE PRUT ŞI NISTRU        

- Limba română şi Biserica Românească în Republica Moldova -             

 I.              ÎNTOARCEREA KOMINTERNULUI             

 1. REACTIVAREA STAFIILOR  TRECUTULUI             

 II.              BISERICA ROMÂNĂ DIN BASARABIA             

 - Geopolitica şi geoistoria ortodoxiei între Prut şi Nistru -             

 1. CRIZĂ DIPLOMATICĂ BUCUREŞTI-CHIŞINĂU             

 2. RUSIFICAREA IDEII ORTODOXE. UN CASUS BELLI RUSO-TURC      

    3. AVENTURA LUI GAVRIIL BANULESCU-BODONI. EPISCOPIA CHISINAULUI SI HOTINULUI         

 4. REVENIREA LA ROMÂNIA. INDIVIDUALITATEA BISERICII BASARABENE             

 5. 1940-1941 – O MOSTRĂ DE COMUNISM             

 6. 1940-1944 – UN INTERMEZZO             

 7. NOAPTEA DE CINCIZECI DE ANI. O LECŢIE DE “TEOLOGIE” COMUNISTĂ             

 8. BASARABIA SAU REPUBLICA MOLDOVA? PRINCIPIUL ETNIC ŞI STRUCTURILE BISERICEŞTI        

 9. UN PROCES, DOUĂ PROCESE…ARITMETICA IGNORANŢEI             

 10. MITROPOLIA BASARABIEI. NECESITATE ŞI DINAMICĂ             

 11. ATACURI ASUPRA PREOŢILOR ŞI PAROHIILOR MITROPOLIEI BASARABIEI             

 12. CHIŞINĂUL ŞI CEDO             

 13. MOREI ŞI EXPANSIONISMUL ROMÂNESC. DIPLOMAŢIE ÎN LIMBA “MOLDOVENEASCĂ”             

 III.              DE LA RELIGIE ŞI LIMBĂ LA RELAŢII INTERNAŢIONALE             

 1. REACŢIA BUCUREŞTIULUI             

 2. CHIŞINĂUL ŞI MINISTRUL MOREI: “E AL NOSTRU, NU-I AL NOSTRU!”             

 3. RESURECŢIA LIMBII “MOLDOVENEŞTI”             

 4. CINE LUPTĂ CONTRA LIMBII ROMÂNE?

 5. CRIZA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ROMÂNESC DIN BASARABIA             

 6. DRAMA LIMBII ROMÂNE ÎN TRANSNISTRIA             

 IV.              MOLDOVA ŞI LUPTA PENTRU CUCERIREA ISTMULUI PONTO -BALTIC             

 1. DE LA OSCE ŞI GUUAM LA PARTENERII STRATEGICI             

 2. REDESCOPERIREA EURASIEI

 3. COORDONARE SAU SUBORDONARE ECONOMICĂ?             

 4. CONFRUNTAREA DINTRE CAPITALUL RUSESC ŞI CEL OCCIDENTAL ÎN SPAŢIUL DINTRE PRUT ŞI NISTRU             

 5. INSTITUŢIILE EUROPENE ŞI MONOPOLIZAREA PUTERII ÎN STAT             

 6. CHESTIUNEA PALANCA -  CONTROLUL  DUNĂRII ŞI AL IEŞIRII LA MARE             

 V.              TRANSNISTRIA - CHEIA STRATEGICĂ A FRONTIEREI RUSIEI             

 1. MIZA POLITICĂ ŞI MILITARĂ             

 2. MIZA ECONOMICĂ

 3. JOCUL DUBLU AL LUI VORONIN

 
                                                                DOSARELE “ROMÂNIEI SOCIALE” 
 

EUROPA, RUSIA ŞI GEOPOLITICA ORTODOXIEI ÎNTRE PRUT ŞI NISTRU

                                                 - Limba română şi Biserica Românească în Republica Moldova - 
 
 I.                    ÎNTOARCEREA KOMINTERNULUI

 1. REACTIVAREA STAFIILOR  TRECUTULUI

 Poziţia lui Ion Morei, ministrul Justiţiei din Moldova, la CEDO, atât faţă de Mitropolia Basarabiei cât şi faţă de România, reprezintă un semnal în care se comprimă alarma unor grupuri ideologice ameninţate de posibila redeschidere a relaţiilor româno-ruse. Ideile discursului ministrului Justiţiei rostit în faţa înaltului for european sunt şi ideile lui Voronin, cel care afirma odinioară în Parlamentul Moldovei că drapelul României este fascist. În presa de la Chişinău, Morei a confirmat, după întoarcerea de la Strasbourg, că declaraţiile sale sunt“în deplinul asentiment al conducerii ţării”. Concepţia comuniştilor de azi, după cum se observă cu uşurinţă, respectă întocmai rezoluţiile Kominternului din secolul trecut, cu mici şi nesemnificative diferenţe de nuanţă.

Probabil cei care au elaborat textul lui Morei au urmărit să testeze nivelul de răspuns al Bucureştiului, iar atitudinea fermă a primului ministru Adrian Năstase faţă de declaraţiile aparent surprinzătoare ale lui Ion Morei poate fi considerată una dintre cele mai însemnate luări de poziţie, în sensul afirmării interesului naţional, realizată de România în ultimii ani.

Lansat înaintea unui foarte important moment pentru România (reînceperea negocierii Tratatului cu Rusia), provocatorul discurs al oficialului de la Chişinău se încadrează în seria de acţiuni menite să blocheze Bucureştiul şi să reducă ritmul contactelor cu Rusia. Se vor căuta probabil şi în continuare alte pretexte şi prilejuri care să determine modificarea cursului procesului de apropiere dintre România şi Rusia.

Pentru guvernanţii de la Chişinău, realizarea unui acord pozitiv, pe principii şi baze stabile, între Rusia şi România este cu totul inconvenabilă. Poziţiile lor personale, interesele de grup pe care le reprezintă vor fi deodată ameninţate de perspectiva unei înţelegeri care le poate reduce drastic spaţiul de mişcare. Aceste grupuri, aflate atât la Moscova şi Kiev cât şi la Chişinău, vor încerca din toate puterile să torpileze negocierile la nivel înalt româno-ruse.

Moldova este în momentul de faţă punctul de intersecţie al unor axe de putere aflate în interiorul Rusiei, care folosesc ca pe o pârghie Chişinăul, pentru a imprima o dinamică centripetă rebelilor CSI-ului, în primul rând ţările GUUAM-ului. Pe de altă parte, tot în Moldova se joacă şi cartea definirii şi stabilizării frontierei geopolitice a fostului / noului Imperiu.

Miza asumată de noi în Dosarul curent al acestui al doilea număr al României Sociale a fost desluşirea, prin analiza situaţiei Republicii Moldova, a direcţiilor de mişcare din uriaşul spaţiu cu care ne învecinăm, strădanie desigur realizată într-o formă rezumativă şi fără a avea pretenţia acoperirii în întregime a subiectului.   

                                                 II.              BISERICA ROMÂNĂ DIN BASARABIA

                                                    - Geopolitica şi geoistoria ortodoxiei între Prut şi Nistru -
 
 1. CRIZĂ DIPLOMATICĂ BUCUREŞTI-CHIŞINĂU

Timp de câteva zile, la începutul lunii octombrie, presa românească a semnalat trecerea de la “podul de flori” la “gardul de sârmă ghimpată” între cele două maluri ale Prutului.

Dincolo de titlurile ziarelor şi de certurile politicienilor, vorbesc faptele: la ora actuală, în Republica Moldova funcţionează două mitropolii ortodoxe, una ţinând de Bucureşti, alta de Moscova. Mitropolia Basarabiei, reactivată sub oblăduirea Bisericii Ortodoxe Române, încearcă din 1992 să determine Guvernul Republicii Moldova să îi recunoască, juridic, existenţa.

Actul final al acestui “drum al crucii” s-a jucat zilele acestea la Strasbourg. În cadrul procesului intentat de Mitropolia Basarabiei Guvernului Republicii Moldova, ministrul Justiţiei, Ion Morei acuză România de “tendinţe expansioniste” şi de destabilizarea situaţiei sociale din fosta republică sovietică.

CEDO respinsese la începutul lunii septembrie cererea Guvernului Republicii Moldova, care a solicitat amânarea examinării dosarului Mitropoliei Basarabiei pentru o dată ulterioară termenului fixat de Curte (acesta din urmă fiind 2 octombrie). În cazul în care Mitropolia Basarabiei va câştiga procesul la CEDO, Guvernul va fi obligat să o înregistreze imediat. În caz contrar, Moldova va fi supusă unor sancţiuni din partea comunităţii europene. Ne aflăm, iată, în faţa unui fenomen de geopolitică şi geoistorie a ortodoxiei în spaţiul dintre Prut şi Nistru. El s-a redeschis în deplinătatea lui în jurul Mitropoliei Basarabiei, de fapt, în jurul Bisericii Române din Basarabia.

Pentru a înţelege cum s-a ajuns la actuala situaţie, considerăm necesar a privi Mitropolia Basarabiei în întreg parcursul ei istoric.

2. RUSIFICAREA IDEII ORTODOXE. UN CASUS BELLI RUSO-TURC

 Din anul 1700 până în zilele noastre, Biserica Ortodoxă Rusă a fost subordonată statului. Anul menţionat este cel al morţii patriarhului Andrei, în timpul domniei lui Petru I Romanov. Temându-se de forţa cu care biserica i-ar putea contrabalansa reformele, ţarul Petru face astfel încât alegerea unui alt patriarh să fie amânată şi devine practic liderul religios al Rusiei. Situaţia se păstrează pentru toţi reprezentanţii dinastiei Romanov, Rusia nemaiavând patriarh până în perioada comunistă, în care biserica este redusă la o anexă a guvernului sovietelor.

Toate acestea n-ar fi fost însă decât afaceri interne ale slavilor din marginea de est a Europei, dacă nu s-ar fi întâlnit cu mitul Moscovei - A Treia Romă. În 1453, la căderea Constantinopolului, călugărul Filotei profeţea că Moscova va lua locul oraşului lui Constantin cel Mare, adăugând că “două Rome au căzut dar a treia stă şi nu va mai fi o a patra”. De aici se va ivi, peste trei secole, pretextul religios al războaielor ruso-turce care au ţinut capul de afiş în istoria militară a Rusiei sub Romanovi: Rusia este Imperiul Roman al ortodocşilor şi are “datoria” de a-i apăra pe creştinii supuşi de “fiara ismailiteană”.

Se înţelege astfel cum raporturile dintre bisericile ortodoxe ale diferitelor popoare din estul Europei, atunci când au avut fie şi un fir subţire de legătură cu cea rusă, au fost trasate conform politicii imperiului răsăritean. Aceasta s-a întâmplat nu atât în dauna muribundei patriarhii de Constantinopol, cât a bisericilor răsăritene. Cazul românesc este profund edificator: dacă întîlnirea cu Imperiul Ţarist ne-a costat Basarabia, întâlnirea cu biserica “soră” a Rusiei ne-a costat jumătate din biserica Moldovei istorice.  

3. AVENTURA LUI GAVRIIL BĂNULESCU-BODONI. EPISCOPIA CHIŞINĂULUI ŞI HOTINULUI

În 1812, unul din multele războaie ruso-turce se încheie prin pacea de la Bucureşti. În urma acesteia, Moldova pierde pământul dintre Prut şi Nistru, consacrat în istorie sub numele Basarabia. Astfel începe drama credincioşilor ortodocşi din acest teritoriu, anexaţi pur şi simplu Bisericii Ruse, deşi erau creştinaţi cu mult înaintea slavilor şi au ţinut secole întregi de structurile bisericeşti ale voievodatului Moldovei.

Fost Mitropolit al Moldovei, slujitor credincios al împărătesei Ecaterina a II-a şi al ţarului Alexandru I, românul Gavriil Bănulescu-Bodoni este cel care organizează o Biserică a Basarabiei odată cu ocuparea acestui teritoriu de către ruşi. El proiectează o Mitropolie a Chişinăului şi Hotinului ca parte a structurilor Bisericii Ortodoxe Ruse, Mitropolie care ar fi trebuit să organizeze viaţa religioasă a românilor basarabeni în concordanţă cu situaţia creată după pacea de la Bucureşti. În ciuda insistenţelor lui Bodoni însă, Eparhia Chişinăului şi Hotinului nu va fi ridicată la rangul de Mitropolie, nici în timpul în care el a păstorit-o (1813-1821), nici în timpul celor care l-au urmat până la finele primului război mondial, când Basarabia se uneşte cu România.

Este interesant de observat că, de la moartea lui Gavriil Bănulescu-Bodoni (30 martie 1821) până la părăsirea scaunului arhipăstoresc, de bună voie, în 1918, de ultimul vlădică numit de Sinodul Rusesc, Anastasie, Eparhia Chişinăului şi Hotinului a fost condusă numai de ierarhi ruşi. A existat deci o vădită încercare de rusificare a basarabenilor prin intermediul bisericii. Nu este vorba numai de ierarhii care, necunoscând limba şi tradiţiile Bisericii Româneşti, şi-au dus la capăt activităţile în maniera ortodoxiei slave ci şi de cazurile în care ierarhii erau de-a dreptul românofobi. Cel mai celebru dintre aceştia rămâne însă Pavel Lebedev care a condus Eparhia basarabeană în perioada 1871-1882. Datorită unui antiromânism afişat fără rezerve, acesta şi-a dobândit o tristă notorietate. Numit episcop la 23 iunie 1871 şi arhiepiscop la 1 aprilie 1879, el a fost un duşman declarat al bisericilor în care, în buna tradiţie a locurilor, slujbele se oficiau în limba română iar cărţile de cult erau româneşti. În consecinţă, Lebedev va ordona închiderea a 340 de biserici româneşti şi arderea a mii de cărţi de cult tipărite în limba română.

4. REVENIREA LA ROMÂNIA. INDIVIDUALITATEA BISERICII BASARABENE

Între timp, şi Biserica Ortodoxă Româna (din Vechiul Regat) trecuse prin schimbări semnificative. Astfel, în 1885 îşi câştigase autocefalia, pregătindu-se parcă pentru momentul de împlinire pe care îl va traversa în perioada interbelică.

Semne erau destule. În 1917, Imperiul Ţarist se destramă, iar Rusia, împărţită între albi şi roşii, nu mai poate controla situaţia. În plină agonie a imperiului se manifestă şi dorinţa populaţiei românesti din Basarabia de a-şi “naţionaliza” biserica. Clerul superior, alcătuit în majoritate din ruşi, caută să ţină Biserica Basarabeană sub oblăduirea Moscovei. Ei negociază cu Sinodul Rusesc chiar posibilitatea ridicării Eparhiei Chişinăului şi Hotinului la rang de Mitropolie şi introducerea, ca limbă de cult, alături de slavonă, a aşa-zisei limbi “moldoveneşti”. Concesiile sunt departe de a mulţumi cea mai mare parte a clerului basarabean şi populaţia. La 24 decembrie 1917 este dată Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldoveneşti şi opţiunea pentru un drum separat de cel al Moscovei începe să devină clară. Ideea “naţionalizării” bisericii capătă tot mai multi adepţi şi clericii încep să vadă în dependenţa de Biserica Rusă, concretizată în slujbe şi cărţi de cult slavoneşti, un obstacol în calea îndeplinirii misiunii lor, după cum arată documentele vremii: “Cine slujeşte şi învaţă norodul pe limbă străină lui şi necunoscută de dânsul, greşeşte şi înaintea norodului si înaintea lui Dumnezeu, căci lipseşte norodul de acele daruri duhovniceşti care este dator să le dea”.

Pe măsură ce se conştientiza apartenenţa la etnicul românesc atât în rândul clericilor români cât şi al credincioşilor, se simţea şi nevoia readucerii Bisericii din Basarabia sub oblăduirea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Realizarea acestui deziderat nu era departe: la 27 martie stil vechi 1918, Sfatul Ţării din Republica Moldova proclamă Unirea cu România. Unirea Bisericilor celor două state româneşti a trebuit să mai aştepte până în iunie 1918 când, după discuţii interminabile cu un Sinod Rusesc care “să se revizuiască primea, dar să nu se schimbe nimic”, Sfântul Sinod al Bisericii Autocefale Române, la cererea credincioşilor şi a clericilor, consideră de facto Unirea Bisericii din Basarabia cu Biserica Ortodoxă Română. I.P.S. Anastasie, Arhiepiscopul rus al Basarabiei, pleacă la Moscova, deci “înţelege a rămâne cetăţean rus şi să fie ierarh al Bisericii Ruseşti.” deşi i se oferise un loc în Sinodul Bisericii Ortodoxe Române şi posibilitatea de a păstra înalta funcţie.

Biserica Ortodoxă a Regatului României a respectat întru-totul individualitatea şi drepturile Bisericii din Basarabia, ridicând-o chiar la rang de Mitropolie, odată cu înfiinţarea Patriarhiei Române. Potrivit Legii şi Statutului de Organizare a Bisericii Ortodoxe Române, votate de Corpurile legiuitoare la 24 martie 1925, în Senat, iar, la 3 aprilie, acelaşi an, în Camera Deputaţilor şi promulgată la 6 mai 1925, B.O.R. cuprindea, din punct de vedere canonic-administrativ, cinci Mitropolii. Ultima dintre ele, ordinea ierarhică stabilindu-se după vechimea Scaunului, era Mitropolia Basarabiei, cu două eparhii: Arhiepiscopia Chişinăului şi Episcopia Cetăţii Albe-Ismail. Existentă de jure în 1925, Mitropolia Basarabiei devine realitate în 1928. Mitropolia Basarabiei ia deci fiinţă în cadrul Patriarhiei Române, în acord cu aspiraţiile locuitorilor provinciei dintre Prut şi Nistru si respectând spiritul ortodoxiei şi principiul etnic (caracteristic organizării bisericilor răsăritene) concretizat în canonul apostolic 34: “Se cade ca episcopii fiecărui neam să cunoască pe cel dintâi dintre ei şi să-l socotească drept căpetenie”.

5. 1940-1941 – O MOSTRĂ DE COMUNISM

În 1940, România cedează, după cum se ştie, Basarabia. Demnitari, ofiţeri, cea mai mare parte a clerului superior, toţi se retrag în grabă în interiorul noilor graniţe ale Regatului. La 2 august, Sovietul Suprem al U.R.S.S. creează Republica Socialistă Sovietică Moldovenească. Printr-o politică abilă este plantată aici şi sămânţa discordiei: părţi din Basarabia, Bucovina de Nord şi Herţa intră sub administraţia R.S.S. Ucraineană. Peste jumătate din fosta Republică Autonomă Moldovenească (de la est de Nistru ), “republică” formată înainte de război pentru a crea complicaţii la graniţa răsăriteană a României Mari, se întoarce la Ucraina. Cealaltă parte a ei este alipită la R.S.S. Moldovenească pentru a justifica promovarea graiului transnistrean la rang de a doua limbă oficială a noii republici (pe lângă limba rusă) sub numele de “limba moldovenească”. Alfabetul chirilic îl înlocuieşte pe cel latin, publicaţiile româneşti dispar. Administraţia republicii, numită “pe linie de partid” este alcătuită din etnici neromâni sau, cel mult, din autohtoni rusofili.

Alături de populaţie, Biserica Românească din Basarabia este ţintă a dramei deznaţionalizării. În locul ierarhilor români, nevoiţi să se refugieze în România sovieticii îl aduc la Chişinău pe episcopul rus Alexei de Tula (1940). Acesta orânduieşte ca slujbele să se facă în slavonă şi sărbătorile să se ţină pe stil vechi. Astfel aranjată noua stână a Bisericii Ruse, tovarăşul episcop îşi vede liniştit de păstorit până la 24 iunie 1941, când sovieticii decid să îl aresteze. Se ştie doar că biserica nu era instituţia favorită a comuniştilor. În acelaşi timp, încep deportările în masă, soluţia preferată a lui Stalin atunci când avea de rezolvat probleme de integrare a unor comunităţi nu foarte mari dar cu o conştiinţă puternică a apartenenţei etnice. Sute de mii de români de toate vârstele şi categoriile sociale sunt trimişi în Siberia, până la graniţa cu cercul polar. Alţii sunt împuşcaţi. Preoţii rămaşi în Basarabia devin ţintele predilecte ale sovieticilor. După unele surse cam unul din zece preoţi a fost executat sau a fost trimis în lagăr în anul 1940/1941. Procedeul, ştim cu toţii, se cheamă decimare.

Deciziile sovieticilor aveau un aer apocaliptic. Erau creatoare de confuzie prin excelenţă. Pe de-o parte, se restabilea hegemonia Patriarhiei Ruse asupra Bisericii din Basarabia, pe de altă parte baza materială a fostei Mitropolii a Basarabiei era distrusă (cu hotărârea şi aplicaţia războinicilor migratori de odinioară, dar cu mijloace mult superioare): bisericile româneşti sunt închise, demolate, transformate în magazii sau săli de spectacole. Printre “faptele glorioase” ale ocupanţilor se numără şi încercarea de a incendia Catedrala Mitropolitană din Chişinău. Documentele vremii arată că, la venirea trupelor române, în vara anului 1941, s-au găsit în Basarabia 898 de biserici în stare acceptabilă, 27 transformate în spaţiu cu altă destinaţie, 13 distruse prin incendiere sau dinamitare.

6. 1940-1944 – UN INTERMEZZO

Când germanii încep războiul cu U.R.S.S. (22 iunie 1941), armata româna trece Prutul şi, în scurt timp, recuperează Basarabia. Reprezentanţii statului, ai armatei, cetăţenii refugiaţi se întorc acasă. Biserica românilor dintre Prut şi Nistru încearcă şi ea să işi revină după acea furor sovieticus de 360 de zile. Preoţii îşi refac parohiile, instituţiile de învăţământ de pe lângă biserică încearcă să se repună pe picioare.

În Transnistria se înfiinţează o misiune ortodoxă cu sediul la Odessa, cu scopul de a recreştina un teritoriu pustiit din punct de vedere spiritual. Iniţial, misiunea este condusă de arhimandritul Iuliu Scriban, profesor la Facultatea de Teologie din Chişinău, avându-l ca vicar pe arhimandritul doctor Antim Nica. În decembrie 1942, în fruntea Misiunii este numit mitropolitul Visarion Puiu, fost episcop de Hotin şi Mitropolit al Bucovinei şi, cel mai important, un bun cunoscător al limbii ruse şi al tradiţiilor transnistrene. Se construiesc biserici, se aduc preoţi, se deschide un Seminar teologic la Dubăsari. Evident, tot ce a ţinut de misiune a fost distrus, stigmatizat după 1944. În vara lui 1944 se încheia povestea Mitropoliei Basarabiei. Aparent, pentru totdeauna. Exodul începea iarăşi.

7. NOAPTEA DE CINCIZECI DE ANI. O LECŢIE DE “TEOLOGIE” COMUNISTĂ

După război se revenea la situaţia din tragicii ani 1940-1941. Pentru ca totul să fie mult mai rău însă, o Românie aflată sub ochiul Kremlinului şi sub cizma Armatei Roşii nu mai putea constitui un refugiu real pentru basarabeni. Urmează distrugerea sistematică a tot ce legase Basarabia de România Mare: persoane, instituţii, limbă, istorie. Rusa redevine limbă oficială, alfabetul latin este interzis. Limba localnicilor este reetichetată drept limbă “moldovenească” şi se încearcă răspândirea ideii că moldovenii sunt slavi românizaţi, de aici ocupanţii extrăgând şi legitimitatea raptului teritorial prilejuit de războiul mondial. Presa, şcolile, manualele de istorie se înclină după cum bate vântul politic. Biserica este efectiv dezrădăcinată de autorităţile sovietice. În locul Mitropoliei Basarabiei, rămâne o simplă Episcopie (mai târziu Arhiepiscopie) dependentă de Patriarhia Moscovei. Episcopia Cetăţii Albe-Ismail şi cea a Hotinului sunt desfiinţate. Dacă ţinem cont şi de poziţia de marionetă politică pe care o avea Biserica Rusă în raport cu statul sovietic, înţelegem tragismul situaţiei.

Bucovina de Nord are probleme şi mai grave: în locul Mitropoliei Bucovinei nu rămâne decât o Episcopie la Cernăuţi, în cadrul Exarhatului Ucrainei, depinzând, evident, tot de Moscova. Sovieticii nu se rezumă la restructurarea administraţiei bisericeşti din teritoriile ocupate ci declanşează o campanie antireligioasă susţinută ale cărei victime vor fi mai ales bisericile ortodoxe ale românilor. Din peste o mie de biserici existente în Basarabia sunt închise aproape 500 (inclusiv catedrala din Chişinău) şi aceasta doar într-o primă fază. După 1958, prigoana continuă şi sunt închise peste jumătate din bisericile rămase şi mai toate mănăstirile. În primele două decenii ale stăpânirii sovietice, au loc deportări sistematice ale preoţilor şi călugărilor în Siberia sau Kazahstan. Printre basarabenii refugiaţi în România şi trimişi înapoi peste Prut se află şi preoţi. În plus, parohiile sunt permanent supravegheate şi hărţuite de organele K.G.B. Şi fondul spiritual suferă efectele ocupaţiei: se reintroduce stilul vechi, se slujeşte în slavonă, cântecele bisericeşti sunt cele specifice Bisericii Ruse şi cărţile de cult sunt aduse de la Moscova. La fel şi clerul superior.

8. BASARABIA SAU REPUBLICA MOLDOVA? PRINCIPIUL ETNIC ŞI STRUCTURILE BISERICEŞTI

Începând cu 1990, Moldova din stânga Prutului este cuprinsă de valul schimbării, aşa cum dealtfel se întâmplase în anul anterior cu ţările-satelit ale U.R.S.S. La 23 august 1990, Sovietul Suprem al R.S.S. Moldovenească adoptă Declaraţia de Suveranitate a ţării pentru ca, la mai puţin de un an, pe 23 mai 1991, denumirea statului să devină Republica Moldova. Între timp, se trecuse la grafia latină şi limba română fusese declarată limbă de stat. Idealiştii vorbeau chiar de o reunificare a Basarabiei cu România. Realitatea, cel puţin până acum, s-a dovedit a fi alta.

Basarabia a trecut printr-o rusificare brutală şi, ca efect, suferă de o acută dezrădăcinare. Situaţia se complică şi mai mult odată cu apariţia mişcărilor rusofone şi găgăuze separatiste. Prezenţa în Transnistria a Armatei a XIV-a ruse nu face decât să prelungească, pe termen nelimitat, starea de conflict. În ceea ce priveşte viaţa religioasă, apar câteva îmbunătăţiri: încetează persecutarea preoţilor români, se redeschid vechi lăcaşuri de cult. Ultimul ierarh rus, Serapion Fadeev, este nevoit să-şi părăsească scaunul. Era acuzat de imoralitate şi anti-românism de cea mai mare parte a clerului şi credincioşilor. Locul său este luat de Vladimir Cantarean, un localnic, român după tată, ucrainean după mamă, iar episcopii-vicari vor fi doi români: Petru Păduraru, la Bălţi, şi Vichentie Moraru, la Tighina.

Pentru a se asigura continuitatea în cadrul Bisericii Basarabene, se înfiinţează, la iniţiativa protoiereului Petru Buburuz, Facultatea de Teologie din Chişinău în cadrul Universităţii de Stat. Instituţia întâmpină probleme din cauza lipsei personalului didactic şi a slabei pregătiri a studenţilor, educaţi în şcolile ruseşti. Biserica Basarabiei nu îşi poate rezolva însă în linişte problemele interne. Deşi odată cu proclamarea independenţei Republicii Moldova era de aşteptat ca şi biserica ei naţională să iasă din structurile Bisericii Ruse, restabilindu-se astfel atât dreptul istoric cât şi cel canonic, acest lucru s-a dovedit a fi greu de realizat în condiţiile în care Sinodul Rusesc a ridicat obiecţii. Înţelegând faptul că Patriarhia Rusă şi-a subordonat, în mod abuziv, o biserică a altui neam, profitând de puterea Sovietelor, un grup de 52 de deputaţi din parlamentul moldovenesc au cerut începerea unui dialog între patriarhii Alexei al Rusiei şi Teoctist al României pentru soluţionarea dramei Bisericii basarabene. Încercări de dialog au existat, la nivel neoficial, între Întâistătătorii celor două mari biserici ortodoxe, la 15 martie 1992, la Constantinopol. Nu s-a ajuns la nici un rezultat.

În martie 1992 are loc una dintre cele mai tulburătoare manifestări ale dramei româno-române. Un grup de tineri basarabeni conduşi de Vlad Ceremuş, liderul tineretului Frontului Popular din Moldova, formaţiunea moştenitoare a mişcării de eliberare naţională din 1989 poartă o cruce de la Chişinău, la Bucureşti, pe jos, pe parcursul traseului fiind întâmpinaţi de sute de mii de români. “Drumul Crucii” început de basarabeni, binecuvântat de Patriarhul României şi desfăşurat cu sprijinul Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti s-a încheiat în Piaţa Universităţii, simbolic, semnul Crucii legând jertfa de sânge a tinerilor români ucişi în Decembrie 1989 şi aspiraţia libertăţii a unei noi mişcări pentru România de idealul şi speranţa Reîntregirii exprimate de noua generaţie a Basarabiei.

La 9 aprilie 1992, Sinodul permanent al Bisericii Ortodoxe Române îşi exprimă oficial poziţia în legătură cu problema Bisericii din Basarabia şi Bucovina de Nord, arătând că nu a recunoscut niciodată desfiinţarea Mitropoliei Basarabiei şi nici a celei bucovinene. Adăugând la aceasta principiul etnic de organizare a bisericilor ortodoxe, încălcat de Biserica Rusă de câte ori s-a extins în teritoriile ocupate fie de ţar, fie de comunişti, ca şi dorinţa unei mari părţi a clericilor şi credincioşilor din Republica Moldova de a intra sub oblăduirea canonică a Sinodului de la Bucureşti, sunt de înţeles deciziile ulterioare ale Patriarhiei Române. Astfel, în decembrie 1992, episcopul Petru de Bălţi participă la şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii noastre şi cere reactivarea Mitropoliei Basarabiei sub oblăduirea Patriarhiei Române. Sfântul Sinod “a binecuvântat reactivarea Mitropoliei Basarabiei de stil vechi, ca Mitropolie autonomă, sub oblăduirea sa canonică”. Decizia Sinodului vine în întâmpinarea dorinţei credincioşilor şi clericilor basarabeni şi, în plus, respectă individualitatea Bisericii din Basarabia, acordându-i o largă putere de decizie. Astfel, Biserica basarabeană rămâne pe stil vechi, clericii ei îşi păstrează funcţiile.

De partea cealaltă se iau de asemenea măsuri: arhiepiscopul Vladimir, reprezentantul “partidei” proruse în toată această discuţie iscată în jurul Bisericii basarabene, este ridicat la rangul de Mitropolit de Sinodul Bisericii Ruse.

Şeful structurii bisericeşti ţinând de Moscova, Mitropolitul Vladimir, pe numele său laic Nicolai Vasilievici Cantarean este în acelaşi timp şi colonel primind gradul personal din partea fostului ministru al Apărării din Moldova. În calitate de episcop, Vladimir face parte dintre cei cinci membri permanenţi ai Sinodului Bisericii Ruse şi este în relaţii foarte apropiate cu Patriarhul Rusiei, Alexei, pe numele său laic Ridiger. Administraţia Patriarhiei Ruse avea în rândurile ei, după dezvăluirile din presa rusă, un agent acoperit ce purta numele de Drozdov - mierla, în limba rusă - şi una dintre activităţile sale de răspundere consta în transferarea banilor strânşi de biserică în fondul PCUS şi aşa numitul "fond al Păcii" creat de sovietici pentru susţinerea unor acţiuni de propagandă împotriva NATO. În altă ordine de idei, în 1989, Ridiger a fost decorat cu cea mai înaltă distincţie a Consiliului pentru Securitatea Statului (KGB), primind diploma de onoare "Pentru merite deosebite şi activitate îndelungată". În iunie 1990, Ridiger devine Patriarhul Alexei II al Moscovei şi întregii Rusii, ales de Sf. Sinod al Bisericii Ruse.

Biserica rusă a reacţionat violent la iniţiativa Bisericii Române de a-şi relua spaţiul confesional. Este evident că autorităţile bisericeşti ruse, legate puternic de aparatul de stat (dacă ar fi să ne amintim doar simbolistica prezenţei Patriarhului rus la ceremonia de înmânare a valizei cu codurile nucleare preşedintelui Putin), se tem de pierderea influenţei asupra populaţiei realizând că în momentul în care Mitropolia îşi va recăpăta statutul legal, credincioşii se vor îndrepta masiv către Biserica românească.

Toate autorităţile din acel timp ale republicii Moldova s-au aliniat atitudinii Patriarhiei Ruse şi au condamnat reactivarea Mitropoliei Basarabiei. Lucinschi, Sangheli, fost prim ministru, Snegur, fost preşedinte, pentru a cita doar pe câţiva dintre cei care s-au împotrivit reactivării Mitropoliei, au considerat că apariţia Mitropoliei Basarabiei este subversivă şi nocivă.

Patriarhul Alexei al II-lea, uitând că titulatura sa este, în acord cu canonul 34 (pe care deja l-am citat), de “patriarh al Moscovei şi a toată Rusia” (a se citi toată Rusia şi doar Rusia) îşi manifestă veleităţile de Papă insistând să-şi păstreze hegemonia prin orice mijloace asupra credincioşilor români din Basarabia. Mai mult, nu trebuie să uităm că, prin reactivarea Mitropoliei Basarabiei, Patriarhia Română nu a făcut decât să răspundă chemării unei părţi a basarabenilor, neobligând pe nimeni să participe la acest proiect. Evident, Patriarhia Rusă se teme de “concurenţă”.

9. REACTIVAREA MITROPOLIEI BASARABIEI. GUVERNUL MOLDOVEI: NEŞTIUTOR DAR HOTĂRÂT

Din 1992 şi până astăzi, statutul oficial, juridic, al controversatei Mitropolii a Basarabiei rămâne, în continuare, incert. Pentru a înţelege amploarea şi profunzimea crizei diplomatice care a izbucnit, aparent dintr-o dată, pe axa Bucureşti-Chişinău, trebuie să refacem traseul parcurs de susţinătorii Mitropoliei Basarabiei în încercarea lor de a obţine recunoaşterea oficială a acesteia.

Este ceea ce am încercat să realizăm în continuare, folosind drept surse declaraţiile oficiale ale părţilor, comunicate de presă, alte documente oficiale prezentate în cadrul proceselor ce au avut loc precum şi informaţii provenite din diverse publicaţii apărute în România sau Republica Moldova.

Imediat după momentul 19 decembrie 1992, adică după reactivarea Mitropoliei Autonome a Basarabiei sub omoforul Bisericii Ortodoxe Române, la 8 octombrie 1992 s-a solicitat în mod oficial Guvernului Republicii Moldova recunoaşterea Mitropoliei. Deoarece nu s-a primit nici un răspuns la această cerere, ea a fost urmată de altele, similare, prezentate guvernului la 13 martie 1996, 20 august 1996, 4 martie 1997, 25 august 1997. Cererile se adresau guvernului întrucât, conform legii Cultelor din Republica Moldova, acesta e unica instanţă abilitată cu recunoaşterea asociaţiilor religioase: “Pentru a putea să se organizeze şi să funcţioneze, cultele trebuie să fie recunoscute prin decizie guvernamentală.” (art. 14, Legea despre Culte din 24 martie 1992). Toate aceste solicitări au fost ignorate, neprimind nici un răspuns.

Refuzul guvernului de a examina cererile şi de a le da un răspuns este cu atât mai suspect cu cât două comisii parlamentare din Republica Moldova au făcut recomandări ferme Guvernului Republicii Moldova condus de Andrei Sangheli în sensul nu doar al examinării solicitării, ci chiar pentru un răspuns favorabil la acea solicitare: “Comisia constată că acţiunile Mitropoliei Basarabiei şi documentele prezentate Guvernului spre înregistrarea ei nu contravin legislaţiei în vigoare şi cere oficializarea acesteia.”(Hotărârea Comisiei Parlamentare pentru Problemele Culturii şi Cultelor/11 martie 1993)

“1. Comisia susţine demersul grupului de parlamentari cu privire la înregistrarea Mitropoliei Autonome a Basarabiei (stil vechi).

2. Comisia constată că, prin amînarea de către Guvernul Republicii a înregistrării Mitropoliei Basarabiei se produce o flagrantă încălcare a dreptului la asociere religioasă a cetăţenilor.

3. În conformitate cu p.2 art. 16 din Legea nr. 28-XII din 24 mai 1990, Guvernul trebuie să examineze în mod obligatoriu prezenta hotărâre în termen de până la 10 martie a.c. (1993) şi să comunice Comisiei rezultatele.” (Hotărârea Comisiei pentru Drepturile Omului şi Relaţiile Naţionale/1993) (Patriarhia Română, “Adevărul despre Mitropolia Basarabiei”, Bucureşti, 1993).

Executivul ignoră şi aceste recomandări ale Legislativului.

Din aceeaşi perioadă (decembrie 1992-mai 1993) datează şi o corespondenţă între primul ministru al Republicii Moldova, Andrei Sangheli, şi Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, referitor la activarea Mitropoliei Basarabiei. Patriarhul Teoctist pledează pentru acordarea cadrului legal de exercitare a “dreptului fundamental al libertăţii de conştiinţă şi de cult”, în timp ce primul ministru constată că “ Biserica s-a dovedit a fi implicată şi în anumite chestiuni politice, care ar putea perturba grav fenomenul civic în ţară şi pacea sufletească a credincioşilor”.

Reproducem, în continuare, din replica adresată la 17 mai 1993 de către patriarhul Teoctist primului ministru Sangheli:“Este de neînţeles că recunoaşterea de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a reactivării Mitropoliei româneşti autonome a Basarabiei între hotarele Republicii Moldova, se consideră “amestec în treburile interne ale Moldovei”, fiind noi de acelaşi neam şi având la obârşie aceeaşi Biserică, în timp ce exercitarea jurisdicţiei de către Patriarhia Moscovei şi a întregii Rusii nu este socotită “amestec”, ci e socotită îndreptăţită. Noi îi respectăm Patriarhiei Moscovei jurisdicţia asupra credincioşilor ruşi, dar am face un păcat de neiertat să trecem cu vederea cererea clerului şi credincioşilor români aşa cum se practică în toate ţările. Este evident că în cazul jurisdicţiei Patriarhiei Moscovei în Republica Moldova, nu e vorba nici măcar de “amestec”, ci pur şi simplu de menţinerea ocupaţiei canonice-bisericeşti, chiar şi după ce cea politică a încetat. Nu vi se pare, stimate domnule Prim-Ministru, că această comparaţie între cele două autorităţi canonice în Biserica Moldovei este, pentru orice judecător imparţial, net în favoarea adevărului susţinerilor noastre şi în favoarea recunoaşterii statutului Mitropoliei reactivate sub oblăduirea duhovnicească a Bisericii-Mame?” (Ibid.)

9. UN PROCES, DOUĂ PROCESE…ARITMETICA IGNORANŢEI

Confruntându-se, în ciuda tuturor acestor intervenţii, cu refuzul repetat de soluţionare a cererii de înregistrare, reprezentanţii Mitropoliei Basarabiei acţionează în judecată, la 24 mai 1996, Guvernul Republicii Moldova.

După un lung şir de procese intentate guvernului de către reprezentanţii Mitropoliei şi o serie de sentinţe pro şi contra şi de recursuri la foruri din ce în ce mai înalte, în august 1997, Curtea de Apel a Republicii Moldova a dat câştig de cauză Mitropoliei Basarabiei, dar guvernul a înaintat recurs la Curtea Supremă a Republicii. Vladimir a ameninţat cu războiul civil în caz că Mitropolia Basarabiei capătă statut legal, iar Lucinschi a zis că va discuta cu Alexei al II-lea la Moscova pe această temă.

Ultimul factor de decizie, Curţea Supremă de Justiţie din 9 decembrie 1997 anulează hotărârea Curţii de Apel care dădea câştig de cauză Mitropoliei Basarabiei şi respinge cererile acesteia sub motivul “omiterii termenului de adresare în judecată” şi al “caracterului neîntemeiat şi nelegal al plângerii”.

Epuizând toate căile interne de recurs, Mitropolia Basarabiei prin reprezentantul său, Vlad Cubreacov, deputat în Parlamentul Republicii Moldova (şi acum tot deputat şi totodată vicepreşedinte al PPCD), membru al Adunării parlamentare a Consiliului Europei, apelează la foruri europene.  Cubreacov reuşeşte performanţa de a internaţionaliza problema determinând la Strasbourg formularea unei moţiuni care-i poartă numele, prin care guvernul Moldovei este somat să recunoască Mitropolia Basarabiei.

În iunie 1998, Mitropolia Basarabiei intentează proces Guvernului moldovean la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului de la Strasbourg. Guvernul este acuzat de “violarea drepturilor şi libertăţilor noastre fundamentale, în speţă a dreptului la libertate de gândire, de conştiinţă şi de religie, precum şi încălcarea libertăţii de a ne manifesta religia şi convingerile în mod individual şi colectiv, în public şi în particular.” (Petiţia împotriva Republicii Moldova depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului-Strasbourg la 3 iunie 1998). Se face apel la Legea despre Culte, care acordă Guvernului Republicii funcţia de recunoaştere a asociaţiilor religioase. Argumentele aduse de partea incriminată se leagă de faptul că Guvernul a recunoscut Cultul Ortodox la data de 17 noiembrie 1993, sub titulatura Bisericii Ortodoxe din Moldova ( Mitropolia Moldovei), iar Mitropolia Basarabiei nu reprezintă un cult distinct ci, după ultimele afirmaţii făcute la Strasbourg de ministrul Justiţiei, Ion Morei, “o formaţiune schismatică în cadrul Mitropoliei Moldovei”. În ceea ce priveşte acţiunile de natură juridică, procesul de la Strasbourg este ultima verigă şi constituie cadrul în care se manifestă actuala criză diplomatică Bucureşti-Chişinău.

10. MITROPOLIA BASARABIEI. NECESITATE ŞI DINAMICĂ

Înainte de a intra în detalii privind evoluţiile recente mai trebuie să precizăm ca, în decursul anilor care au trecut de la reactivare şi până acum, Mitropolia Basarabiei a cunoscut o dinamică deosebită.

Dacă în 1992 existau 20 parohii, în 1998 Mitropolia cuprindea 117 comunităţi în Republica Moldova (64 parohii, 53 filii) şi 3 comunităţi în Ucraina, câte una în Lituania şi Letonia, 2 în Federaţia Rusă şi una în Estonia (e vorba de creştini ortodocşi originari din Republica Moldova care au solicitat comuniunea spirituală cu Mitropolia Basarabiei). Numărul membrilor a crescut la aproximativ 1 milion de persoane, iar componenţa etnică nu este omogenă, cca. 50 000 credincioşi fiind de origine rusă şi ucrainiană. Apariţia de parohii în ţări vecine Republicii Moldova a fost posibilă datorită investirii mitropolitului Petru al Basarabiei, în 1995, cu titlul de Exarh al Plaiurilor, ceea ce îi dă dreptul să înfiinţeze noi parohii în afara ţării.

Potrivit datelor oficiale, pe teritoriul Moldovei îşi desfăşoară activitatea 21 de culte religioase, ce reunesc 1865 comunităţi. Cele mai reprezentative culte din Republica Moldova sunt: Biserica Ortodoxă, cu 989 comunităţi, inclusiv 27 mănăstiri şi 9 schituri, Biserica Creştină Evanghelica-Baptistă din Moldova - 370 de comunităţi, Cultul Penticostal - 180, Organizaţia Religioasă a Martorilor lui Iehova - 147 şi Biserica Adventiştilor de Ziua a Şaptea - 117 comunităţi. Un număr mai mic de comunităţi au Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi - 16, inclusiv o mănăstire, Biserica Adventiştilor de Ziua a Şaptea "Mişcarea Reformaţiune" - 12, Studenţii Bibliei - 10, Biserica Romano-Catolică - 9 parohii şi 6 filiale etc. Cu câte o singură comunitate sunt reprezentate Biserica Apostolică Armeană, Presbiterienii (Biserica Pacii), Biserica Baha’i, Societatea Conştiinţei Krishna şi Biserica Biblică. Singura care nu beneficiază de statut legal pe teritoriul Basarabiei este tocmai Mitropolia Basarabiei.

11. ATACURI ASUPRA PREOŢILOR ŞI PAROHIILOR MITROPOLIEI BASARABIEI

Din 1992 până azi, reprezentanţii Mitropoliei Basarabiei au acuzat în repetate rânduri cazuri de persecutare şi molestare a membrilor acestei comunităţi religioase (preoţi şi credincioşi), atentate asupra mitropolitului, hărţuirea judiciară pe diverse căi. După cum susţine parlamentarul Vlad Cubreacov, acestea nu sunt cazuri izolate şi reprezintă consecinţe ale refuzului Guvernului de a legaliza statutul Mitropoliei Basarabiei.

19 iulie 1993 - Prim-vicepremierul Republicii Moldova, Victor Cătan, la solicitarea Administraţiei Mitropoliei Chişinăului dă dispoziţie tuturor comisarilor secţiilor de poliţie ale MAI să ia măsuri corespunzătoare împotriva celor care au trecut de sub jurisdicţia Patriarhiei Moscovei sub oblăduirea canonică a Patriarhiei Române.

În zilele de 2, 10 şi 21 august 1993, creştinii din parohia Aluatu, Taraclia, au respins trei atacuri ale Episcopului Vichentie Moraru al Benderului (Tighina), care conducea o trupă de poliţişti.

În noaptea de 21 august 1993, orele 23.50, în timp ce întreg Consiliul parohial se întorcea dintr-un pelerinaj de la mănăstirea Putna, Episcopul Vichentie, împreună cu primarul satului Aluatu, Maria Puiu, şi cu soţul acesteia, au spart cu toporul uşile bisericii „Sfântul Ştefan cel Mare" şi au pătruns înăuntru.

La 22 septembrie 1993, în jurul orei 11.00, mănăstirea Veveriţa, Ungheni, a fost ocupată şi devastată de 45 de indivizi, dintre care 15 erau preoţi din Mitropolia Chişinăului, înarmaţi cu hârleţe, beţe, lopeţi şi topoare. Poliţiştii înarmaţi le „asigurau paza". Coman se afla la protopopul raionului Ungheni, Prot. Ioan Porcescu. Tot el, în septembrie 1992, a participat activ la devastarea episcopiei din Bălţi şi alungarea P.S. Petru Păduraru. Protopopul a ordonat mulţimii înarmate, care îl însoţea, devastarea mănăstirii şi alungarea din mănăstirea Veveriţa a călugărilor şi credincioşilor Mitropoliei Basarabiei. Sloganul atacatorilor: „Trebuie spânzuraţi toţi! Moarte românilor!" ş.a.

15 mai 1994 - la Hânceşti, în timp ce preoţii Anatolie Bălan şi Ioan Ciuntu pregăteau Sf. Proscomidie, necesară pentru săvârşirea Sf. Liturghii, un grup condus de însuşi Episcopul Benderului, Vichenţie Moraru, s-a confruntat mai bine trei ore cu credincioşii acestei parohii, invadatorii reuşind în final să ocupe biserica prin forţă. Deloc întâmplător, în fruntea acestui grup de preoţi şi atacanţi era Gheorghe Armaşu, directorul Serviciului de Stat pentru Problemele Cultelor de pe lângă Guvernul Republicii Moldova.

La începutul anului 1994, dl. Sergiu Matcovschi (în vârstă de peste 60 de ani), epitropul bisericii din satul Garbova, Ocniţa, a fost convocat de autorităţile locale, care i-au propus să convingă adunarea credincioşilor din sat să accepte demisia părintelui Teodor Botezat, preot al Mitropoliei Basarabiei. Bătrânul Matcovschi a refuzat categoric iar atunci autorităţile au recurs la vechile metode staliniste de convingere. În ziua de 14 ianuarie 1994, când epitropul mergea la biserică, un pluton de poliţişti, în frunte cu subşeful poliţiei din Ocniţa, locotenent-colonelul Palamarciuc, s-au năpustit prin surprindere asupra lui, chiar în poarta bisericii, l-au trântit la pământ, l-au călcat în picioare şi l-au târât în maşina poliţiei, încarcerându-l timp de trei zile, la secţia raională de poliţie, sub acuzaţia de “colaborare cu preoţii Episcopului Petru de Bălţi”.

22 noiembrie 1994 - asupra parohiei Cania, Cantemir, şi în special asupra preotului paroh Vasile Burduja, se exercită presiuni din partea conducerii raionale, pe motivul apartenenţei la Mitropolia Basarabiei. Comitetul executiv raional a expediat tuturor primarilor din raion o circulară prin care se arată că Mitropolia Basarabiei activează ilegal şi urmează ca toate comunităţile ei din raionul Cantemir să suporte sancţiuni din partea autorităţilor pentru a trece sub jurisdicţia Patriarhiei Moscovei. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale al Republicii Moldova îl obligă pe preotul Vasile Burduja să părăsească Republica Moldova în 72 de ore, iar în caz de nesupunere este ameninţat cu expulzarea forţată. Prescripţia era semnată de prim-viceministrul Mihailov Eugenia.

În noaptea de 3 spre 4 septembrie 1996, asupra locuinţei I.P.S. Petru, Mitropolitul Basarabiei, a fost aruncată o grenadă care a explodat. Din fericire nu au fost victime, doar distrugeri materiale.

Duminică, 27 octombrie 1996, la ora 4 dimineaţa, 15 preoţi din Mitropolia Chişinăului au întrerupt ruga la biserica „Sfântul Nicolae" din Făleşti şi au năvălit în sfântul locaş ce aparţinea Mitropoliei Basarabiei. Părintele paroh, Prot. Gh. Eşanu a venit în grabă la biserică, dar a fost scos afară cu forţa, bătut până la sânge şi aruncat de pe treptele bisericii.

11 aprilie 1998, la ora 12 noaptea, indivizi necunoscuţi au forţat uşa casei parohiale din satul Bădicu Moldovenesc, raionul Cahul, unde este preot părintele Vasile Bascan, şi l-au ameninţat că va fi împuşcat dacă nu renunţă la înfiinţarea unei parohii a Mitropoliei Basarabiei în Cahul. Au mai avut loc multe alte incidente de acest tip în anii care au trecut şi nu avem aici loc suficient pentru a le evoca dar încheiem cu cel mai recent.

În data de 12 octombrie şi apoi în 15 octombrie 2001, angajaţii MAI, colonelul Alexandru Mardari, vice-comisarul sectorului Ciocana, Alexei Danilov, însoţiţi de alţi reprezentanţi al MAI au încercat să execute un ordin al ministrului de Interne, Vasile Drăgănel, somând comunitatea să le predea cheile bisericii parohiale şi ordonând, pe un ton ultimativ, suspendarea în această parohie a oricărui tip de asistenţă religioasă - slujbe de înmormântare sau împărtăşirea bolnavilor aflaţi pe patul de suferinţă. Parohia Bubuieci, a aderat la 20 septembrie la Mitropolia Basarabiei iar miliţienii aveau ordin să pună în funcţie pe un alt preot paroh fidel Mitropoliei subordonate Moscovei (surse pentru cazurile invocate mai sus - Alexandru Magola, cancelarul Mitropoliei Basarabiei, arhiva Agenţiei ORTHOPRESS, arhiva publicaţiei Alfa si Omega din Chişinău, arhiva Agenţiei de Presă FLUX, Vlad Cubreacov, deputat PPCD, reprezentant al Mitropoliei în procesul cu Guvernul Moldovei).

12. CHIŞINĂUL ŞI CEDO

La 10 noiembrie 1999, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului de la Strasbourg a anunţat oficial Guvernul Republicii Moldova cu privire la dosarul nr. 45701/99 „Mitropolia Basarabiei şi Exarhatul Plaiurilor şi 12 alţii contra Republicii Moldova", prezentat de Mitropolie. După această informare, Curtea de la Strasbourg a somat Republica Moldova să examineze dosarul în cauza şi să recunoască oficial Mitropolia Basarabiei. În caz contrar, Republica Moldova va pierde procesul în cauză şi va fi obligată să plătească o sumă mare de bani din bugetul său. Conform unui contract semnat cu Mitropolia Basarabiei, avocatul britanic John Warwick Montgomery, o somitate în materie, acordă asistenţă juridică gratuită în procesul intentat autorităţilor de la Chişinău. John Warwick Montgomery este profesor de teologie şi drept la Faith Evanghelical Lutheran Seminary din Tacoma, Washington şi directorul programului european anual al Institutului Internaţional pentru Drepturile Omului de la Strasbourg, Franţa. Timp de câţiva ani el a fost profesor şi preşedinte al Catedrei de Istoria Bisericii şi Gândire Creştină de la Trinity Evanghelical Divinity School din Deerfield, Illinois. A activat în calitate de profesor invitat de teologie la Concordia Seminary şi la De Paul University. Dr. Montgomery deţine opt licenţe, între care un Master of Philosophie în Law, obţinut la Universitatea din Essex -- Anglia, Doctoratul în Filozofie la Universitatea din Chicago şi Doctoratul în Teologie la Universitatea din Strasbourg.

În data de 15 decembrie 1999, în incinta Parlamentului Republicii Moldova a fost convocată şedinţa Comisiei Parlamentare pentru Drepturile Omului, Minorităţi Naţionale şi Comunităţi Externe, pentru a pune în discuţie problema Mitropoliei Basarabiei. Vitalie Nagacevschi, agentul guvernamental al Republicii Moldova la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, a remarcat cu această ocazie că şansele Republicii Moldova de a câştiga procesul sunt minime, întrucât nu există nici un motiv serios pentru care Guvernul ar fi în drept să refuze înregistrarea oficială a Mitropoliei Basarabiei.

La insistenţa preşedintelui parlamentului, Dumitru Diacov, la şedinţă a fost invitat şi mitropolitul Chişinăului, IPS Vladimir. Reprezentanţii Mitropoliei Basarabiei au explicat că nu nici un fel pretenţii faţă de Mitropolia Chişinăului, şi că dosarul este intentat Guvernului Republicii Moldova, referindu-se în exclusivitate la litigiul dintre Mitropolia Basarabiei şi Stat.

IPS Vladimir a insistat asupra ideii că litigiul trebuie să fie soluţionat mai întâi în cadrul negocierilor dintre Patriarhiile Română şi Rusă, iar abia apoi la nivelul Guvernului Republicii Moldova. Vladimir amesteca intenţionat planurile discuţiei, deoarece problema de fond a recunoaşterii statutului legal a Mitropoliei Basarabiei privea Statul, respectiv autorităţile Moldovei iar nu autorităţile, fie ele bisericeşti, ale Rusiei. Intenţia lui Vladimir era aceea de a crea raporturi implicite de asociere şi condiţionare între o elementară şi limpede problemă juridică de o ipotetică şi confuză temă a unor negocieri cu autorităţile canonice ale Rusiei. Însă negocierile jurisdicţionale, canonice şi istorice între Patriarhii pot să dureze zeci şi chiar sute de ani (cum a fost cazul cu recunoaşterea autocefaliei Bisericii Bulgare).

Trei deputaţi comunişti, membri ai Comisiei, prezenţi la şedinţă, au susţinut poziţia Mitropolitului Vladimir reluând,steril o serie de motive care ar determina Guvernul să refuze înregistrarea Mitropoliei Basarabiei, considerând că acest act ar creea focare de conflict între cele două Mitropolii.

Până la data de 2 februarie 2000, Republica Moldova urma să-şi precizeze poziţia oficială privind cazul Mitropoliei Basarabiei. În caz contrar, litigiul urmă să fie examinat şi soluţionat fără a se ţine cont de opinia Guvernului.

Cu două ore înaintea expirării termenului fixat de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, Guvernul Republicii Moldova a expediat instanţei de la Strasbourg răspunsul său negativ, în care respingea acuzaţiile care i-au fost aduse. Noul premier de la Chişinău, Dumitru Braghiş, a declarat cu această ocazie că nici cabinetul său nu are o opinie favorabila oficializării Mitropoliei Basarabiei şi a respins posibilitatea rezolvării cazului acestuia pe cale amiabilă. Litigiul de la Strasbourg, întemeiat pe dosarul „Mitropolia Basarabiei, Exarhatul Plaiurilor şi 12 alţii împotriva Republicii Moldova" a intrat astfel într-o nouă fază, ultima, care este în momentul faţă în curs de încheiere definitivă şi irevocabilă.

La 4 septembrie 2001, Guvernul a solicitat Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) un nou răgaz pentru reglementarea pe cale amiabilă a cazului Mitropoliei Basarabiei. Pe 1 septembrie, când a expirat termenul în care Guvernul urma să prezinte propuneri concrete privind reglementarea cazului Mitropoliei Basarabiei, ministrul Justiţiei, Ion Morei, şi agentul guvernamental la CEDO, Vitalie Pârlog, au adresat o scrisoare Curţii, în care au solicitat, din nou, amânarea examinării pe fond a cazului Mitropoliei Basarabiei. Ei au motivat că, între timp, urmează a avea loc "negocieri la nivel înalt" între Patriarhia Federaţiei Ruse şi cea a României, în această problemă. Reprezentantul Mitropoliei Basarabiei la CEDO, Vlad Cubreacov, a trimis în numele Mitropoliei Basarabiei către CEDO o scrisoare de intenţie prin care îşi exprima nedumerirea în legătură cu tergiversarea neîntemeiată a cazului şi solicita Curţii urgentarea procesului. Vlad Cubreacov arăta în document că pe agenda de lucru a Prea Fericitului Teoctist, Patriarhul României, nu este prevăzută pentru viitorul apropiat nici o întrevedere de lucru cu Patriarhul rus, Alexei II.

Disperaţi că nu le-a reuşit stratagema de amânare a procesului comunştii au trecut la metode mai “rafinate”. Deoarece PPCD nu avea resurse financiare pentru a asigura deplasarea la Strasbourg a lui Vladu Cubreacov, acesta ar fi urmat să ajungă la proces uzând de calitatea sa de delegat european participant de drept la sesiunea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei care se urma să înceapă în data de 24 septembrie. După încheirea sesiunii urma să rămână acolo şi să mai aştepte încă câteva zile începerea procesului de la CEDO.  Preşedinta Parlamentului a semnat însă doar două dintre cererile de deplasare iar ceilalţi trei membri ai delegaţiei, printre care se afla şi Vlad Cubreacov, au fost puşi în imposibilitatea de a participa la sesiunea APCE, din 24-26 septembrie; preşedintele Legislativului a invocat lipsa surselor financiare drept motiv oficial pentru o astfel de decizie.

Vlad Cubreacov a fost de părere că motivaţia reală a acestei acţiuni era pe de o parte răzbunarea lui Voronin precum şi încercarea nedisimulată a majorităţii parlamentare comuniste de a împiedica participarea sa la audierile pe fond în procesul intentat de Mitropolie împotriva Guvernului Republicii Moldova la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO), care erau fixate pentru 2 octombrie. Comuniştii au sperat că vor reuşi să blocheze deplasarea lui Cubreacov la CEDO însă, la intervenţia grefierului Curţii, Michael O'Boil, instanţa a acoperit costurile deplasării deputatului PPCD la Strasbourg. Poziţia Guvernului în cadrul audierilor a fost reprezentată de delegaţia formată din Ion Morei, ministrul Justiţiei, Vitalie Pârlog, agent guvernamental la CEDO, Gheorghe Armaşu, şeful Departamentului Culte şi avocatul Valeriu Griţco, consilerul lui Boris Birstein, unul dintre marii magnaţi ai spaţiului CSI, profund implicat în toate combinaţiile politice de la Chişinău.

Imediat după întoarcerea lui Ion Morei de la Strasbourg, preşedintele Parlamentului, Eugenia Ostapciuc, a propus examinarea tuturor "implicaţiilor externe" referitoare la Mitropolia Basarabiei (în special acţiunile PPCD) şi a cerut interzicerea discutării acestui subiect în plenul Parlamentului. În plus, s-a propus privarea deputaţilor PPCD de dreptul la cuvânt în cadrul şedinţelor plenare, "pentru a nu destabiliza situaţia". În cadrul aceleiaşi şedinţe s-a discutat şi despre identificarea modalităţilor de suspendare a activităţii juridice a Partidului Popular Creştin-Democrat, în acest sens ministrul Justiţiei primind deja unele indicaţii, potrivit surselor din presa de la Chişinău.

Reprezentantul Mitropoliei Basarabiei la proces, deputatul Partidului Popular Creştin Democrat Vlad Cubreacov, care a purtat întreaga corespondenţă cu magistraţii Curţii, este de părere că autorităţile de la Chişinău nu vor putea evita o condamnare care ar însemna ştirbirea imaginii guvernanţilor Republicii Moldova pe plan european, dar şi o prejudiciere serioasă a bugetului de stat", Curtea de la Strasbourg fiind în măsură să aplice o amendă usturătoare. Semnificativ şi demn de semnalat este firul roşu care leagă toate guvernele Moldovei fie ele aşa zis democrate până la cel comunist de acum în ceea ce priveşte atitudinea faţă de soluţionarea dreptului de exercitare liberă a credinţei – cu menţiunea că singura instituţie de cult căreia i-a fost refuzată intrarea în legalitate a fost Mitropolia Basarabiei.

Următoarea mişcare a reprezentanţilor Moscovei a fost organizarea rapidă, în data de 17 octombrie, a unui aşa-zis Congres al clericilor (aparţinând de Mitropolia Moldovei subordonată Moscovei) iar participanţilor li s-a înmânat câte o instrucţiune privind procedura de atribuire către parohie a titlului de proprietate."Orice parohie care va efectua toate procedurile necesare de atribuire a titlului de proprietate, se spune în respectivul document, va trece direct sub stăpânirea Mitropoliei Moldovei.” (cf. AP FLUX )

Preşedintele Voronin a rostit în cadrul Marii Adunări un discurs îndreptat împotriva Mitropoliei Basarabiei menţionând că "nu a susţinut, nu susţine şi niciodată nu va susţine Mitropolia Basarabiei", deoarece nu acceptă gândul divizării Bisericii. Adunarea generală a clericilor Bisericii Ortodoxe din Moldova, condusă de Mitropolitul Vladimir, a aprobat, în cadrul aceleiaşi şedinţe, o “adresare” către conducerea Republicii Moldova, în care cere "realizarea unui concordat între Biserica Ortodoxă din Moldova şi Statul Republica Moldova, în vederea stabilirii unor relaţii speciale, care ar asigura condiţii favorabile de activitate a Bisericii Ortodoxe ca parte componentă a culturii naţionale". Mai departe se ajunge la chestiunea arzătoare: "Adunarea clericilor solicită atribuirea titlurilor de proprietate parohiilor Mitropoliei Chişinăului şi a întregii Moldove de către organele cadastrale teritoriale şi elaborarea unor acte legislative pentru a facilita activitatea Bisericii Ortodoxe, sub aspect social, cultural, economic şi patrimonial". Punct. Este uşor de înţeles pentru oricine care a fost scopul manevrei realizate de oamenii Moscovei care deja se pregătesc pentru cazul, previzibil, în care CEDO va da câştig de cauză Mitropoliei româneşti a Basarabiei pentru a împiedica orice pretenţie posibilă a acesteia din urmă de a-şi recupera patrimoniul furat în vremea bolşevicilor.

13. MOREI ŞI EXPANSIONISMUL ROMÂNESC. DIPLOMAŢIE ÎN LIMBA “MOLDOVENEASCĂ”

Revenind la evenimentele recente, care au dezvăluit noi dimensiuni (sau poate adevăratele dimensiuni) ale acestei controversate situaţii, considerăm necesar să acordăm spaţiu discursului pronunţat la 2 octombrie 2001de Ion Morei, ca agent (este termenul folosit de tribunal - n.n) al Guvernului de la Chişinău în procesul intentat de Mitropolia Basarabiei. Pentru a înţelege mai bine trasăturile psihologice (totodată patologice) ale autorităţilor comuniste vom cita pe larg, din spusele agentului moldovean:

După cum spunea celebrul filosof Aristotel, pe lume sunt trei descoperitori, trei mari deschizători de drumuri şi anume înţelepciunea, banul şi întâmplarea. Ei bine, înţelepciunea Curţii Europene pentru Drepturile Omului a făcut ca noi să ne aflăm astăzi aici pentru a discuta o problemă care ţine direct de existenţa de azi, de mâine a Republicii Moldova ca stat independent recunoscut, practic, de toate ţările lumii.(...)

Interesul politic şi administrativ, adică de amestec direct în treburile statului suveran şi independent, Republica Moldova, este promovat de către România în spaţiul dintre Prut şi Nistru, prin intermediul unor forţe moldoveneşti pro-române. Acest amestec făcut uneori în stil “hei-rupist” a generat multe stări conflictuale şi destabilizatoare în zonă. Nu întămplător, în perioada imediat următoare reactivării Mitropoliei Basarabiei şi a dezmăţului propagandistic declanşat după acest eveniment, Mircea Snegur, primul preşedinte al Republicii Moldova, de felul lui om cumpătat şi greu de scos din sărite, a fost nevoit să afirme de la o tribună publică ‘Patriarhia Română a contribuit la dezmembrarea teritorială a Republicii Moldova’. Declaraţia Alianţei Creştine pentru Reîntregirea României care saluta cu bucurie vestea reactivării Mitropoliei Basarabiei, prin actul unilateral al Patriarhiei Române din 19 decembrie 1992 a fost semnată la 1 ianuarie 1993 de către 11 ligi, frăţii, societăţi, mai mult sau mai puţin efemere, de la Chişinău, printre care figura şi fostul Front Popular Creştin-Democrat.

Trebuie să renunţăm la aluzii şi eufemisme şi să spunem, o dată şi o dată, că toate aceste organizaţii subminează deschis, făţiş, inclusiv de la tribuna Parlamentului, statalitatea Republicii Moldova şi pledează constant pentru unirea aşa-zisei Basarabii cu România. Edificator, în acest sens, este un pasaj dintr-o declaraţie din mai 1995, făcută de domnul Iurie Roşca, preşedintele Partidului Popular Creştin-Democrat din Moldova.

Citez: ‘Republica Moldova este singura entitate statală din tot fostul bloc comunist care nu se întemeiază pe o naţiune, ci caută să-şi elaboreze, în mod artificial, o nouă naţie moldovenească. Atât timp cât nu este rezolvată chestiunea fundamentală privind identitatea noastră etno-lingvistică, problema numărul unu a tuturor confruntărilor politice rămâne cea naţională. Nu dorim a ne lăsa prinşi, în chingile sufocante ale ‘statalităţii moldoveneşti’. E prea strâmt ţarcul moldovenismului în care încearcă să ne încorseteze artizanii noii naţiunii’, am încheiat citatul.

Să se remarce că domnul Roşca ia între ghilimele sintagma statalitate moldovenească, prin aceasta arătând clar că nu recunoaşte statalitatea ‘de jure’ şi ‘de facto a Republicii Moldova. Mă întreb şi vă întreb, onorată asistenţă, această declaraţie tranşantă, în idei şi stil, nu este o sfidare a statului Republica Moldova şi a recunoaşterii acestuia de către toate ţările lumii, inclusiv de Consiliul Europei?

(…)care este raţiunea promovării şi legalizării în final în Republica Moldova a cultului românesc, identic, sută la sută, cu cel moldovenesc? Explicaţia este una singură, semănarea discordiei între credincioşi pentru a se ajunge, în sfârşit, la o confruntare şi la o perpetuă stare de beligeranţă, de destabilizare a situaţiei sociale şi politice în Republica Moldova. Se mizează pe faptul că în ape tulburi expansionismul românesc va pescui mai uşor, inclusiv şi prin intermediul Patriarhiei Române. (…)

Aşa-zisa Mitropolie a Basarabiei nu reprezintă un cult distinct, după cum menţionează petiţionarii, acesta fiind o formaţiune schismatică în cadrul Mitropoliei Moldovei. Recunoaşterea de către guvern a acestei formaţiuni de import ar constitui un amestec inadmisibil al statului în treburile interne ale bisericii, ceea ce ar fi o încălcare flagrantă a Constituţiei Republicii Moldova. (…)

Acum, odată cu reactivarea Mitropoliei Basarabiei, au mai apărut două tabere beligerante - moldoveni care se consideră moldoveni şi moldoveni care se consideră români. Activitatea acestui grup schismatic este deosebit de periculoasă în privinţa păstrării liniştii sociale şi a toleranţei religioase de la mine din ţară. (…)

În plan extern, recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei ar aduce prejudicii legăturilor de prietenie şi colaborare între Moldova şi Ucraina. (…)

Oficializarea unei Mitropolii, constituite pe principii etnice, ar dezintegra, în continuare, societatea, ar diviza-o în noi tabere şi ar conduce la încurajarea şi escaladarea naţionalismului, extremismului şi separatismului, fenomene ce ar fi urmate şi de metode teroriste.(…)

Discursul politic care face apel la frontierele din 1400, 1600, 1812, 1944, la onoare, la România anului 2000, nu face nimic mai mult decât să refuze lumea reală, scrie politologul bucureştean Andreescu, în cartea “România versus România”. “Promovarea himerelor, a revendicărilor teritoriale, nu vor face decât să marginalizeze România în aranjamente regionale în procesul de integrare europeană”, am încheiat citatul”.

Cum se mai întâlnesc marile spirite, agentul Morei şi  Andreescu…

Părerea conducerii Republicii Moldova, reprezentată de Morei, este că tensiunile sociale şi politice apărute în Moldova se datorează intervenţiei României în treburile statului moldovean, ai cărei “reprezentanţi” ar fi, în primul rând Frontul Popular Creştin Democrat, condus de Iurie Roşca. Rostind sentinţe dure împotriva principiului naţional, ministrul Morei pare a fi uitat pentru o clipă de apartenenţa Moldovei la o Europă divizată “după criteriul naţional”, statele-naţiune fiind entităţile care configurează harta Europei de mai bine de două secole. Subtil, ministrul comunist execută o trimitere cu bătaie lungă la evenimentele din 11 septembrie 2001 prin utilizarea sintagmei “terorist”, ceea ce trădează de fapt strategia de viitor a guvernării comuniste, planul de a eticheta suporterii Mitropoliei Basarabiei, Opoziţia condusă de Iurie Roşca drept “extremişti”, “terorişti”. Există şi alte semnale la Chişinău, potrivit unor surse din PPCD, care indică faptul că în sânul partidului comunist prinde contur ideea de a scăpa la propriu, prin vechile mijloace, de incomozii lideri ai PPCD.

Deşi mimează neutralitatea şi pretinde că guvernul nu se poate implica în treburile interne ale bisericii, ministrul Morei se plasează clar pe poziţiile Bisericii Ortodoxe Ruse şi caracterizează Mitropolia Basarabiei ca “formaţiune schismatică” şi “grup schismatic”. Pretenţia de neutralitate este spulberată atunci când Morei îi acuză pe reprezentanţii Mitropoliei Basarabiei de paseism şi consideră întreprinderea lor ca fiind anacronică.

Nu numai că ministrul Morei pune, absolut nejustificat, reactivarea Mitropoliei Basarabene pe seama unor aşa-zise tendinţe expansioniste ale statului român, ci şi uită că Patriarhia Română nu a făcut decât să răspundă cererii unei părţi a credincioşilor basarabeni, neobligând pe nimeni, cleric sau enoriaş, să ia parte la acest proiect. Nimeni nu poate contesta dreptul credincioşilor basarabeni de a-şi afirma apartenenţa la bimilenara biserică românească, “una sfântă, apostolică şi sobornicească”. Cât despre “revendicările teritoriale” ale României, nici Patriarhia Română nici Guvernul României nu au auzit nimic despre ele !

                                             III.   DE LA RELIGIE ŞI LIMBĂ LA RELAŢII INTERNAŢIONALE 
 1. REACŢIA BUCUREŞTIULUI

 Bineînţeles, reacţia autorităţilor de la Bucureşti nu s-a lăsat aşteptată, declaraţia Guvernului României fiind fermă şi clară. Luând la cunoştinţă “cu îngrijorare” de conţinutul discursului ministrului Morei, primul ministru, Adrian Năstase, “se vede obligat” să renunţe la vizita oficială la Chişinău programată în cursul lunii octombrie a.c. Declaraţiile lui Morei sunt considerate “inadmisibile”, “incalificabile”, “probă de iresponsabilitate” şi Guvernul de la Bucureşti se arată, pe de o parte, surprins de astfel de poziţii apărute într-o perioadă caracterizată de “eforturi stăruitoare pentru dinamizarea relaţiilor cu Republica Moldova” şi mai ales pe fondul lipsei totale a unei poziţii publice a Guvernului Român în legătură cu procesul desfăşurat la Strasbourg pe care îl consideră “o problemă de strictă competenţă a autorităţilor de la Chişinău”. Pe de altă parte, se subliniază că astfel de afirmaţii nu sunt cazuri izolate, ele adăugându-se “recrudescenţei atitudinilor antiromâneşti promovate de anumite cercuri şi centre politice din Republica Moldova în ultima perioadă, prin declaraţii oficiale sau prin intermediul presei”.

În comunicat se mai arată că "această alocuţiune conţine declaraţii inadmisibile la adresa României şi sunt în totală contradicţie cu caracterul special, privilegiat şi pragmatic al relaţiilor dintre România şi Republica Moldova, reconfirmat de mai multe ori şi de actuala putere de la Chişinău. A vorbi într-o asemenea ocazie de "expansionismul românesc" în Basarabia este o probă de iresponsabilitate care reaminteşte, totodată, de tezele "programatice" ale fostului partid comunist (bolşevic) al fostei Republici Socialiste Sovietice Autonome Moldoveneşti de până în anul 1940!"

În consecinţă, tezele lui Morei nu mai pot fi ignorate, mai ales că declaraţiile de la Strasbourg au fost exprimate de ministrul Justiţiei din Republica Moldova, care nu putea vorbi fără mandatul guvernului său. Nu se poate vorbi, deci, de “puncte de vedere personale”, mai ales că textul prezentat era un text scris, elaborat anterior.

Guvernul României cere “clarificări din partea oficialităţilor Republicii Moldova”, în urma cărora se vor stabili modalităţile viitoare de acţiune în relaţiile dintre cele două guverne. Poziţia preşedintelui României, Ion Iliescu, este una similară. Acesta califică declaraţiile lui Morei drept “acţiuni jignitoare” şi aşteaptă “o corectare şi scuze la adresa României”. Preşedintele Iliescu afirmă, cu privire la refuzul Guvernului de la Chişinău de a aproba funcţionarea Mitropoliei Basarabiei, că acest fapt dovedeşte “o atitudine incorectă, discriminatorie a Guvernului moldovean faţă de Biserica în limba română”.

2. CHIŞINĂUL ŞI MINISTRUL MOREI: “E AL NOSTRU, NU-I AL NOSTRU!”

Dacă declaraţiile ministrului Morei au constituit o surpriză pentru autorităţile române, nu mai puţin surprinzătoare sunt reacţiile oficialităţilor de la Chişinău la poziţia Bucureştiului.

Surprinde, mai întâi, lipsa de reacţie sau reacţia foarte târzie, la câteva zile de la izbucnirea crizei, a Chişinăului. Deşi Bucureştiul aşteaptă explicaţii oficiale şi chiar scuze pentru afirmaţiile ministrului Justiţiei, premierul moldovean Vasile Tarlev declară că nu se poate pronunţa până la întoarcerea lui Morei, iar preşedintele Vladimir Voronin are nevoie, pentru a oferi scuzele şi explicaţiile de rigoare, nici mai mult nici mai puţin decât de…o solicitare oficială din partea omologilor bucureşteni: “Noi trebuie să studiem situaţia şi vom acţiona în funcţie de acţiunile oficiale ale Bucureştilor. Domnul Morei a rostit ce a rostit, domnul Năstase a refuzat să vină la Chişinău. Toate chestiile astea sunt lucruri care trebuie să fie documentate. După aceea, noi putem lua o decizie.” (România Liberă, 8 octombrie 2001)

După numai o săptămână, interval în care autorităţile de la Chişinău au evitat orice explicaţie clară a mandatului lui Morei, acesta revine, în presa de limbă rusă din Moldova şi subliniază clar datele problemei: ”Mi-am îndeplinit datoria ca membru al guvernului, având împuterniciri de la conducerea ţării.(…) În consecinţă, structurile europene au aflat ce se ascunde în spatele lozincilor făţarnice despre atitudinea privilegiată a României faţă de Republica Moldova. O gaşcă de clerici se pronunţă pentru unirea cu România şi întrebuinţează termenul Basarabia, fapt care este o provocare. Ei sunt împotriva Republicii Moldova, sunt pentru România. Recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei ar fi un act împotriva suveranităţii Republicii Moldova”. Morei a mai afirmat că dacă decizia CEDO va fi favorabilă Mitropoliei Basarabiei autorităţile nu o vor lua în seamă: “Guvernul nu va admite asemenea acţiuni care vor duce la decăderea societăţii civile, la dezintegrarea statului moldovean. (…) Statul moldovean este împins spre autolichidare, suntem umiliţi şi insultaţi. Suntem obligaţi să ne apărăm.” (Adevărul 16 octombrie 2001)

3. RESURECŢIA LIMBII “MOLDOVENEŞTI”

 În intervalul în care oficialii moldoveni se făceau că nu cunosc bine declaraţiile propriului ministru de justiţie, presa din România aduce în prim plan o scrisoare datată 21 septembrie 2001, trimisă de preşedintele Voronin Curţii Europene pentru Drepturile Omului. Surprinzător sau nu, conţinutul acestei scrisori este aproape identic cu discursul ministrului Morei susţinut la aceeaşi CEDO la câteva zile mai încolo. Mai mult, Evenimentul Zilei publică şi părţi ale unui raport de serviciu al ambasadorului Republicii Moldova la Bucureşti trimis către Centrala de la Chişinău, în care apare aceeaşi idee a expansionismului românesc care ar avea ca finalitate “anexarea treptată a Republicii Moldova”. Ambasadorul Ciobu a declarat în primă instanţă că documentul nu îi aparţine, este un “montaj” şi a fost creat în scopul unei diversiuni. A doua zi după declaraţia sa, cotidianul vizat reproduce în fotocopie antetul şi datele de identificare ale documentului, (“Relaţiile bilaterale moldo-române la zece ani de independenţă a Republicii Moldova”) secret de altfel, până la publicarea sa, tăindu-i Excelenţei Sale orice replică.

 În premieră, România Socială reproduce pasaje mai ample din acest important document politic care dezvăluie adevărata mentalitate a reprezentanţilor regimului comunist faţă de România şi exprimă cu claritate perspectiva reală a regimului comunist de la Chişinău în raport cu Bucureştiul (evident am reprodus întocmai documentul, cu sintaxa, gramatica şi ortografia sa originală): “După 1989 relaţiile cu Republica Moldova au constituit pentru România un subiect de importanţă vitală, realizarea căruia era condiţionată de cel puţin trei obiective.

              În primul rând, conducerea României şi-a pus scopul să susţină prin acţiuni concrete opinia creată pe parcursul a circa 200 de ani, că teritoriul Republicii Moldova reprezintă, de fapt, pământuri româneşti, răpite din ‘trupul Ţării’ de către Rusia şi că aceste pământuri ar trebui să revină României. Această ideologie este foarte bine implantată în mentalitatea românilor. Nu în zadar orice discuţie cu reprezentanţii diferitor categorii sociale se termină cu întrebarea “când ne unim?”.

              În al doilea rând, România depune toate eforturile pentru a-şi crea o imagine de ţară prooccidentală, care îşi doreşte aderarea cât mai rapidă la NATO şi la UE şi care nu ar avea chipurile, nici un fel de pretenţii teritoriale vis-à-vis de vecini şi, cu atât mai puţin faţă de Republica Moldova.

              În al treilea rând, România foloseşte orice modalitate pentru rezolvarea primului obiectiv – reîntregirea –, dar face în aşa fel încât opinia publică internaţională să considere că acest lucru se face la solicitarea populaţiei moldoveneşti. (…)

              Partea română a introdus în circulaţie noţiunea de “relaţii speciale şi privilegiate”, al cărui conţinut însă este înţeles în mod diferit. România subînţelege în aceste relaţii speciale şi privilegiate perspectiva de întregire a neamului. Ceea ce în mod simultan exclude existenţa statului Republica Moldova. (…)

              Putem presupune că în România s-a prefigurat o strategie nouă în dialogul cu Republica Moldova. Analiza presei, a activităţii clasei politice române argumentează teza că oficialii de la Bucureşti consideră că victoria Partidului comuniştilor la alegeri a fost condiţionată nu numai de factori interni, ci preponderent de cei externi. Urmare, pe de o parte, a prezenţei masive, a Rusiei în Republica Moldova, şi a faptului că colaborarea economică a României cu Republica Moldova a rămas în ultimii 4 ani la nivel declarativ, pe de altă parte. De aici şi o concluzie firească: trebuie de amplificat prezenţa economică a României în Republica Moldova, pentru a contracara influenţa Rusiei, dar şi pentru a mări atractivitatea României în rândurile cetăţenilor moldoveni. Cu alte cuvinte, de început “campania de recâştigare” economică a Basarabiei, dar şi de continuare a expansiunii spirituale a României asupra “românilor basarabeni”, deoarece “cultura română peste Prut se află în primejdie datoriă atitudinii rusofone a Partidului Comunist”. (…)

              În prezent însă, România, îngrijorată de posibilitatea pierderii poziţiilor economice în Republica Moldova, că urmare a blocajului mărfurilor moldoveneşti pe piaţa română şi a investiţiilor nesemnificative în ţara noastră, a formulat priorităţi economice în relaţiile bilaterale, dar care puţin corespund intereselor noastre. O analiză mai profundă sugerează că România intenţionează să-şi subordoneze unele ramuri vitale ale economiei moldoveneşti, care să asigure treptat dependenţa noastră de Bucureşti. (…)”

No comment.

4. CINE LUPTĂ CONTRA LIMBII ROMÂNE?

Coşmarul Unirii este după cum se vede obsesia fundamentală a comuniştilor care şi-ar dori se pare din răsputeri să mute întreaga Basarabie undeva după Cercul Polar, cât mai departe de România. Până una alta îşi dedică eforturile lichidării identităţii şi memoriei naţionale războindu-se cu Istoria şi cu Limba Română. De la venirea comuniştilor la guvernare societatea academică şi nu numai din Chişinău este zguduită de scandalurile  legate de limbă şi istorie. La 8 iunie Vladimir Dragomir, preşedintele Comisiei parlamentare pentru cultură, a lansat la PRO TV Chişinău tema revenirii iminente la "istoria poporului moldovenesc", iar vicepreşedintele Parlamentului, Vladimir Mişin, a declarat la Bălţi că, la iniţiativa preşedintelui Vladimir Voronin, un grup de savanţi elaborează un nou (de fapt, vechi) manual de istorie a Moldovei. Alexandru Bejenari, şef serviciu relaţii cu publicul al preşedinţiei, a confirmat oficial că Voronin a dispus redactarea "primului manual de istorie a Moldovei, întrucât până acum s-a studiat numai Istoria românilor", care va fi realizat de acelasi V. Ţaranov, acum deputat comunist, folosit şi de Snegur în 1994. În această chestiune, programul Kominternului este, iată, pe deplin restaurat.

Liderul fracţiunii parlamentare a comuniştilor, Victor Stepaniuc, a declarat ameninţător că fracţiunea sa nu va fi intimidată de eventualele acţiuni de protest ale studenţilor şi cadrelor didactice şi va organiza un referendum cu privire la introducerea istoriei Moldovei în programa şcolară. Ca fundal pregătitor, au apărut şi câteva articole de "justificare" în presa de expresie neokominternistă de la Chişinău ("Kapital", "Economiceskoe obozrenie" ). Tot Victor Stepaniuc a declarat că în Moldova românii constituie o "minoritate naţională", alături de ruşi, ucraineni, bulgari ş.a. frază care pregăteşte programul de atribuire a calităţii de limbă oficială de stat pentru limba rusă, proiect vehiculat deja în presa comunistă. Liderul grupului parlamentar al comuniştilor a apreciat că atât timp cât există statul Rep. Moldova, "unde majoritatea locuitorilor se numesc moldoveni, nimeni nu poate să ne numească altfel", iar denumirea populatiei majoritare a Rep. Moldova "este o chestiune etnopsihologică". În paralel, deputaţii comunişti V. Andrusceac şi V. Ţaranov au înaintat o iniţiativă legislativă de modificare a Legii învăţământului, prin care cereau studierea obligatorie a limbii ruse în învăţământul de toate treptele, inţiativă avizată negativ de guvern (deocamdată).

Că limbii ruse i se acordă atenţia cuvenită se dovedeşte şi prin faptul că Moldova este beneficiara celui mai însemnat lot de manuale donate de Rusia vreunei ţări din CSI. Astfel, Ambasada Rusiei la Chişinău a oferit în luna iunie şcolilor şi liceelor ruseşti din Moldova 68 mii de manuale. Este deja al doilea lot de manuale donat de Rusia, primul lot, de alte 30 mii de manuale, fiind adus în Moldova încă de la începutul anului. Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Rusiei în Moldova, Pavel Petrovski, a afirmat, în cadrul ceremoniei de înmânare a manualelor, că "Moldova ocupă în prezent primul loc printre ţările din CSI după numărul de manuale donate de Rusia iar guvernul rus va face tot posibiliul pentru ca pînă la începutul anului şcolar să mai fie aduse în republică 106 mii de manuale de istorie pentru clasele VII-XI". Literatura donată cuprinde şi îndrumare metodice pentru profesori, care sunt distribuite cu precădere şcolilor săteşti, deşi românii sunt cei care sunt majoritari la sate. În Moldova funcţionează 1494 de şcoli, din care 263 sunt ruseşti şi 100 moldo-ruse şi fiecare al cincilea elev din republică învaţă în limba rusă.

5. CRIZA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ROMÂNESC DIN BASARABIA

Să vedem în acest timp, comparativ, care este situaţia învăţământului în limba română. În data de 16 septembrie s-a desfăşurat la Chişinău Congresul Învăţătorilor, considerată de către presa din capitala Moldovei drept prima întrunire de amploare a cadrelor didactice din ultimii zece ani la care au participat 2300 de delegaţi, directori de şcoală, profesori şi învăţători din toate raioanele. Organizarea a fost asigurată de Organizaţia profesorilor din Partidul Popular Creştin Democrat. Au fost prezenţi peste 130 de invitaţi, reprezentanţi ai ambasadelor străine, ai organizaţiilor sindicale, ziarişti, membri ai Uniunii Scriitorilor precum şi reprezentanţi ai organizaţiilor comunităţilor minoritare din Basarabia. Au lipsit reprezentaţii minorităţii ruse şi cei ai Ambasadei române de la Chişinău. Subiectul central al dezbaterilor a fost limba română. Respectiv, măsurile de reducere a rolului şi funcţiilor sociale ale limbii române, element al planului de rusificare a societăţii basarabene pus în practică de guvernarea comunistă după exact aceeaşi reţetă kominternistă dinainte de 1989.

Una dintre recentele măsuri de acest tip este ordinul 409/din 07.08.2001 al ministrului Învăţământului, prin care, din semestrul al doilea al anului şcolar 2000-2001, se va introduce studiul limbii ruse la clasa a II-a, câte două ore pe săptămână, care vor fi luate din orele suplimentare şi orele opţionale. Orele opţionale se ţineau în funcţie de acordul părinţilor şi al copiilor faţă de vreo anumită disciplină. Ordinul anulează practic dreptul la opţiune.

Scriitorii invitaţi la Congres şi care au luat cuvântul de la tribună consideră că drepturile românilor şi a minoritaţilor neruse sunt lezate grav datorită recentelor decizii şi acţiuni ale Parlamentului şi ale altor instituţii publice, care, practic, au anulat statutul limbii române ca limbă oficială a statului punând în pericol identitatea naţională atât a românilor moldoveni cât şi a altor minorităţi naţionale (pe teritoriul Moldovei, minoritatea ruşilor urmează ucrainienilor, procentual). Vorbitorii au enumerat câteva dintre măsurile iniţiate de comunişti, cum ar fi modificările operate în Legea cu privire la publicitate şi prevederile Legii privind protecţia minorităţilor naţionale, adoptată recent, care lezează atât drepturile majoritaţii populaţiei cât şi ale altor minorităţi neruse şi duc la rusificarea continuă a românilor moldoveni şi a întregii populaţii în general. Aceleaşi scopuri le urmăreşte şi conducerea comunistă a televiziunii de stat, care a interzis un şir de emisiuni de cultivare a limbii române. În general, în sectorul mass-media, în pofida protestelor profesioniştilor din instituţiile de presă, s-au produs în ultimul timp acţiuni ofensive de luare sub control sau de anihilare prin mijloace administrative, procese etc a publicaţiilor care încă îşi mai permit să-şi manifeste opinia critică faţă de comunişti.

În Republica Moldova anii care vor urma vor fi ani de criză majoră a şcolii româneşti, au accentuat majoritatea vorbitorilor. Sistemul de învăţământ se confruntă cu o lipsă acută de cadre didactice. O bună parte din cei circa 57 mii de angajaţi din învăţământ sunt aproape de vârsta pensionării, iar 5000 sunt deja la pensie. Aproape 11 mii de cadre didactice au plecat în ultimii patru ani din învăţământ. Majoritatea pedagogilor au plecat din proprie iniţiativă, din cauza salariilor mici şi neplătite la timp şi a condiţiilor dificile de lucru. Numai anul trecut din aceste motive au părăsit şcoala 2525 de cadre didactice.

În acelaşi timp, foarte puţini tineri specialişti vin să lucreze în instituţiile de învăţământ. În anul 2000 din numărul total de 2700 de absolvenţi ai facultăţilor cu profil pedagogic, s-au angajat în învăţământ doar 500. Instituţiile de învăţământ se confruntă în prezent cu o insuficienţă de peste 2500 de cadre didactice, în special, la limbile română, engleză, franceză, la fizică şi matematică. Sunt unele şcoli unde nu se predau mai multe discipline, deoarece lipseşte mai bine de jumătate din necesarul de cadre didactice.

La ţară sunt şcoli care deservesc câte trei patru sate şi unde copii străbat câte 10-12 km pe zi pentru a putea învăţa. Multe şcoli sunt în ruină, nu beneficiază de încălzire iarna, iar materialul didactic practic nu există. Din iulie anul acesta a început derularea unui program de dotare a bibliotecilor şcolare din R.Moldova cu carte românească urmând ca peste 1500 de şcoli şi licee să primească câte o donaţie de carte românească care conţine 100 de titluri din "Biblioteca şcolarului" editate cu concursul editurii "Litera". În majoritatea şcolilor lipsesc cărţile pentru biblioteci, iar cele care ar trebui să fie distribuite din România prin Ministerul Învăţământului din Moldova, din motive oscure, nu ajung la destinaţie.    

 6. DRAMA LIMBII ROMÂNE ÎN TRANSNISTRIA

Şcoala românească supravieţuieşte în condiţii încă mai dramatice, dacă se poate vorbi de nuanţe în acest caz, în Găgăuzia şi Transnistria. În 1992, Tiraspolul a introdus alfabetul chirilic obligatoriu pentru limba moldovenească alături de limbile ucraineană şi rusă că limbi de stat ale pretinsei republici şi îşi propune să limiteze şi să interzică în final utilizarea scrierii cu caractere latine, a predării în baza alfabetului latin, a studierii limbii şi istoriei românilor în şcolile cu predare în limba română printr-o campanie largă de concedieri şi presiuni asupra profesorilor şi părinţilor. În Transnistria (în cele cinci raioane şi două municipii din cadrul Republicii Moldova), în cele circa 60 de şcoli naţionale şi mixte (moldo-ruse) învaţă peste 35 mii de copii (români), dintre care doar circa 7 mii studiază în grafia latină în baza manualelor şi programelor din Moldova. Doar în 7 şcoli funcţionează predarea în grafia româna.

Ministerul Învăţământului din Moldova pretinde că, în prezent, nu poate împiedica închiderea celor 7 şcoli naţionale, cu predare în baza alfabetului latin, din regiunea de est a Republicii Moldova deoarece "nu are pârghii de influenţă asupra autorităţilor de la Tiraspol". Aceste şcoli fac parte din categoria celor "nestatale", după cum declară “autorităţile” separatiste. Instituţiile respective au activat până în prezent în baza licenţelor acordate de către fostul responsabil pentru problemele învăţământului, din cadrul administraţiei transnistrene, care “a fost eliberat din funcţie pentru aceste acţiuni", după cum au anuţat “autorităţile” Tiraspolului.

Un precedent pentru desfiinţarea şcolilor cu predare în limba română a fost deja creat, prin retragerea de către aşa-zisul minister al justiţiei din autoproclamata republică transnistreană a licenţei de activitate a şcolii nr.20 din Tiraspol, a comunicat directorul şcolii vizate, deoarece termenul de arendare a celor 9 săli de clasă în care-şi fac studiile aproximativ 900 de elevi expirase în data de 21 august iar tiraspolenii au anunţat conducerea şcolii că în localul respectiv vor să înfiinţeze un club de şah. Profesorii din Tiraspol se tem că situaţia creată va fi exploatată de Smirnov, mai ales în context electoral, fiind ameninţate cu închiderea şi celelalte şase şcoli din regiune, cu predare în limba română. Autorităţile de la Tiraspol cataloghează şcolile respective drept şcoli cu predare într-o limbă străină, întrucât în Transnistria sunt recunoscute oficial doar şcolile cu predare în "limba moldovenească" în care se utilizează grafia rusă.

IV.    MOLDOVA ŞI LUPTA PENTRU CUCERIREA ISTMULUI PONTO -BALTIC

 1. DE LA OSCE ŞI GUUAM LA PARTENERII STRATEGICI

După cucerirea puterii, în alegerile din februarie noua conducere de la Chişinău oscilează între direcţia integrării europene, asumată însă doar în plan declarativ şi eforturile susţinute de integrare Euro-Asiatică. La 31 mai, preşedintele Vladimir Voronin participă la Summitul CSI de la Minsk unde expune în premieră priorităţile politicii externe moldovene în viziunea sa. Cum era de aşteptat, în conformitate cu enunţurile programului din campania electorala a partidului comunist, Voronin consideră Rusia partenerul strategic al Moldovei iar programul aderării la Uniunea Rusia-Belarus este definit drept un drept obiectiv major al guvernării comuniste. Voronin insistă şi asupra importanţei intrării în ritmul economic al CSI chiar aducând critici “ineficienţei de care dă dovadă acest organism”.  Guvernarea comunistă mai promite şi acceptarea eternizării unei bază militară rusă pe Nistru, şi o alianţă politică în instituţiile internaţionale. Preşedintele rus, Vladimir Putin, consfinţeşte la rândul său formula parteneriatului, numind Moldova un „partener strategic" al Rusiei şi afirmându-şi totodată sprijinul pentru soluţionarea conflictului transnistrean printr-o soluţie care să respecte Constituţia Moldovei.

Imediat după momentul Minsk diplomaţia moldoveană a început sincronizarea politicii Republicii Moldova cu interesele Rusiei în cadrele „parteneriatului strategic" politico-militar oferit Rusiei. Au fost semnate documente importante ce privesc planul integrării militare a Moldovei în structurile Rusiei. Vladimir Voronin şi-a anunţat interesul dezinternaţionalizării conflictului transnistrean, reducând rolul factorilor externi, în special al OSCE, slăbind astfel presiunea internaţională asupra întregii chestiuni ceea ce ce fireşte că este în beneficiul Rusiei. Voronin a mai declarat ulterior că nu va insista asupra retragerii armatei ruse din Moldova, prevăzută de Summitul de la Istanbul, care miza pe iniţiativa rusă în această problemă.

“Parteneriatul strategic” şi-a făcut simţită eficienţa şi în organismele regionale la reuniunea ţărilor-membre a GUUAM din 6 iunie, preşedintele moldovean declarând că apartenenţa Moldovei la această organizaţie este condiţionată de respectarea intereselor Rusiei. Creată în 1997, GUUAM include în prezent Georgia, Ucraina, Uzbekistan, Azerbaidjan şi Moldova. Scopul declarat al acestei organizaţii este colaborarea la proiectul de transportare a ţiţeiului caspic către Europa. Nedeclarat, organizaţia nu este deloc pe placul Rusiei, deoarece este creată cu sprijin american. Tot la reuniunea din 6 iunie Vladimir Voronin plusează şi anunţă sprijinul Moldovei pentru aderarea la GUUAM a Federaţiei Ruse, club în care Rusia, cum am arătat anterior nu este privită cu mult drag.

2. REDESCOPERIREA EURASIEI

Orientarea Euro-Asiatică a Moldovei caracterizează întregul continent şi într-o măsură semnificativă chiar şi Rusia. În pofida eforturilor de reintegrare a spaţiului CSI, principalul partener comercial al Rusiei este Uniunea Europeană, a cărei cotă în comertul exterior al Rusiei depăşeşte 50%. Într-un sondaj recent, mai mult de jumătate din cetăţenii Federaţiei Ruse s-au pronunţat în favoarea aderării la Uniunea Europeană. O puternică concurenţă se manifestă în întreg spaţiul CSI între polii Eurasiatici si Euroatlantici. De la căderea zidului Berlinului are loc o reconfigurare a hărţii Eurasiei, Uniunea Europeană transformându-se în polul economic, politic şi strategic principal, Rusia coborând la rolul unei puteri militare regionale, rămase puternic în urmă la capitolul tehnologic, social şi economic.

 Accentuarea globalizării dominată informatic, tehnologic şi militar de Statele Unite oferă Rusiei doar alternativa alianţei cu un partener mai puternic sau închiderea în sine. Deja se vede că Rusia a ales prima cale, dacă examinăm istoricul acord cu China. Data de 11 septembrie a înclinat decisiv balanţa în favoarea Rusiei. Din momentul prăbuşirii celor două blocuri gemene din centrul New York-ului balanţa lumii s-a modificat hotărâtor. Rolul Statelor Unite de pol al puterii mondiale s-a spulberat. Monopolarismul a fost înlocuit, prin echilibrul multipolar, iar Rusia si China au reintrat în joc.

Frământarea CSI, a CEE sau GUUAM, de a restabili o ţesătură instituţională multilaterală în spaţiul rămas vid după dispariţia imperiului sovietic domină această epocă în care relaţiile bilaterale rămân progresiv în umbra relaţiilor multilaterale regionale şi globale. Moscova speră să obţină, în viitorul apropiat, pentru CSI echivalenţa rolului unei Uniuni Europene de Răsărit, similar Commonwealth-ul britanic. Practic, acum se pare că se joacă şansa salvării Rusiei prin cartea CSI şi a proiectului Eurasiatic în general (promovat de Moscova).

Întărirea puterii de stat în Rusia sub preşedintele Putin este un indiciu asupra unei noi politici de consolidare internă şi de recâştigare a controlului asupra zonelor de interes vital precum Caucazul sau Balcanii. Moldova este printre printre primele ţări foste sovietice care dau tonul ralierii şi adoptă o politică nouă, schimbând reticenţa, comună majorităţii fostelor republici sovietice, cu alinierea declarată public. Putin nu doreşte obţinerea acestui obiectiv “manu militari” (ceea ce nu ar fi o mare problemă tehnică pentru Rusia) ci pe cale paşnică, prin acord “benevol” şi “cointeresat” - chestiune de imagine publică în care constă cheia intregului proces. Moldova serveşte acestui ţel major al politicii Rusiei. Evenimentele din ultima perioadă denotă că Moldova participă activ la un proces de reconfigurare şi rearanjare a vectorilor de atracţie pe întreg continentul, unde Rusia joacă şi va continua să joace un rol important. Aderarea Moldovei la Pactul de stabilitate pentru Europa de sud-est, considerată un pas major pe calea integrării Europene a ţării, şi angajamentele luate de conducerea comunistă a ţării, nu va contrabalansa cu nimic, ca importanţă, rolul Rusiei. Moldova nu face decât să reflecte orientările formale pro-europene ale Rusiei care are încă nevoie de câştigarea încrederii Occidentului şi atragerea fondurilor europene. Rusia deţine pârghiile economice şi controlul energetic de care se poate folosi oricând admiţând, prin absurd, că regimul de la Chişinău ar călca strâmb, cumva prea către Europa.

3. COORDONARE SAU SUBORDONARE ECONOMICĂ?

În momentul de faţă, Moldova tinde să devină un spaţiu de investiţie economică prioritar pentru Rusia. Investiţiile ruse în Moldova depăşesc nivelul oricăror alte investiţii realizate în celelalte state ale CSI. În primele şase luni ale anului 2001, cota acestora atinsese 93 de milioane de dolari americani. Creşterea activităţii economice ruseşti în Moldova defineşte interesul considerabil faţă de regiune al Rusiei, mai mare, dacă luăm în considerare acest indicator, decât în oricare altă ţară din spaţiul CSI.

Există o strânsă interdependenţă între interesul Rusiei faţă de Moldova şi intenţia vădită de luare sub control a tuturor reperelor industriale care mai funcţionează în Moldova, în schimbul datoriilor la energie, guvernul Moldovei oferind acţiuni la întreprinderile statului. Starea deplorabilă a economiei Moldovei, sărăcia accentuată a populaţiei (33,6 la sută şomeri - 85 la sută din populaţie trăieşte sub pragul sărăciei), aflarea continuă a ţării, pe tot parcursul acestui an, în pragul anunţării falimentului, constituie tot atâtea avantaje pentru cei care vor să cumpere masiv şi cât mai ieftin tot ceea ce a mai rămas de cumpărat. Ştergerea unor datorii (numai la ONU Moldova datorează de exemplu peste 3 milioane de dolari – cotizaţia, iar nechitarea acesteia a determinat ONU să suspende dreptul de vot al Moldovei, în februarie 2000) ar fi fost o soluţie fericită pentru Moldova (ne amintim că Polonia a beneficiat de o asemenea măsură, imediat după 1990 ceea ce a permis polonezilor să se smulgă din sufocanta apăsare a datoriilor şi să înainteze vertiginos).

Când această măsură a fost propusă la reuniunea G-8 din Italia a ţărilor industrializate pentru statele foarte sărace din sud-estul Europei, printre care şi Moldova, reprezentanţii Rusiei au fost cei care s-au opus cu cea mai mare înverşunare propunerii. Explicaţia este simplă. Ţara către care este îndatorată cel mai mult Moldova este Rusia, în cea mai mare parte datorită costurilor consumului energetic. La sfârşitul anului 2000, datoria externă a Moldovei era aproape egală cu Produsul Intern Brut, situaţie de altfel similară cu starea de la sfârşitul anului 1999. În momentul de faţă Moldova are de achitat 1,9 miliarde de dolari dintre care 0,4 miliarde reprezintă datoriile Transnistriei. Numai în anul 2000 Moldova a importat resurse energetice, respectiv produse petroliere şi energie electrică în valoare de 257,2 milioane de dolari. 56 la sută din totalul acestora provin din Rusia şi Ucraina (34 la sută Federaţia Rusă şi 22 la sută Ucraina).

În martie Andrei Cucu, vicepremier, a semnat la Moscova, la şedinţa Consiliului Economic al Comunităţii Statelor Independente, 9 din cele 10 acorduri ce se referă la eliminarea barierelor în crearea unei zone de comerţ liber cu statele CSI şi eliminarea restricţiilor în calea comerţului liber. Principalele acorduri sunt legate de colaborarea tehnică şi ştiinţifică, mai ales în domeniile legate de situaţiile extreme. Generalul Serghei Şoigu şi Ministerul Rus al situaţiilor de Urgenţă, condus de el, vor intra într-o strânsă interdependenţă cu Moldova. Acordul nesemnat, al zecelea, se referea la chestiuni militare şi a fost lăsat deoparte până la ratificarea tratatului militar cu Rusia, care a urmat după o lună, în aprilie.

Subordonarea economică se adaugă unui sistem ce îmbină tratatele şi acordurile militare, politice, culturale care configurează refacerea aproape integrală a cadrului specific perioadei de influenţă sovietică. Dependenţa Ucrainei de gazele şi petrolul rusesc arată clar dependenţele faţă de Rusia în istmul ponto-baltic.

Pe primul plan se află, desigur, integrarea economică, dar nu de pe poziţii egale ci prin impunerea unor condiţii comerciale, cu totul speciale. Prevederile adoptate atât de Rusia cât şi de Ucraina în ultimele luni, privind comerţul cu bunuri de consum, sugrumă practic exportul Moldovei. Ucraina se comportă la fel ca Rusia, atât în ceea ce priveşte sistemul acordurilor economice şi comerciale cât şi sub aspectul problematicii culturale, identitare.

Criza lichidităţilor şi în general prăbuşirea economică a atins dimensiuni dramatice, în Moldova. În această vară rezervele valutare ale ţării acopereau mai puţin de 2 luni şi jumătate de import şi astfel, în cazul unei eventuale crize financiare sau chiar şi la o simpla oscilaţie a pieţei, leul urma a se prăbuşi, iar inflaţia ar fi explodat. Agenţia Moody's a anunţat retrogradarea ratingului obligaţiunilor externe ale Republicii Moldova, iar Agenţia Fitch a declarat că şansele de plată integrală, în iunie anul viitor, a împrumutului de 75 de milioane USD sunt minime.

La jumătatea lunii iunie, ministrul Finanţelor, Mihai Manoli, a înaintat un raport confidenţial conducerii Republicii Moldova. Ministrul Manoli avertiza asupra unei eventuale intrări în "incapacitate totală de plată a Rep.Moldova faţă de creditorii externi şi interni pe o perioadă îndelungată şi o izolare financiară fără soluţii". Părţi ale Raportului au fost deconspirate stârnind un val de dezminţiri şi replici din partea comuniştilor. Datele raportului s-au dovedit însă corecte. Situaţia de acum repetă în anumite puncte starea economică de acum un an. Şi atunci, tot în luna iunie, Centrul de Investigaţie şi Reforme sugera cabinetului Braghiş să declare Republica Moldova în incapacitate de plată.

La începutul lunii iulie, Chişinăul s-a aflat la un pas de anunţarea publică a incapacităţii de plată şi doar în ceasul al doisprezecelea s-a evitat falimentul, Ministerul Finanţelor transferând în ultima clipă (în data de 3 iulie, cu numai câteva ore înainte de expirarea perioadei de graţie de trei săptămâni acordate de creditori) plata semestrială a dobânzilor de 3,7 milioane USD, la un împrumut de 75 de milioane de dolari contractat pe piaţa financiară europeană.

Situaţia din anul curent este însă cu mult mai gravă. Cabinetul Braghiş încheiase şase luni cu o creştere a veniturilor publice de peste 44%, în timp ce Guvernul Tarlev a acumulat la bugetul de stat doar 85,5% din încasările planificate. Veniturile au crescut cu doar 0,4%, iar în jumătatea a doua a semestrului s-a produs o reducere cu 11% a încasărilor la bugetul de stat. Din nou, la jumătatea lunii octombrie, Ministerul Finanţelor trage semnalul de alarmă, anunţând ca vistieria statului este goală şi că falimentul bate la uşă.

În anul 2000, plata serviciului datoriei externe a constituit 57,3 de milioane USD, în timp ce în anul curent Republica Moldova trebuie să plătească 83,5 de milioane de dolari. În 2002 serviciul datoriei externe va atinge cota record de 178 de milioane de dolari americani, adică mai bine de jumătate din suma veniturilor bugetare. FMI a condiţionat reluarea finanţării externe prin luarea de către Guvern a unor măsuri, între care înaintarea în Parlament a trei proiecte de legi ce vizau : inspecţia înainte de expediţie, zonele economice libere şi activitatea instituţiilor financiare. FMI i-a mai cerut cabinetului de miniştri să anunţe licitaţii de vânzare a două combinate de vinuri din lista celor cinci stabilite, să elimine licenţele de export, să se abţină de la majorarea tarifelor la import şi de la introducerea de bariere de ordin non-tarifar în activitatea comercială.

La începutul lunii iulie, după ce au aflat că la 25 iulie la Chişinău va sosi o misiune a FMI, autorităţile moldovene au adoptat în regim de urgenţă proiecte de acte legislative convenite cu FMI. În mare pripă au fost votate: noua variantă a legii cu privire la zonele economice libere, Titlul V al Codului fiscal privind administrarea fiscală şi a fost prelungit Programul de privatizare. Guvernul a aprobat o hotărâre privind controlul înainte de expediţie. Deja, după venirea misiunii FMI, la 27 iulie, au fost scoase la privatizare combinatele din vinificaţie, Vismos şi Nis-Strugras din Nisporeni. Practic, au fost votate exact documentele care au fost respinse cu vehemenţă de aceiaşi comunişti în ultimii ani.

Deşi susţineau că fostele guverne au împins Moldova spre o "catastrofă naţională", comuniştii a reeditat, iată, obiective din programele predecesorilor săi. Strâns cu uşa de spectrul falimentului Executivul nu avea cum să nu ia în considerare angajamentele pe care şi le-a asumat Chişinăul prin semnarea în decembrie 2000 a Memorandumului privind Politicile Economice şi Financiare. Pe de altă parte şi din partea opusă presiunea poate fi la fel de mare iar guvernul a simţit-o pe pielea sa foarte recent, la negocierea unui alt Memorandum, de data asta cu Rusia.

Dependenţa energetică este o armă politică utilizată cu iscusinţă de Rusia de câte ori este nevoie şi constituie o formă de semnalizare de care partenerii sunt obligaţi să ţină seama. Cea mai recentă aplicaţie a acestui mecanism a avut loc  în luna octombrie, la semnarea Memorandumului cu Chişinăul în domeniul colaborării în domeniul gazelor naturale, premierul rus Mihail Kasianov administrându-i un duş rece lui Tarlev, prim-ministrul moldovean, care apucase să anunţe triumfător, în vară, la începutul lunii iunie, ca pe o mare victorie a guvernului comunist, că va obţine de la  ”partenerii strategici” ruşi o ieftinire a preţului gazelor achiziţionate de la Gazprom. Preţul gazelor livrate de GAZPROM va rămâne acelaşi a anunţat Kasianov. Frate - frate dar brânza e pe bani.

Se poate conchide că din punct de vedere economic, spaţiul basarabean are caracteristicile celorlate spaţii care alcătuiesc împreună acel continuum pe care geopoliticienii l-au denumit istm ponto-baltic, o “buffer-zone”, un spaţiu tampon între tendinţele de expansiune continentală ale Rusiei şi cele de afirmare a noului spaţiu european integrat.

4. CONFRUNTAREA DINTRE CAPITALUL RUSESC ŞI CEL OCCIDENTAL ÎN SPAŢIUL DINTRE PRUT ŞI NISTRU

Pe parcursul ultimelor luni, la Chişinău au sosit mai multe delegaţii ale diferitelor organizaţii financiare internaţionale - FMI, Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, precum şi reprezentanţi ai unor structuri financiare private. Se poate spune că se manifestă un interes în creştere faţă de Moldova din partea structurilor financiare internaţionale consecutiv activităţii geoeconomice în creştere a Rusiei şi a firmelor ruseşti în Moldova. De regulă, interesul financiar al unor structuri precum FMI sau BERD faţă de ţările subdezvoltate se află într-o anumită corelaţie cu interesul politic al cancelariilor sau instituţiilor care au fondat sau controlează organizaţiile financiare internaţionale. Crescând amploarea activităţilor economice ruseşti, pentru a contrabalansa interesul sporit al Moscovei, cancelariile occidentale se pare că au dat comanda de relansare a activităţii structurilor financiare internaţionale în Moldova.

Deşi acordarea ajutorului financiar nu este condiţionată în mod direct de transformări politice interne sau de promovarea unui anumit curs extern, este clar că dinspre Vest se încearcă-o ancorare mai serioasă a Moldovei în agenda de lucru a instituţiilor financiare internaţionale, contrabalansând direcţia în care merg lucrurile în acest mic segment al continentului ponto-baltic, care este Moldova.

Promovarea acestor tendinţe are loc atât pe planul negocierilor cu guvernul, cât şi în domeniul afacerilor private. Astfel, la 4 august, Corporaţia Financiară Internaţională (CFI) şi banca comercială pe acţiuni Victoria Bank au semnat acordul de deschidere a unei linii de creditare în valoare de 4 milioane dolari pe un termen de cinci ani. Negocierile asupra acestui acord au durat mai mulţi ani şi acum în sfârşit, apare o posibilitate reală pentru producătorii moldoveni de a contracta credite bancare pe termen lung, necesare efectuării investiţiilor.

Investiţiile totale efectuate de CFI în Republica Moldova sunt mai mari de 80 milioane dolari, ceea ce, iată, echivalează investiţiile ruseşti în acelaşi spaţiu. De asemenea, CFI a mai negociat acordarea unui credit încă mai mare companiei "Union Fenosa" pentru restabilirea şi modernizarea reţelelor de distribuire a energiei electrice pe care le deţine. Tensiunile dintre cele două direcţii de propagare a capitalurilor se reproduc în frământările legislative ale Chişinăului privind reforma administrativ-teritorială.

5. INSTITUŢIILE EUROPENE ŞI MONOPOLIZAREA PUTERII ÎN STAT

Una din condiţiile înaintate de forurile internaţionale în ceea ce priveşte reducerea cheltuielilor publice a fost şi realizarea reformei teritorial-administrative. Potrivit datelor oficiale (vehiculate la sfârşitul anului 1998, când a fost promulgată legea), realizarea reformei administrativ-teritoriale permite economisirea a 29 milioane de lei anual. Moldova a aderat la Charta Europeană a "Exerciţiului autonom al Puterii locale", document care a intrat în vigoare la 1 februarie 1998. Ar rezulta că reforma teritorial-administrativă a fost efectuată în conformitate cu acest document şi în spiritul prevederilor acestuia. Odată cu ratificarea unor acte europene, R.Moldova se află permanent sub o monitorizare strictă a Bruxellesului.

Regimul comunist nu este însă prea îngrijorat de posibila monitorizare a Bruxellesului şi a decis să tranşeze în stil propriu “exerciţiul autonom al puterii”. La jumătatea lunii Mai, deputatul comunist Vasile Iovv a încheiat o variantă a proiectului noii legi a administraţiei locale pe care intenţionează să o lanseze comuniştii în Parlament. Reforma propusă de comunişti arată că PC doreşte provocarea alegerilor locale anticipate şi, odată cu acestea, plasarea oamenilor săi la conducerea administraţiei locale. Din document rezultă cu claritate intenţia comuniştilor de a întoarce sistemul administraţiei locale la modelul sovietic şi de a crea un aparat cvasicentralizat de control al teritoriului. Descentralizarea şi autonomia locală sunt anulate şi se revine la vechea împărţire teritorială şi la denumirile sovietice. Odată cu promulgarea proiectului, ar urma suspendarea tuturor autorităţilor locale, reorganizarea teritorială şi alegeri generale anticipate. Comuniştii au anunţat în câteva rânduri că acestea ar putea avea loc în data de 17 noiembrie, dar este greu de crezut că acest termen ar putea fi luat în considerare, având în vedere lipsa resurselor bugetare. Oricum sunt interesante elementele ce rezultă din lectura documentului, deoarece devoalează practicarea de către regimul de la Chişinău a unei politici a duplicităţii, una, declarativă şi “adormitoare”, la nivel extern, şi o cu totul alta în plan intern.

Tendinţa Chişinăului de a deveni membru asociat şi apoi membru al Uniunii Europene depinde direct de capacitatea de a asigura funcţionarea instituţiilor democratice, promovarea reformelor economice şi, nu în ultimul rând, de asigurarea autonomiei locale. În aceste condiţii, este evident că iniţiativa Partidului Comuniştilor de a reveni la vechea structură teritorial-administrativă intră în contradicţie cu organismele financiare şi cele europene.

Cele două curente declanşate de propagarea capitalurilor în Republica Moldova induc mai toate tensiunile din acest spaţiu de întâlnire dintre Europa şi Rusia. Nu e greu să deducem care structuri (instituţii şi partide politice) susţin un curent şi care pe celălalt.

Şi, într-adevăr, intenţiile de modificare a sistemului teritorial-administrativ actual au stârnit deja numeroase reacţii. În afară de cele cunoscute ale Opoziţiei politice reprezentate exclusiv de PPCD au urmat şi alte segmente care au început să se manifeste. Astfel, este de notat atitudinea Agenţiei pentru Dezvoltare Regională prin Autonomie Locală (ADRAL), care consideră că "reforma" urmăreşte subminarea deschisă a autonomiei locale în Republica Moldova. ADRAL este o organizatie recunoscută de Consiliul Europei şi reprezentată în cadrul delegaţiei Republicii Moldova la Congresul Puterilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei.

Biroul Permanent al ADRAL afirma imediat după ce a ieşit la iveală proiectul comunist că "motivaţia reală a autorilor acestor proiecte este de ordin strict ideologic iar proiectele de recroire teritorială a Republicii Moldova şi vehicularea unor aşa-zise alegeri locale anticipate poartă un caracter populist şi nu are nimic în comun cu judecata serioasă şi preocuparea pentru adevăratele interese ale Moldovei".

În acelaşi context şi cu aceleaşi înţelesuri care decurg din conjunctura creată de “întâlnirea” celor două spaţii în Republica Moldova, putem plasa şi acutizarea conflictului dintre comunişti şi Opoziţia reprezentată de PPCD-ul condus de Iurie Roşca.

6. CHESTIUNEA PALANCA -  CONTROLUL  DUNĂRII ŞI AL IEŞIRII LA MARE

 Un scandal care a ţinut prima pagină a presei independente de la Chişinău, în cursul verii, a fost Cazul Palanca, respectiv semnarea unui Acord prin care regimul comunist, ceda o parte din teritoriul naţional în pofida prevederilor Constituţiei (articolul 3 al Constituţiei Republicii Moldova prevede că „teritoriul Republicii Moldova este inalienabil”).

Cazul Palanca nu este nou. Planul de a ceda Ucrainei drumul strategic de lângă Palanca a apărut încă pe vremea cabinetului Ciubuc acum mai bine de trei ani. Patru guverne s-au perindat de atunci de fiecare dată revenindu-se asupra problemei. Petru Lucinschi, Nicolae Andronic, Eugen Rusu, Nicolae Tăbăcaru, Ion Sturza, Dumitru Braghiş sunt doar câţiva dintre foştii demnitari care le-au pregătit comuniştilor terenul.

La 18 august 1999, la Kiev, Nicolae Andronic, pe atunci prim-viceprim-ministru din partea Partidului Renaşterii şi Concilierii (PRCM) în guvernul condus de Ion Sturza, negociază şi semnează un Tratat şi un protocol adiţional prin care Republica Moldova “transmite în proprietate Ucrainei sectorul de autostradă Odesa-Reni în regiunea localităţii Palanca, precum şi a sectorului de teren, prin care trece acesta”. Responsabilă de Acord era Comisia pentru securitatea statului şi asigurarea ordinii publice, condusă un timp de Vadim Mişin (PCM), personaj aflat în relaţii apropiate cu Nicolae Andronic. În articolul 10 al Tratatului este stipulat că Republica Moldova transmite în proprietate veşnică Ucrainei sectorul de autostradă Odesa-Reni în regiunea localităţii Palanca (7,7 km), precum şi sectorul de teren prin care trece acesta (o suprafaţă de 18 ha). Procedural, acordul putea fi atacat şi deoarece deputaţilor nu li s-a adus la cunoştintă cuprinsul considerat secret al hărţilor şi anexelor ce cuprind hărţile şi măsurătorile geodezice. Potrivit Constituţiei, dacă un act propus spre ratificare are anexe secrete, el se deliberează într-o altfel de procedură, ceea ce nu s-a întâmplat.

Chişinăul, iniţial, nu pretindea nimic Kievului. În schimb, acesta din urmă îşi dorea foarte mult să intre în posesia porţiunii de drum de lângă Palanca pentru a controla astfel întreaga şosea Odessa-Reni. Pentru a-şi atinge scopul, ucrainenii au recurs la şantaj. Ei au ameninţat cu confiscarea proprietăţii Republicii Moldova de pe teritoriul lor. E adevărat că multe din obiectivele Moldovei de acolo ori falimentaseră, ori aveau mari datorii, dar ele nu puteau fi sechestrate decât în urma unor hotărâri judecătoreşti, iar dacă mergea pe această cale, Ucraina risca să se împotmolească într-un litigiu internaţional de uzură. Kievul a propus în final Chişinăului să preia, în schimbul teritoriului predat, câteva întreprinderi şi staţiuni balneare din Ucraina, care oricum aparţineau Moldovei, însă nici acestea nu vor trece automat în custodia Republicii Moldova, precum au promis guvernanţii. Va fi formată o comisie moldo-ucraineană care pe durata a doi ani va urma să se pronunţe asupra acestei chestiuni.

Moşia satului Palanca, însă, nu era singurul teritoriu care urma să fie înstrăinat Ucrainei. Conform hărţilor secrete, anexate tratatului moldo-ucrainean, Ucraina intra în posesia unei insule situate între cursul actual al Nistrului şi cel de până la 1948, în dreptul localităţii Crocmaz din judeţul Tighina, numit de localnici “Nistrul chior”. Insula are o însemnătate strategică deoarece controlează ambele maluri ale Nistrului. Suprafaţa acesteia este de 108 hectare, suficient pentru (eventual) instalarea unei baze militare. Mai apare şi chestiunea şenalului navigabil, similară cu situaţia apărută în negocierile României cu Ucraina privind şenalul navigabil pe braţul Chilia al Dunării.

Ucraina are intenţia de a diminua controlul României asupra gurilor Dunării prin construcţia unui nou canal de legătură între Dunăre şi Marea Neagră, canal ce va diminua exclusivitatea României în privinţa dirijării traficului naval dintre Dunăre şi Mare. Şi aşa, ne reamintim cum circulaţia la gurile Dunării a fost blocată prin misterioase accidente ale unor nave aflate sub pavilioane CSI, ani la rândul, producând prejudicii uriaşe statului român. Lucrările vor începe în acest an şi se preconizează a fi finalizate până în vara anului 2003. Băncile de investiţii din Ucraina, potrivit unor surse din presa de la Chişinău, deja au început să verse fonduri guvernului ucrainean care are, la Ministerul Transporturilor, gata elaborat planul de execuţie şi fezabilitate. Canalul va lărgi şi adânci porţiunea de vărsare a braţului Chilia în Marea Neagra în dreptul localităţii Bistroe.

La dosarul cazului Palanca se adaugă şi problema ieşirii la mare, la Giurgiuleşti, a Republicii Moldova pe care ucrainienii au rezolvat-o simplu, pe şest, mutând puţin câte puţin, din 1991 încoace, borna kilometrică a frontierei de stat a Moldovei. Dacă în 1951 Moldova deţinea un acces la Mare pe o suprafaţă de 1150 de metri, în prezent, prin procedura descrisă mai sus, Moldova rămăsese cu doar 450 de metri. Acum, Ucraina a fost de acord să mai dea înapoi 150 de metri, deci Moldova se alege cu 600 de metri, jumătate din ceea ce îi aparţinea de fapt. Este evident că nici nu se pune problema construirii unui port pe o deschidere de 600 de metri. În realitate, pentru Moldova, cea mai la îndemână utilizare a acesului la mare s-ar fi putut face prin portul Galaţi, prin intermediul unor acorduri similare celor dintre Germania şi Olanda, privitor la portul Rotterdam, care, deşi aparţine Olandei este mai degrabă un port german.

La vremea respectivă, deputaţii PPCD au protestat public şi au iniţiat un proiect parlamentar de suspendare din funcţie a lui Petru Lucinschi, care însă nu a trecut. A fost creat un Comitet al cetăţenilor satului Palanca, condus de un lider al PPCD, s-a organizat o masivă campanie de proteste. Acordul nu a mai fost ratificat. Atunci. Acum, în pofida protestelor şi manifestaţiilor oamenilor din Palanca, a protestelor PPCD şi a campaniei duse de presa independentă de la Chişinău, acordul a trecut fără probleme, comuniştii deţinând majoritatea absolută.

                                             V.    TRANSNISTRIA - CHEIA STRATEGICĂ A FRONTIEREI RUSIEI

La prima vedere ar fi un indiciu semnificativ ce ar privi şi Transnistria faptul că, în conformitate cu deciziile Summit-ului de la Istambul trupele ruseşti au început să fie scoase din Georgia. Recentul acord protocolar privind utilizarea muniţiilor netransportabile stocate în Transnistria semnat de reprezentantul ministerului apărării al Federaţiei Ruse, OSCE şi administraţia de la Tiraspol ar confirma în aparenţă că lucrurile sunt îndreptate în direcţia asumată public de Rusia. Există însă serioase îndoieli că Rusia va proceda la fel ca în Georgia. Dimpotrivă se tărăgănează sub tot felul de pretexte tehnice evacuarea armamentului. Realitatea este că Rusia nu îşi poate permite renunţarea la un obiectiv considerat strategic şi dezangajarea flancului său sudic, respectiv pierderea capului de pod către Balcani pe care îl reprezintă Transnistria (după cum au afirmat membri ai Dumei de Stat a Rusiei în repetate rânduri).

Dar cel mai la îndemână mijloc prin care putem proba că toate aşa-zisele eforturi pe care le-ar depune Rusia pentru a-şi respecta angajamentele asumate public cu privire la retragerea tehnicii de luptă şi armamentului din Transnistria sunt praf în ochi este un document realizat chiar de experţii militari ruşi. Este vorba de “Protocolul şedintei de lucru al experţilor ministerelor aparării ale Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse cu privire la aspectul tehnic al retragerii trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova” (din 27 aprilie 1994)în care este calculat şi determinat volumul total de vagoane/platforme necesare: 11 233 unitaţi (inclusiv 1485 vagoane pentru retragerea muniţiilor). După numai şase ani, în cadrul Summit-ului de la Viena, din iulie 2000, reprezentantul Federaţiei Ruse a declarat oficial că pentru retragerea completă trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova sunt necesare 3000 vagoane grupate în 177 transporturi militare. Rezultă că între timp, din 1994 în 2000, s-au evaporat 7000 de vagoane. Unde s-au risipit miile de vagoane deja este altă poveste; cert este că s-a putut şi că unde s-au dus cele 7000 de vagoane încăpeau şi restul de 3000.

În concluzie, nu există nici o piedică de organizare şi de planificare a retragerii trupelor ruse şi depozitelor de muniţii. Din punct de vedere pur militar, depozitele de muniţii de categoria şi volumul celor de la Colbasna, de lângă Râbniţa, în condiţii speciale, cum a fost, de exemplu, retragerea armatei sovietice din ţările Europei Centrale, pot fi evacuate în 30-40 de zile.

În ceea ce priveşte trupele, evaluările arată că practic potenţialul forţelor militare din Transnistria este astăzi identic cu cel din 1992, operându-se doar schimbări de denumiri, treceri ale cadrelor ruse sub serviciul militar al unităţilor transnistrene, precum şi a tehnicii din dotare în înzestrarea acestora. În caz de necesitate, autoritaţile Transnistriei sunt apte să pună sub arme peste 20 mii de oameni la care se mai pot adăuga şi 7-8 000 de membri ai unităţilor de cazaci din Rusia.

Toate aceste unităţi reprezintă capul de pod al Rusiei îndreptat către Balcani iar Rusia nu este de loc interesată să opereze într-un timp atât de scurt modificarea prezenţei sale în regiune. Pentru a nu părea că nu intenţionează să-şi retragă patrimoniul la termenul asumat la Istanbul Rusia se va baza cu precădere pe liderii comunişti de la Chişinău.

Federaţia Rusă a avut nevoie de o conducere în Republica Moldova care să-i asigure legalizarea fără probleme a prezenţei militare în zonă. Acesta pare a fi motivul pentru care Partidul Comuniştilor a zădărnicit alegerile şefului statului de către precedentul Parlament şi a contribuit decisiv la dizolvarea Parlamentului, determinând anunţarea alegerilor anticipate din 25 februarie.

1. MIZA POLITICĂ ŞI MILITARĂ

Voronin este, cel mai probabil, garantul ducerii al îndeplinire a unui proiect rusesc în care, sub pretextul soluţionării conflictului transnistrean, Republica Moldova va deveni în timpul apropiat un fel de “stat comun”, o confederaţie cu doi membri (Chisinau, Tiraspol), sau chiar trei (dacă se adaugă şi Comratul) subiecţi egali în drepturi. Acest conglomerat urmează a fi acceptat în componenţa Uniunii Rusia-Belarus. În Duma de Stat a Federaţiei Ruse a fost iniţiat procesul de pregătire a opiniei publice şi a bazei juridice în acest sens. Urmează elaborarea unui mecanism de garantare a înţelegerilor dintre Chişinău şi Tiraspol care va fixa rolul Moscovei şi va institui calitatea de arbitru în relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol.

Un element important care confirmă datele scenariului de mai sus de mai sus este Tratatul militar semnat cu Rusia, document elaborat încă din 1997 dar ratificat abia în luna aprilie de Parlament. Prezenţa militară a Federaţiei Ruse pe teritoriul Republicii Moldova va constitui un element al acestui mecanism de garantare. Ratificarea de către Parlament, în mare viteză, a acordului militar cu Federaţia Rusă, în luna aprilie, prin care forţele armate ale Moldovei intră practic în subordinea Armatei ruse este o altă etapă împlinită. Lectura textului este edificatoare, practic fiecare paragraf meritând câte o pagină de comentarii, dar foarte pe scurt Tratatul consfinţeşte subordonarea totală a sistemului militar şi a aparatului informativ structurilor forţelor militare ruse. Militarii basarabeni se vor pregăti de acum încolo în Rusia în limba rusă, sub comandă rusească şi pe teritoriul Rusiei şi vor fi integraţi sistemului militar informativ al Rusiei. (vezi "Jurnalul National" ediţia din Chisinau-21.04.2001 - "COMUNIŞTII AU ÎMPINS MOLDOVA SUB CĂLCÂIUL FORŢELOR ARMATE RUSEŞTI", titrează ziarul in pag. 1, reluând subiectul în pag. 3 unde scrie că prin ratificarea unui acord militar cu Rusia,  Republica Moldova ar putea pune în pericol pacea in Europa şi în intreaga lume)

Dacă mai adăugăm aici şi acordul interguvernamental semnat în 14 februarie de şeful Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) moldoveneşti, Valeriu Pasat si Nicolai Patruşkev, şeful FSB, succesorul KGB, la Chişinău, avem tabloul complet al adevăratelor orientări şi direcţii ale Moldovei în raport cu Rusia. Intrarea “statului comun” în componenţa Uniunii Rusia-Belarus va permite în mod firesc şi legalizarea prezenţei militare a Federaţiei Ruse în cadrul unor baze militare stabile. În cel mai apropiat timp, deputaţii comunişti pot iniţia modificarea Constituţiei Republicii Moldova fără a există vreo forţă politică care să-i poată împiedica, având în vedere că deţin majoritatea absolută în Parlament, care oricum nu mişcă în faţa preşedintelui Voronin. O problemă aparte o constituie asigurarea că Republica Moldova, odată cu eventuala schimbare a puterii la Chişinău, să nu poată părăsi Uniunea Rusia-Belarus. Pentru aceasta se preconizează modificarea structurii organelor de stat ale Republicii Moldova (Parlament bi-cameral, pachetul de control aparţinând deputaţilor din Transnistria şi Găgăuz Eri). Capitalul rus va privatiza obiectivele strategice iar investiţiile vor fi injectate în industria Transnistriei. Aplanarea formală a conflictului va permite, în mod firesc, deschiderea secţiilor consulare ale Federaţiei Ruse la Tiraspol.

Fiind părţi componente ale “statului comun”, Transnistria şi Găgăuz Eri vor dispune de un grad de independenţă, care va permite Rusiei (sau Bielorusiei) să le recunoască în calitate de state independente în eventualitatea că situaţia de la Chişinău iese de sub control. În acest timp se derulează deja procese de privatizare masivă care consolidează capitalul rusesc în regiunea transnistreană. Dacă Smirnov va reuşi la apropiatele alegeri să mai cucerească un mandat prezidenţial pentru a pune la cale procesele de privatizare, iar în negocierile cu Chişinău vor fi legiferate aceste procese, atunci vor dispărea şi problemele majore în calea elaborării statutului juridic al regiunii. Noua putere a Rusiei este însă incomodată de Smirnov&Co. doar pentru că aceştia nu reuşesc să inţeleagă şi pun piedici noului concept al politici ruseşti neo-coloniale, bazate pe extinderea capitalului rusesc şi acapararea unor importante proprietăţii pe teritoriul fostelor republici sovietice, metodă mult mai eficientă pentru menţinerea unui "control civilizat" asupra lor, decât prin susţinerea unor regimuri dubioase şi a forţelor armate în regiunile respective.

După reglementarea relaţiilor de proprietate şi acordarea garanţiilor regiunii transnistrene, liderii Transnistriei, oricare ar fi ei după alegerile din 9 decembrie anul curent, ar putea să accepte varianta de federalizare a Republicii Moldova, aşa zisul “Plan Primakov”, astfel ca să nu mai rămână decât un singur subiect al dreptului internaţional, o singură monedă naţională, şi un sistem unic de organizare a organelor de ocrotire a normelor de drept, dar pentru aceasta va trebui revizuită structura parlamentului şi a puterii executive.

2. MIZA ECONOMICĂ

Ţinând cont de datoriile imense ale RM faţă de Rusia vor fi găsite soluţii pentru ca Moldova să accepte rezultatele privatizării la care, fără îndoială, va participa, în primul rind, capitalul rusesc. Rusia vrea să scape de scandal şi trece printr-un major proces de promovare a unei noi imagini, condiţie fundamentală, strategică, pentru a reuşi acapararea de noi fonduri din Occident care să-i permită mărirea bazei industriale implicate în procesul militar.

În cursul acestei veri au apărut semnele implicării în diferendul transnistrean şi a unor grupuri de interese din Occident. Sau, aparent aflate în Occident. Nu este vorba de marile cancelarii ale lumii sau de unele organisme paneuropene şi euroatlantice. Acestea nu sunt pregatite să sacrifice relaţiile tot mai reci cu Rusia de dragul Republicii Moldova. Implicarea aparţine anumitor segmente ale marii finanţe internaţionale. Este în principal vorba de Boris Birstein şi reţeaua sa uriaşă, extinsă în întreaga lume, persoană de încredere având în vedere că, potrivit presei occidentale, tot el a participat şi la operaţiunea strategică a topirii şi ascunderii la loc sigur a capitalului valutar a PCUS. Membrii reţelei au remarcat, se pare, faptul că Rusia e tentată să omoare în Transnistria dintr-un singur foc doi iepuri deodată. Ea şi-ar dori să-şi menţină prezenţa politico-militară în zonă şi, în plus, să aiba şi un profit financiar de pe urma acestui fapt.

Potrivit unor estimări, arsenalul ei stocat în stânga Nistrului valorează circa 8 miliarde de dolari. Valorificarea arsenalului este un subiect de afaceri şi totodată alimentează teama occidentului că armele ar putea intra prin “valorificare” în mâinile grupărilor teroriste, opinie manifestată public de reprezentantul OSCE, William Hill, la jumătatea lunii octombrie. În cercurile politice din sânul PRCM se dă ca sigură existenţa unor redutabile forţe financiare tentate de afacere al căror emisar este Birstein. Potrivit presei de la Chişinău deja au avut loc întâlniri de afaceri pe acest subiect între Birstein, Voronin, Antiufeev, la Karlovy Vari, în Cehia. Deşi transnistrenii reprezintă doar 16 % din populaţia Moldovei, în Transnistria se află concentrată 39 la sută din instalaţiile industriale ţării, mai ales fabricile de armament, iar una dintre oţelării operează chiar pe piaţa Statelor Unite ale Americii, alimentată cu energie din Rusia şi Ucraina. Miza, în momentul de faţă, o constituie trecerea întregului capital economic al Transnistriei în mâinile companiilor ruseşti.

3. JOCUL DUBLU AL LUI VORONIN

Chişinăul şi Tiraspolul îşi administrează tot felul împunsături dar ceea ce funcţionează în realitate fără cusur este o colaborare deplină în sensul interesului rusesc, ce se vădeşte şi printr-o întreagă serie de acorduri reciproce de colaborare între instituţiile Tiraspolului şi cele de la Chişinău, consfinţind deja ceea ce Chişinăul se face public că nu admite, respectiv caracterul statal al Transnistiei. Sub pretextul parcurgerii unor etape de apropiere cu Tiraspolul în vederea aducerii acestora la sentimente mai bune faţă de Chişinău, Voronin a semnat în data de 16 mai acte care aduc beneficii însemnate Tiraspolului.

După istoria opririi sale la barieră, Voronin a “negociat” cu Smirnov cu drapele pe masă, cu însemnele unei întâlniri între două state. Una dintre cele mai importante hotărâri semnate este cea prin care se specifică că Chişinăul va recunoaşte actele emise în Transnistria fără prezenţa însemnelor statale ale Republicii Moldova. “Decizia Protocolară” privind recunoaşterea de către Chişinău a actelor emise de autorităţile autoproclamatei republici transnistrene a fost semnată de preşedintele Vladimir Voronin şi liderul administraţiei transnistrene Igor Smirnov în varianta propusă de Tiraspol.

Astfel au fost recunoscute toate documentele emise de administraţia din Transnistria, fără a se ţine cont de propunerile grupului de negociatori din partea Chişinăului, privind prezenţa în acte a însemnelor statale ale R.Moldova şi a completării acestora şi în limba română, pe lângă cea rusă. Documentul semnat prevede recunoaşterea actelor stării civile, a actelor de identitate şi a paşapoartelor, a permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculate a transportului, a actelor de studii, a actelor notariale, a certificatelor înregistrării de stat. Vor fi recunoscute ca valabile pe teritoriul Republicii Moldova şi carnetele de muncă, legitimaţiilor de pensionar, licenţele, certificatele şi alte acte eliberate de administraţia de la Tiraspol.

Vor fi recunoscute şi actele necesare pentru efectuarea comerţului exterior. Acestea vor conţine “însemnele statale ale părţilor” şi vor fi completate “în limbile folosite de părţi”. În procesul de negocieri, Tiraspolul a propus ca însemnele R.Moldova să fie prezente doar pe pagina completată în limba română, în timp ce pe pagina completată în rusă, să fie trecute însemnele autoproclamatei republici transnistrene. Potrivit protocolului, “părţile urmează să informeze comunitatea internaţională şi organizaţiile internaţionale” despre această decizie. A fost propusă spre examinarea Parlamentului Republicii Moldova şi sovietului suprem de la Tiraspol chestiunea punerii în aplicare “a actelor cu caracter executiv emise de organele judecătoreşti ale părţilor”. Tiraspolul insistă asupra ratificarii documentelor semnate cu Tiraspolul de către Parlamentul de la Chişinău deoarece în felul acesta va fi recunoscută, implicit, existenţa unei entităţi statale – Transnistria.

Convingerea experţilor independenţi de la Chişinău este că “Decizia Protocolară“ privind armonizarea legislaţiei vamale şi fiscale semnată între Chişinău şi Tiraspol va mări proporţiile “găurii negre” pe care o reprezintă Transnistria. În regiunea aflată sub controlul separatiştilor se derulează afaceri, multe dintre ele cu caracter infracţional, la o scară incredibil de mare comparativ cu nivelul pe care se află liderii autoproclamatei rmn. Aşa s-a ajuns, de exemplu, ca Transnistria să ameninţe industria oţelului din Canada şi Statele Unite, datorită cantităţilor uriaşe exportate la preţ de dumping, motiv pentru care cele mai importante trusturi americane au chemat în judecată… Republica Moldova. Pe lângă rolul strategic, geopolitic militar şamd al Tiraspolului se suprapune şi influenţa economiei negre care şi-a stabilit aici o bază de acţiune cu bătaie lungă.

Aceasta aduce în discuţie încă unul dintre motivele importante pentru care există convingerea că situaţia din Transnistria nu va fi reglementată niciodată în alţi termeni sau în alte condiţii decât cele acceptate de marile grupuri de interese ruseşti, şi poate nu numai ruseşti, având în vedere că zona reprezintă un culoar de scurgere a unor capitaluri uriaşe şi un spaţiu de derulare a unor afaceri dintre cele mai dubioase, în care legile internaţionale sunt inoperante iar accesul sau controlul vreunei instituţii occidentale este practic imposibil.

Surse documentare:

CEDO:

Dosar instrucţiei N° 45701/99 - LA MÉTROPOLIE DE BESSARABIE ET L 'EXARQUAT DU PAYS et 12 autres contre Moldova.

Dosarul din 2001: Documentul acţiunii - COURT verbatim record hearing - # 428517-v1-45701 - COUNCIL OF EUROPE - EUROPEAN COURT OF HUMAN RIGHTS; Strasbourg, 2 October 2001; Or. Fr., Eng. and Rom.; SECTION I: CASE OF METROPOLITAN CHURCH OF BESSARABIA AND OTHERS v. MOLDOVA (Application no. 45701/99); VERBATIM RECORD of the hearing held on 2 October 2001; (Document not revised by the registry of the Court and subject to corrections in accordance with Rule 70 of the Rules of Court); (English version).

Stenograma discursului agentului - COURT verbatim record hearing Morei; CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI, Strasbourg, 2 octombrie 2001; Original în română; CAZUL MITROPOLIA BASARABIEI ŞI EXARHATUL PLAIURILOR ŞI ALŢII c.  MOLDOVA;  Cererea nr. 45701/99; PROCES-VERBAL AUDIENŢA DIN 2 OCTOMBRIE 2001; (Versiune română); DOMNUL MOREI, Agent, Guvernul Republicii Moldova.

“Relaţiile bilaterale moldo-române la zece ani de independenţă a Republicii Moldova”  - Raportul Ambasadorului Moldovei la Bucureşti către Centrală.

Tratatul militar dintre Federaţia Rusă şi Republica Moldova, document ratificat de Parlamentul Moldovei în luna aprilie 2001.

Proiectul de modificare a Legii Administraţiei Publice coordonat de Vasile Iovv.

Surse bibliografice:

Cojocaru, Gheorghe E. - Politica externă a Republicii Moldova. Studii. Ed. Civitas,        Chişinău, 2001

Gribnicea, Mihai – Politica rusă a bazelor militare: Georgia şi Moldova. Ed. Civitas, Chişinău, 1999

Partidul Popular Creştin Democrat – Cartea Neagră a Corupţiei. Legislatura 1998-2000. Chişinău, 2001

IntelMedia - Basarabia la Răscruce. Bucureşti, 2001, Web: www.intelnet.8m.net

BoldurA. -  Istoria Basarabiei.  Ed. Victor Frunză, Bucureşti, 1992

BuzilăBoris - Din istoria vieţii bisericeşti din Basarabia. Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, Ed. Ştiinţa, Chişinău, 1996

PăcurariuMircea - Basarabia: aspecte din istoria bisericii şi a neamului românesc. Ed. Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1993

Patriarhia Română - Adevărul despre Mitropolia Basarabiei. Ed. Institutului Biblic şi de misiune al B.O.R., Bucureşti, 1993

Surse de presă din Chişinău

Arhiva Agenţiei de Presă FLUX-Press, anii 1999 – 2001 (This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Arhiva Agenţiei de Presă ORTHOPRESS,  anul 1999

Buletine de ştiri ale Agenţiei de Presă DECA-Press (This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.)

Buletine de ştiri ale Agenţiei de Presă BASA-Press (This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.)

Periodice şi cotidiene: Ţara, Jurnalul National, ediţia de Chişinău, cotidianul FLUX, Capitala, Moldova Suverana, Jurnal de Chisinau, De Facto, Literatura si Arta, Dialog, Cotrafort, Luceafărul, Nezavisimaya Moldova, Novoe Vremea, Săptămâna, Trud Moldova, Observator economic, Alfa şi Omega.

Alte surse publice privind date economice, sociale, politice, militare referitoare la Republica Moldova:

Seminarul Internaţional  „Quo vadis Moldova? Între Est şi Vest”, organizat de Fundaţia pentru Democraţie Creştină, Chişinău, 19-21 mai 2001

Şcoala de vară  a Partidului Popular Creştin Democrat  desfăşurată la Chişinău in perioada 23 0-30 iulie 2001

Notă: Cea mai mare parte a documentaţiei şi comentariilor cuprinse în partea de analiză economică, social politică şi militară au fost puse la dispoziţie de Grupul IntelMedia, organizaţie formată din tineri jurnalişti, economişti şi jurişti din Basarabia. Materialele pot fi găsite în pagina de web a organizaţiei www. intelnet.8m.net cu menţiunea copyright free/for fair use.

Coordonator cercetare

George RONCEA

Coautori

Darie CRISTEA

Ioana ANTONESCU

Diana DIDĂ

 

Grupul IntelMedia     

Ultima modificare pe Sâmbătă, 29 Noiembrie 2014 21:39
George Roncea

George Roncea

Email: roncea@yahoo.com

 

 

Scrieun comentariu

Se poate introduce HTML

(c) 2012 roncea.net & George Roncea. Toate drepturile rezervate.