Error
  • JLIB_APPLICATION_ERROR_COMPONENT_NOT_LOADING
  • JLIB_APPLICATION_ERROR_COMPONENT_NOT_LOADING
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
  • Error loading component: com_k2, 1
A+ A A-
29 Jul
Voteaza acest articol
(2 voturi)

o Iudă proțăpit de MApN la Ziua Imnului, batjocură ce întrece orice limită

generalul Marin Badea Dragnea, un nemernic care și-a vândut sufletul rușilor...
„Zeci de bucureșteni au asistat miercuri dimineață la ceremonia prilejuită de Ziua Imnului Național, eveniment organizat de Ministerul Apărării Naționale în Piața Tricolorului din fața Cercului Militar. Evenimentul a continuat cu un spectacol susținut de Muzica Reprezentativă a MApN, cea a Regimentului 30 Gardă "Mihai Viteazul", Muzica Militară a Brigăzii I Mecanizată "Argedava" și cea a Jandarmeriei Române.

http://www.agerpres.ro/social/2015/07/29/ziua-imnului-national-sarbatorita-in-piata-tricolorului-11-49-14

Următorul moment a fost intonarea Imnului Național de către tenorul Vlad Miriță, iar finalul manifestării a fost marcat de defilarea Gărzii de Onoare.
"Noi militarii și eu, personal, timp de 50 de ani am văzut armata sub culorile tricolorului și după fiecare victorie în viața mea de militar am ascultat cu pioșenie acest Imn, care vine să lege, să înrădăcineze poporul român și este frumos că reprezentanții poporului s-au gândit să cinstească Imnul prin asemenea manifestări", a declarat președintele Asociației Naționale Veteranilor și Invalizilor de Război din România, gen. Marin Dragnea.
.
Cu privire la acest Iuda - generalul Marin Dragnea s-au exprimat următorii:

”Subsemnaţii, veterani de război, luptători în rezistenţa armată anticomunistă, foşti deţinuţi politici şi urmaşi ai acestora, protestăm cu indignare faţă de atitudinea generalului (r) Marin Dragnea, cu ocazia recepţiei de la Ambasada Rusiei la Bucureşti, organizată în ziua de 9 mai a.c..

Prezent la această manifestare, generalul Marin Dragnea, care ocupă şi funcţia de preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, a elogiat regimul neo-sovietic condus de Vladimir Putin, adresând reprezentanţilor Moscovei la Bucureşti, în numele celor 220000 de veterani de război care mai trăiesc, formula: „Vă aştept!”

Este binecunoscut faptul că generalul Marin Dragnea este unul dintre acei ofiţeri români trădători care, în 1944, au revenit în ţara ocupată de Armata Roşie în cadrul Diviziei „Tudor Vladimirescu”, alcătuită de sovietici în 1943, din prizonieri români, cu concursul deosebit al sinistrei Ana Pauker. În această calitate, generalul Dragnea s-a bucurat în timpul regimului comunist de onoruri şi privilegii, în timp ce ofiţeri loiali ai Armatei Regale Române au fost epuraţi sau aruncaţi în închisorile politice, unde au sfârşit umiliţi de uneltele Moscovei.

https://www.youtube.com/watch?t=125&v=Jqz1F6WGrSo

Vladimir Putin, vă aștept!
.
La recepția organizată de Ziua Victoriei la Ambasada Federației Ruse au participat și mai mulți politicieni români.

Printre cei prezenți s-au aflat toate leprele rusofile, președintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, și fratele său, fostul deputat Marcu Tudor, senatorul Varujan Vosganian, deputații Remus Cernea și Liliana Mincă, europarlamentarul Adrian Severin, fostul consilier prezidential Iulian Fota, dar și Printul Paul de România.
Ambasada Federatiei Ruse a decorat mai multi veterani rusi si romani, cu medalia aniversara „70 de ani de la victoria in Marele Razboi pentru Apararea Patriei”. Printre cei care au primit medalii, "la dispoziţia preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin", s-a aflat şi generalul Marin Dragnea, presedintele Asociatiei Nationale a Veteranilor de Razboi, pe care ambasadorul Malghinov l-a prezentat drept "cel mai apropiat veteran al meu aici în România şi cel mai iubit prieten".
Cu acest prilej, generalul Dragnea a ținut un discurs înflăcărat în care a lăudat Rusia și pe președintele său, Vladimir Putin. Vă aștept, a spus generalul Dragnea, referindu-se la Vladimir Putin !!

http://news.russiatoday.ro/oleg-malginov-dupa-70-de-ani-injectia-contra-nazismului-isi-pierde-efectul-video-gen-marin-dragnea-va-asteptam/

Marin Dragnea este unul dintre inițiatorii demersului de acordare a medaliei „Artizan Pace pentru Eternitate“ lui Putin, după invadarea Crimeei. În data de 18 decembrie 2014, mai mulți diplomați și atașați militari ruși s-au deplasat la sediul Asociației Naționale a Veteranilor pentru a pune la punct detaliile privind programul ”Artizan Pace pentru Eternitate” - ce avea ca obectiv medalierea lui Putin, în cursul anului 2015.
În 2011, generalul Marin Dragnea se număra la loc de frunte printre semnatarii unor diplome de excelență acordate unor cadre ale SVR, GRU și FSB de la Ambasada Rusiei: Alexander Churilin, ambasador, Victor Makovskiy, atașat militar și Natalia Muzhennikova, secretar III. Motivul: constribuția la dezvoltarea relațiilor bilaterale dintre Federația Rusă și România.
.
În perioada Revoluției din Ungaria din 1956, colonelul Marin Dragnea era comandantul Corpului 38 Armată și al Garnizoanei Timișoara, având un rol important în reprimarea mișcărilor studențești de solidaritate din acel oraș.

Studenții au alcătuit o listă cu revendicări, în care cereau retragerea din țară a trupelor sovietice, libertatea presei, autonomie universitară, desființarea cotelor din agricultură.

Martorii la acele evenimente spun că studenții de la medicină s-au baricadat în cămine, iar armata, trupele comandate de Dragnea, au tras în clădiri. Cei care au luat cuvântul la acea adunare au fost arestați de Securitate și anchetați într-o cazarmă dezafectată a Armatei, de la Beșcherecul Mic. Au fost arestați 700 de studenți, dintre care 80 au fost exmatriculați și condamnați la pedepse de până la 8 ani închisoare.
După cum declară colonelul (r) Eftimie Ionescu, care a fost locțiitor politic al lui Dragnea în acea perioadă, "În timpul contrarevoluției din Ungaria, la Timișoara apăruseră fenomene de dezordine. Generalul Dragnea i-a chemat pe manifestanți într-o sală și le-a spus: "Astâmpărați-vă!
Nu avem nevoie de haos și dezordine în oraș". Ei l-au huiduit, au folosit cuvinte nepotrivite la adresa organelor de partid și de stat. Atunci Dragnea ne-a spus: "Luați-i!".
Au fost îmbarcați în camioane și duși sub arest la cazărmile din Beșcheret.
Apreciat pentru rezolvarea revoltei studențești din Timișoara, este numit în funcția de comandant al Corpului 38 Armată (august 1956 - 1959), fiind înaintat la gradul de general-maior (1957).
__________

Rușii erau foarte amabili, de treabă, grijulii cu românii din Lagăr!!!
.
fragment de interviu cu Dragnea:

Reporter - Vă număraţi, aşadar, printre cei capturaţi. Cum aţi reuşit să ieşiţi?

În ’43 s-a organizat şi în lagărele unde erau români, şi unguri, şi italieni, şi nemţi, un fel de – n-aş spune propagandă – muncă dusă de ofiţerii români. În special de ofiţeri superiori.
Pentru înscriere în unităţi militare. Primii au fost polonezii care, la un moment dat, aveau 120.000 de prizonieri. S-au organizat tabere de pregătire în afara lagărelor. De exemplu, polonezii au fost instruiţi la Riazan, dincolo de Volga.

- Şi românii?

Generalul Lascăr, generalul Cambrea, generalul Teclu, Dumitrache, şi alţii au organizat cele două divizii: „Horea, Cloşca şi Crişan“ şi „Tudor Vladimirescu“.
În oraşul Vladimir ne-am strâns toţi şi am plecat către România.

- Cum? Aţi ieşit din lagăr aşa, pur şi simplu?

Gata echipaţi! Cu ţinută militară, cu gradele noastre!
Ne-am instruit, ne-am pregătit. De exemplu, divizia „Tudor Vladimiresu“ avea 12.000 de militari. „Horea, Cloşca şi Crişan“ avea 18.000, ei s-au organizat ceva mai târziu. S-au înţeles bine.

- În lagăr cum era? Erau severi ruşii cu prizonierii?

Nu. Dacă ai reuşit să scapi sănătos de linia întâi, dezarmat, cum se întâmpla, nu mai conta. Erau îngăduitori, să ştiţi.
Erau unii mai plăcuţi, alţii mai răi, ca peste tot. Prizonierii erau slăbiţi, răniţi, dar oamenii de acolo erau foarte atenţi, mai ales partea medicală. Păi, erau 300.000 de prizonieri români şi s-au întors 200.000!

- Ce s-a întâmplat cu ceilalţi?

Unii au rămas acolo, s-au căsătorit. I-au scos la muncă, s-au împrietenit cu fetele de acolo.
____________

Cum a fost de fapt treaba cu Divizia Tudor Vladimirescu, mărturie din Gulag, un capitol de carte despre diabolica ticăloșie:.

”Cum rezultatele, atât de la Oranki, cât si de la alte lagăre cu români, erau mediocre, s-a luat ”de sus” măsura de a se alcătui o trupă de animatori de mare clasă, care să facă un turneu prin toate aceste lagăre si să adune adeziuni pentru transmiterea către generalisimul Stalin a rugămintii de a aproba înfiintarea pe teritoriul Uniunii Sovietice de unităti de voluntari, care să lupte împotriva ocupantului fascist.
Farsa aceasta savuroasă cu prizonierii români, care de bună voie si nesiliti de nimeni implorau favoarea de a se lupta cu fratii lor români, si tătucul Stalin, care până la urmă, înduiosat de atâtea rugăminti, avea să le dea blagoslovenia lui, se jucase în mai multe lagăre, după un scenariu scris la Moscova, si urma să se dea si la Oranki. Din distributie făceau parte: Ana Pauker, directoarea trupei (originară din Basarabia, condamnată pentru activitate subversivă si schimbată la granita cu sovieticii contra unui ostatec român), colonelul Cambrea (seful Statului major al Diviziei a V-a), maiorii Captaru, Maltopol si Teclu, maiorul Haupt, tot de la Divizia a V-a, căpitanul Bodiu (fiu al Ardealului) si altii, ce făceau parte din figuratie.

Şi iată cum într-o călduroasă zi de sfârsit de iulie, trupa descinse si la noi. Cum toată suflarea românească era mobilizată, iar sala clubului era neîncăpătoare, spectacolul s-a tinut în aer liber. Au apărut de îndată decorurile si recuzita: un podium pe care trona o masă lungă acoperită cu o pânză rosie. La ea s-au asezat în prezidiu protagonistii, fiecare la locul potrivit greutătii sale politice, care nu coincidea cu cea a gradelor de pe umăr. Astfel, sedinta o prezida un soldat, Căprăroiu, având la dreapta si la stânga pe coloneii Cambrea, Maltopol si pe ceilalti cu multe trese, mai sus mentionati. Ana Pauker era si ea la masă...

Atunci ceru cuvântul, din partea noastră, căpitanul Nicolae Popescu Tudor. Ofiter de Stat Major, inteligent, citit, bine pregătit, dar mai ales om de caracter, el îsi asuma riscul, care friza sacrificiul, de a demasca în mod public trădarea care se dădea drept patriotism si eliberarea de ocupantul fascist, care în realitate nu era altceva decât eliberarea României de români si înrobirea tării noastre pe termen nelimitat sub sovietici. Cum s-a si întâmplat de altfel.

Cu glas ferm si tăios atacă mai întâi pe ofiterii superiori din prezidiu în cap cu Cambrea, fostul lui sef de Stat Major de Divizie, manifestându-si uimirea de a-l întâlni la această masă rosie, pe ei, care instruiseră atâtea serii de ofiteri în cultul onoarei si al respectului fată de jurământul fată de Rege si Neam, si al dispretului pentru trădare?
Căpitanul Nicolae Popescu Tudor demască falsitatea argumentelor Anei Rahbinson Pauker, amanta lui Stalin, potrivit cărora de veacuri Rusia ne-a fost prietenă si nu dusmană. Atât Samoilov cât si după el Cambrea s-au repezit cu vehementă la căpitanul Nicolae Popescu Tudor. În vacarmul care s-a produs ulterior, Ana Pauker a declarat închise dezbaterile si printr-un siretlic a ticluit o petitie adresată lui Stalin în care se cerea înfiintarea unei divizii de asa-zisi voluntari.”
1. Pătimiri si iluminări din captivitatea sovietică. Autor: Radu Mărculescu. Editura Albatros, Bucuresti, 2000.

Tot despre momentul de la Oranki, o brosură intitulată sugestiv: Divizia stalinistă Tudor Vladimirescu sub steagul rosu scrisă de locotenentul Nicolae Fuiorea, căzut prizonier nu departe de Nipru și ajuns si el la Oranki, lagărul cu cei mai multi ofiteri români prizonieri. Şi în această carte este descrisă sedinta despre care a vorbit Radu Mărculescu.
Nicolae Fuiorea mentionează si el cu lux de amănunte declaratiile Anei Pauker si ale lui Nicolae Cambrea, subliniază interventia căpitanului Popescu Tudor, ca si ale altor ofiteri români prizonieri, ca de pildă căpitanul Scarlat (ginerele generalului Ciupercă). Efortul Anei Pauker si al acolitilor ei, Cambrea, Maltopol, Haupt etc. s-a dovedit o înfrângere totală deoarece din cei 1 200 de ofiteri români prizonieri la Oranki doar câteva zeci s-au declarat în favoarea înfiintării amintitei divizii - confirmă Nicolae Fuiorea.

Bineînteles au urmat imediat represaliile. Le descrie Nicolae Fuiorea si desigur Radu Mărculescu în Pătimiri si iluminări din captivitatea sovietică:

”Căpitanul Popescu Tudor a fost îndată ridicat de NKVD de la dormitor, dus în văzul nostru la poartă, de unde a fost aspirat de gaura neagră a circuitului subteran pentru multă vreme. A rămas în urma lui amintirea acelor clipe înăltătoare, în care noi toti am spus prin gura lui tot ce nu îndrăznisem până atunci să-i spunem Puterii în fată. La sedinta aceasta de pomină, tinută în aer liber, au asistat fără să vrea si italienii, care au înteles corect tot ce s-a vorbit si tot ce s-a întâmplat. Capelanul lor, Don Franzoni, a venit la mine, mi-a luat mâna si mi-a spus: ”Dă-mi voie să strâng această mână, care s-a ridicat către cer de unde ne vin toate lucrurile bune”.(Citat din Radu Mărculescu).

Există și o carte scrisă în limba germană, unde apare acest moment, având titlul Ich spreche die Wahrheit (Spun adevărul). Autorul, Assi Hahn - un maior de aviatie german, cavaler al ordinului Crucea de Fier - care căzuse prizonier la 21 februarie 1943 cu totul în altă regiune decât ofiterii români amintiti mai înainte, si anume la Demiansk. A ajuns si el cu vremea în lagărul de prizonieri de la Oranki, unde a cunoscut multi camarazi români.
Repatriat după război în RFG, a putut descrie la el acasă, în deplină libertate, toate suferintele, toate umilirile, dar si toate iluminările petrecute în timpul prizonieratului - descrieri care seamănă aidoma cu cele povestite de ofițerii români prizonieri. Și Assi Hahn se oprește în cartea lui la acea ”ședință de pomină” la care s-au referit Radu Mărculescu si Nicolae Fuiorea:

”După acțiunea lui Ulbricht (notă: liderul comunist german cu misiuni aidoma celor ale comuniștilor români) la începutul lui iulie a venit la Oranki o echipă românească de propagandă si anume sub conducerea comunistei Ana Pauker. Era însoțită de doi ofițeri superiori români de stat major, care oricând aveau prilejul îi sărutau mâna. Ana Pauker, cu părul scurt tăiat, se plimba mereu prin lagăr. Era însoțită de comisarul sovietic Codler care strălucea de fericire ori de câte ori Ana găsea pe cineva cu care să se întrețină. Atunci putea fi văzută stând pe o bancă cu nefericita ei victimă ore întregi de vorbă. În pauze ducea discuții politice înfierbântate.
Românii s-au comportat tot timpul extraordinar de frumos în a-i tine piept Anei Pauker, subliniază ofițerul german;

si mai departe:
În cursul sedinței de pomină ea a fost combătută vehement mai ales de căpitanul Popescu Tudor, fiul unui judecător român. Ana Pauker afirma că, spre deosebire de statele fasciste, nici unui stat nu are de ce să-i fie teamă de Uniunea Sovietică iubitoare de libertate. La care Popescu Tudor, folosind cuvinte bine chibzuite, i-a amintit de Basarabia, de Polonia, de statele baltice si de Finlanda. Popescu Tudor a fost ridicat imediat si aruncat în închisoarea NKVD-ului din afara lagărului.

Maiorul de aviatie german amintește apoi cum o lună si ceva mai târziu, după sedința de la Oranki, în zorii unei zile din august 1943 este adus în camera în care se găsea el în altă închisoare ”un bărbat negricios, murdar într-un hal fără de hal, barba nerasă si părul neîngrijit, lăsând numai pe alocuri să se întrevadă un obraz palid; avea o privire de om pierdut. Am recunoscut totuși pe căpitanul Popescu Tudor. Din momentul în care o înfruntase pe Ana Pauker zăcuse în bezna unei pivnițe a NKVD-ului”. Închei citatul.
Maiorul Assi Hahn pomenește în aceeași carte Ich spreche die Wahrheit și de faptul că mai târziu stătuse în închisoarea de la Gorki de asemenea cu alți doi ofițeri români: Jurcă si Niculescu. Avea să-i întâlnească apoi în faimoasele temnițe de la Budirka si Liubianka (Moscova).
,
câteva gânduri ale distinsului fost profesor și fost ofițer de rezervă Radu Mărculescu. Cuvinte care se găsesc înscrise pe coperta a patra a cărții sale - Pătimiri și iluminări din captivitatea sovietică:
.
”Captivitatea sovietică, spre deosebire de oricare alta, a avut această satanică particularitate: ”puterea” nu s-a mulțumit doar cu sechestrarea libertății ”exterioare” a prizonierului. Ea a urmărit constant, metodic si prin toate mijloacele (frigul, foamea, munca silnică, molima ucigașă, dar mai ales teroarea si delațiunea) să-si anexeze si libertatea lui interioară, spre a-l transforma din om în unealtă cu care să opereze si pe trupul Țării acestuia acel malefic transplant de ideologie si orânduire statală, comunismul.
În fata acestei nemaiîntâlnite agresiuni s-a ridicat cu toată îndârjirea rezistenta noastră, a prizonierilor români, a ofițerimii mai cu seamă, în sforțarea supremă de a ne salva entitatea ontologică sau ”chipul si asemănarea cu Dumnezeu”, sădite de EL în sufletul nostru. Lupta aceasta disperată, dar nu lipsită de o tragică măreție, ca să rămânem până la sfârșit OAMENI, iată obiectul acestei cărți”.
__________
Spre deosebire de majoritatea ofițerilor români, Marin Badea Dragnea s-a numărat printre ne-oameni, a devenit o Iudă și așa a rămas întreaga sa viață.
.
Rușine Armatei de cioloveci ce au batjocorit onoarea Zilei Imnului cu oroarea afișării unei Iude cumpărate de sovietici și de Anna Rahbinson Pauker, scelerata evreică țiitoare a lui Stalin, ucigașă a elitei românești.
.
Adevărata Fostă Armată Română nu mai există, memoria sa a fost ucisă de actualii comuniști.
Armata condusă de Mareșalul Antonescu, cel fără de mormânt, asasinat de rușii cei atât de dragi Iudelor ca Marin Dragnea, îndrăgi-i-ar ciorile și spânzurătorile, mânca-le-ar inima câinii...

(c) 2012 roncea.net & George Roncea. Toate drepturile rezervate.