Categorie: Razboiul Mondial 3.0 Data publicării Scris de George Roncea Afişări: 96
2024
Dilema “Marii table de sah” si imperativele de securitate ale flancului sudic al NATO
Consiliul National de Informatii al SUA a publicat anul trecut o prognoza a evolutiei mondiale, o schita a viitorului global pana in 2020. Miza suprematiei Statelor Unite ale Americii strabate proiectia agentiei americane. Lumea pana in anul 2020 nu se va schimba in mod radical, iar hegemonia americana, chiar daca este amenintata, se va mentine.
Pana la analiza schimbarilor la nivel global pe noi, romanii, ne intereseaza provocarile modelarii unei ordonarii a vecinatatilor Romaniei si o proiectie apropiata a temelor majore ce privesc securitatea zonala.
Romania este in centrul a din ce in ce mai multe proiecte globale geopolitice ceea ce impune realizarea de urgenta a unei conexiuni viabile intre centrele decizionale si responsabile de implementarea acestor proiecte. Componenta “de securitate” este esentiala in aceste proiecte si analiza noastra pleaca de la schitarea principalele riscuri se securitate ale Romaniei in raport cu evolutiile vecinatatilor sale rasaritene unde sunt comprimate energii si tensiuni puternice.
Procesele democratice regionale sunt afectate la o scara suficient de mare incat sa ridice intrebari si sa nasca ingrijorari la scara mondiala. "In Rusia, marsul catre democratie a facut un pas inapoi" - a declarat viceamiralul Michael McConnnel, la audierea din fata Comisiei pentru Informatii a Congresului SUA pe tema actualelor si viitoarelor amenintari la adresa securitatii nationale a Statelor Unite. Studiul nostru pleaca de la consemnarea acestui punct de vedere si urmareste reliefarea succinta a unor date referitoare la Ucraina, Moldova si Rusia si evocarea acelor interactiuni ale “proceselor estice” ce privesc siguranta nationala a Romaniei.
Razboiul rece – never ending story
Viceamiralul Michael McConnell a preluat cu un an in urma comanda coordonarii celor 16 agentii de informatii de la John Negroponte, care a devenit adjunctul Condoleezzei Rice la Departamentul de Stat. Mike McConell, actualul sef al spionajului american a starnit rumoare la nivel mondial afirmand transant „Rusia repezinta unul din principalele pericole la adresa sigurantei nationale a SUA”, in cadrul raportului oficial prezentat Congresului american.
SUA considera drept amenintare posibilitatea Rusiei, Chinei si tarilor OPEC de a utiliza accesul pe piete in calitate de parghii financiare de presiune in politica sustine Michael Mcconnell care a remarcat ca, “fortificandu-si pozitiile gratie veniturilor obtinute din petrol, Rusia tinde sa puna controlul asupra rezervelor energetice si retelelor de transportare din Europa si Asia Orientala. In acelasi timp, armata rusa incepe sa depaseasca perioada lunga de degradare, iar Rusia si China au fost pregatite demult sa sparga retelele computerizate ale SUA pentru a colecta informatii secrete”. Serviciile americane de spionaj atentioneaza asupra pericolului slabirii sau distrugerii infrastructurii informationale, proiect care ar putea reuni fortele Rusiei si Chinei. Seful Serviciului american de spionaj a mai mentionat si cu alte ocazii „pericolul rusesc”. Astfel, in septembrie 2007, el atentiona ca activitatea serviciilor ruse si chineze de spionaj pe teritoriul SUA s-a intensificat si ca ajunge pana la nivelul din perioada razboiului rece.
Succesorul lui John Negroponte a avertizat Comisia speciala pentru informatii a Congresului SUA ca tendinta Kremlinului de a adopta o pozitie mai dura va conduce in mod inevitabil la un antagonism crescut intre Rusia si Statele Unite. "O economie infloritoare si politicile interne si externe vazute ca un succes au intarit increderea de sine a rusilor, au permis cheltuieli sporite pentru aparare si au incurajat Kremlinul sa urmareasca obiective de politica externa care nu sunt mereu in acord cu cele ale institutiilor occidentale" - a spus McConnell. In opinia sa, aceasta evolutie va deveni mai pronuntata iar dupa alegerile prezidentiale ruse din 2008, tendinta autocratica va fi tot mai mare in politica interna a Kremlinului.
In consecinta, McConnell a concluzionat ca "insistenta rusa va continua sa injecteze elemente de rivalitate si antagonism in relatiile dintre Washington si Moscova - mai ales in privinta implicarii noastre in fosta Uniune Sovietica - si ne va distruge posibilitatea de a coopera cu Rusia in chestiuni ca nonproliferarea si combaterea terorismului sau energia si promovarea democratiei in Orientul Mijlociu". In plus, "dupa cum o demonstreaza asasinarea lui Litvinenko, acumularea continua de probleme si de factori iritanti ameninta sa afecteze tot mai mult relatiile Rusiei cu Occidentul", a mai subliniat McConnell.
Criticile viceamiralului McConnell la adresa politicii Kremlinului au coincis cu mai multe remarci similare facute de politicieni si oficiali militari de rang inalt cu privire la Rusia. Tot in fata Comitetului senatorial, general-locotenentul Michael Maples, directorul Agentiei pentru Informatii a Armatei, a declarat ca Rusia, alaturi de China, va continua sa-si sporeasca capacitatile militare din spatiu. Maples a aratat si ca, in domeniul operatiunilor de strangere de informatii, Rusia dispune de "cel mai evoluat si inalt potential dintre posibilii adversari straini ai SUA".
Robert Gates, secretarul american al Apararii, a comentat si el aspiratiile miliare ale Rusiei si Chinei afirmand ca modernizarea armatelor rusa si chineza reprezinta unul dintre motivele pentru care America ar trebui sa-si modernizeze la randul ei propriile forte armate. Gates a subliniat ca aceste circumstante, alaturi de pericolul reprezentat de terorism si de amenintarile care vin din Iran si Coreea de Nord, silesc SUA sa-si foloseasca resursele pentru aparare, pentru a putea sa "faca fata in mod adecvat acestor provocari". Mentionand Rusia alaturi de tari ca Iranul sau Coreea de Nord, Gates a pus efectiv puterea de la Moscova laolalta cu regimuri pe care America le priveste ca reprezentand o amenintare la adresa securitatii ei nationale.
O completare a avertismentelor americane vine si dinspre Marea Britanie, unde seful MI5, Jonathan Evans in primul discurs public de la numirea sa la conducerea institutiei afirma ca "De la sfirsitul Razboiului Rece nu s-a inregistrat o scadere a agentilor rusi din Marea Britanie - la ambasada Rusiei si la organizatiile care lucreaza sub acoperire in aceasta tara". Evans a mai a adaugat: "in pofida incheierii Razboiului Rece in urma cu aproape doua decenii, serviciul inca aloca bani pentru a apara Marea Britanie in fata activitatilor de spionaj din partea Rusiei, Chinei sau altor tari".
Comentand declaratiile americane si britanice, presa rusa remarca ca este pentru prima data, de la dezmembrarea Uniunii Sovietice, cand Rusia ajunge pe lista neagra a SUA. „De data aceasta, insa, americanii s-au speriat nu de rachetele nucleare ruse, ci de potentialul economic, financiar si stiintific al Rusiei si Chinei, potential care, in opinia lu Michael McConnell, poate fi utilizat pentru sporirea influentei respectivelor state in lume”, nota publicatia moscovita „Izvestia”. Toate aceste lucruri au, considera publicatia citata, si un aspect pozitiv. „Daca americanii au ajuns sa se teama de Rusia, asta inseamna ca au inceput sa ne si respecte. Concluziile serviciilor speciale ale SUA inseamna recunoasterea fortificarii pozitiei intenationale a Rusie si constatarea faptului ca sistemul mondial cu SUA pe post de stapan al lumii este in curs de disparitie”, mai noteaza Izvestia. "Teama fata de Rusia ca potentiala amenintare militara la adresa Statelor Unite si a aliatilor lor europeni, o teama care a mocnit de la destramarea URSS-ului incoace, redevine tot mai apasatoare in mintile statului major american" – scrie si "Kommersant".
Hegemonia americana, este din ce in ce mai expusa amenintarilor de securitate iar obsesia securitatii, si mentalitatea de asediu specifica „statului – garnizoana” reprezinta pretul pe care trebuie sa il plateasca americanii pentru statutul hegemonic la care au ajuns.
Ostilitatea anti-americana - pe vremuri sponsorizat si dirijata intens de agentii Moscovei - are astazi noi vectori si este alimentata practic de la sine. Avansul tehnologic si dezvoltarea sistemelor de comunicatie globala permite o mult mai rapida informare (si inflamare) a unor mase mari de oameni. Imaginile torturilor de la Abu Ghraib de exemplu au inundat aproape instantaneu o lume intreaga, atingand heart and souls fara a mai fi nevoie de o lunga si costisitoare campanie media de pregatire, conform vechilor standarde ale psi-ops. Perceptia SUA drept “inamicul numarul unu” la o scara din ce in ce mai larga poate deveni o problema reala si la nivelul microscopic al Romaniei. Retorica vocala a actualei administratii de la Kremlin merge pe acest discurs, al pericolului” influentei americane in preajma frontierelor Rusie iar starea de spirit national este indreptata vadit catre revansa. Resurectia orgoliului national este enorma. Rusia cere revansa fata de Occident si mai ales fata de Statele Unite. Totusi Rusia singura nu mai poate fi un jucator global important – rezulta chiar din politica parteneriatelor pe care le face, cu China, India etc Cand Rusia era Imperiala nu avea nevoie de „parteneriat” cu nimeni. Rusia eventual se ocupa cu patronatul nu cu parteneriatul.
Pentru Washington, „sporirea securitatii globale este o componenta esentiala a securitatii nationale” iar voci critice de la varful sistemului de aparare american atrag atentia ca „strategia de securitate actuala este vetusta in conditiile unei vulnerabilitati globale cu care ne confruntam astazi”. Pentru Romania raportarea la Europa ca sursa de securitate este iluzorie. "Europa", Uniunea Europeana", asa zisul Occident de astazi este o entitate care nu are inca identitate, proiect si misiune."Visul european" al „omului european” vizeaza confortul privat inainte de toate spre deosebire de Homo sovieticus, descris de Zinoviev si inca rezident in Rusia si aiurea care vizeaza revansa.
Pentru Romania reprezinta surse serioase de ingrijorare deriva proiectului Marii Negre si izolarea Americii de UE care risca sa se accentueze in perioada urmatoare. Washingtonul ramane, practic, singurul jucator cu mize ofensive de pe terenul geopolitic in care este plasata si Romania, insa este un jucator marcat si el de probleme interne sau externe care ii incetinesc elanul. Din pacate Ucraina ramane una dintre mizele strategice cruciale pentru NATO sau UE. Romania (si Moldova) raman in plan secund. O „defectiune” serioasa a strategiei de securitate a Romaniei este absenta unui proiect identitar national bine definit. Din acest motiv congenerii nostrii din jurul granitelor Romaniei sunt ignorati si exclusi practic atat de pe agenda politica cat si din proiectele de constructie institutionala. O importanta resursa umana este irosita iar implicatiile pe termen lung pot fi grave, daca examinam nivelul de „erodare” al comunitatilor romanesti din aceste zone supuse unor procese de dezagregare si „sfaramare”. Se simte nevoia unui demers de conturare a agendei de securitate nationala, pornind de la problema identitara, recunoscand ca ne aflam in fata unei crize care impune gasirea rapida a unui remediu. Pentru romani interesul coeziunii strategice pe teme de interes national este unul major deoarece prestatia noastra politica sufera si va suferi in continuare din pricina lipsei de coeziune interna. Este evident ca agenda de securitate trebuie modificata iar Romania trebuie sa tina seama de noile imperative de securitate determinate de globalizare si mai ales de vectorul de forta american.
La Washington echipa de la varf se pregateste deocamdata de schimbare in timp ce proiectele noastre romanesti, „Marea Neagra”, Moldova, etc stagneaza. Din 2009 vom avea noi lideri la Washington si la Moscova. Alegerile din acest an, din Rusia si Statele Unite sunt considerate a fi hotaratoare pentru redesenarea viitoarei configuratii regionale. Ramane de vazut daca Statele Unite se vor incadra intr-un tipar al discontinuitatii, specific momentului rotirii dintre republicani si democrati la Casa Alba.
Ceea ce putem anticipa destul de sigur in cazul Rusiei este ca viitorul Tar va continua "doctrina Putin" - o linie politica cat se poate de diferita fata de faimoasa "doctrina Sinatra" care a succedat "doctrina Brejnev". Fosta pozitie "oficiala" a Rusiei de non-interventie in afacerile interne ale tarilor satelit din blocul de la Varsovia este o istorie depasita. Rusia este acum all around. Din Venezuela pana la Cercul Polar, Rusia se misca intr-o incercare de contrabalansare a Statelor Unite, a NATO, ultima sa creatie fiind Shanghai Cooperation Organization, structura interguvernamentala cu vocatie asiatica ce grupeaza alaturi de Rusia, China, Kazahstan, Karghistan, Tadjikistan si Uzbekistan.
Stadiul actual al problemei. Izvoarele situatiei geopolitice
Asistam la un fenomen social, politic, cultural-identitar amplu si aflat in plina desfasurare: integrarea euro-atlantica a Romaniei in contextul reaparitiei Rusiei ca actor important al zonei istmului ponto-baltic, imediat dupa alte doua procese majore ale perioadei post-comuniste: extinderea influentei euro-atlantice (SUA si NATO) si integrarea europeana (UE).
Ca tara de frontiera a NATO si a UE, pe aliniamentul sudic al istmului ponto-baltic, Romania este chemata sa raspunda oportun si calificat noilor probleme ale Estului. Interesul regional romanesc cuprinde tensiunile si vectorii de forta ale unor mult mai mari mize strategice. Intreaga zona a “noii Europe” se afla intr-o perioada de puternica resurgenta datorita extinderii frontierei euro-atlantice in zonele periferiale ale asa zisului sistem mondial.
Cu ani in urma, dupa “dezertarea” Georgiei si Ucrainei, Rusia s-a vazut nevoita sa-si restranga aria de influenta dramatic. Aparenta “indiguire” a Rusiei capatase conturul unei noi frontiere in jurul Rusiei, in Caucaz, pe de o parte si apoi pe linia barierei baltice. In plus, odata cu iesirea Ucrainei de sub influenta Moscovei se contura micsorarea controlului Marii Negre, a istmului Ponto Baltic si cedarea unei parti insemnate a influentei rusesti in directia vestica si sudica.
In august 2000 "Nezavisimaia Gazeta" nota: "Astazi, Moldova, in pofida dimensiunilor sale mici si a posibilitatilor corespunzatoare, devine pentru Rusia unul din punctele cheie in CSI." Plecand de la consemnarea punctului de vedere rusesc, in cursul anului 2000, un material intitulat "Basarabia la rascruce" realizat de grupul IntelMedia oferea opiniei publice romanesti, factorilor politici si mediilor de presa, o analiza documentara asupra „punctului cheie din CSI” - Republica Moldova.
S-au concentrat o serie de date privind evolutia situatiei politice si social economice a importantului, - din perspectiva ruseasca - teritoriu romanesc semnalandu-se „perspectiva (nefericita dar cum nu se poate mai acuta) a reintoarcerii radicale a Chisinaului la RSS Moldova”. Studiul consemna: „comunismul va imbraca haina etnica si prin abile manevre sau dupa caz, prin forta bruta, se pregateste sa revina pe fata de data asta, la conducerea micului tinut romanesc”. Perspectiva amenintatoare si confirmata de sloganul electoral al uneia dintre gruparile comuniste: "S Rossiei na veciniie vremena!" (Cu Rusia - pe veci!).
Raportarea la acest studiu are valoare de etalon deoarece majoritatea proiectiilor (geo)politice cuprinse in continutul materialului s-au confirmat in cei opt ani care au trecut. Autorii afirmau ca „Alegerile parlamentare din primavara anului 2001 reprezinta cel mai important eveniment din ultimul deceniu de existenta al "statului independent Republica Moldova". Pentru romani, fie ei aflati incoace ori dincolo de Prut rezultatele acestor alegeri, in care pentru prima oara, castigatorii iau totul, si parlamentul si presedintia si guvernul, dintr-o singura miscare, vor fi mult mai importante decat se vede la o prima aruncatura de ochi. Intreaga configuratie a zonei se va reordona in raport cu rezultatele votului. Este greu de crezut ca Romania nu va fi afectata. Cu toate acestea nici presa, nici opinia publica, nici clasa politica romaneasca nu dau semne ca ar intelege ca valul frontierei rusesti, purtat de comunistii lui Voronin si de instrumentele Moscovei din varful ierarhiei politice de la Chisinau, va aduce curand frigul si in casele romanilor din Romania”. Studiul se incheia cu o trecere in revista a “ofensivei Rusiei” purtata sub nou stindard imperial al “doctrinei Putin” .
Constatarea situatiei de astazi a confirmat premisele enuntate. Moldova a devenit o ultima carte a Rusiei, aflata in fata unei dileme geopolitice serioase. Avanpostul militar din Transnistria, odata cu iesirea Ucrainei din mainile Rusiei nu va mai putea rezista – practic Rusia este la 1000 de km departare. Moscova, fie va reusi sa-si proiecteze forta la o distanta apreciabila, mentinandu-si controlul militar, politic si economic la Marea Neagra – fie va esua pierzand o ultima reduta si consumand totodata importante resurse logistice.
Alegerile locale din Republica Moldova din 2007 si pierderea insemnata de procente a comunistilor marcheaza inceputul derivei actualei guvernari. In 2009 se aprecieaza o cadere masiva a Partidului Comunist. Proiectul de campanie electorala al PCM pentru alegerile din 2009 va fi extrem de simplu – exact acelasi din anul 2001 concretizat in sloganul "S Rossiei na veciniie vremena!" (Cu Rusia - pe veci!). Desigur, Romania va fi calul de bataie al propagandei comuniste. O natiune de romani captiva si astazi unor forte controlate de Rusia are sansa unei noi dinamici iar vectorul acestei miscari ar putea impinge putin mai aproape Europa de Moldova. In ce masura este pregatita Romania sa preia ori sa sustina aceasta dinamica este o intrebare inca fara raspuns.
Impasul nodului gordian kosovar si cutia Pandorei transnistrene
Contextul actual este determinat de ciocnirea unor linii de forta geopolitice proiectate si desenate inca din 1999, odata cu bombardamentele NATO asupra Iugoslaviei. Statele Unite si-au impus vointa unilateral atunci si acum, in cazul Kosovo lucrurile se repeta. Cu totul alta este insa Rusia de azi si nivelul capacitatii de raspuns. Este usor de prevazut ca scanteia independentei Kosovo va reaprinde focare de conflict. „Chestiunea Kosovo” implica si viitorul statut al Transnistriei pe langa alte focare ale asa ziselor „conflictele inghetate” pe deasupra carora Rusia poate sufla oricand vantul dezghetului.
Ziarul rusesc Pravda, specula, luna trecuta, brodand o poveste de fictiune dupa care “Romania va profita de precedentul kosovar si "va inghiti treptat" Republica Moldova cu Transnistria cu tot. Chiar daca varianta privind recunoasterea Transnistriei nu este exclusa definitiv, "astazi pentru Moscova este mai importanta o alta problema: sa nu admita anexarea fostei Basarabii de catre Romania", a mai scris Pravda.
Moldova este prima victima a noului razboi rece declansat de Rusia impotriva civilizatiei europene. Teatrul de lupta al noului Razboi Rece cuprinde practic toate statele mutilate cu aproape un secol in urma de de prevederile pactului Hitler Stalin – de la Marea Baltica si pana la Marea Neagra.
Desi Rusia a pierdut formal aceste state, ea cauta sa le resubordoneze, in pofida impotrivirilor sau, in cazul Moldovei, a acceptarii tutelei ruse. Comunistii rusofoni de la Chisinau au Kremlinului au oferit ocazia recuceririi unor importante pozitii, care va afecta si alte state. Estonia, Georgia si Moldova reprezinta un aliniament simbolic si numai al confruntarii dintre Occident si Rusia.
Estonia este puternica atat la nivelul elitelor locale, cat si prin apartenenta la Uniunea Europeana, iar in Georgia, pozitiile Occidentului sunt inca puternice. Moldova insa, se apreciaza de catre analistii straini a fost deja pierduta de Occident. Pentru rusi Moldova este o tinta prioritara, concentrand importante resurse logistice si informationale pentru a sustine un adevarat razboi imagologic prin care Romania este descrisa drept adversar prioritar al Moscovei. La Summitul Rusia-UE de la Lisabona, presedintele Putin a amenintat deschis Romaniei, referindu-se la potentiale efecte ale independentei Kosovo asupra unor regiuni precum Dobrogea si Transilvania.
Moldovenismul este creat de Rusia anume pentru a induce o criza de identitate dar pentru a se crea o pseudo-natiune, cea moldoveneasca. Era nevoie de o “natiune moldoveneasca” pentru a se justifica un rapt teritorial executat de Stalin impreuna cu Hitler. moldovenismul este doar simptomul unei maladii. Boala este veche –stalinismul - si nu poate fi eradicata in nici un chip cat vreme tineretul de stazi din Rusia inca il considera pe Stalin drept o figura de referinta a rusilor.
Promovarea moldovenismului are loc cu eforturi sustinute, atat la Washington cat si la Bruxelles, si in multe alte foruri europene pentru sustinerea unui punct de vedere drag Chisinaului comunist, potrivit caruia Bucurestiul nu are de-a face cu integrarea europeana a Moldovei.
Pentru Chisinau - Ungaria este partenerul principal al R. Moldova in drumul spre integrarea europeana. Moscova nu este deloc straina de insinuarea acestei perspective la toate nivelurile. Concordanta intre Budapesta si Chisinau este ilustrata, intr-o oglinda invers plasata, de o lunga serie a “discordantelor” dintre Chisinau si Bucuresti. Eliminarea TVR 1 din Moldova, scandalul episcopiilor, scandalului Tratatului de baza intre Mld si Ro, cu mentionarea expresa a limbii diferite si a granitei dintre URSS si RO fixate in 1947, la Paris.
La Chisinau, confruntare publica are ca tinta chestiunea identitara a republicii. Membrii de varf ai puterii politice de la Chisinau sunt orientati si formati pe retorica bolsevica despre Romania, cu totii reproducand orbeste propaganda leninista si stalinista a internationalelor.
Politrucii de la Chisinau sunt atasati de Moldova doar pentru ca urasc Romania, deorece ei pe fond sunt sovietici; nenorocirea lor este ca Uniunea Sovietica a murit. Adresa Moscovei insa nu au uitat-o si intr-acolo privesc mereu, catre steaua rosie din varful Kremlinului.
Ideologia oficiala a Chisinaului, moldovenismul, este totodata, paradoxal, principalul suport al Tiraspolului, deoarece pe principiul sincroniei, daca se aplica moldovenismul la Chisinau de ce nu s-ar aplica trasnistresnismul la Tiraspol?
Legitimarea ideologiei secesioniste si separatiste a Tiraspolului o face chiar discursul presedintelui moldovean Vladimir Voronin. Inventarea etniei moldovenesti si a limbii acesteia ajuta Tiraspolul sa se defineasca in aceeasi parametri. In fond Tiraspolul si-a proclamat independenta cu un an mai devreme decat Moldova. Iar acum, dupa proclamarea unilaterala si ilegala a independentei Kosovo, efectul de domino nu aspteapta, pentru a se produce, decat un bobarnac.
Moldova – istoricul mizei militare
Moldova, fosta RSSM, a reprezentat flancul de sud-vest in cadrul planurilor ofensiv-defensive ale URSS. Aici ne intalnim cu problemele si pretentiile eterne ale statului rus: chestiunea Gurilor Dunarii, dominatia pe Dunare, ceea ce reprezinta o posibilitate de a influenta tot ce reprezinta Balcanii, Europa Centrala si cea de Est, chestiunea iesirii la Marea Neagra, chestiunea stramtorilor, dominatia pe aceasta mare pana in Atlantic si respectiv a teritoriilor limitrofe.
In Moldova a existat o puternica baza militar-strategica, dar nu una defensiva, ci una ofensiva, indreptata pe directiile sud-vest si sud. Centrul de comanda din RSSM inca de la inceputul anilor 80, era orientat catre principalul dusman al URSS - statele membre ale blocului NATO. Adversarul principal erau considerate America, Anglia, RFG si toate tarile care intrau in blocul NATO si pentru a le contracara URSS-ul, prin Statul sau Major General a elaborat o strategie noua. In cadrul acesteia, cea mai mare atentie era acordata directiei de sud-vest si in mod special dupa ce NATO la inceputul anilor ’80 a inceput sa creasca fortele in flancul sau sudic.
La ordinul Biroului Politic CC al PCUS s-a amplasat in regiunea Moldovei la Chisinau complexul Statului Major a directiei de sud-vest a Statului Major al Fortelor Armate a URSS. Nu s-a ales Kievul sau Odessa, unde exista atat iesirea la Marea Neagra, cat si accesul porturile Marii Negre, ci Chisinaul datorita posibilitatilor sporite de executare a spionajului radioelectronic. De pe teritoriul Moldovei se putea „asculta” cea mai mare parte a continentului european.
Armata a 14-a prezenta in Transnistria, dislocata pe intreg teritoriul RSSM reprezenta doar partea superioara a aisbergului existent si ascuns pentru ochii lumi, in aceasta zona.
In cadrul reorganizarii efectuate de Marele Stat Major al Fortelor Armate ale URSS-ului, de care am vorbit mai sus au fost unificate: cercul militar Kiev, in care intra si regiunea Transcarpatica, Cercul militar Odessa, cu principalele forte ale Marii Negre, armatele de rachete si aeriene. In totalul sau aceste forte militare reprezentau 37 de divizii, mai mult de 2000 de avioane, 800 de elicoptere, o armata aparte de antiaeriana si multa alta tehnica militara ceea ce insemna ca puteau incepe ofensiva pe 3 fronturi: nord, vest si sud. Districtul militar Transcarpatic a reprezentat un fel de poligon in care se urmarea concentrarea conducerii trupelor in timp de razboi. Aici au avut loc zeci de aplicatii militare, de la cele de nivel de regiment pana la cele strategice cu participarea trupelor aliate.
La inceputul anilor 80, cu ceva timp inainte de inceperea oficiala a procesului de restructurare sau poate chiar la inceputul acestuia, sovieticii incep sa-si retraga trupele peste linia strategica a Nistrului, adica in Transnistria, care acum devine o adevarata baza militar-strategica, atat pentru imperiul sovietic in proces de destramare, cat si pentru viitorul stat rus, Federatia rusa.
Pe masura ce trupele ruse erau retrase din Europa de Est rolul strategic al gruparii de sud-vest a inceput sa creasca. Logistica a fost intarita de unitati diverse, armament, tehnica, munitii, ajungand, la inceputul anilor ’90, pentru necesitatile a 2 armate.
Potentialul fortelor militare din Transnistria este astazi identic cu cel din 1992, operandu-se doar schimbari de denumiri, treceri ale cadrelor ruse sub serviciul militar al unitatilor transnistrene, precum si a tehnicii din dotare in inzestrarea acestora.
Toate aceste unitati reprezinta capul de pod al Rusiei indreptat catre Balcani iar Rusia nu este de loc interesata sa opereze intr-un timp atat de scurt modificarea prezentei sale in regiune. Pentru a nu parea ca nu intentioneaza sa-si retraga patrimoniul la termenul asumat la Istanbul, Rusia se va baza cu precadere pe liderii comunisti de la Chisinau.
Federatia Rusa a avut nevoie - si si-a creat - o conducere politica in Republica Moldova care sa-i asigure legalizarea fara probleme a prezentei militare in zona. Vocalizele lui Voronin la adresa Romaniei si inghetarea practic a relatiilor dintre Chisinau si Bucuresti reprezinta un simptom al “repozitionarii” Moscovei fata de “frontiera euro-atlantica” in contextul sporirii interesului european si american pentru aria Marii Negre.
Relatia Romania – Moldova si falia istmului ponto-baltic
Marea Neagra reprezinta un punct-cheie pentru securitatea Europei iar atentia de care se bucura acum Marea Neagra este legata atat de dorinta de a extinde zona de stabilitate europeana - de la Romania si Bulgaria catre est, in Caucaz -, cit si de Orientul Mijlociu si de proiectul major care urmeaza: integrarea Turciei si a Caucazului, ceea ce ar fi al treilea mare val de integrare euro-atlantica care va cuprinde si Ucraina si Georgia.
Cu numai un deceniu in urma Romania era la periferia unei Europe stabile si democratice. Acum este aproape de centrul acestei harti, daca avem in vedere emergenta celui de al treilea val de integrare euro-atlantica. Asa cum Polonia a jucat rolul de lider in definirea politicii Uniunii Europene si a NATO in privinta Ucrainei se asteapta si de la Romania sa joace un rol similar in dezvoltarea unei strategii cu privire la Marea Neagra.
S-a cerut explicit Romaniei sa participe la efortul de intelegere a conflictului din Transnistria pentru a ajuta Statele Unite la construirea unei strategii locale pentru Marea Neagra care sa uneasca si marile puteri europene. Atitudinea Statelor Unite indica un interes deosebit asupra zonei confirmat de schimbarea tacticii NATO si noua directie a interesului geostrategic americane in spatiul postsovietic. Atat pentru UE cat si pentru Statele Unite securizarea rutelor energetice care duc in Caucaz si trec prin zona Marii Negre este cruciala.
Departamentul de Stat al SUA a mizat pe Romania in calitate de partener principal in Europa de Est si de Sud-Est, si a exista o tendinta ascendenta importanta in relatiile dintre Washington si Bucuresti. Liderul administratiei americane, presedintele George W. Bush a subliniat in repetate randuri ca SUA si Romania vor participa impreuna la procesul de dezvoltare a democratiei in Moldova.
Implicarea Romaniei in rezolvarea dosarului transnistrean se poate face impreuna cu si prin UE care are tot interesul in solutionarea unui conflict care va afecta direct securitatea sa si a viitoarei Europe extinse. UE are insa o pondere limitata in Moldova si nu are pana in prezent nici o strategie clara in ce priveste rezolvarea crizei din Transnistria. Din nefericire nici Romania, de la care se asteapta atatea, nu are pana in prezent o strategie proprie fata de R. Moldova, cu atat mai putin cu privire la solutionarea “conflictului inghetat” din Transnistria. Rusia a invocat de mai multe ori o comparatie intre Transnistria, Osetia de Sud sau Abhazia - si Kosovo sau Tara Bascilor. In 17 septembrie 2006 peste 90 la suta din locuitorii Transnistriei s-au pronuntat pentru independenta si aderarea ulterioara la Rusia.
Recunoasterea independentei regiunii Kosovo ofera Rusiei modalitati nelimitate de a santaja SUA si UE cu aplicarea unor masuri similare in recunoasterea zonelor nerecunoscute din spatiul ex-sovietic. Pentru Rusia conteaza mai mult decit recunoasterea Abhaziei, Osetiei de Sud si Transnistriei posibilitatea de a folosi la infinit acest argument, mizand pe aceasta carte in jocul geopolitic cu Occidentul.
Este relevant comentariul – de dinainte de momentul independentei Kosovo, al cunoscutului analist rus Vitali Tretiakov: „indiferent cum va evolua situatia, Rusia iese castigatoare. Kosovo se separa, Occidentul il recunoaste, iar Moscova are mainile dezlegate. Occidentul se razgandeste (ceea ce este putin probabil), Moscova isi manifesta influenta... Iar spatiul de manevra al separatismului este fara de margini”.
Moldova si falimentul politicii de vecinatate
In martie 2005, pentru prima oara OSCE a invitat oficial Romania ca alaturi de UE si SUA sa intre in negocierile privind solutionarea conflictului din Transnistria. Desi Moscova si separatistii de la Tiraspol s-au declarat impotriva includerii Romaniei in formatul de negocieri, declaratia de atunci a presedintelui OSCE a confirmat ocaziile oferite Romaniei de implicare in procesul de reglementare a conflictului transnistrean in scopul securizarii bazinului Marii Negre. Ulterior s-a dovedit ca Romania nu a mai fost agreata pentru participarea la acest proiect, in mare parte datorita opozitiei Ucrainei.
In Moldova se joaca cartea stabilizarii frontierei geopolitice continentale. Rusia foloseste atat parghii militare - in Transnistria, cat si instrumente etnopolitice, in cazul chestiunii identitare din Moldova – rusificarea si moldovenizarea ca ideologie de stat. Romania are obligatia implicita sa formuleze cat mai repede o strategie a relatiei cu Republica Moldova si de solutionare a conflictului inghetat transnistrean.
Pana in prezent nu exista nici un astfel de program desi miza este foarte serioasa iar decriptarea geopolitica, analiza si intelegerea vectorilor regionali este deficitara ceea ce face sa para ca institutiile statului se afla deseori in confuzie si deruta in raport cu problematica si dinamica zonei.
Republica Moldova are, declarativ, un interes major – respectiv ca Romania sa se asocieze, nu doar simbolic, la orice forma de garantare a suveranitatii, independentei si integritatii teritoriale ale Republicii Moldova. In acelasi timp insa regimul comunist din Moldova manifesta fata de Romania si romani o ostilitate fatisa, intreprinzand numeroase masuri de „moldovenizare” a populatiei in spirit stalinist. Majoritatea gesturilor puterii politice de la Chisinau sunt coordonate incat sa vizeze, direct sau indirect, tocmai identitatea etnica a locuitorilor republicii de peste Prut.
Tezele din Conceptia politicii nationale de stat a Republicii Moldova nu sint noi regasindu-se aici stilul ideologilor sovietici si chiar politica stalinista in chestiunea nationalitatilor. Moldovenismul este de fapt un factor geostrategic – si a fost folosit prima oara in 1924, cand a fost formata RASSM. Moldovenismul este folosit acum de politicienii moldoveni ca arma interna dar foloseste in egala masura ucrainenilor si rusilor preocupati de cresterea "factorului romanesc" dupa accederea Romaniei in UE. Atitudinea Moldovei complica foarte mult posibilitatile de implicare a Romaniei alaturi de autoritatile R. Moldova in solutionarea conflictului transnistrean.
Republica Moldova este membru al Parteneriatului pentru Pace cu NATO, participa cu trupe in Irak, dar are acorduri militare cu Rusia si numeroase acorduri la nivelul serviciilor de informatii, Ministerului de Interne si Trupelor de graniceri cu Rusia si statele CSI. Prevederile acestor acorduri sunt incompatibile. Se poate considera ca - de facto - Republica Moldova se afla sub tutela Moscovei care utilizeaza santajul energetic si economic precum si regiunea nistreana ca „ancora” politica a intregii zone.
Dupa desprinderea Ucrainei, pierderea Odessei si a importantelor porturi militare la Marea Neagra, a Azerbaidjeanului, intrat sub influenta Turcia, mare putere NATO, a Georgiei unde urmeaza instalarea bazelor militare americane, acum, mai mult ca niciodata, pentru Rusia pastrarea Tiraspolului poarta o semnificatie strategica covarsitoare, ramanand singurul cap de pod catre Europa sud-estica. Consfintirea controlului rusesc in Transnistria inseamna coborarea frontierei strategice ruse in flancul sudic al NATO si in spatele Ucrainei.
Miza transnistreana este cheia unei strategii viabile la Marea Neagra. O strategie gresita a UE la Marea Neagra ar fi un factor serios de instabilitate la frontiera UE amenintand pe termen lung intreg procesul de elaborare a unei geopolitici euroatlantice la Marea Neagra. Pentru Statele Unite este evident ca cea mai importanta miza este securizarea flancului sudic al istmului ponto-baltic prin izolarea Transnistriei lichidarea “conflictului inghetat”, diminuarea prezentei militare rusesti in zona si anularea capacitatii sale strategice.
La nivel geopolitic are loc situarea Romaniei si a Republicii Moldova in ceea ce geopolitica clasica numea “zona istmului pontobaltic” - prin Simion Mehedinti, teorie reluata astazi de geopolitica rusa prin A. Dughin. Pe de alta parte ne confruntam cu o resurgenta identitara, uneori evident instrumentata de elite politice si economice ale fostei URSS, alteori autentice, avand insa, in ambele cazuri, efecte culturale, sociale si economice extrem de importante.
Unul dintre factorii centrali ai situatiei geopolitice istmo-baltice este reinventarea statala a Rusiei ca putere regionala dar si globala (Z. Brzezinski), bazata in special pe o politica energetica agresiva si pe o rafinata manipulare a conflictelor interetnice si interconfesionale din fostul imperiu sovietic.
Integrarea in UE si in NATO, creeaza o reincadrare a problemelor zonale si chiar o reimaginare a lor in limbaje globale. Aceste limbaje capata o importanta deosebita in orice incercare de decriptare a situatiei sociologice, antropologice si geopolitice.
Romania se afla intr-o arie a confiniilor dar si intr-un spatiu in care se comprima puternice tensiuni geopolitice. Importanta Romaniei ca actor regional creste odata cu integrarea in structurile euroatlantice. Pentru statele de la semiperiferia Uniunii Europene, Ucraina, Georgia si Republica Moldova, aflate pe linia istmului ponto-baltic si in zona Marii Negre contextul geopolitic ramane inca neclarificat. Mizele sunt enorme si insuficient analizate. Rusia joaca inca un rol dominant in istmul ponto-baltic insa Marea Baltica si Marea Neagra sunt acum zone de confruntare surda, in care sunt mentinute conflicte inghetate prin avanposturilor militare rusesti din Moldova (in Transnistria), din Georgia (Ossetia de sud si Abkhazia) si Azerbaidjan.
Transnistria este considerata cea mai serioasa zona-problema pe harta vecinatatii europene. Romania poate actiona in cadrul strategiei (PEV) Politicii Europene de Vecinatate a UE ca un suport pentru vectorii de securitate occidentali in solutionarea dosarului transnistrean.
Moldova pretinde ca este interesata de urmarirea traseului european dar drumul inspre UE nu va putea avea loc cu Transnistria, in forma actuala. Intelegerea evenimentelor din imediata apropiere a Romaniei, a situatiei din Transnistria mai ales este importanta deoarece avem in zona un „nod geopolitic” pe care Occidentul nu-l poate desface si Statele Unite nu-l pot taia cu sabia. Amenintarea este directa, pe de o parte la adresa Romaniei, pe de alta parte la adresa arhitecturii de securitate europene si poate contrabalansa chiar echilibrul geopolitic continental.
Rolul Romaniei de "punte" spre Europa este foarte important in contextul integrarii europene, iar regiunea basarabeano-transnistreana are rolul de cheie de bolta a acestei constructii la limita sa eurasiatica deoarece implica controlul Europei de Est. Conform uneia din legile principale ale geopoliticii formulate de Halford Mackinder, "cine controleaza Europa de Est, stapineste heartland - ul (teritoriul dintre Ural si Pamir, Volga si Iantzi); cine controleaza heartland - ul stapineste Insula Lumii (Eurasia); cine controleaza Insula Lumii, stapineste intreaga planeta…"
Se poate conchide ca din punct de vedere economic si politic, spatiul basarabean are caracteristicile celorlalte spatii care alcatuiesc impreuna acel continuum pe care geopoliticienii l-au denumit istm ponto-baltic, o “buffer-zone”, un spatiu tampon intre tendintele de expansiune continentala ale Rusiei si cele de afirmare a noului spatiu european integrat.
Este clar ca dinspre Vest se incearca o ancorare mai serioasa a Moldovei in agenda de lucru a institutiilor financiare internationale, contrabalansand directia in care merg lucrurile in acest mic segment al continentului ponto-baltic, care este Moldova.Cele doua curente declansate de propagarea capitalurilor in Republica Moldova induc mai toate tensiunile din acest spatiu de intalnire dintre Europa si Rusia.
Ucraina si colapsul „politicii de buna vecinatate”
Diplomatia noastra sufera de aceleasi complexe fata de Ucraina ca si in cazul Moscovei. Tratatul bilateral romano-ucrainean, semnat in ajunul summitului de la Madrid din 1997, a reprezentat indeplinirea unei conditii a aderarii Romaniei la NATO, cel putin asa au afirmat sus si tare guvernantii regimului Consatantinescu.
Tratatul s-a semnat, diferendele au ramas. Concesiile facute de Romania Ucrainei sunt uriase fie si daca avem in vedere ca practic abia in 1997 statul roman a consfintit cedarea Insulei Serpilor Ucrainei. Nici pana astazi nu s-a rezolvat impartirea platoului continental al Marii Negre sau recuperarea investitiilor in industria ucraineana. Permanentele concesiile si neputinta sunt simptomatice si caracteristice pentru relatia Bucurestiului cu Kievul si Moscova.
Ipotetica democratizare a Ucrainei, posibila aderare a Kievului la NATO sau UE, nu vor rezolva diferendele bilaterale asa cum nici disputa din Cipru dintre greci si turci nu a fost rezolvata desi cele doua tari sunt membre NATO.
La Kiev, inaintea intrarii Romaniei in UE, un ex-prim-viceminstru de externe al Ucrainei, Aleksandr Cealii, a declarat ca "factorul romanesc" ar fi adevarata primejdie a dezmembrarii Moldovei, dupa accederea Romaniei in UE, daca o parte semnificativa din cetatenii Moldovei obtin dubla cetatenie - a Moldovei si a Romaniei.
Cum majoritatea cetatenilor moldoveni, potrivit Constitutiei romane, pot obtine cetatenie romana in orice moment, rusii si ucrainenii se tem ca astfel le vor scapa moldovenii printre degete. Declararea unui numar semnificativ de moldoveni drept romani va arunca in aer tot esafodajul stalinist al “natiunii distincte moldovenesti”. Suportul ideologic al Moldovei se va prabusi. Alte sute de mii de „moldoveni” din Ucraina, din fosta Bucovina pot solicita cetatenia sau dreptul de a fi considerati romani ceea ce ar implica si drepturi de reprezentare politica considerabila in Parlament, nu ca pana acum. Ecuatia politica a Ucrainei ar fi serios zdruncinata ceea ce arata ca Romania are potentialul necesar pentru a-i preocupa pe mostenitorii lui Stalin si ai lui Ribbentrop.
“Conflictele inghetate” din zona Marii Negre sunt determinate de prezenta militara rusa si nu pot fi solutionate decat prin strategii globale promovate de statele din zona si sustinute de forte internationale. Problema esentiala este cine detine controlul. Consfintirea controlului rusesc in Transnistria inseamna coborarea frontierei strategice ruse in flancul sudic al NATO si in spatele Ucrainei. Marea Neagra reprezinta un punct-cheie pentru securitatea Europei iar atentia de care se bucura acum Marea Neagra este legata atat de dorinta de a extinde zona de stabilitate europeana - de la Romania si Bulgaria catre est, in Caucaz -, cit si de Orientul Mijlociu si de proiectul major care urmeaza: integrarea Turciei si a Caucazului, ceea ce ar fi al treilea mare val de integrare euro-atlantica care va cuprinde si Ucraina si Georgia.
Miza Transnistriei implica si viitorul Republicii Moldova si deasemenea implica Armata Rusa si interesele Moscovei in flancul sudic al NATO. Pentru Republica Moldova, autoritatile Republici Nistrene reprezinta principala amenintare la adresa a existentei ei ca stat. Separatismul transnistrean, cel abhazo-osetin, problema Crimeei (cu tot cu chestiunea flotei de la Marea Neagra) si ultimele „miscari” separatiste din estul Ucrainei, conflictul armeano-azer din Karabahul de Munte sint instrumente ale Moscovei de pastrare a controlului in puncte de importanta strategica pentru Federatia Rusa.
Pe fundalul instabilitatii social-politice, economiile statelor CSI trec printr-o criza structurala in mare parte intretinuta artificial prin focarele de conflict amorsate de Rusia. Industria Armeniei este in intregime dependenta de importul resurselor energetice din Rusia si periclitata de blocada impusa de Azerbaidjan. Colaborarea economica dintre Kirgistan, Uzbekistan si Tadjikistan este subminata de conflictul latent din regiunea vaii Fergana.
Rolul Romaniei de "punte" spre Europa este foarte important in contextul integrarii europene nu doar pentru regiunea basarabeano - transnistreana, ci si pentru Ucraina. Interesul Romaniei pentru Ucraina si cel al Ucrainei pentru Romania a fost determinat intotdeauna in mare masura de situarea lor una fata de alta din punct de vedere strategico - militar. Iar rolul - cheie in aceasta relatie l-a jucat intotdeauna regiunea basarabeano - transnistreana.
Axa principala a sistemului european de securitate, ce se va extinde in ultima instanta si asupra Ucrainei si a regiunii Basarabia - Transnistria, o constituie colaborarea franco - germano - polona cu UE si NATO, preconizata sa fie largita in viitor mai ales in domeniul apararii. Dupa opiniile lui Zbignieb Brzezinski avind in vedere interesul geopolitic al Germaniei si Poloniei pentru independenta Ucrainei, e foarte posibil ca Ucraina sa fie atrasa treptat in sistemul de relatii franco - germano - polon. In anul 2010 colaborarea franco - germano - polono - ucraineana ce ar cuprinde circa 230 milioane de oameni s-ar putea transforma intr - un parteneriat de importanta geostrategica primordiala in Europa.
“In urma separarii Ucrainei Rusia si-a pierdut dominatia in Marea Neagra, unde Odesa era un port vital pentru comertul cu tarile din bazinul Marii Negre si din restul lumii. Pierderea de catre Rusia a suprematiei in Marea Baltica s-a repetat si in cazul Marii Negre si nu doar din cauza faptului ca Ucraina a devenit independenta, ci si datorita aparitiei in zona Caucazului a noilor state suverane Gruzia, Armenia si Azerbaidjan, factor ce a facilitat restabilirea influentei de odinioara a Turciei in regiune. Pina in 1991 Marea Neagra servea Rusiei drept poarta de accces si control a zonei Marii Mediterane. Dar la jumatatea anilor 90 ea a ramas doar cu o fisie de litoral la Marea Neagra si un litigiu cu Ucraina asupra drepturilor de amplasare in Crimeea a ramasitelor flotei sovietice a Marii Negre, urmarind cu iritare desfasurarea manevrelor comune militaro - maritime Ucraina - NATO, precum si cresterea influentei Turciei in zona. " (Zbigniew Brzezinski)
Turcia, care gazduieste la Izmir comandamentul contingentului sud - estic al trupelor NATO a devenit un pivot foarte important al intregii securizari a zonei. Marea Neagra si Marea Azov se afla in sfera responsabilitatii directe a NATO, care a impus necesitatea crearii in jurul Marii Negre a unei zone de stabilitate. Exista proiectul crearii unei aliante durabile intre Turcia, Bulgaria, Romania, Ucraina, si Georgia, la care sa adere eventual si R.Moldova. Prezenta Georgiei si a Azerbaidjanului in componenta aliantei ar facilita realizarea proiectelor energetice, iar Turcia si-ar exercita la rindul sau functia de liant al acestei structuri. Intr-un anumit sens aceasta alianta ar fi similara cu cea franco-germano-polono-ucraineana, care are menirea sa devina nucleul constructiei europene de securitate.
Daca aceste programe vitale s-ar realiza, Ucraina ar deveni un centru geopolitic in care s-ar intersecta principalele axe ale securitatii euroatlantice, iar regiunii basarabeano - transnistrene i-ar reveni rolul de cheie de bolta a acestei constructii. Fara a se controla acest segment - cheie pe care-l reprezinta regiunea basarabeano - transnistreana, nu se poate controla Europa de Est.
Ucraina si Romania, angajate pe calea integrarii euroatlantice se afla in proximitatea zonei si au tot interesul participarii la intensificarea interdependentei in perimetrul “conflictului inghetat” transnistrean din Moldova. Testul bunei credinte a Kievului se va masura prin gradul de colaborare cu Romania in problema transnistreana.
„Doctrina Putin” - abandonarea „doctrinei Sinatra”
Conform „doctrinei Putin” Moscova isi rezerva dreptul de a interveni militar in solutionarea oricarui diferend din statele vecine si dreptul de a-si mentine conductele de petrol ce se intind din Asia Centrala si de la Munti Caucaz pana in Occident, chiar si – afirma Presedintele Putin – „acele segmente ale sistemului de conducte ce se afla dupa hotarele Rusiei”. Doctrina prevede prezenta ad aeternum a trupelor ruse si bazelor militare in Republica Moldova, in regiunea Transnistriei, in ciuda deciziilor summit-urilor OSCE de la Istambul si Porto. In ceea ce priveste Republica Moldova, Rusia nu a respectat nici o decizie internationala privind retragerea trupelor si armamentului din Transnistria, mai mult, a facut si face toate eforturile diplomatice pentru „legalizarea” prezentei sale militare in Moldova si perpetuarea controlului zonal prin sustinerea fatisa a Transnistriei, „enclava de tip mafiot, sustinuta de armata rusa”, dupa descrierea plastica a lui Z. Brzezinski.
In plan regional, pe continentul european Rusia a reusit crearea si mentinerea acestor tipuri de enclave pe linia fundamentala de demarcatie geopolitica a istmului ponto-baltic, in Kaliningrad si in sud, pe teritoriul Republicii Moldova, in Transnistria.
Gestiunea unor spatii geopolitice cruciale – cum sunt Istmul Ponto-baltic sau Caucazul – este disputata de Rusia, cu rezultate notabile. Pentru a-si mentine influenta asupra Asiei Centrale, Rusia a pus la punct Tratatul Organizatiei de Securitate Colectiva impreuna cu republicile central-asiatice.
Pe de alta parte Rusia si-a alaturat si China impartind controlul asupra Organizatiei de Cooperare de la Shanghai. Anterior, in cadrele aceluiasi vector eurasiatic, Rusia a mai format si Comunitatea Economica Euro-Asiatice (CEEA) in cadrul CSI si a determinat semnarea acordurilor de la Minsk in sensul consolidarii Acordului privind Securitatea Colectiva (ASC) consolidand astfel nucleul prorus din CSI.
Rusia a creat si Uniunea Vamala a EvrAzES - Comunitatea Economica Euroasiatica - din care fac parte Belarus, Kazahstan, Kargazstan, Rusia, Tadjikistan si Uzbekistan. Uniunea Vamala Eurasiatica va lichida barierele ce tin de circulatia capitalurilor, va introduce un tarif vamal unic si o granita unica la perimetrul extern al Comunitatii Economice Euroasiatice(EvrAzES). Se preconizeaza si infiintarea unui organ supranational care va prelua o serie de prerogative aflate acum in gestiunea statelor componente. A aderat si Uzbekistanul, defectorul GUUAM-ului la Organizatia Tratatului pentru Securitate Colectiva care uneste aceste tari si Armenia. S-au adoptat deja decizii importante referitoare la crearea pietei energetice unice a EvrAzES si de asemenea, in ce priveste reglementarea problemelor de apa si de energie in Asia Centrala.
Revigorarea ASC dupa modelul Tratatului de la Varsovia, cu plasarea fortelor armate ale statelor semnatare ale tratatului sub o comanda unica devine deosebit de semnificativa (este vorba de cele trei grupuri regionale: cel vestic - Rusia-Belarus, cel caucazian - Rusia-Armenia si cel central-asiatic - Rusia-Kazahtan-Kirgistan-Tadjikistan, ale caror forte armate revin sub comanda Rusiei in caz de agresiune).
Cele doua grupuri de cooperare ce pivoteaza in jurul Rusiei ar urma sa se cupleze iar o veriga noua, s-ar putea sa se adauge – Iranul, cu uriasul sau patrimoniu energetic. Blocul resurselor energetice asociat Rusiei ar putea deveni unul dintre cele mai mari la nivel planetar. Iar energia tinde sa devina o arma dintre cele mai performante, cel putin in mainile Rusiei.
Ofensiva energetica a Rusiei
Decizia Rusiei, principalul furnizor de gaze pentru continentul european si unul dintre cei mai mari exportatori de petrol, de a limita in luna decembrie a anului 2005 furnizarea de gaze catre Ucraina si implicit catre tarile UE a facut ca in 2006 sa se vorbeasca tot mai insistent despre gasirea unei alternative care sa ofere Europei independenta energetica fata de resursele rusesti.
Proiectele in acest domeniu au avansat extrem de greu. In prezent, exista trei mari proiecte energetice europene in care este implicata si Romania: Nabucco, Constanta-Trieste si cablul submarin de transport de energie electrica intre Romania si Turcia. Proiectul gazoductului Nabucco, promovat de UE si SUA, vizeaza sa ofere o alternativa la reteaua de transport rusa si sa permita Azerbaidjanului sa exporte direct gaz pe piata europeana via Georgia si Turcia.
Din consortiul Nabucco fac parte Austria (OMV), Ungaria, (MOL), Romania (Transgaz), Bulgaria (Bulgargaz) si Turcia (Botas), carora li s-a adaugat la inceputul lunii februarie 2008 si compania germana RWE, numarul doi in sectorul energetic german, insa tentativa Frantei de a se alatura ca al saptelea partener a fost respinsa de consortiu. Conducta Nabucco, al carei proiect a fost lansat in 2002, va avea o lungime de 3.300 de kilometri, iar lucrarile de constructie ar trebui sa inceapa in 2009 si sa fie definitivate in 2012.
Ca replica la proiectul Nabucco menit sa sisteze dependenta de gazul rusesc, Gazprom, compania care detine monopolul gazelor naturale rusesti, si compania energetica italiana Eni au dezvoltat in anul 2007 proiectul gazoductului South Stream.
South Stream, ar urma sa traverseze Marea Neagra din portul rusesc Novorosiisk spre portul bulgar Varna, de unde ar urma sa se bifuce spre Grecia si Italia, in sud, respectiv Serbia, in nord. Costurile de constructie sunt estimate la 10 miliarde de euro. Costurile pentru realizarea South Stream sunt aproape triple fata de Nabucco, pentru ca ar fi vorba de cea mai lunga conducta submarina, pe fundul Marii Negre.
South Stream ar ocoli Romania, dar si Ucraina, o ipoteza de alimentare a conductei fiind reducerea cantitatilor de gaze exportate prin reteaua care traverseaza Ucraina. Comisia Europeana, dar si doua dintre companiile implicate in proiectul Nabucco, nu se arata ingrijorate de construirea gazoductului South Stream, care pana acum era privit ca fiind concurent cu Nabucco, ci considera ca Europa are nevoie de mai multe surse de aprovizionare cu gaze, cu precizarea insa ca Nabucco este prioritar. Grupul rus Gazprom s-a declarat luni, 11 februarie 2008, gata sa examineze posibilitatea de a participa la proiectul gazoductului Nabucco.
Si presedintele consortiului Nabucco, austriacul Reinhard Mitschek de la OMV, se arata deschis preluarii de gaz rusesc prin conducta Nabucco, eventual din conducta Blue Stream care leaga Rusia de Turcia tot pe fundul Marii Negre.
Compania OMV, controlata de Guvernul austriac, a incheiat un acord cu Gazprom pentru a transforma terminalul Baumgarten din apropierea Vienei, conceput a fi punctul terminus al Nabucco si un centru de stocare, intr-o companie detinuta 50%-50% de Gazprom si OMV. Aceeasi OMV, compania ce conduce consortiul Nabucco, pledeaza acum pentru a rezerva jumatate din capacitatea conductei Nabucco pentru utilizarea ei de catre Gazprom.
La Viena, directorul general al OMV, Wolfgang Ruttenstorfer, a salutat sosirea Gazprom in Austria via Ungaria prin proiectul South Stream, alaturi de conducta deja existenta din est, ambele indreptate spre terminalul Baumgarten, care trebuia sa fie al Nabucco.
Gazpromul castiga acum si in Ungaria cursa impotriva Nabucco. La 25 februarie, premierul socialist Ferenc Gyurcsany a cazut de acord cu Medvedev, care il vizita la Budapesta, sa extinda South Stream si in Ungaria. Compania privata MOL nu face parte din acest proiect. Guvernul ungar va crea special o companie de stat in parteneriat 50%-50% cu Gazprom pentru a construi si opera sectorul ungar al South Stream. Astfel socialistii renationalizarea practic un sector al sistemului energetic ungar, printr-un proces controlat de rusi.
SUA, care sustine proiectul Nabucco drept alternativa la Rusia, sustine ca Azerbaidjanul are in prezent destule rezerve de gaz in campul de la Shah Deniz pentru a umple conducta, indemnand partenerii din proiect sa nu se lase intimidati de "ofensiva de PR" a Gazpromului. Conducta Nabucco, al carei proiect a fost lansat in 2002, va avea o lungime de 3.300 de kilometri, iar lucrarile de constructie ar trebui sa inceapa in 2009 si sa fie definitivate in 2012. Costurile de constructie sunt estimate la 4,6 miliarde de euro.
Romania pare a fi singurul participant loial in proiectul conductei Nabucco, ce ar urma sa aduca gaz caspic prin Turcia si Balcani catre Europa Centrala. Dezertarile din acest proiect prioritar al UE, sprijinit de SUA, curg in cascada. Proiectul nu poate supravietui cu actualul grad de sprijin al Bruxelles-ului si Washingtonului, care raman la nivelul de incurajari, in absenta accesului la gazul din Asia Centrala si din Iran.
"Daca privim din punctul de vedere al Moscovei, cel mai inteligent lucru pe care-l poate face este sa promoveze South Stream, iar daca nu se realizeaza, sa intre in Nabucco. Cea mai mare lovitura a Rusiei ar fi sa construiasca South Stream si sa faca parte si din Nabucco. Intreaga justificare a Nabucco este ca ofera o ruta alternativa si surse alternative. Iar daca vom avea o companie controlata de Kremlin ca parte a acestui proiect, nu mai putem vorbi de o ruta alternativa si putem foarte bine sa renuntam la ea", a declarat Alexandros Petersen, expert in probleme de energie al think-tankului american Centrul pentru Studii Strategice si Internationale (CSIS).
"Daca Gazprom isi face loc in Nabucco, va fi mai putin motivat politic sa construiasca South Stream. In fond, Gazpromul ar atinge acelasi tel politic - fie prin alimentarea Nabucco, fie prin construirea South Stream care ar impiedica realizarea Nabucco. Toate aceste acorduri (cu Bulgaria, Serbia, Austria si Ungaria - n.r.) sunt menite sa intareasca rolul Gazprom ca instrument politic al Kremlinului si, poate, pentru a-i intari pozitia lui Medvedev cand va deveni presedinte", a afirmat expertul suedezul Niklas Nilsson de la Institutul pentru Politici de Securitate si Dezvoltare din Stockholm.
Conform unui studiu al Comisiei Europene, procentul de energie a Uniunii provenita din sursele straine va creste de la aproximativ jumatate in 2000, la doua treimi, pana in 2020. Utilizarea gazelor va creste mai rapid datorita preocuparilor legate de mediu si a disparitiei mai multor capacitati de energie nucleara ale Uniunii Europene.
In prima decada a secolului douazeci si unu, livrarile pe conducta Zamal- Europa si pe cea Blue Stream vor ajuta Rusia sa-si mareasca vanzarile de gaze catre Uniunea Europeana si Turcia, cu mai mult de 40 la suta peste nivelul anului 2000. Rezultatul va fi ca procentul Rusiei din cererea totala europeana va creste de la 27 la suta, in anul 2000, la 31 la suta in 2010. In plus Rusia, ca cel mai mare furnizor de energie din afara OPEC, va fi bine pozitionata pentru a dispune de rezervele sale de petrol si gaze pentru a-si sustine obiectivele de politica interna si externa.
Rusia a demarat o adevarata ofensiva energetica in Europa „captand” state membre UE care s-au aratat interesate de „dialog”. Prima tara care s-a prins in hora cu Rusia a fost Germania, unul dintre cei mai mari consumatori energetici europeni, care a parafat inca de pe vremea cancelarului Gerhard Schröder un acord privind construirea unui gazoduct (North European Gas Pipeline - NEGP) pe sub Marea Baltica, pana in nordul tarii, fara a mai tranzita teritoriul statelor baltice si al Poloniei. Germania si-a asigurat, teoretic, securitatea energetica – in conditiile in care a renuntat de buna voie la energia nucleara -, iar Rusia s-a cuplat armonios cu unul dintre cei mai importanti membri UE. Fenomenul extinderii catre Europa a capatat apoi amploare, odata „rezolvata Germania”.
In Austria Gazprom a semnat, cu OMV, un Acord de Cooperare privind dezvoltarea comuna a hub-ului comercial de gaze naturale de la Baumgarten. Gazprom are o participatie de 50% in cadrul Hub-ului Central European de Gaze Naturale si, in comun, cele doua companii vor derula proiecte de stocare a gazelor naturale in Austria si in tarile invecinate. Obiectivul urmarit este extinderea si dezvoltarea acestuia pentru a deveni centrul de tranzactionare a gazelor naturale numarul unu in Europa continentala prin crearea unei piete internationale.
In Ungaria, Gazprom a castigat actiuni ale companiilor de gaze naturale si de energie din Ungaria, printr-un contract, in 2006, in schimbul acordarii companiei E.ON a unei parti din terenurile Iujno-Russkoe din Serbia. Gazprom si compania ungara MOL au format o companie care sa studieze o eventuala expansiune a conductei de gaze Blue Steam, operationala din noiembrie 2005, care transporta gaze naturale din Rusia in nordul Turciei (la proiect participa si compania italiana ENI).
In Slovacia, Gazprom detine 49 de procente din reteaua SPP, impreuna cu Ruhrgas si Gaz de France, iar in Turcia Gazprom alimenteaza trei sferturi din tara cu gaze naturale, prin Europa de Sud si printr-o conducta in Marea Neagra, pe care o detine impreuna cu Eni. Gazprom vrea sa cumpere si firmele de distributie de gaze din Turcia si intentioneaza sa transporte gaze naturale in Israel.
In Republica Ceha, Gazexport, o unitate a Gazprom a semnat un contract cu firma furnizoare de gaze naturale ceha Vemex, pentru livrarea de gaze naturale in Republica Ceha, inlaturand astfel monopolul ceh.
Gazprom intentioneaza sa construiasca un depozit de gaze naturale in zona statelor baltice Estonia, Letonia, Lituania, dar cauta rute alternative pentru conducte pentru a evita dependenta de tranzitul prin aceste state, traditional ostile Rusiei.
In Serbia, Gazprom Neft, divizia de petrol a grupului Gazprom, a semnat, un acord privind achizitionarea unui pachet de 51% din actiunile companiei petroliere Naftna Industrija Srbije (NIS). Desi oficialii de la Belgrad apreciau valoarea acestei privatizari la 6 miliarde de euro, pretul final a fost de sase ori mai mic. Serbia a servit astfel Rusia pentru suportul in batalia pierduta de altfel pentru Kosovo.
In Bulgaria, Gazprom asigura acum necesarul de petrol si tranziteaza benzina catre Grecia si Turcia. Gazprom vrea sa cumpere si o parte din compania bulgara de stat care detine monopolul in tara - Bulgargaz, dar si centrala de incalzire din Sofia. Compania Atomstroyexport, detinuta de Gazprom, va construi noua centrala nucleara de la Belene, proiect in valoare de patru miliarde euro. Prin acest contract concernul rusesc Atomstroyexport patrunde intr-un stat membru al Uniunii Europene. Alaturi de Atomstroyexport s-a asociat si consortiul franco-german Areva/Siemens, care vrea sa furnizeze echipamentele de securitate.
Gazprom a incheiat si un acord cu Bulgaria privind participarea la proiectul South Stream - constructia unei conducte de gaz ce va lega Rusia de Italia, traversand Marea Neagra. Bulgaria are o importanta aparte pentru proiectul rusesc, care vizeaza ca acest gazoduct ce va alimenta Europa sa se ramifice in doua pe teritoriul bulgar, o ruta apucand-o inspre sud-vest, inspre Grecia si Italia, cealalta inspre nord-vest, inspre Serbia si Austria. La randul ei, Grecia a anuntat ca isi va dubla importurile de gaze naturale din Rusia dupa anul 2016.
Lovitura Moscovei a ruinat sperantele europene de a-si diminua dependenta energetica de Rusia iar proiectul South Stream va pune serios sub semnul intrebarii fezabilitatea proiectului Nabucco al Uniunii Europene de construire a unui gazoduct de transport al gazelor din zona Marii Caspice, trecand prin Turcia si tranzitand Bulgaria, Romania si Ungaria pana in Austria.
Pe langa toate aceste mutari pe „Marea tabla de Sah”, in 2006, Rusia a mai propus dezvoltarea coridoarelor internationale de transport promovand proiectul “Est-Vest” cu iesire la magistrala feroviara Transiberiana din Extremul Orient si mai departe in Europa. Un al doilea proiect este coridorul international de transport - “Nord-Sud” care vizeaza traficul de marfuri din Europa in Asia de Sud, care urmeaza, in urmatorii 5-10 ani, sa creasca 2 ori ca volum al schimburilor de marfuri intre tarile Europei si Asiei.
Deschiderea coridorului “Nord-Sud”, pe traseul - Portul Mumbai (India), porturile iraniene din Golful Persic si cele de la Marea Caspica, portul rusesc Olea de langa Astrahani, iar mai departe Sank-Petersburg va fi alternativa ruseasca convenabila la caile existente de transport al marfurilor respectiv calea maritima traditionala din Asia in Europa prin Marea Mediterana si canalul Suez, care ia 35 de zile.
Miscarea este magistrala deoarece practic este dezafectata pozitia strategica a Mediteranei diminundu-se considerabil rolul sau proeminent. Rusia nu are control si acces in Mediterana deoarece aceasta este o mare controlata de flota militara americana, iar Mediterana este inima geopolitica care uneste Europa de celelelate continente. Asaltul Mediteranei coroborat cu interventia pe Atlantic si in zona Eurasiatica si Central-europeana sunt semnele unei uriase ofensive rusesti pe plan global. Este revirimentul asteptat de ani de zile de strategii Kremlinului si reprezinta efortul de reafirmare a Rusiei ca mare putere mondiala. Daca viceamiralul american Mike Mc Conell nu se inseala, Romania, cu rolul sau de frontiera euro-atlantica va avea de suportat o buna parte din tensiunea noii dinamici a molohului rus.
George Roncea