„L-am identificat pe Geronimo“, au comunicat de la sol, preşedintelui american, soldaţii trimişi de acesta să-l anihileze pe bin Laden. Cu stupefacţie am aflat că Osama era numit de Obama „Geronimo“, nume de erou legendar pentru libertate!
Niciodată numele de cod nu sunt alese fără o semnificaţie anume, iar în acest caz cu atât mai mult era de aşteptat ca numele ţintei numărul unu a SUA să aibă un sens special şi bine ales. Dacă acest nume de cod a fost ales cu intenţie, ori Obama nu cunoaşte istoria Statelor Unite, ori o cunoaşte exact pe dos faţă de tot restul lumii, care are o cu totul altă percepţie faţă de Geronimo, considerat unul dintre cei mai mari eroi, din toate timpurile, ai luptei pentru libertate. E greu de crezut că Obama i-a atribuit acest nume de cod ţintei sale, considerându-l pe Osama asemănător cu Geronimo. Dar dacă chiar este aşa, surpriza acestui nume de cod este cu adevărat colosală, deoarece îl valorizează pe celebrul fost agent CIA Osama bin Laden într-o cu totul altă lumină. Oricine încearcă o paralelă între sensul vieţii lui Geronimo şi Osama, cel căruia i-a fost atribuit ca nume de cod numele celui mai faimos apaş din istoria SUA, rămâne stupefiat. Vă lăsăm să judecaţi singuri la ce s-a gândit Obama când l-a „marcat“ pe Osama cu nick-ul secret „Geronimo“...
Cu toţii am citit şi am văzut în copilărie seriile de filme cu eroii indieni şi western-urile în care aceştia - că se numeau Winnetou, Ulzana, o altă căpetenie a apaşilor, Marele şarpe - erau invariabil măcelăriţi. „Ultimul mohican“, „Geronimo“, „Rio Bravo“, „Un dolar găurit“, „The good, the bad and the ugly“ au fost filmele adolescenţei noastre, care s-au tot reluat de-a lungul generaţiilor, obţinând fantastice audienţe. „Geronimo: An American Legend“, cu Gene Hackman, Matt Damon, Robert Duval a fost nominalizat la Oscar în 1994, iar celălalt film celebru cu indieni, realizat cam în aceeaşi perioadă, „Ultimul Mohican“ în regia lui Michael Mann, (cel care a făcut şi „Heat“, alt super film) a luat Oscarul şi este o capodoperă autentică.
Cărţile lui Karl May şi Fenimore Cooper, de acum un secol, de la care au plecat ecranizările de mai sus, au fost best-seller-uri şi au fost citite de sute de milioane de oameni, de pe tot mapamondul, care şi-au consolidat opinia că the bad guys erau albii cei nasoli şi criminali în timp ce indienii au intrat în galeria eroilor.
Geronimo - eroul apaş al „pieilor roşii“, victime ale genocidului
De altfel, primul genocid autentic din istoria modernă este masacrarea a 6 milioane de indieni de către coloniştii americani, în cele două secole de consolidare şi formare a statului american de la 1622, până în 1830, anul decretului care prevedea deportarea în lagăre de concentrare şi exterminare a băştinaşilor indieni care au mai rămas în viaţă. O performanţă a civilizaţilor şi democraţilor americani demnă de luat în seamă, într-o epocă în care lipseau totuşi armele atomice şi gazele de luptă, nu-i aşa?
Dintre toţi eroii şi martirii indieni ai acelui interval sângeros, fără îndoială apaşul Geronimo a fost unul dintre cei mai mari eroi ai luptei pentru libertate, cu nimic mai prejos decât eroii „clasici“ ai antichităţii. Foarte probabil, cred că a fost unul dintre cei mai mari luptători pentru libertate ai tuturor timpurilor, deoarece din epoca anticilor încoace nu există vreun combatant cu performanţe care să se apropie măcar pe departe de ce a reuşit să facă acesta, ţinând piept cu o mână de oameni împotriva unei uriaşe armate, un sfert de veac.
Temutul apaş a rămas în conştiinţa publică, pentru generaţii de americani, şi la aproape un secol de la moartea sa drept una dintre cele mai eroice şi mai dramatice figuri ale istoriei sângeroase pe care s-au întemeiat Statele Unite. Geronimo s-a născut în 1829, în apropierea statului american Arizona (pe atunci teritoriu al Mexicului) şi a fost cel mai de seamă lider al triburilor apaşe care au luptat timp de trei decenii împotriva Mexicului, împotriva Statelor Unite şi a expansiunii acestor noi state în zonele şi pământurile ce le aparţineau dintotdeauna apaşilor, până la năvălirea invadatorilor ale căror tendinţe expansioniste şi acaparatoare erau marcate de teribile masacre.
Geronimo a crescut şi s-a educat ca vraci, ca medic, sub influenţa vechilor tradiţii apaşe, pacifiste, ce refuzau războiul. Geronimo nu fusese nicicând sortit să devină o căpetenie militară, viziunile din perioada copilăriei anunţându-l ca pe un viitor lider spiritual al neamului său, nu ca un războinic. A fost împins în lupta împotriva voinţei şi convingerilor sale pacifiste după ce în dimineaţa zilei de 5 martie 1851, o companie formată din 400 de militari, aflată sub comanda colonelului Jose Maria Carrasco, a atacat vatra tribului din care făcea parte Geronimo şi, profitând în mod laş de lipsa bărbaţilor plecaţi la vânătoare, soldaţii au masacrat şi violat femeile şi copiii acestora, distrându-se de minune. Geronimo şi-a pierdut mama, soţia şi cei trei copii ai săi, măcelăriţi şi arşi de vii.
„Inamicul Public Numărul Unu“
Drept urmare a josnicului atac laş al soldaţilor mexicani, războinicii apaşi s-au ridicat la luptă transformând nordul Mexicului într-un adevărat teatru de război. Geronimo s-a remarcat prin curajul fără seamăn aşezându-se în fruntea războinicilor săi şi aruncându-se deseori în faţa gloanţelor înarmat numai cu cuţitul său tradiţional, devenit un model faimos de cuţit de vânătoare.
Deoarece a fost neatins, în repetate rânduri şi în mod miraculos, de tirul armelor mexicane, s-a născut credinţa că liderul apaşilor se afla sub protecţia divină şi nu putea fi ucis de către armele de foc ale albilor. Luptele au continuat pe tot cuprinsul teritoriului ce aparţinea apaşilor, inclusiv în partea ce era deja ocupată de trupele noilor autorităţi ale Statelor Unite ale Americii, iar guvernul american i-a declarat unilateral pe aceştia drept proscrişi - „terorişti“ - şi sălbatici, doar nu degeaba le ocupaseră teritoriul demarând o campanie la fel de ucigaşă ca şi cea a mexicanilor, de măcelărire a femeilor şi copiilor şi de lichidare şi capturare a supravieţuitorilor.
Timp de 25 de ani, Geronimo, liderul spiritual şi luptătorul invincibil al apaşilor, cel care se aruncă în luptă înarmat doar cu cuţitul împotriva armelor de foc cu repetiţie şi a mitralierelor proaspăt inventate tocmai pentru a grăbi uciderea în masă a „teroriştilor“ de piei roşii, a fost considerat Inamicul Public Numărul Unu în Statele Unite ale Americii.
În acei ani, lupta lui Geronimo avea să capete forma unei adevărate Mişcări de eliberare a Apaşilor, mitul său crescând cu fiecare victorie a sa. Luptele de gherilă cu armata americană de bicisnici foarte curajoşi cu femeile şi copiii fără apărare, dar care s-a dovedit neputincioasă în faţa războinicilor autentici de talia lui Geronimo şi a celor 37 de luptători care îl însoţeau, au durat aproape trei decenii, timp în care numărul victimelor americane a atins ordinul miilor.
40 de milioane de dolari a cheltuit SUA - o sumă gigantică la vremea aceea, şi peste un sfert din întreaga sa armată a fost mobilizată pentru prinderea căpeteniei apaşe şi a celor numai 37 de luptători ai săi. Deşi un sfert din armată fusese mobilizată în acest scop, numărul indienilor ucişi sau capturaţi nu a depăşit câteva zeci. Însuşi Geronimo a fost rănit şi capturat de şapte ori, reuşind de fiecare dată să evadeze, mitul invincibilităţii sale crescând cu fiecare evadare şi reluare a luptei rebelilor, „teroriştilor“ indieni.
Bush a profanat cu un curaj ieşit din comun osemintele legendarului Geronimo
După trei decenii de luptă, Guvernul american, exasperat, a negociat cu liderul apaş condiţiile renunţării sale la luptă, în schimbul predării sale. La scurt timp după semnarea armistiţiului, într-una dintre cele mai ruşinoase decizii ale administraţiei americane, Guvernul de la Washington şi-a încălcat promisiunile şi semnătura pe tratatul de armistiţiu, iar apaşii au fost mutaţi în lagăre de concentrare, în aşa-numitele rezervaţii, în mijlocul deşertului arid al Oklahomei.
Umilinţele la care au fost supuşi indienii captivi au fost fi cumplite, pe măsura urii acumulate de guvernanţii americani bicisnici şi laşi împotriva acestui neam de luptători curajoşi. Geronimo însuşi a fost nevoit să îşi câştige existenţa expunându-se umilitor în spectacole de circ în care îşi juca propriul rol. Americanii au procedat cu indienii la modul barabar în care se purtau romanii cu captivii lor, în antichitate. Ajuns la bătrâneţe, într-o scrisoare emoţionantă adresată preşedintelui Theodor Roosevelt, Geronimo i-a cerut acestuia dreptul de a mai vedea o dată Arizona şi de a se înceta persecuţiile „la adresa unui bătrân care deja a fost pedepsit prea mult“. Cererea i-a fost refuzată de liderul lumii democrate, cel care ne-a vândut şi pe noi, pe români, sovieticilor, cu aceeaşi mărinimie şi largheţe sufletească, iar liderul apaş şi-a găsit sfârşitul în lagărul de concentare din Oklahoma, la vârsta de 80 de ani, bolnav de tuberculoză - boala mizeriei şi a foamei - care îi măcinase ultimii ani de viaţă.
Revenind la povestea dramatică a lui Geronimo, cel care a fost privit ca un simbol al rezistenţei băştinaşilor indieni în faţa expansionismului american, trebuie precizat că pentru distrugerea simbolului său au fost batjocorite chiar şi rămăşiţele sale - după moarte - de un strămoş cu un caracter bărbătesc cu totul ieşit din comun al fostului preşedinte Bush. Osemintele lui Geronimo, înhumate în Cimitirul Prizonierilor de Război, nu aveau să se bucure de odihnă veşnică, acestea fiind profanate şi sustrase de către un grup de membri neînfricaţi ai unei frăţii masonice secrete - celebra „322 - Skull and Bones“ - de la Universitatea americană Yale.
„Geronimo“ a „rezolvat“ mandatele a doi preşedinţi americani
Din grupul studenţilor care au profanat osemintele lui Geronimo făcea parte tânărul George H. W. Bush, nimeni altul decât bunicul fostului preşedinte american George W. Bush, cel care a fost reales în al doilea mandat, când era la pământ cu credibilitatea, folosindu-se de bau-baul numelui lui bin Laden, cel cu numele de cod „Geronimo“, care l-ar fi ameninţat personal pe Bush, într-un mesaj audio care s-a dovedit ulterior contrafăcut. Cu acest şiretlic de sunetist şi cu teza „luptei contra teroristului Osama/«Geronimo», Bush junior şi-a asigurat un nou mandat oferit de americanii paralizaţi de teamă de Noul Apaş cel Năprasnic. A fost exploatată o adevărată mitologie a fricii în beneficiul nepotului bravului strămoş al familiei Bush, cel care a şterpelit cu o vitejie fără precedent în istoria americană oasele lui Geronimo, apaşul cu al său cuţit faimos care-i făcea să tremure de frică pe americanii înarmaţi până în dinţi cu arme de foc şi de mii de ori mai mulţi decât ceata sa de 37 de apaşi, mai puţini chiar decât legendarii cei 300 de spartani de la Termopile.
Actualul preşedinte american, Hussein Obama, cu popularitatea de asemenea la pământ după ce a naţionalizat băncile americane ce au determinat crahul mondial, datorită lăcomiei nemăsurate, transformând Statele Unite ale Americii în prima ţară socialistă-capitalistă a lumii, secătuită de altfel tocmai din cauza maşinaţiunilor financiare veroase de la Wall Street, are acum mandatul viitor asigurat de acelaşi nume de cod „Geronimo“, care l-a „rezolvat“ şi pe Bush, anterior. Dacă Bush le-a băgat frica în oase americanilor cu Osama/“Geronimo“, acum Obama, expert în tehnici soporifice, i-a eliberat pe americani de frică, pitindu-i până şi leşul lui „Geronimo“, iar de atâta bucurie dolarul american s-a apreciat şi el pe măsură, astfel că lumea fericită va putea cheltui iarăşi din plin până la următorul crah, din al doilea mandat, asigurat practic de pe acum.
Cu deosebirea că Obama s-a asigurat mai înainte de toate ca oasele lui „Geronimo“ să nu mai fie găsite de vreun alt urmaş plin de vitejia specifică membrilor familiei Bush, aruncând cadavrul lui Osama/“Geronimo“ rechinilor.
George Roncea