Error
  • JLIB_APPLICATION_ERROR_COMPONENT_NOT_LOADING
A+ A A-

…cu precizarea că nu toți ofițerii SRI sunt așa.
Cunosc io vreo șapte care nu sunt așa, vreo trei au crăpat, dar despre restul nu garantez. Simplul fapt că au rămas în Sistem, obedienți și muți, cu gândul doar la retribuții, privilegii și pensie, fără a încerca măcar să-i lichideze pe jegoșii înfiltrați la vârf, sau măcar să utilizeze Legea Avertizorului de Integritate, arată complicitatea lor cu grangurii corupți și trădători.

Publicat în Arhiva articole

N-am nicio simpatie pentru fostul rege Mihai, mai ales după episodul jalnic al introducerii unui neghiob de homosexual lacom și grețos de la SRI în familia sa.

Publicat în Arhiva articole

Cică teoria conspiraţiei tine de cretinism pur. În schimb teoria probabilităţilor ține de matematică pură şi are ca obiect interpretarea unor fenomene sigure, imposibile şi/sau întâmplătoare. Conceptul de probabilitate formalizează şi cuantifică sentimentul de incertitudine faţă de un eveniment, zic ăştia, matematicienii.

Publicat în Arhiva articole

Un produs "marca Dan Voiculescu" cu 5 ani de muncă asiduă in PUR-PC, cu 3 deputății în concubinaj tovărășesc cu PSD (deputat de Bihor şi europarlamentar, cu Uniunea PSD+PUR, plus deputat de Ilfov in Alianța roșie PSD+PNL, USL adică)
În imagini apar prietenii noului şef al SRI. Cam toţi cu sânge rusesc infuzat în venă, din timpuri imemoriale, dar nu de neuitat...

Publicat în Arhiva articole

PSD-ul a trecut la gesturi largi de PR, după mizerabila gestionare a dezastrului aviatic din munții Apuseni. Au văzut ca scandalul ia amploare și au trecut la faza acoperirii rahatului cu crenguțe de brad. Faza agitatorică, cum au învățat ei pe vremuri, la Partid.

Publicat în Dosarul Ponta Udrea

Fratele Filoteu, SRI-ul si Gorgias

Thursday, 16 January 2014 00:00

Feisbuku si online-ul in general sunt medii saturate de mesaje cu valoare informativa scazuta, in care accentul este pus exclusiv pe „valoarea” palavragelii relationale iar preeminenta acestei functii este semnul unei comunicari degenerate. Tocmai de aceea, cand apare o tema cu miza serioasa, merita efortul de a o deslusi.

Publicat în Arhiva articole

Un personaj aparent semihandicapat mintal cu un aspect delabrat şi mocirlos l-a transformat ieri, pe Soros, în lider al zecilor de mii de români care protestează faţă de aberanta afacere a aurului pe care guvernul Ponta şi Traian Băsescu vor să o perfecteze în favoarea lui Soros. Nu-i aşa că sună idiot şi arată ca o fractură logică întreaga propoziţie?

Publicat în Arhiva articole

Un ofiţer SRI a fost atacat de către primarul oraşului Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman lider cu vechime al UDMR, deputat mulţi ani şi unul dintre vectorii de ameninţare la adresa siguranţei naţionale. Mesajul este explicit şi marchează debutul unei noi etape de eliminare a autorităţii statului român din Covasna-Harghita.

Publicat în Arhiva articole

Ponta a recunoscut la BBC că actuala conducere a statului român are ca principală ţintă spălarea pe creiere – adică distrugerea circuitelor mintale ale românilor. În emisiunea Hard Talk a BBC World Service din 20 martie, Victor Ponta a afirmat că „Principala preocupare a României este spălarea pe creier (brainwash)”. După două secunde a rectificat susţinând că a vrut să spună de fapt braindrain - „migraţia creierelor”.

Publicat în Dosarul Ponta Udrea

Nesătuii şi nehaliţii împuţiţi care au ajuns la putere în decembrie 1989 au avut o unică preocupare, încă din primele momente al “rivoluţiei”: căpătuirea. Luatul cu japca, că aşa erau obişnuiţi de la părinţii lor criminali bolşevici. Mai ales vilele din Primăverii au incins tuturor poftele. Cartierul Primăverii era pe vremea aceea ce este Florida pentru evreii din SUA, un fel de paradis al barosanilor, cu deosebirea că barosanii din România erau cu toţii nomenclaturişti ai PCR.

Publicat în Arhiva articole
Page 1 of 2

(c) 2012 roncea.net & George Roncea. Toate drepturile rezervate.