A+ A A-
29 Aug
Voteaza acest articol
(1 Voteaza)

Sf. Ioan Botezătorul, războiul Sfârșitului Lumii și ultimii mucenici ai Veacului

Astăzi 29 august, este pomenit de către toți creștinii cuvioși Sfântul Ioan Botezătorul.
Decapitat, după cum se știe, pentru că l-a mărturisit pe Iisus. Cu evlavie, lumea creștină ține post negru și se roagă, cu ochii la icoane.

Sau dă laik și share, că așa e mai nou.
Deși, părerea mea, ar trebui să dea share și se roage cu ochii în youtube.
Unde vor găsi imaginile distrugerii bisericii Sfântului Ioan Botezătorul.
Plus alte imagini terifiante, ale martirilor acestor vremuri, care au preferat să moară în chip oribil, decât să treacă la Islam.
Din motive care-mi scapă, cuvioșii racordați exclusiv la reperul istoric și la calendarul golit de conținut, dacă e fără trăire, uită se pare că asemeni sfinților martiri și mucenici ai creștinătății de la începuturi, chiar acum, în zilele noastre, sunt decapitați, schingiuiți, crucificați, tăiați cu drujba, arși de vii, mii de mucenici autentici.
Multă lume se pare că trăiește cu impresia că timpurile de altădată nu se mai pot întoarce. Că sfinții și mucenicii și martirii au fost pe vremuri.
Că masacrele musulmane și atrocitățile la adresa creștinilor aparțin istoriei. Istorie de calendar soporific.
Lucrurile stau puțin altfel.
Martirii adevărați, mărturisitorii (martorii - termen ce provine de la martiri), nu sunt de pe la noi.
La noi se cântă pe nas, se dă prinos lui Ciubotea, să bagă poză (și eventual cântecel) - și apoi, după slujba cuvioasă în costum național se merge la cârciumă.
Simțirea creștină locală trece, lamentabil, dar omenește, (și) prin stomac. Pe lângă stomac e esențială gargara absconsă. Introspecția trăirilor, analiza aprofundată a nuanțelor cuvioșeniei, trăncăneala găunoasă, c-o fi c-o păți, că ce-o fi bine, că ce-o fi nașpa, că cum trebuie ținută lumânarea la slujbă, rectiliniu sau ondulatoriu, pe blat sau din vârfu degetelor, cu mintea golită de ispite sau cu ispita în vârf de băț?
Iar exact acum, în timpul ăsta, sângele curge șiroaie, copiii sunt violați și îngropați de vii, femeile ce nu vor să treacă la Islam sunt schingiuite în moduri inimaginabile, bărbații lor sunt decapitați și crucificați sau dați câinilor de vii...
Și desigur, tot acum, la noi, Muftiul penal al SRI-ului, ciorditor cu ștate vechi, în pofida vârstei, bagă comunicate despre uzul slăninei pe locul Moscheei lui Ponta.
Că e de Haram, că nu e, cică.
Ca și când slănina și nu uciderea în masă ar fi problema zilei.
Problema zilei este organizarea unei noi Intifade, la nivel european, sub acoperirea ”imigranților” (ce refuză orice fel de sprijin de la Crucea Roșie, că li se apleacă, de parcă ar fi de porc crucea), cu sprijinul direct al unei Turcii care a bătut palma cu Rusia, nu de azi de ieri, deși poartă, cică, uniformă NATO și glagorie sunnită..
Se coace o mardeală dintre cele mai feroce și un Ștefan cel Mare, Atlet al creștinătății, nu mai este.
Avem albanez, avem un sas semicretinoid protestant, mereu în concediu de odihnă mintală, avem o grămadă de cuvioși găunoși, gata sa pupe fila din calendar, în loc să se gândească dacă au putirință să-ți asume jertfa martirilor autentici ai acestor vremuri de război total.
Ia să citez acum o tîrfă comunistă, nepotul lui Iulian Vlad, zis CTP:
”Creştinismul arată, cui nu vrea s-o treacă cu vederea, o puternică fibră nu doar dictatorială, dar chiar totalitară.
Mă întreb şi vă întreb cum poate fi de folos edificării unei societăţi democratice.”
Chiar așa, în deplin acord cu CTP, rezultă foarte clar că stârpitorii acestor tâmpiți de creștini, așezați cu gâtul la tăiere (cum altfel decât dictatorial? - e clar că impun prin atitudine tăierea propriilor gâtlejuri), nu pot fi decât germenii autentici ai adevăratei societăți democratice.
Linia continuă între comuniști și jihadiști este acest CTP, evreu de altfel, deși nu-și asumă, ca și Neulander sau Severin - că Florian de la Wiesell, impostoru, nu e, e bozgor, și ta-su era șogor cu Ion Iliescu, care ardea la curu Ylonei, mama lui Radu Ioanid, alt pseudo evreu.
Jihadiștii chiar împlinesc dorința ascunsă a celor din spița lui CPT, respectiv lichidarea creștinilor ăștia ce nu însuflețesc corespunzător ”adevărata societate democratică”, sau comunistă cum i se zicea pe vremuri...
Sute de mii de creștini au fost mătrășiți până acum, cu mitraliera sau cu sabia.
Pentru Iisus sabia este metafora Cuvântului lui Dumnezeu nu o armă de tăiat capete. Pentru musulmani sabia este instrument de descăpățânare, în niciun caz o metaforă. Ei n-au nici metaforă, nici pace în vocabular.
”Frații Musulmani” au ieșit la război, susținuți din spate de aceeiași Gașcă comunistă care a ucis, a ucis, a ucis, cândva, nu foarte de demult, peste o sută de milioane de creștini...Gașcă cu adresă la Moscova și cu escală la Washington, via musulmanul komunist de Husseini Barack Obama, maimuța lui Soros, pus în scaun de Putin, la ultimul mandat.
Pentru ”idioții utili” ai Moscovei, care încă mai cred în așa zisul mandat rusesc - gen Moscova a Treia Romă, stă în picioare întrebarea simplă: de ce un atlet ca ăsta, piticu Putin - extensie de bizniz ai unui Arkadii Rotenberg, nu a atacat niciodată Hoarda care a aruncat în aer Biserica Sfântului Ioan Botezătorul?
Anul acesta, pe 7 iulie a fost aruncată în aer (și) biserica istorică a Sfintei Fecioare Maria din Mosul, Irak.
Și tot relativ recent, biserica Sfântului Ioan Botezătorul a fost aruncată în aer.
27 iulie 2014, priviți imaginile.

http://video.foxnews.com/v/3699209926001/isis-blasts-biblical-site/#sp=show-clips

Și după ce priviți cât priviți (mai) priviți și asta, dacă puteți:

shoebat.com/2015/02/15/watch-video-isis-savages-beheading-twenty-one-coptic-christians-saw-martyrs-beheaded-name-jesus-fulfilled/

și mai în clar, cu tot cu decapitare, aici:

http://pamelageller.com/2015/02/watch-savage-video-the-islamic-state-releases-brutal-video-showing-twenty-one-christians-beheaded.html/

 

apoi citiți:
.
Husseini, Rețeaua Soros, lucrarea komunistă și noul Jihad mondial
.
ISIS is reportedly forcing Christians out of Iraq’s second largest city and has torched an 1,800-year-old church. The terrorist organization gave Christians a Saturday deadline: Leave, convery to Islam or die.

Sen. Rand Paul (R-Ky.) called U.S. HUSSEIN OBAMA foreign policy in the Middle East a “disaster” and said U.S. administration is funding people who are allied with ISIS.

“ISIS is stronger because we’ve been funding Islamic rebels in Syria. There’s also people coming from Libya as well. Libya is basically a jihadist wonderland. Syria’s becoming a jihadist wonderland. And really, our involvement there has been to help the Islamic rebels,” he said.

.

But who the fuck is Hussein? - despre înfiltrarea la vârful Americii, ca și la noi, a unei Găști komuniste
.

Obama's Ties to Socialism, Marxism, and Communism

1. Obama's Father Wrote About Socialism - His father wrote a paper called "Problems With Our Socialism" that advocates 100% taxation of the rich, communal ownership of land and the forced confiscation of privately controlled land. Source: Greg Ransom, Presto Pundit

2. Obama's Mother Was a "Communist Sympathizer" - " Friends describe her as a "fellow traveler", that is, a communist sympathizer, from her youth, according to a March 27, 2007, Chicago Tribune report" Source: Spengler, Asia Times "The values she taught me continue to be my touchstone when it comes to how to go about uthe world of politics - Barack Obama" Source: Tim Jones, Chicago Tribune

3. Obama's Parents Met in a Russian Class (Back then it was the Communist USSR) - "His mother, Stanley Ann Dunham (her father always wanted a son), was white and just 18 when they met in a Russian class" Source: Sharon Cohen, St Louis Times

4. Obama's Teen Mentor was Frank Marshall Davis (a known CPUSA member) - "...through Frank Marshall Davis, Obama had an admitted relationship with someone who was publicly identified as a member of the Communist Party USA (CPUSA). The record shows that Obama was in Hawaii from 1971-1979, where, at some point in time, he developed a close relationship, almost like a son, with Davis, listening to his poetry and getting advice on his career path. But Obama, in his book, Dreams From My Father, refers to him repeatedly as just Frank." Source: Cliff Kincaid, Accuracy in the Media "Kathryn Takara of the University of Hawaii, who wrote a dissertation on the life of Frank Marshall Davis, confirming Davis was a significant influence on Obama when the senator attended Punahou prep school in Hawaii from 1975 to 1979" Source: Jim Corsi, WorldNetDaily based on Communism in Hawaii and the Obama Connection (Cliff Kincaid and Herbert Romerstein)

5. Obama's Brother Roy and Cousin Odinga are Marxists - "Barack Obama's older brother, Abongo "Roy" Obama. He is a Luo activist. militant Muslim and a Marxist." Source: Barbara Busby, 180people.com

 

“The person who made me proudest of all,” Obama wrote, “was Roy Source: Bill Sammon, The Examiner "Odinga is a Marxist who reportedly has made a pact with a hard-line Islamic group in Kenya to establish Shariah courts throughout the country" Source: Invenstor's Business Daily

6. Obama Attended Socialist Conferences at Cooper Union - "He went to socialist conferences at Cooper Union and African cultural fairs in Brooklyn and started lecturing his relatives until they worried he'd become "one of those freaks you see on the streets around here." Source: H Kennedy, NY Daily News

7. Obama Was Hand Picked by Alice Palmer to Succeed Her in the Illinois State Senate - "Nine years before Palmer picked Obama to be her successor, she was the only African-American journalist to travel to the Soviet Union to attend the 27th Congress of the Communist Party of the Soviet Union, according to an article
Palmer wrote in the CPUSA newspaper, People's Daily World, June 19, 1986." Source: Jim Corsi, WorldNetDaily based on Communism in Chicago and the Obama Connection (Cliff Kincaid and Herbert Romerstein)

8. Obama's Run for the Illinois State Senate was Launched by a Fundraiser Organized at Bill Ayers' and Bernardine Dorhn's Chicago Home - Ayers and Dorhn are former terrorists from the Weather Underground who's SDS organization received financial contributions from the CPUSA. "Obama's run for the Illinois state
Senate was launched by a fundraiser organized at Ayers' and Dorhn's Chicago home by Alice Palmer. Palmer had named Obama to succeed her in the state Senate in 1995, when she decided to run for a U.S. congressional seat." Source: Jim Corsi, WorldNetDaily based on Communism in Chicago and the Obama Connection (Cliff Kincaid and Herbert Romerstein)

9. Obama Had a Close Relationship with the "Anti-Capitalist" Kommunist Group ACORN - "Obama has had an intimate and long-term association with the Association of Community Organizations for Reform Now (Acorn)...Chicago Acorn appears to have played a major role in Obama’s political advance...Acorn’s radical agenda sometimes shifts toward “undisguised authoritarian socialism.”
Source: Stanley Kurtz, National Review
.
. despre partenerul lui Husseini, Puitn, chiar m-am plictisit să scriu. Ca idee, așa, ”idioții utili” ar face bine să-și clătească mintea cu întrebarea - unde trăiesc toate beizadele Aparatului de vârf moscovit?
. cât despre sabie, la propriu, nu la figurat, poate a venit timpul, chiar dacă nu mai sunt cruciații de pe vremuri

Comentarii:

 

  • Tiberiu Rusu..........!?!?!?!?!?!?!?!?!?
  • Adrian Lucian TrincuStiam ca e comunist,masa a fost activista-comunista,multi din america spun ca el e antihristul,multi spun ca el e Osama barbierit,daca cauti pa' youtube chiar ca seamana....de aici ideea ca toate rudele lui Osama locuiesc in USA, iar cica ultima stire: nevasta-sa lui obama ar fi barbat...tind sa cred cu tarie asta....obama a devenit sau este deja lacheul jidanilor si a chinezilor!!!!
  • George Ronceauff ce ai comprimat totu la gramada Adrian Lucian Trincu emoticon smile
  • Florin T. VoicuCu totii stim toate astea, si ma refer la cei carora le-ai dat tag la postarea asta. Intrebarea este, ce putem face noi in privinta asta?
  • Adrian Lucian TrincuDap' is mai rasvratit...iubesc america adevarata nu cortina de fier ce o infiereaza...americanii usor usor se rasvratesc...Denzel W. O face John Voight, Marlon Brando a facut-o chiar o spunea pe fata la muistul ala jidan cu paschete in direct acum la pensie ca daca nu esti jidano comunist la Hollywood nu reusesti...
    • Petre Danilescu a răspuns · 1 răspuns
  • Mircea Ioan MagdasSunt convins ca mai devreme sau mai tarziu va fi nevoie de o campanie terestra impotriva ISIS. Dar nu o cruciada! Si cred ca mai bine se omoara intre ei, decat sa moara militarii nostri (adica Europa+SUA) pentru a-i distruge. Cand nu se va pute altfel ...
  • George RonceaFlorin T. Voicu, ai băgat o întrebare capcană - evident nu putem face (mai) nimic. putem ataca cu jumări sol-sol. și apoi desigur bem, concupiscenți
  • Ion Ionasta nu o fo decapitat caci o facuse pe imparateasa sau regina curva ?
  • George Ronceanu, Ion Ion Ion Ion...chestia e alta aici, nu e vorba de ce te atrage pe tine, curvistenia
  • Emilian SabinaIdeea e ca aceasta crima , uciderea celui pomenit azi , nu e motiv de sarbatoare , ci de pomenire !!!!!!!
  • Cristina BicăMa întreb daca ajungem pana la cavalerii teutoni si razboaiele lor religioase! Credința e un pretext pentru multe atrocități!
  • Octavian BrânzeiCine a scris textul de mai sus e habarnist de mare clasă! Nici măcar nu e creştin!!! Pentru că ORICE CREŞTIN ŞTIE CĂ IOAN BOTEZĂTORUL A FOST UCIS DE CĂTRE IROD PENTRU CĂ SE IMPOTRIVEA RELAŢIEI SALE INCESTUASE CU IRODIADA. A FOST UCIS LA CEREREA SALOMEEI, FICA IRODIADEI!! NU PENTRU CĂ L-AR FI MĂRTURISIT PE HRISTOS! ŞI A MURIT ÎNAINTE CA HRISTOS SĂ FIE RĂSTINGNIT!!! IMBECIL CEL CARE A SCRIS - DAR ŞI TU, GEORGE, SĂ LAŞI TOŢI IMBECILII ŞI INCULŢII SĂ-ŢI FOLOSEASCĂ CONTUL DE FACEBOOK?!?!?! CHIAR AŞA?!?!?! MAI ALEGE-I ŞI TU!
    Iar dacă ai scris tu, atunci chiar degeaba ai tocit pragurile mînăstirilor, cum te lauzi... Iăh!...
    Propaganda şi operaţiunile Psyops nu-s pentru idioţi şi inculţi! Lăsaţi treaba asta pe mîna profesioniştilor, băieţi!
  • Octavian BrânzeiIoan botezătorul nu a fost decapitat pentru credinţa sa!!! Asta doar un idiot o poate spune!!!
  • George Ronceacred cu tărie că prostia e păcat la fel de mare ca trufia - mai ales că merg mână în mână, după cum bine au observat înțelepții din popor, ce asociau fudulia cu prostia.
    Nu este blogul lui Zuckerberg cel mai bun loc de educație primară, dar dacă trebui
    e asta e.
    .
    Deci, ca să lămurim sensul uciderii Sfântului Ioan Botezătoril, trebuie știut că el era prooroc, înainte-mergător și botezător al Lui Iisus Hristos, fiind ultimul prooroc al Vechiului Testament ce face legătura cu Noul Testament. Model al vieții duhovnicești, al ascezei severe, propovăduitor cinstit de către toată suflarea creștină, era un smerit și auster mărturisitor al adevărului Credinței.
    A fost închis pentru că propovăduia și pentru că era ascultat de poporul ce simţea în el că este prezent Duhul lui Dumnezeu și a fost ucis foarte de tânăr pentru că era conștiința sfințeniei și a dreptății într-o lume depravată și decăzută. A păstrat vie mărturisirea credinței în Iisus și nu a tăcut. Martir are conexiune cu martor.
    Cu certitudine dacă ar fi fost un om obișnuit, dintre cei ce tac și nu-și ridică vocea în numele Credinței, n-ar mai fi fost pomenit de nimeni astăzi pentru moartea sa martirică și n-ar fi fost cinstit de Biserică ca cel mai mare dintre sfinți, după Sfânta Maria.
    A fost decapitat la cererea Salomeei, fiica Irodiadei, soția regelui Irod Antipa, pe care Sfântul Ioan Botezătorul o critica public, deoarece a devenise soţia lui Irod deși fusese soţia fratelui acestuia. La îndemnul mamei sale, vizată de critica aspră a Sfântului Ioan, Salomeea i-a cerut lui Irod capul acestuia. Tot neamul lui Irod s-a dus pe copcă iar Salomeea a sfârşit cu gâtul tăiat de un ciob de ghiață, căzută într-un râu înghețat.
    Creștinii orientali care sunt decapitați astăzi de musulmanii dezaxați jihadiști au parte de o moarte năpraznică tot datorită mărturisirii de credință și sunt adevărații mucenici ai Bisericii timpurilor noastre, într-o lume (tot) decăzută și dementă.
    Adevărații mărturisitori se află astăzi acolo, nu aici și cu atât mai puțin în Vest, unde făloasele catedrale au ajuns vestigii de muzeu.
    În Siria se află moaște al Sfântului Ioan, în Moscheea Omeiazilor din Damasc - una dintre cele mai mari din lume - construită în secolul al VIII-lea, pe locul unde se afla biserica închinată Sfântului Ioan. Moaștele se află într-un mic paraclis și până și musulmani vin și se închină acolo. Demonii barbariei sângeroase născută din tenebrele jihadului vor nimici proabil orice urmă de vestigiu al creștinătății de acolo, din întreaga zonă unde s-a născut de fapt creștinismul. Și nu doar musulmanii sunt la originea acestei teribile acțiuni.
    Octavian Brânzei, despre ce psiops vorbești? Și în ce calitate îți permiți să mi te adresezi tu, tocmai tu, astfel? de fapt nu vorbești ci strigi după cum văd, că asta înseamnă verzalele, utilizate de regulă tocmai de către cei pe care îi blamezi cu atâta înfocare proletară - respectiv de idioți și inculți, cu școala trecută nu pe muncă ci pe cu totul alte criterii, dintre cele mai psiops, ca să fiu delicat...
  • George Ronceapentru fariseii mereu vocali și încredințați că totu pe pământ e psi ops, că așa au prins ei și au trăit o viață, în baza notelor psiops...

    ”Fidelitatea faţă de voia lui Dumnezeu şi împotrivirea faţă de rău, față de diavol, au determinat moartea jertf
    ...Vezi mai mult
    Tăierea cinstitului cap al Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este ultima sărbătoare „cu cruce roşie“ din ultima lună a anului bi­sericesc, rânduită de Bise­rică în ziua a 29-a.
    ziarullumina.ro
  • Cristina BicăO lectura despre fanatism in concepția lui Amos Oz este o revelație! O recomand tuturor celor care clamează superioritate de orice natura.

Scrieun comentariu

Se poate introduce HTML

(c) 2012 roncea.net & George Roncea. Toate drepturile rezervate.