Băsescu, căpitanul care nu se îneacă niciodată
G. Hanova 1.08.2012, 10:57, ora Moscovei
„Lovitură de stat”, astfel a numit preşedintele suspendat, Traian Băsescu, referendumul privind sprijinirea procedurii de impeachment iniţiată de Parlament. La secţiile de votare nu s-a prezentat numărul râvnit de alegători, 50%+1 din numărul total de persoane cu drept de vot. Analiştii se întreabă: cine este de vină?
Şeful secţiei de Integrare Europeană de la Institutul de Economie Mondială, Serghei Utkin, a urmărit cu atenţie drama politică din România: „După părerea mea, asta s-a întâmplat şi din cauza apatiei electoratului român. Se creează impresia că niciunul din liderii politici nu propune alternative situaţiei existente în ţară. Atunci, de ce să li se facă jocul? De aceea au rămas acasă. Însă eu nu aş absolutiza apatia alegătorilor. Ei „se vor trezi” în noiembrie când vor avea loc alegerile în Parlament. În momentul de faţă, criza politică va trece într-o fază lentă. Părţile vor căuta compromisuri”.
România „fierbe” de multă vreme. Ţara nu poată să deservească singură datoria suverană de 100 miliarde de dolari (50% din PIB). Cu doi ani în urmă creditorii i-au prescris României „o dietă severă”: reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor şi, respectiv, reducerea a 70 de mii de locuri de muncă în sfera bugetară, reducerea deficitului bugetar de la 7,4% la 4,4%, tranşele noi şi directivele FMI…Toate acestea au dus la greve, demonstraţii de protest, remanierea guvernului. Singurul care rămâne „pe linia de plutire” este preşedintele Traian Băsescu. În ce mod?
Iată opinia lui Serghei Utkin: „Băsescu, bineînţeles, demonstrează capacitatea sa de a rămâne la post în pofida unor circumstanţe fantastice. Nu este pentru prima oară când el este ameninţat de impeachment sau de diminuarea autorităţii. Însă totul se sfârşeşte într-un mod jalnic pentru adversarii săi. Bineînţeles că este dificil să prezici ceva. Eu cred că şi românilor le este greu să prezică dezvoltarea evenimentelor. Acest politician stârneşte binecunoscuta iritare a Moscovei. Declaraţiile lui că românii şi moldovenii sunt un singur popor sunt percepute ca un apel ascuns la unirea statelor şi într-un mod sau altul afectează problema legată de Transnistria. Poziţia oficială a Moscovei constă în menţinerea integrităţii Moldovei, iar în viitor, este posibilă formarea unui stat federativ în cadrul căruia Moldova şi Transnistria vor găsi posibilităţi de convieţuire. Cu Traian Băsescu nu se poate discuta despre un nou dialog cu Rusia pe această temă”.
„Numai poporul din Transnistria îşi poate decide soarta. Comunitatea internaţională, inclusiv Rusia, vor respecta această alegere”, a precizat preşedintele Vladimir Putin poziţiile Rusiei în privinţa rezolvării problemei transnistrene în cadrul discuţiilor purtate cu participanţii la Forumul „Seligher-2012”. Această informaţie nouă a fost publicată de agenţiile de presă.
*************
alte sfaturi pentru USL tot de la "Vocea Rusiei"....
"Echipa de la USL mai are sanse reale sa-l demita pe Traian Basescu, dar pentru a reusi trebuie sa actioneze in forta si sa renunte la comportamentul defetist. Imixtiunea externa ar putea fi invocata pentru a justifica validarea referendumului de CCR chiar si in lipsa de cvorum. Parlamentul poate decide repetarea referendumului pentru atingerea cvorumului. Pana la urma, exista si optiunea organizarii unor proteste de strada".
Comentarii:
-
-
George Roncea i-an te uita ce mai zic obraznicii astia de mujici barbari, fara gaz ar disparea de pe planeta.."există tot mai mulți români care înțeleg că la aragaz folosesc gazul rusesc, cumpărat de România la prețul cel mai scump din UE, datorită erorilor grave ale președintelui Băsescu și diplomației românești"...sa moara mata de rusoi, chiar asa?...http://romanian.ruvr.ru/2012_07_30/83335736/Imaginea Rusiei pentru români – un ”puzzle” încă nerezolvatromanian.ruvr.ruÎn România, despre Rusia și ruși este uneori dificil să discuți. Românii, oarecum neștiutori ai realităților istorice, dar și contemporane, ai relației lor cu rușii și Rusia, reacționează fie cu indiferență, fie cu severitate când li se cere să se exprime pe acest subiect. Ro...
-
Iuliana Viorica Pavel ..... este INGROZITOR...!!... intradevar, numai cei cu "ochelari de cal" ...!! nu vad adevarul....!..
-
Alexandru Dominic Rusia poate s-o sugaaaa... conducatorii, of course
-
Romanian Portal v-ati gandit vreodata ca tocmai din cauza acestor gaze nenorocite e tot circul asta? "big brother" poate tine Europa in sah, iar Romania poate fi un ghimpe. cine stie, stie la ce ma refer.
-
George Roncea am scris pe larg va recomand sa intrati aici, este si in english: http://www.roncea.net/index.php/geopolitica4 hours ago · · 3
-
Iuliana Viorica Pavel ....stirea zilei: Putin , vrea sa interzica dolarul in Rusia...!!! dragii mei, nu este gluma,.... !!! noi chiar ne intoarcem la comunism....???...!!!4 hours ago · · 2
-
Madalina Toma Deci rusalaii astia nu stiu decat sa instige la omor deosebit de grav ....Ilici, pentru ca este cercetat pentru asta, e creat dupa chipul si asemanarea satanistilor astora din rusia ..
-
Samira Vakhmalbaf in rusia iau amploare evenimente care vor duce la prabusirea sistemului neokomunist, ce se v-a alege din acest monstru speram sa vedem si noi...lupta-i pe viata si moarte acolo...
-
Sorin Popa Chiar gîndeam că nu a fost făcut nici un film după,,Ţiganiada''
-
Mihai Tirnoveanu Indiferent cine vine la putere in Rusia,rusul tot rus ramane.
-