Preşedintele Traian Băsescu a desfiinţat dintr-o mişcare, în data de 28 februarie, efigia Brigăzii Antiteroriste a S.R.I unitate informativ-operativă centrală în structura Serviciului Romån de Informaţii. Eroul martir col. Gheorghe Trosca este simbolul la care se raportează Brigada ce sărbătoreşte Ziua luptătorului antiterorist, în data de 24 decembrie, zi în care Trosca a sfårşit martiric lichidat de către generalul GRU Nicolae Militaru, måna dreaptă a lui Ion Iliescu. ffÎn ziua de 28 februarie preşedintele Traian Băsescu a semnat 35 decrete. Printre acestea şi decretul prin care se retrage titlul de Erou-Martir al Revoluţiei Romåne din Decembrie 1989 lui Gheorghe Trosca. Pe långă Trosca sunt vizaţi şi Eugen Trandafir Cotună şi Dumitru Coman. Gheorghe Trosca a fost şeful de Stat Major la USLA, iar Eugen Trandafir Cotună a fost şeful intervenţiei la aceeaşi unitate. Dumitru Coman este şeful securităţii din Odorheiul Secuiesc, care a fost linşat de hoarde de unguri bestiali ca şi maiorul Agache în decembrie 1989.
Ne-am adresat consilierului de stat de la preşedinţie Valeriu Turcan şi i-am cerut să ne ofere o explicaţie. „A fost propunerea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor şi a Comisiei Parlamentare. Preşedintele trebuia să emită decret“, a încheiat laconic Valeriu Turcan.
„Eroul martir col. Gheorghe Trosca este victima agenturii KGB şi după moarte“, scriam in data de 19.08.2010. Aflasem din sursele noastre că, pe o filieră întortocheată, Ion Iliescu, prin oamenii săi plantaţi în diverse comiţii ale „revoluţionarilor“, încerca, încă din 2003, să-l radă pe Gheorghe Trosca din råndurile martirilor revoluţiei tocmai datorită faptului că acesta a devenit o efigie şi un simbol al războiului purtat de cadrele anti-KGB împotriva agenţilor moscoviţi.
„Lucrarea“ s-a bazat pe oamenii lui Iliescu puşi şefi la SSPR (Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989), în perioada 2000-2003, George Costin, iar apoi Puiu Fesan, care în 2005 se adresează CNSAS pentru a cere „verificarea lui Gheorghe Trosca“ pe motiv că ar fi făcut cică poliţie politică, deoarece ca ofiţer de contrainformaţii urmărea agenţii ruşi - printre alţii, generalul Nicolae Militaru, mâna dreaptă a lui Ion Iliescu.
Propunerea de retragere a calităţii de eroi martiri a fost înaintată preşedinţiei de către una dintre Comisiile Parlamentului, condusă de liberalul Raymond Luca, alături de care se află freneticii susţinători ai lui Iliescu, deputatul Victor Socaciu şi senatorul pesedist şef de clan ţigănesc Toni Greblă, pompos intitulată Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989.
Lăsând deocamdată de-o parte faptul că Parlamentul legitimează cu o astfel de Comisie cea mai dragă teză a lui Ion Iliescu, potrivit căreia în decembrie 1989 el a fost emanatul unei revoluţii spontane, nu unealta unei mizere conspiraţii moscovite, este relevant traseul acestei halucinante operaţiuni, desfăşurate pe parcursul mai multor ani, pe o filieră exclusiv pesedistă - mai exact exclusiv controlată de Ion Iliescu.
Răzbunarea cârtiţei KGB Ion Iliescu
Ura lui Iliescu împotriva celor ca Trosca, cadre ale Securităţii care l-au documentat drept agent al KGB, este nestinsă şi astăzi. S-a folosit de Puiu Fesan şi de alt servitor supus, Mircea Dinescu, manipulant de dosare la CNSAS-ul care autentifică una dintre cele mai cretine, inepte şi nesimţite gogomănii tipic moscovite, din istoria recentă a României, mai exact se susţine că „Trosca Gheorghe, maior de contrainformaţii, prin măsurile derulate, a adus atingere dreptului la libertatea cuvântului şi a opiniei, dreptului la viaţă privată, inviolabilitatea convorbirilor telefonice“, deoarece a luat măsuri de supraveghere a unor persoane deţinătoare de secrete care întreţineau legături cu străini - respectiv cu agentura sovietică. Aşadar, Dinescu, documentat de unitatea anti-KGB a Securităţii - UM 0110 care a urmărit îndeaproape legăturile lui Mircea Dinescu, nu doar contactele şi deplasările soacrei bolşevice a acestuia, Ludmila Loghinovskaia, dă unui ofiţer care i-a urmărit pe agenţii ruşi decizia de poliţie politică, decizie utilizată de politrucii puşi de Iliescu la SSPR pentru a-l mătrăşi, încă o dată, şi după moarte, pe eroul Gheorghe Trosca.
Înainte de a lucra în Armată, Gheorghe Trosca a fost cadru al CI (ofiţer de contrainformaţii) la Armata a II-a, condusă de generalul Militaru. Acesta fusese înaintat, în 1974, la gradul de general-colonel (cu 3 stele).
Generalul Stănculescu a mărturisit public că a fost informat că generalul Militaru a pus la cale în 23 decembrie 1989 uciderea şefului USLA, col. Gheorghe Trosca, pentru că acesta din urmă a fost cel care l-a descoperit pe Militaru, în dosarele „Corbul 1“ şi „Corbul 2“, ca fiind omul sovieticilor. Trosca a fost unul dintre cei care s-au ocupat de strângerea de informaţii în celebrele dosare „Corbii“, ce vizau o operaţiune organizată de agenţi KGB sub acoperire.
Generalul Nicolae Militaru era o figură cheie în acest dosar, ca agent de vârf al serviciului militar de informaţii sovietic, GRU. Trosca l-a cunoscut personal pe Militaru, în timpul percheziţiilor pe care le efectuase la domiciliul acestuia.
În anul 1978, ca urmare a probelor strânse de Trosca, Militaru este trecut în rezervă, fără a fi vreodată judecat, deoarece până şi lui Ceauşescu îi era teamă de represaliile ruşilor, şi numit în funcţia de adjunct al ministrului Construcţiilor Industriale.
Pe 22 decembrie, Militaru este reactivat de Ion Iliescu la ordinul KGB-ului, şi pe 23 decembrie 1989, este numit ministru al Apărării Naţionale şi înaintat în gradul de general de armată (cu 4 stele) de către Ion Iliescu.
Militaru a fost reinstalat personal în fruntea Armatei, de Ion Iliescu, colegul său de şcoală la Moscova, alături de Vasile Ionel. Pentru toate crimele înfăptuite de generalul Militaru în decembrie 1989, Iliescu este complice. Masacrul de la Otopeni, unde a fost măcelărită o unitate de transmisiuni de la Câmpina, poartă semnătura sa. Uciderea subunităţii USLA condusă de Trosca, atras în capcană în faţa sediului MApN, a fost tot o diabolică înscenare a cârtiţei GRU/KGB adusă la putere de cârtiţa nr. 1 - Ion Iliescu. Cârtiţa însă nu se lasă, ucide până şi memoria celor pe care i-a omorât în ‘89 pentru a ajunge la putere.
Declanşarea operaţiunii de anihilare a memoriei lui Trosca a debutat cu mai mulţi ani în urmă. Personajele cheie au fost şi sunt pesediştii de nădejde ai lui Ilici, Puiu Nicolae Fesan, fost şef la SSPR, şi George Costin, actual şef al SSPR, fost subsecretar înaintea lui Fesan la aceeaşi instituţie creată de Iliescu pentru a „gestiona“ marele business al „revoluţionarilor“.
Gaşca lui Iliescu loveşte pe la spate
Cine este personajul care i-a impus preşedintelui să semneze odiosul decret? Cel care ne dădea în cap mie şi colegilor mei, în iunie 1990, când muncitorii platformei IMGB au devastat Facultatea de Arhitectură. Citez dintr-o scrisoare deschisă asumată de reprezentantul victimelor mineriadelor, Viorel Ene, trimisă preşedinţiei, în noiembrie 2010, după numirea de către Emil Boc a lui George Costin în scaunul SSPR.
„George Costin este una din «căpuşele revoluţiei», omul de casă al lui Constantin Râşnoveanu, un traficant de certificate de revoluţionar ajuns prin manevre oculte preşedintele Asociaţiei «Decembrie 1989 - Metrou» şi autointitulat prim-vicepreşedintele Blocului Naţional al Revoluţionarilor. Spun autointitulat, pentru că acest individ îşi arogă acest titlu fără să îl deţină.
La revoluţie, acest mic securist numit George Costin, care îndeplinea funcţia de şef de Stat Major al Gărzilor Patriotice la I.M.G.B., s-a făcut remarcat prin încercarea de a închide porţile uzinelor pe 22 decembrie 1989, pentru a nu permite ieşirea coloanelor de muncitori care doreau să mărşăluiască spre Piaţa Revoluţiei.
Vă reamintim că aceste «Gărzi patriotice» au apărat cu arma în mână dictatura ceauşeştilor. Sunt aceleaşi gărzi patrotice imeghebiste care scandau pe 13 iunie 1990: «IMGB face ordine» şi «Noi muncim, nu gândim» - aflate sub conducerea acestuia şi care au vandalizat Universitatea Bucureşti, bătându-i cu sălbăticie pe studenţi şi profesori.
După revoluţie, acest individ care s-a făcut remarcat prin traficul intens de adeverinţe false de revoluţionar, introducând în ţară maşini străine care au beneficiat de scutiri de taxe vamale, prejudiciind astfel statul român de importante sume de bani. O altă infracţiune de care se face vinovat acest George Costin, este sustragerea unor importante sume din contul „Libertatea“, despre care nici astăzi nu se cunoaşte cu exactitate unde au ajuns.
Astfel, din cele circa 17 milioane lei vechi pe care fiecare revoluţionar trebuia să le primească lunar, infractorul George Costin le dădea jumătate, restul fiind dirijat către propriul buzunar sub pretextul unei mai bune administrări, precum şi sub pretenţia că datorită lui s-au obţinut aceste drepturi. Acei revoluţionari, care iniţial au refuzat semnarea unor astfel de procuri, au fost ameninţaţi că nu li se va mai reînnoi certificatul de revoluţionar şi au sfârşit prin a semna ceea ce le cerea acest impostor al revoluţiei: bani“.
Acesta este omul care a pistonat preşedinţia să semneze un decret care desfiinţează calitatea de erou martir al colonelului Trosca. Presiune imperativă atât de copleşitoare încât preşedintele nu a găsit nicio cale de a nu-şi aşterne semnătura pe o astfel de samavolnicie strigătoare la cer. Ca ziarist pe hârtie, nu ca „revoluţionar“ de carton preşpan, deşi în jurul aventurilor mele din decembrie 1989 s-a croit unul dintre cele mai consistente Dosare ale „revoluţiei“ şi, de asemenea, în calitate de vechi golan al Pieţei Universităţii care s-a înfruntat parte în parte cu imeghebiştii lui Costin, sper că preşedintele va anula acest decret, existând de altfel un precedent.
Eroii nu se nasc şi nu mor prin decret prezidenţial
N-am crezut că voi fi nevoit să-i cer vreodată, ceva, preşedintelui Traian Băsescu. Retragerea titlului de erou-martir pentru doi dintre luptătorii antiterorişti care au fost ucişi la datorie în decembrie 1989, colonelul (post mortem) Gheorghe Trosca şi locotenent-colonelul (p.m.) Eugen Trandafir Cotună, reprezintă un gest asupra căruia îl rog pe preşedintele României să mai reflecteze şi, dacă este un om drept, să revină asupra lui. Nu poţi, printr-un decret prezidenţial, să schimbi istoria recentă a României doar de dragul unor impostori cuibăriţi prin CNSAS, Parlament sau SSPR. Nu poţi să-i iei soldatului, mort pe câmpul de luptă în timp ce îşi apăra ţara, titlul de erou-martir, doar pentru că ai aflat între timp că, înainte să plece la luptă, bătea greşit pasul de defilare. În faţa sacrificiului suprem trebuie să te închini, să te reculegi şi să taci. Locotenent-colonelul Gheorghe Trosca, şeful de Stat Major al Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă (USLA) şi comandantul echipajelor antiteroriste chemate în noaptea de 23/24 decembrie 1989 să contribuie la apărarea sediului Ministerului Apărării Naţionale, a fost ucis în timp ce executa o misiune ordonată de superiorii săi, la cererea expresă a celui care conducea atunci MApN, generalul KGB-ist Nicolae Militaru. A fost ucis, aşadar, la datorie, în numele revoluţiei. Au murit alături de el, în ambuscada anume pregătită în faţa sediului MApN, alţi şapte luptători din cadrul fostei USLA, inclusiv maiorul Eugen Trandafir Cotună. Moartea uslaşilor a servit noii puteri pentru că a legitimat mitul teroriştilor care, spunea Ion Iliescu, „trăgeau din orice poziţie“, dar i-a servit şi lui Nicolae Militaru, autorul diversiunii, care scăpa astfel de Gheorghe Trosca, ofiţerul care-l lucrase informativ pentru relaţiile cu KGB, în dosarele Corbu 1 şi Corbu 2. Pentru motivele arătate, Gheorghe Trosca a fost decapitat după moarte, iar capul i-a fost aşezat pe un cauciuc în timp ce pe ABI-urile distruse cu lovituri de tanc se scrisese cuvântul „terorişti“. Cadavrele uslaşilor au fost profanate şi lăsate în stradă pentru mai mult de 24 de ore. Câteva luni mai târziu, cea mai de temut unitate din SRI, Brigada Antiteroristă, avea să-şi omagieze eroii decretând ziua de 24 decembrie drept ziua Luptătorului Antiterorist. Astfel, moartea uslaşilor din faţa sediului MApN a fost, este şi va rămâne un exemplu de sacrificiu suprem în istoria acestei unităţi de luptă împotriva terorismului, mai ales acum, în noul context internaţional. Decretul prezidenţial transformă, din păcate, acest sacrificiu, într-o nouă decapitare a eroului-martir Gheorghe Trosca.
Iată de ce refuz să cred că preşedintele a ştiut cu adevărat ce semnează, la fel ca în cazul în care, anul trecut, nişte birocraţi i-au înaintat, spre semnare, celebrul decret prin care fostul ministru comunist de Interne, Gheorghe Homoştean, era decorat cu Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler. Pe de altă parte, înţeleg că după ce decizia CNSAS în privinţa celor verificaţi a rămas definitivă prin neatacarea ei de către cei în drept, preşedintele, în virtutea atribuţiilor sale, ar fi fost obligat să semneze decretul. Asta nu înseamnă însă că este imposibil ca el să fie anulat. În România totul este posibil, chiar şi ca oamenii drepţi să nu dispară de tot. Nu se poate să nu existe o cale de recunoaştere a sacrificiului acelor militari, pentru că dacă nu mai există, suntem pierduţi. Indiferent ce-ar spune instituţia lui Dinescu, bucătar al lui Vanghelie şi măscărici oficial la curtea lui Vîntu, sau cea condusă de George Costin, care a dat certificate de revoluţionar soacrei lui Geoană sau unor impostori aflaţi în puşcărie în decembrie ’89, eroii României sunt cei care mor în apărarea ei la vedere, aşa cum au făcut-o Trosca şi ai lui, sau în anonimat, aşa cum o fac sau sunt pregătiţi să o facă şi colegii de azi ai uslaşilor măcelăriţi în decembrie 1989.
Dan Badea
George Roncea, Dan Badea