Comisia Europeană a pus punct temei CSM, „dezbătută“ furibund cu spume la gură de Alistar, căzut pradă unei disperate agitaţii sterile, pe un fond de vaiete şi ţipurituri de cor antic ale comilitonilor săi pesedişti, cor antic cu accent puternic moldovinesc de baltă, datorită vocii de raşpel a Monei Pivniceru.
După ce s-a trezit expulzat din CSM ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, Alistar, deşi a devenit - din reprezentantul societăţii civile - un demn reprezentant al societăţii penale, dacă avem în vedere cele două dosare de cercetare penală şi un proces pe rol, încă mai contestă decizia Curţii Constituţionale.
Ba mai mult, mai nou, am aflat din sursele noastre, Alistar se dă victimă a masoneriei, a conspiraţiei mondiale, dar şi a persecuţiilor de tip nazist. Alistar a calificat Decizia Curţii Constituţionale de invalidarea a alegerilor pentur CSM drept „un act de epurare politică“, sintagmă cu trimitere la persecuţiile etnice la adresa evreilor epuraţi de nazişti. Judecătorii de la Curtea Constituţională au ajuns deci un fel de nazişti pentru milogul lui Vîntu, crescut la creşa pesedistă a lui Cozmâncă, iar Mona Maria Pivniceru, preşedinte al Asociaţiei Magistraţilor din România, a afirmat chiar, într-un comunicat recent, că activitatea forului suprem al legii, Curtea Constituţională, este marcată de un şir de ilegalităţi.
Delirul acestei magistrate, aruncată cu trup şi suflet în bătălia de salvare a scaunului pajului PSD, întrece orice limită: „Considerăm că Biroul Permanent ar trebui să reevalueze şi să reexamineze modul de abordare a desemnării reprezentantului societăţii civile în C.S.M. cu respectarea legalităţii unei proceduri care să nu permită perpetuarea şirului de nelegalităţi deschis de Curtea Constituţională“. Cu astfel de personaje la vârful Justiţiei nu e de mirare că percepţia publică asupra instituţiei legii în România este atât de negativă şi că s-a ajuns chiar ca Justiţia să fie considerată instituţia cea mai antiromânească şi care a produs cel mai mult rău românilor şi României ca stat, pentru a-l cita chiar pe şeful statului.
„Decizia CC creează posibilitatea de a se asigura credibilitatea noului CSM“
Documentul care aruncă în deriziune tribulaţiile corului de bocitoare ale starului corupt al clămpănitorilor lui Ilici şi care a pus punct comentariilor este Raportul intermediar al Comisiei Europene către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele realizate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare. În materialul elaborat de comisarii de la Bruxelles se afirmă: „În ceea ce priveşte alegerile pentru Consiliul Superior al Magistraturii, legalitatea mandatelor mai multor membri ai Consiliului a fost contestată, fiind introdusă şi o acţiune în instanţă în acest sens, decizia finală nefiind încă pronunţată. Decizia Curţii Constituţionale din ianuarie de a invalida alegerile în cazul unora dintre membri creează posibilitatea de a asigura credibilitatea noului Consiliu. Va fi important să se asigure funcţionarea între timp a Consiliului, până la organizarea de noi alegeri pentru poziţiile invalidate“.
Raportul i-a lovit pe Uslaşi unde-i doare mai tare, iar după ce-şi vor linge rănile, anticipez că Ponta va ieşi public să afirme că dictatura hitleristului Băse s-a extins şi asupra UE, asta după ce ciumeţii de la Realitatea TV au sugerat că Videanu este în spatele evenimentelor din Egipt, deoarece poliţia lui Mubarak, pe mână cu portocaliii, le-a confiscat o casetă cu materiale filmate cu vicepreşedintele PDL.
A fost nevoie de CC pentru invalidarea unui CSM ilegal format din cauza Senatului României, condus de marele politician Mircea Geoană, iar forurile europene întăresc valoarea judecăţii Curţii Constituţionale, scoţând totodată în evidenţă lipsa de credibilitate a Consiliului, care i-a şi plasat proaspăt-înscăunatului Alistar poziţia de team leader în proiectul „Asistenţă tehnică pentru consolidarea capacităţii de management a Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul resurselor umane din aparatul tehnic administrativ propriu şi din sistemul judiciar din România“. Revista „Caţavencu“ a dezvăluit ceva foarte umoristic şi vesel, respectiv că proiectul, cu un buget de aproape 250.000 de euro, urma să pună la punct setul de reguli după care CSM urma să se ghideze în politica proprie de resurse umane. Poziţie perfectă pentru un lup paznic la stână, un impostor pe post de controlor al cadrelor magistraturii.
Poziţiile recente ale lui Alistar, luările sale publice de atitudine împotriva controlului averilor sindicaliştilor de către ANI l-a făcut, de altfel, până şi pe geamănul lui Alistar, Codru Vrabie, implantat şi el în CNI, organul superior ANI, să înceapă să se distanţeze, deocamdată în underground, pe chit-chat. Acesta i-a reproşat lui Alistar, spun sursele noastre, că l-a pus într-o situaţie dificilă ca urmare a intervenţiilor sale părtinitoare la Antena 3 în raport cu poziţia sa în CNI. Cum cei doi sunt priviţi precum Castor şi Polux, Vrabie (Castor) îşi pune problema reevaluării opţiunilor sale deoarece Polux (Alistar) este vădit angajat politic şi se deconspiră aşa-zisul temei al cuplului de „reprezentanţi ai intereselor societăţii civile“.
Vrabie încearcă să scape turma, sau stolul mai degrabă, deoarece s-a aflat deja că Senatul urmează, într-o şedinţă viitoare, să discute cererea de revocare a lui Codru Vrabie din CNI. În şedinţa CNI din data de 18 ianuarie 2011, ANI şi-a reiterat solicitarea de revocare din calitatea de membru al CNI a lui Răzvan Codru Vrabie.
„Solicitarea ANI a fost supusă dezbaterii plenului CNI în şedinţa din data de 1 februarie, care a decis înaintarea cererii, spre competentă soluţionare, Senatului României“, se precizează într-o scrisoare transmisă conducerii Senatului de preşedinta CNI, Cyntia Carmen Curt. ANI a mai solicitat Senatului revocarea lui Vrabie din calitatea de membru CNI pentru „neîndeplinirea atribuţiilor legale ce îi reveneau în calitatea sa de membru al CNI“.
E timpul deparazitării organismelor de control ale integrităţii şi justiţiei de căpuşele „societăţii civile“, provenite din rezerva de cadre a copiilor de trupă ai Coaliţiei Grivco, Alianţa devenită „Patrulaterul Roşu“ după cooptarea PRM de către PSD.
Bogdan Olteanu îi umplea cu mălai guşa lui Vrabie
Despre Răzvan Codru Vrabie se afirmau următoarele, pe site-ul romania curata: „Consiliul Naţional de Integritate nu este chiar atât de integru cum îl recomandă denumirea şi cum spune legea că ar trebui să fie“ - iar la profilul lui Răzvan Codru Vrabie, alături de alte personaje corupte sau certate cu legea enumerate în articolul menţionat, figurează faptul că: „Codru Vrabie a fost consilier la Cancelaria preşedintelui Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, unde a fost angajat, potrivit propriei declaraţii, în octombrie 2007, ulterior numirii sale în funcţia de membru CNI, în iunie 2007. Dintr-o declaraţie de avere din mai 2008, postată însă pe site-ul Camerei şi nu pe cel al ANI, reiese că a fost retribuit pentru funcţia de consilier la cancelaria lui Bogdan Olteanu cu suma de 13. 264 lei, iar de la Institutul Român de Training a încasat 9.444 lei, drepturi de autor, şi de la Academia de Advocacy - 1.004 lei, tot drepturi de autor. Tot pe portatul citat la subcapitolul sugestiv intitulat „anticorupţie“ se arată că acelaşi: „Codru Vrabie este cercetat pentru sustragerea de documente. ANI susţine că a solicitat procurorilor extinderea cercetărilor şi faţă de Codru Vrabie, membru în Consiliul Naţional de Integritate (CNI), despre care se presupune că a determinat şi sprijinit sustragerea de documente şi informaţii specifice ANI, precum şi faţă de Sorin Roşca Stănescu, care a publicat în ziarul «Ziua» anchete bazate pe documente ce privesc activitatea ANI şi despre care se presupune ca i-ar fi fost puse la dispoziţie de către foşti angajaţi ai instituţiei“.
Ejectarea lui Alistar şi Vrabie, dioscurii societăţii în civil, ar fi un pas înainte pe terenul pe care trebuie să se reconstruiască un sistem de valori ale normalităţii ce nu poate decât să fie compromisă de prezenţa unor personaje cu totul obscure în fruntea unor organizaţii aşa-zis ale transparenţei, integrităţii şi Justiţiei.