Voicu, autor al unei savante expuneri academice intitulate „Locul şi rolul Poliţiei Romåne în prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional în Romånia - 2003“, s-a ocupat exact de extinderea fenomenului infracţional, la vårful statului, fapt pentru care este recompensat în continuare. Nu din motive academice, ci de clan, Senatul încă îi plăteşte lui Voicu „drepturile băneşti“, am aflat din surse parlamentare.
Anul trecut, în contextul arestării lui Voicu, senatorul PSD Ioan Chelaru a pledat ca un leu paraleu pentru dreptul lui Cătălin Voicu de a primi în continuare indemnizaţia de senator susţinånd că „indemnizaţia de senator este legată de calitatea de senator care a rezultat din alegeri şi confirmată de validarea senatorului în funcţia respectivă. Nu este legată nici de prezenţa la şedinţă... nu există aşa ceva. Vă rog să îmi arătaţi în lege“, le-a cerut sentenţios colegilor de Comisie. Şi fostul informator al Securităţii liberalul Ioan Ghişe a sărit pentru colegul său general afirmånd ipocrit: „Ce vina are? Încă nu e judecat. Atunci de ce i se opreşte indemnizaţia? Dacă omul cåştigă procesul la sfårşit, o să ceară statului daune pe perioada în care nu i s-a dat indemizaţia? Şi atunci de ce creăm o premisă dintr-asta? Pånă va fi condamnat este nevinovat“, a susţinut Ghişe cauza lui Voicu. Legea pentru pulime spune că pentru oamenii angajaţi în baza Codului Muncii, aceştia sunt concediaţi conf. art. 61 lit. b: „în cazul în care salariatul este arestat preventiv pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, în condiţiile Codului de procedură penală“. Deci nu salariu, nu vechime, nu asigurări de sănătate.
Pentru senatori (super pulime), indemnizaţia - conform legii după care funcţionează ei - este echivalentul salariului (adică purtătoare de vechime, asigurare de sănătate). Pentru Cătălin Voicu (categorie mega-pulime), bănuţul de la Senat curge, alimentând teşchereaua de infractor. Chelaru, un pion din anturajul lui SOV, a fost unul dintre cei trei senatori din Comisia juridică a Senatului care a votat „împotrivă“ şi la cererea Ministerului Justiţiei de încuviinţare a arestării senatorului Cătălin Voicu.
Senatorul PSD Ioan Chelaru face parte din gaşca mega-pulimii, respectiv din registrul politico-mafiot al pionilor lui SOV, alături de care s-a aflat încă din adolescenţă. Legăturile dintre cei doi sunt mai complexe intrând în sfera „ţepelor“ marca Vîntu, Chelaru fiind unul dintre combinatorii lui SOV din FNI. În 2000, Vîntu i-a vândut Grupul Gelsor lui Ioan Chelaru, cu dreptul de răscumpărare. Chelaru a vândut Grupul după circa 18 luni în care a fost acţionar majoritar. Valoarea din acte a tranzacţiei, încheiată în iulie 2000, a fost de 30 miliarde de lei, plătibili eşalonat în 25 de ani. Valoarea reală era de 199,87 miliarde de lei. Mai departe, Chelaru a vândut, în 2002, firma către firma-fantomă Anwin Alliance Limited, un off-shore despre care Chelaru a precizat că „nu îşi mai aminteşte“ cine este patronul.
Patronul „uitat“ de amicul lui Voicu, senatorul Chelaru, Sorin Ovidiu Vîntu, are conexiuni puternice cu actualul locatar de la Jilava, senatorul Cătalin Voicu, via Mitică Iliescu, „Naşul“ senatorului pesedist. În trecut, „Serviciul secret al lui SOV“ a fost coordonat de generalul Dumitru Iliescu, fost şef al SPP, şi de ex-colonelul SPP Florian Ion (comandatul echipei de şoc a lui Vîntu). Generalul Iliescu a convins atunci pe cei mai buni oameni ai Brigăzii Antiteroriste a SRI să părăsească Serviciul şi le-a oferit atât salarii duble la „Agenţia Internaţională de Protecţie şi Pază SRL“, firma pe care o conduce din umbră (şi la care acţionar majoritar este irakianul Jalil Farhood).
Voicu nu şi-a depus declaraţia de avere
Deşi beneficiază în continuare de bănuţii de senator, conform fişei sale senatoriale îşi ignoră obligaţiile legale de depunere a declaraţiei de avere şi de interese - neactualizate încă din 2009, sfidând legea aşa cum s-a obişnuit de-o viaţă, deşi acum altă treabă n-are, iar declaraţiile ar fi putut fi depuse prin poştă sau prin avocat ori eventual prin Nuţu Cămătaru, un apropiat al domniei sale.
În schimb, solicită constant eliberarea pe motiv că „este singurul care îşi poate întreţine părinţii şi pe cei doi copii“. Motivul real pentru care nu şi-a mai depus nicio declaraţie este altul: pentru că bunurile lui se află pe numele părinţilor săi şi ale neamurilor, iar acum, în noua formă a legii, el ar fi fost obligat să declare şi bunurile părinţilor şi inclusiv contractele cu statul pe care firmele părinţilor săi le-au avut.
Firmele mamei lui Voicu - abonate la contracte din bani publici
Conform art. 29 din Legea 176/2010, nedepunerea declaraţiilor în termenul legal atrage sancţiune contravenţională şi posibilitatea declanşării de către ANI a procedurii de evaluare. Averea lui Voicu s-a înmulţit chiar în timp ce acesta juca lab-tenis la pârnaie: Gecor, firma familiei lui Cătălin Voicu, a primit contracte de 2,5 milioane de RON de la Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, în perioada în care Berceanu conducea Ministerul, iar directorul DRDP Craiova din acea vreme era Ştefan Bucur Stoica, membru al PDL Dolj şi protejat al lui Berceanu, preşedintele organizaţiei din Dolj a PDL.
Presa („Kamikaze“) scria anul trecut că cel mai important dintre acestea, de 1,85 milioane de lei, a fost atribuit pe 31 mai 2010 de către Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova (DRDP). Obiectul contractului: „închiriere autospeciale mixte transport muncitori şi marfă pentru activitatea de întreţinere curentă a drumurilor naţionale din administrarea DRDP Craiova“. În decembrie 2006, când ministru la Transporturi era tot Berceanu, unui consorţiu de firme - al cărui lider era Gecor - i-a fost atribuit contractul pentru deszăpezirea drumurilor administrate de Sudul Bucureştiului în valoare de 17,5 milioane de RON. În mandatul lui Ludovic Orban la Transporturi, Gecor a primit contracte de 25 milioane de lei pentru deszăpeziri sau închirieri de autovehicule.
Tot în mandatul lui Radu Berceanu, în noiembrie 2009, firma familiei lui Voicu a câştigat licitaţia pentru deszăpezirea a 55 de km din Autostrada Soarelui. Valoarea contractului încheiat a fost de aproximativ zece milioane de lei, ceea ce nu a adus beneficii traficului auto, ci doar lui Voicu, deoarece în acea iarnă „munca“ familiei Voicu a dus la blocarea autostrăzii. Berceanu l-a dat afară pe directorul Regionalei pentru că n-a fost în stare să deblocheze A2, dar banii au continuat să curgă în puşculiţa familiei lui Cătălin Voicu.
Afacerile lui Voicu cu statul sunt de durată. Firma sa, Gecor, a fost înfiinţată în 1994, a fost deţinută de mama lui Voicu, apoi de finii săi, Gheorghe şi Ioana Cusă, între 2004 şi 2007, acţionară la Gecor a fost şi Gherghina Voicu, mama senatorului, o doamnă cu simţ estetic deosebit, deoarece în aprilie 2004, la scurt timp după intrarea în firmă a mamei Gherghina, Gecor a câştigat 700.000 de RON de la CNADNR pentru „asigurarea esteticii pe Centura Bucureşti“. Ministru al Transporturilor la acel moment era Miron Mitrea, colegul de partid al fostului senator Voicu. În 2007, la venerabila vârstă de 70 de ani, Gherghina Voicu a ieşit din firmă şi a predat ştafeta estetică finilor băieţelului său iscusit, Cătălin Voicu.
La Piovra pesedistă şi ai săi pui vii penali
Iscusinţa lui Voicu în relaţia cu statul pleacă din trecutul tenebros al perioadei anilor ‘90, când Ion Iliescu i-a marcat pe vecie cariera. Conform documentatului Ion Cristoiu, Dumitru Iliescu şi Cătălin Voicu au avut un rol major în spargerea baricadei de la Inter, în decembrie 1989. „Ordinul de spargere a baricadei a fost transmis de locotenentul major Cătălin Voicu, şeful companiei de transmisiuni, către TAB-uri. (...) Din aceste TAB-uri, dl. Dumitru Iliescu a format în 26 dec ‘89 o echipă de taximetre care îi transportau pe dl. Iliescu şi compania. Atunci s-a făcut marea lipitură. Asta explică ascensiunea dlui Dumitru Iliescu, a lui Cătălin Voicu“.
Ulterior, a completat Cristoiu, „Cătălin Voicu, care era locotenent de transmisiuni, şi a fost trimis aproape ca un şef al Parchetului General pentru că el era cel care îl supraveghea pe procurorul general Robu. (...) S-au pomenit procurorii ăia, care ca şi securiştii erau morţi de frică, cu trimisul domnului Ion Iliescu, care era locotenentul major Cătălin Voicu. Era locotenentul major în transmisiuni, comanda Parchetul, tremurau procurorii“. „Naşul“ lui Voicu, Dumitru Iliescu, „taximetrisul“ lui Ion Iliescu la „revoluţie“, a recunoscut că el l-a adus pe Voicu la Cotroceni: „l-am recomandat să fie numit consilier la Departamentul Securităţii Naţionale. Eu l-am adus pentru calităţile pe care le avea domnul Voicu: foarte bun organizator, un om care avea o anumită experienţă şi lucrase la procurorul general şi avea conexiuni cu această zonă“. „Conexiunile“ au fost buba lui Voicu, acesta ajungând la locul potrivit, respectiv la Jilava, cu o oarecare întârziere, de aproape două decenii. Au trebuit să treacă 20 de ani pentru ca omul de „conexiuni“ al lui Ilici să ajungă, în 30 martie 2010, în arest preventiv, acuzat de trafic de influenţă în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii, în legătură cu fapte de corupţie, în formă continuată.
Pe lângă Voicu au fost puşi sub acuzare şi judecătorii Florin Costiniu şi Cristian Jipa de la instanţa supremă, deocamdată liberi şi proaspăt pensionaţi. Costiniu, preşedinte al Secţiei civile şi de proprietate intelectuală a ÎCCJ, este soţul distinsei doamne Viorica Costiniu, preşedinte de onoare al Asociaţiei Magistraţilor din România. Judecătorul Cristian Jipa de la Tribunalul Bucureşti era şi el un trecut onorabil - este cel care în data de 17 septembrie 2009 a şters prejudiciul din cazul Rafo şi a separat dosarul omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu de cel al Ioanei Maria Vlas. Pentru aceste merite şi altele de acelaşi fel, nedocumenate încă, a fost promovat la Secţia penală a instanţei supreme, Consiliului Superior al Magistraturii admiţând candidatura acestuia, în urma unui simplu interviu.
Magistraţi de „top“ s-au coborât până la cel mai de jos nivel al profesionalismului, moralităţii şi demnităţii lor, ajungând nişte unelte manevrate financiar în mâinile unor politicieni scurşi pe ţeava canalizării din mediul infracţional. Voicu, expert în liste de „execuţii“ ce trebuiau făcute după alegerile prezidenţiale, făcea parte dintr-o reţeaua mafiotă extrem de complexă ce cuprinde, pe lângă politicieni şi judecători, procurori, oameni din SRI şi alte structuri de informaţii. Toţi au luat parte, într-un mod sau altul, la activităţile de crimă organizată ale reţelei care dincolo de aranjarea unor dosare în justiţie se ocupa şi de fabricarea de probe şi instrumentarea unor dosare împotriva celor care-i deranjau.
Conform datelor din dosar, Voicu cerea unor persoane cu influenţă în sfera politică să îi acorde sprijin politic în ocuparea unei funcţii în Guvern, în schimbul intervenţiilor sale pe lângă magistraţi din cadrul Tribunalului Bucureşti şi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unor hotărâri favorabile în dosare în care respectivele persoane aveau interese. Limbajul sec juridic nu acoperă decât parţial sensul activităţii lui Voicu, un gunoi făcut general la apelul bocancilor de Ion Iliescu.
Şatra generalilor lui Ion Iliescu
Dosarul lui Cătălin Voicu, doctor în traficarea funcţiilor în statul român, a scos în evidenţă putreziciunea Reţelei care a cuprins la vârf politica, Poliţia şi Justiţia română. Despre modul de acţiune al reţelei a povestit şi un fost ofiţer SPP, Cornel Donisan, care i-a deranjat pe Dumitru Iliescu şi pe tovarăşul acestuia, generalul Dumitru Ciobanu. La ordinele celor doi, Donisan a fost aproape omorât în bătaie de finul lui Cătălin Voicu, Gheorghe Rizea, şi de Ciprian Sora.
Relatarea sa e de film de groază, acesta povestind că Rizea se lăuda că sunt la putere şi fac orice vor ei, „că se vor ocupa de direcţii speciale secrete ale statului privind integrarea în UE şi structurile euroAtlantice şi că pot să omoare pe oricine fără a fi traşi la răspundere. După care am fost pus să sărut mâna generalului Ciobanu şi pantoful stâng al acestuia după ritualuri mafiote“.
Nu doar ritualurile mafiote sunt apanajul găştii lui Voicu, ci şi alte ritualuri, mai absconse. Voicu, anul trecut, hingherit de procurori, a cerut ajutorul fraţilor masoni, prin intermediul unui mesaj codificat, doar pentru iniţiaţi, trasmis prin presă, o imagine în care acesta cerea ajutor disperat „fraţilor“ săi - un semn special cu mâna la gât, la nodul de cravată. Fiind supus supravegherii a ales această metodă, „la vedere“, decriptată de cunoscătorii semnificaţiilor ascunse ale unor gesturi ce par banale. „Fratele“ interlop cu grade de general este membru în Loja Memphis alături de Marean Vanghelie, susţinătorul lui Voicu pentru funcţia de Ministru de Interne al României, Loja controlată de fostul bucătar de cambuză Gheorghe Florea, patronul de la „Fulgerul Bragadiru“, cel care participat la întâlnirea din 2007 dintre Călin Popescu Tăriceanu, masonel şi el, şi şeful masoneriei ruse, Aleksandr Kondyacov, desfăşurată chiar în Guvernul României, înainte de Referendumul anti-Băsescu.
Este greu de crezut că hipopotamul unsuros Cătălin Voicu ar fi Cappo Di Tuti Capi Del Mafia, el a fost însă cu certitudine unul dintre ciomăgarii reţelei, alături de finul său, Gheorghe Rizea, şi de Ciprian Sora. Nici Mitică Iliescu, alt general făcut la apelul de seară al bocancilor, nu are anvergura unui cap al unei astfel de reţele „de stat şi de partid“ ce are la activ devalizări de bănci, privatizări frauduloase, controlul deciziei judiciare şi politice. Până vom apuca să-i vedem pe toţi unde le este locul vom albi, asta în timp ce golănaşi precum Cătălin Voicu marcă banii până şi la pârnaie.