Exista o chestie, la barbati, care se numeste “botezul focului”. dupa ce ai trecut prin asta totul se schimba in viata ta. relatia cu moartea, vazuta de aproape, te transforma definitiv, nu in aceeasi masura ca si botezul intru ortodoxie, desi este un fel de metanoia si in “botezul focului”, dar in orice caz perspectiva asupra vietii si a mortii devine cu totul alta. desigur daca scapi intreg la minte. ceea ce nu este chiar cazul meu, cel putin daca iau in considerare spusele prietenilor. oricum, cred ca momentul “revolutiei” a fost un fel de forja, ca si represiunea Mineriadei ordonate tot de agentura KGB a lui Ilici. ce nu te omoara te intareste.
Despre “revolutie” exista o cantitate enorma de informatii astazi. generalul Stanculescu, din temnita, a comis o propozitie memorabila, citez aproximativ: “pana nu crapa Ilici nu vom afla nimic cu adevarat important”. Reteaua complicitatilor este prea vasta. derbedeii de la Parchetul Militar au ascuns totul in fisete.
Dosarului meu i-au dat NUP, dupa multi ani de cercetare, desi era plin de probe, stranse dealtfel tot de mine, imediat dupa evenimente.
Iata “povestea”....
*************
• Am tras in “teroristi”
I-am vazut pe “teroristi” de-aproape. Am tras in ei (nici ei n-au stat degeaba) pe parcursul a mai bine de sase ore de asediu. Am avut parte chiar si de un fel de dialog suprarealist punctat cu focuri de arma. Ne-am confruntat intr-o cladire proiectata ca o adevarata cazemata dotata cu pasaje secrete, trape si pereti falsi, fost sediu al Ministerului de Interne, amplasat vizavi de Comitetul Central.
Cu trei ani inainte de 1989 trecusem in stagiul militar printr-o subunitate de cercetare iar instructia militara relativ dura, inca proaspata, mi-a fost de folos, la intalnirea cu “teroristii” si mi-a scapat viata, cred - si cu ajutorul generos al lui Dumnezeu.
“Teroristii mei”, desi au incasat-o in plin, au disparut fara urma iar dupa evenimente, intrigat, m-am intors la fata locului, incercand sa dezleg misterul.
Povestea acelor zile a devenit peste ani “Dosarul blocului Romarta”. Am strans probe care ar fi putut conduce la identificarea, daca nu a teroristilor, macar a institutiei in slujba careia actionasera acestia. Am pus totul la dispozitia procurorilor militari. Am lucrat direct, in 1990, cu o echipa formata din – pe atunci colonelul Joarza si capitanul Slavoiu.
Au trecut de-atunci 20 de ani. Joarza a ajuns ditai generalul in fruntea Justitiei Militare, a ingropat dosarele Revolutiei, printre altele si dosarul meu si apoi a crapat. Spiritul lui Joarza a infuzat insa tot Parchetul Militar, infiltrandu-se in Dan Voinea, continuatorul muncii lui Joarza de matrasire a dosarului Revolutiei.
20 de ani de musamalizare a adevarului
Am aflat cum “a transcris” si “tradus” Parchetul Militar povestea confruntarii din blocul Romarta datorita unui “raspandac” al procurorului militar Dan Voinea, un “ziarist” care traieste din firimiturile aruncate diversionist pe piata de versatii manipulatori in uniforma militara. Romulus Cristea, “ziaristul” lui Dan Voinea, (procuror dat afara din Parchet pentru grave abateri), a reprodus o fila din Dosar intr-o carte a sa pe tema asa zisei revolutii...
Am descoperit astfel cum arata musamalizarea intregii povesti a schimbului de focuri in care am fost implicat – fragment din dosarul inchis cu NUP de “procurorii” Samoila Joarza si Dan Voinea. Prin curlingaii sai infiltrati in presa Voinea a “rasuflat” fragmente din dosarele in lucru, evident incalcand legea cu un obiectiv bine conturat: dezinformarea si intoxicarea opiniei publice. Trebusoara de care s-a achitat, pe langa alte ticalosii dupa care a luat si o pensioara de 300 de milioane si este acum, alaturi de o alta lepra de turnator ordinar, Doru Maries, acolo unde se aduna toti limbricii – intre bucile fleoscaite ale unui mizer sugiuc al carpei kaghebiste Ion Ilici Iliescu, Volodea Tismaneanu, urmasul unor agenti NKVD care au ucis, au ucis, au ucis...
• fragmentul din Dosar a fost publicat de curlingaul Romulus Cristea, intr-o asa zisa lucrare despre asa zisa Revolutie Romana
“Lupte pe scara unui bloc
Pe fondul zvonurilor alarmiste privind sosirea iminenta a unor teroristi si al lipsei de comunicare - cooperare intre formatiuni, subunitati sau unitati militare, in seara zilei de 22 decembrie 89, in jurul orei 21, o companie de militari in termen de la UM 01026 Bucuresti, sub comanda cpt. Cristian Mirea, s-a deplasat la blocul “Romarta”, str. Academiei nr. 35-37 (vizavi de sediul CC-PCR). Militarii s-au deplasat la acel obiectiv in urma semnalelor primite de la civilii din Piata Revolutiei care afirmau ca in acel loc se afla persoane suspecte - “teroristi”.
Pentru a verifica “sesizarea”, in imobil, prin intrarea din str. Academiei, a patruns o grupa de militari in termen, INSOTITI DE CIVILUL GEORGE RONCEA. Concomitent, fara a cunoaste configuratia cladirii, alti militari, in dorinta de a verifica si alte locuri din care se presupunea ca s-a tras, au patruns in acelasi imobil, dar din partea dinspre str. 13 Decembrie (actuala Ion Campineanu). Trebuie mentionat ca blocul “Romarta”, prin constructia sa, are doua intrari separate, atat prin str. Academiei, cat si prin str. I.Campineanu. Curtea interioara este comuna, iar holurile de la fiecare etaj al cladirii au comunicatii directe.
Fara ca vreuna din cele doua grupuri de militari, carora li s-au alaturat civili, sa aiba cunostinta despre prezenta in imobil a celeilalte, in timpul operatiunilor de scotocire, s-au aflat in situatia de a deschide focul unii impotriva altora, fara a se recunoaste.
Schimbul intens de focuri a creat, din pacate, pentru fortele militare din apropiere, impresia ca in imobilul respectiv actioneaza elemente teroriste, fapt ce a determinat o riposta consistenta a acestora asupra blocurilor “Romarta” si “Generala”. Consecintele au fost grave, au fost inregistrati mai multi raniti si distrugerea prin incendiere a mai multor apartamente. Si in zilele urmatoare, a continuat sa se traga la nimereala atat in interiorul blocului, cat si spre apartamentele celor doua blocuri, existand convingerea ca elemente teroriste se adapostesc in aceste imobile”.
Daca toate dosarele Parchetului Militar sunt compuse din asemenea flagrante parascovenii, e usor de inteles de ce pana acum nu s-a ajuns la nici un rezultat in obtinerea adevarului despre 1989. Ca martor direct, “civilul George Roncea” e in masura sa afirme astazi ca la nivel de varf procurorii militari au fost condusi – doua decenii - ori de cretini congetinali ori de cretini diversionisti.
Povestea adevarata. Nevoia de “teroristi”
In Timisoara pana la 22 decembrie, regimul Ceausescu “a produs” 73 morti, 296 raniti iar la Bucuresti, pana la 22 dec. - 49 morti, 599 raniti. Dupa aparitia lui Ion Iliescu, lupta cu “teroristii” a produs pana in ianuarie 1990 - 1142 morti, 3138 raniti.
Manevra razboiului cu “teroristii” avea ca scop legitimarea noii puteri politice si “spalarea” Armatei, structura care a preluat de fapt puterea dupa 1989, prin cadrele acoperite ale GRU.
De la iesirea in strada a maselor, momentul insurectional anticomunist al tineretului roman a fost rapid deturnat cu aportul miilor de agenti specializati ai GRU si KGB care invadasera Romania inca de la inceputul lunii decembrie.
Conjuratia FSN-ului (Frontul Salvarii Nationale) a cuprins cadre PCR cu studii in URSS, sau cu parinti afiliati structurilor NKVD, agenti acoperiti si tradatori ai DIE (Directia de Informatii Externe a Departamentului Securitatii Statului), DSS si DIM (Directia de Informatii Militare) racolati in misiunile lor din strainatate, disidenti si agenti de influenta din lumea culturala, sustinuti mai mult sau mai putin discret incurajati, si controlati de KGB.
Reteaua ruseasca - “emanatii” revolutiei – plasa stransa cu putere in mainile Moscovei, a sufocat insurectia tinerilor iesiti pe strazile Bucurestiului. Conjuratia s-a legitimat folosindu-se de victime iar Iliescu s-a asezat pe piramida mormanul de cadavre sutinut de garda sa pretoriana, confiscand elanul anticomunist al tineretului Romaniei si deturnand miscarea strazii, aliniind apoi tara catre obiectivul real al Moscovei – perestroika gorbaciovista.
Activarea “teroristilor” s-a produs intr-un cadru bine determinat in zona in care se dadea lupta pentru controlul politic al Romaniei, in perimetrul fostul CC, unde deja se croisera vreo patru schite de guvern.
Functiunea strategica si simbolica a perimetrului Comitetului Central
Operatiunea de executare a terorii la scara nationala in 1989 a avut un Centru de iradiere, iar in plan teritorial, in restul tarii, se repetau practic schema de actiune desfasurata in Capitala. Aici, in actuala Piata a Revolutiei a avut loc una dintre cele mai dense concentrari de trupe si de forte. Miza Puterii in Romania s-a jucat in perimetrul dominat de cladirea monumentala a CC –ului, institutia care reprezenta Aparatul, Partidul si pe Ceausescu. Balconul CC-ului ca si, ulterior, (balconul Pietei Universitatii), a fost spatiul de lansare al unor viitoare forte politice, deja agregate informal la niveluri subterane.
Asadar perimetrul CC-ului a avut pentru o perioada un rol covarsitor. Semnificatia luptei care s-a dat aici este simplu de inteles – confruntarea avand ca scop obtinerea controlului si a cuceririi axei simbolice a Puterii. Din seara zilei de 22 decembrie a inceput diversiunea teroristilor iar startul a avut loc exact aici, in zona centrala a Capitalei in perimetrul fostului CC-PCR, actuala Piata a Revolutiei.
Aici, doar in acest loc, s-au inregistrat 347 de victime (73 de decedati prin impuscare si 274 de raniti) incepand cu 22 decembrie 1989. Pentru comparatie in intreaga tara, dupa inceperea operatiunii „teroristii care trag din toate pozitiile” s-au inregistrat din data de 22 decembrie 942 de morti si aproape 4000 de raniti. Opt la suta dintre toate victimele la nivelul tarii au murit sau au fost ranite doar in jurul CC-ului. Semnificativ nu-i asa?
„Castelul” CC-ului a avut niste garnizoane de jur imprejurul sau. Ca in si in confruntarile clasice, medievale, au fost folosite tuneluri secrete, trape, pereti falsi, depozite de armanent mascate. In sediul Directiei a Cincea se afla garda pretoriana, iar in celelalte corpuri de cladire s-au aflat profesionisti ai diversiunii inzestrati cu putere de foc, nivel tactic, pozitionare la inaltime si capacitate de lovire a tintei. Toate acestea fiind „argumente” militare suficiente pentru se provoca – daca s-ar fi dorit - macelarirea tuturor celor aflati in perimetrul Comitetului Central. Cu toate acestea actorii Revolutiei, cei aflati la Balconul CC-ului, grupul strans in jurul lui Iliescu, nu au fost atinsi desi unghiurile de tragere si pozitionarile cuiburilor de foc ar fi permis lichidarea cu usurinta a acestora.
Povestile despre „eroism revolutionar” si despre infruntarea cu pieptul dezvelit dintre popor si „teroristi” si despre cum a stat Ion Iliescu si ai sai sub „ploaia de gloante” sunt doar teme propagandistice ridicole. Orice tragator cu o minim experienta in ale trasului cu arma stie ca ca in fata unui puscas de elita care poate atinge si dobora o tinta in miscare de la o distanta de 300 de metri nu ai multe sanse, la loc descoperit, cu atat mai mult cu cat tragatorul are avantajul terenului si este practic invizibil.
Teroristii din zona blocului Romarta ca si celelate grupe de tragatori au fost instrumentele unei „negocieri” prin care, la un esalon superior, s-a reusit impunerea unor conditii noii puteri. Cand „negocierea” s-a incheiat s-a asezat „linistea” si „consensul” pentru noii conducatori – cei care aveau misiunea rectificarii sistemului socialist si asezarii Romaniei pe coordonatele socialismului pur, avand in vedere ca reprosul ideologic adresat lui Ceausescu de Iliescu era ca „a intinat valorile socialismului” si a permis renasterea „nationalismului”.
Dispozitivul din jurul fostului CC al PCR in perioada 22 - 25 decembrie 1989
In zona Ateneului Roman, a restaurantului Cina si a hotelului Athenee Palace erau desfasurate efectivele UM 01046 (marcate cu a in Planul desfasurarii de forte din Piata Palatului), dupa cunostinta mea unitate de infanterie. In zona strazii Onesti si a flancului nord-vest al cladirii CC al PCR se gaseau efective ale UM 01060 (marcate cu b in figura), dupa cunostinta mea unitate de cercetare in dispozitivul inamicului.
In fata fostului sediu al CC al PCR, precum si intre CC al PCR si Palatul Republicii, si intre CC al PCR si blocul Romarta erau desfasurate tancurile UM 01305 (marcate cu c in figura) si plutoane ale UM 01060. Au fost organizate doua puncte de prim-ajutor, marcate prin cruci in figura, unul langa magazinul Muzica si un altul pe strada C.A. Rossetti.
S-au mai aflat in dispozitiv efective ale UM 01220 si UM 01026. Apararea CC al PCR pe parcursul a 3 zile fiind o situatie dinamica s-au produs deplasari ale efectivelor de militari, astfel ca figura este numai una orientativa. Pe figura mai apar si punctele de foc ale “teroristilor”, raspanditi in zona hotelului Athenee Palace, in Palatul RSR, Institutul de proiectari si blocul Romarta.
„Garnizoana” blocului Romarta
Blocul Romarta a avut, inainte de Comitetul Central, aceeasi destinatie ca si CC-ul, ulterior. Aici, in blocul Romarta a fost sediul Ministerului de Interne, inainte de 1945, mutat mai apoi in cladirea mai spatioasa a CC –ului, redevenita din nou, recent, sediu al Ministerului de Interne.
Blocul Romarta, situat in zona zero a Capitalei, este o constructie gigantica, formata din doua corpuri de cladire lipite intre ele. Ansamblul constituie o adevarata cazemata ce domina Piata Palatului, cu iesiri in trei parti, care se intinde pe Strada Academiei de la numerele 35-37 la numerele 39-41, si a fost locul de desfasurare al unuia dintre episoadele dramatice ale evenimentelor din 1989.
Specificitatea dosarului Romarta consta in faptul ca putea oferi veriga de legatura dintre teroristi si institutia de care apartineau. In blocul de vizavi de CC avusese loc un anumit tip de contact direct cu anomimii tragatori numiti “teroristi”, iar cei care au participat nemijlocit la “contact” puteau oferi o marturie si o serie de probe prin care se putea ajunge direct la punctul de comanda al grupelor care au actionat pe teritoriul Capitalei.
In decembrie 1989 am facut cunostinta personal cu trei dintre aceste personaje volatile, “teroristi” - a caror existenta a constituit ani de-a randul un subiect aprig de controversa. Reprezentantii Parchetului militar care sustin ca nu au probe care sa certifice existenta “teroristilor” mint. Aceste probe exista, iar generalul Samoila Joarza, inspector general in cadrul Parchetului Militar ca si generalul Voinea au strans toate aceste probe pe langa multe altele si le-au ascuns in fisetele Parchetului Militar, institutie in care nici macar procurorul general al Romaniei nu are putere de control. Cat despre CSM, ai carei membri sunt in majoritate datori si fideli lui Ion Iliescu slaba speranta sa-i atinga cu o floare macar pe procurorii militari insurubati in scaune.
Scandalos, in dosarul de la Parchet care cuprinde evenimentele din jurul CC si din blocul “Romarta” sunt prezentate complet trunchiat si mincinos, cu deformari grosolane dar si cu subtile frazari menite sa conduca la ideea ca “schimburile de focuri s-au datorat unor impresii, pe fondul zvonurilor alarmiste, a lipsei de comunicare etc”. Voinea a gasit un ziarist de la Romania Libera, mai nevolnic, Romulus Cristea, un acolit al lui Doru Maries, alt impostor pervers, caruia i-a plasat pe sest dar “in exclusivitate” pagini din dosare. Acesta a publicat ce i-a dat Voinea fara o minima verificare devenind instrument de dezinformare si manipulare.
Contactul cu “teroristii”
Printre acei martori, putini la numar, care au “discutat” si au stat fata in fata cu “teroristii” m-am aflat si eu. “Discutia” a durat aproximativ sase ore, pe parcursul acesteia consumandu-se in jur de 2000 de cartuse. Participantii activi la dialog au fost in numar de sase.
De o parte s-au aflat trei “teroristi” blocati intr-un palier al unei scari din blocul Romarta, la etajul 2 al scarii A de la nr.35-37, si de cealalta parte ne aflam noi, respectiv un sergent din regimentul de garda (UM 01050 cred), doi soldati aflati in subordinea sa si cu mine. Schimbul de cuvinte si de gloante intre protagonistii dialogului s-a efectuat de-a lungul unui culoar ingust si lung de maximum cinci-sase metri.
Ne-am vazut la fata foarte bine unii pe altii, am tras unii in altii ore in sir, din cand in cand, in perioade de acalmie a focului, noi incercand sa-i convingem sa se predea, ei incercand sa ne convinga sa ne constituim in ostatici.
Impuscaturile au inceput o data cu televizarea “evenimentelor”
Toata povestea “teroristilor” a inceput pentru mine in data de 22 decembrie 1989, seara, moment in care ma aflam in dreptul fostului hotel Union. La televizor se anuntase prinderea lui Nicu Ceausescu. Era un moment de acalmie, nu se mai auzeau focuri de arma.
In urma cu cateva ore, incepuse nebunia. Mai precis dupa ce Piata Palatului a devenit prima scena a tarii. O scena clasica de tip italian, cum se spune in scenografie, cu un unic punct focal, balconul, filmat dintr-un singur unghi, cel al carului de reportaj din preajma sa. Populatia tarii constituia publicul din sala de teatru, caruia i se comuta spectacolul alternativ, de pe balcon pe studioul 4 al TVR. Spectacolul incepuse la TVR. Teodor Brates redactor sef adjunct al redactiei Actualitati, cel care preluase coordonarea emisiei TV, apucase deja sa-i faca intrarea lui Ion Iliescu.
Un Om de omenie dintr-o familie de Patrioti. Omul mesianic, salvator, Cel Multasteptat, cam asta era mesajul. Noi, cei din strada, nu aveam cum sa stim ce blestematii apareau la televizor. Mult mai tarziu aveam sa aflam ca Iliescu aparuse la televizor pentru a explica ca Ceausescu tradase idealurile comunismului si ale socialismului stiintific.
Dupa ce si-a facut introducerea la TVR, Iliescu s-a deplasat de la Televiziune la CC, pentru a se adresa multimii din balconul Comitetului Central. Mihai Bujor Sion propusese trimiterea carului nr. 3 de reportaj in Piata Palatului, pentru a transmite discursul lui Iliescu care fusese anuntat pentru ora 17.00. Carul a ajuns si a intrat in emisie dupa ora 17.30. La foarte putina vreme de la aparitia carului TVR au inceput sa se auda primele focuri de arma.
“Teroristii” au actionat in grupe de cate trei
Din data de 21, de la ora zece dimineata iesisem pe strazi, impreuna cu cativa prieteni – Pascal Ilie Virgil, autorul unor imagini extraordinare din aceea perioada - si trecusem prin tot ce se putea trece, reusind sa scap aproximativ intreg. Ma pierdusem de prieteni dar imi facusem amicitii de conjunctura.
Unul dintre acestia era cascador pe la Buftea, pe unde lucrasem si eu o perioada. Din momentul in care izbucnisera focurile de arma in zona centrului participasem impreuna la asa zise actiuni de scotocire a presupuselor puncte de tragere. Tocmai coborasem din hotelul Union, unde executasem o astfel de actiune, fara rezultate concrete, la putin timp dupa ce se anuntase la TVR prinderea lui Nicu Ceausescu.
Ma aflam pe trotuarul de vizavi de blocul Romarta, pe partea cu barul Atlantic, cand, impreuna cu cascadorul, am zarit un grup de trei persoane pe acoperisul blocului. Unul dintre cei trei agita un mare steag gaurit strigand ceva neinteligibil, la care comentariul oamenilor din jur a fost ca teroristii se predau sau cam asa ceva. Am apucat sa vad cum unul dintre cei trei, imbracat cu un fel de combinezon ca al tanchistilor sau al parasutistilor, a ingenuncheat brusc pe marginea terasei incepand sa traga rar, la “foc cu foc”, in directia noastra, a celor de jos. Unii au luat-o la goana tipand altii s-au trantit la pamant ori s-au pitit care unde a putut.
Tipul de pe acoperis tragea cu un PSL (pusca semi-automata cu luneta), fara sa se grabeasca, si fara sa aiba o tinta anume. Chiar langa mine, cascadorul, care a ramas in picioare, vociferand, a fost atins in pulpa. Glontele i-a sters piciorul asa ca rana nu era grava. Am luat-o la goana catre bloc impreuna cu tanarul ranit, am “cules” vreo cativa soldati care se pitisera in scara blocului, si am urcat in mare viteza, pe scari, pana pe acoperisul blocului.
Cei trei disparusera, dar le-am gasit steagul, pe care-l abandonasera, si am gasit amplasamentul de tragere, situat chiar deasupra troliului liftului, un loc strategic de unde se vedea ca-n palma atat jos in Piata cat si pe acoperisul Comitetului Central.
Se pare ca unul dintre “teroristi” era ranit la gamba, deoarece am gasit o urma de sange, pe care am urmarit-o pe alte scari interioare, pana la etajul cinci, unde am pierdut-o. Soldatii au inceput sa sparga la intamplare usile de pe palier, in speranta de a gasi refugiul tragatorilor de pe acoperis. Eu impreuna cu inca trei soldati si cu tanarul cascador ranit la picior am coborat pe scari inapoi.
Blocul Romarta, din fata CC-ului, servea ca baza logistica a diversiunii
La etajul doi a izbucnit deodata in fata noastra o rafala, am dat inapoi, si am vazut tasnind dintr-un apartament trei oameni, traversand dinspre stanga spre dreapta coridorul taiat de scara pe care coboram noi. Primul impuls a fost sa fugim dupa ei, dar l-am oprit pe sergentul din fata mea exact inainte de a se aventura la capatul coridorului intunecat. Din intuneric au izbucnit focuri de arma.
Spatiul fiind mic, bubuiturile se auzeau infernal. Sergentul cara dupa el o pusca mitraliera cu intentia de a-si fixa un punct de foc din mijlocul coridorului. L-am convins ca nu suntem pe camp, la instructia tragerii, drept care grupul nostru s-a instalat in holul apartamentului parasit de cei trei teroristi. Eram doi civili si trei soldati dintre care doar unul, sergentul, era “bastan” cu instructia completa. Restul erau “pufareti”, care abia-abia reuseau sa bage gloantele in incarcatoare.
Situatia se prezenta astfel. Noi in apartamentul “teroristilor”, cei trei, de care ne despartea un coridor lung de cinci-sase metri, ei fiind adapostiti pe un culoar care traversa blocul dintr-o parte in alta. La mijloc se afla scara interioara a blocului, inaccesibila si pentru noi si pentru ei. Deasupra noastra, la etajul superior, se afla o grupa sau un pluton de soldati insotiti de un locotenent major, care nu apucasera sa coboare pe scara dupa noi. Dedesupt, la etajul inferior, era plin de soldati. Blocul era practic complet inconjurat de efective numeroase de soldati. Cel putin trei TAB-uri aveau atintite mitralierele catre bloc. Mie mi se parea ca nu exista nici o cale de iesire pentru cei trei “teroristi” cu care aveam sa intram curand intr-un dialog incins.
Fortareata cu retea subterana de tunele
Partea de bloc in care ne aflam avea doua curti interioare mari, trei scari principale si vreo doua secundare si doua sau trei lifturi. Sub bloc se afla un adapost ALA. Subsolurile sunt pe trei nivele diferite. Blocul Romarta este compus din doua cladiri lipite una de alta, una de noua etaje si cealalta de sapte. Legatura dintre ele se poate face pe acoperis, dar si prin subsoluri, se pare. In cladirea care avea ferestre spre Piata Palatului, cea de sapte etaje, se aflau birouri si la subsol un gigantic garaj.
Adapostul ALA se afla sub partea de cladire de noua etaje, unde erau apartamente de locuit si camere conspirative. Ulterior, am gasit in acest bloc chiar si o camera cu fund dublu, care avea mascata, prin constructie, o incapere de vreo trei-patru metri cubi, care putea fi accesata printr-o trapa din podea. La subsolul cel mai de jos al cladirii cu garaj, cea de sapte etaje, am gasit un grup de celule si un mic crematoriu. Intreaga constructie ce strajuieste Piata Palatului este o adevarata fortareata, cu iesiri multiple, cu scari interioare si pasarele de trecere de la o curte interioara la alta.
Podul acoperisului este o ascunzatoare perfecta, iar unghiurile de tragere de pe acoperis acopera o parte insemnata din centrul orasului. Pozitia blocului este dominanta fata de toate cladirile din jur. Niste canale de ventilatie perforeaza blocul de sus pana jos, la subsol, asigurand aerisirea apartamentelor.
“Teroristii” erau romani get-beget
Fireste, toate aceste detalii le-am aflat ulterior, mult dupa ce se terminase totul. In seara de 22 decembrie nu stiam de ce facilitati dispun cei care-si stabilisera punctul fortificat in acest bloc. In apartamentul din care izbucnisera teroristii am gasit mobila standard pe care o mai gasisem si in alte apartamente din bloc.
Se vedea ca nu era un apartament locuit. Am gasit un aparat de radio sofisticat, destul de mare, dar portabil, o marca japoneza cred, noua casete audio care contineau cursuri de invatare rapida a limbilor italiana si franceza, unele franturi de hartie cu notatii greu descifrabile, doua harti mari si o carte editata de Editura Enciclopedica despre Elvetia, plina de sublinieri fine si adnotari. In toata casa erau musuroaie de mucuri de tigari. O parte din ferestrele apartamentului dadeau catre cladirea CC-ului, celelalte dadeau catre o curte interioara a blocului. Pe latura opusa a curtii interioare, la acelasi nivel, prin ferestrele apartamentelor aflate pe acea parte, trageau catre noi gurile de foc ale adversarilor nostri.
Sergentul inzestrat cu pusca mitraliera incomoda era un baiat inalt, incotosmanat cu tot echipamentul de alarma, cu casca si cizme. Ionut il chema si facea parte din Regimentul 30 Garda (UM 01026 Bucuresti). Seful companiei dislocate in cladire era un tanar capitan (astazi comandant al Regimentului 30 Garda “Mihai Viteazul” lt.col. Cristian Mirea). Sergentul Ionut era un baiat curajos, dotat cu o intelepciune taraneasca, care a inteles repede ca instructia de front nu-i prea foloseste in noile conditii. Unul dintre soldatii sai a cedat nervos.
A scos baioneta de la arma si a inceput sa sape o ambrazura intr-un perete despartitor, pentru a-si aranja un loc de tragere ferit. Pana dimineata a reusit sa strapunga peretele de caramida. Am luat arma lui, un pistol mitraliera, mi-am aranjat in jurul corpului vreo sase incarcatoare si cum eram imbracat usor, cu adidasi si cu o geaca de piele de culoare inchisa, am incercat in cateva randuri, acoperit de sergent, sa fortez o iesire din punctul fix in care eram blocati, fata in fata cu “teroristii” nostri, care trageau remarcabil. Am purtat niste discutii a la Urmuz cu cei trei din fata noastra. Unul dintre ei, mai matur dupa voce, ne-a cerut pe un ton foarte grav si sever sa incetam focul deoarece si ei sunt soldati ai armatei romane.
Ne-au zis ca am incalcat juramantul militar, ca suntem tradatori si ca o sa fim judecati de Curtea Martiala. Noi le-am zis ca din contra, ei sunt tradatorii Armatei ca si-au batut joc de regulamentrlr militare si au terfelit onoarea armatei tragand asupra civililor neinarmati si ca trebuie sa se predea daca nu vor sa fie sfasiati in bucati de multime cand vor ramane fara munitie. Ei au cerut sa vorbeasca cu un superior si au pretins sa ne constituim, eu si sergentul, in ostatici. Au zis intai ca vor un TAB, dupa care au pretins un elicopter.
Diversionistii aveau o excelenta instructie militara
Parlamentarile dintre noi erau intrerupte de lungi rafale menite sa ne tina la locurile noastre. Spatiul in care ne puteam misca mascat era extrem de redus. Interlocutorii de vizavi pareau mult mai relaxati decat noi. Am desprins oglinda de la baie pe care am amplasat-o oblic in dreptul usii, incercand sa vedem in lungul coridorului fara sa mai riscam sa scoatem capul. Unul dintre “baietii rai” a iesit din punctul sau de tragere acoperita, a inaintat pe coridor, cu un cocteil Molotov in mana, si-a aprins dintr-o singura miscare un chibrit pe pantalon dupa care ne-a trantit o sticla incendiara.
L-am vazut foarte bine in oglinda si-mi amintesc senzatia stranie de derulare in slow motion a miscarilor sale. Era tanar, in jur de 20 de ani, inalt, imbracat intr-un soi de trening albastru. Ne-a incendiat holul si pana sa tragem noi dupa el se si adapostise. Din cauza flacarilor aerul devenise sufocant. Nu mai vedeam nimic din cauza fumului innecacios si eram convins ca va urma sfarsitul. Am scris un biletel in care am trecut datele mele de buletin, si in care explicam unde sa fie anuntata familia dupa moarte, eveniment previzibil, in perspectiva mea de atunci. Mai tarziu se pare ca vreun locatar sau soldat a gasit biletelul, l-a predat procuraturii, si astfel am ajuns sa fiu convocat la colonelul Samoila Joarza.
Locotenentul major de la etajul superior a amenintat ca pune trotil peste nivelul la care se afla ei si ca-i face zob pe toti. Parea foarte hotarat, asa ca a trebuit sa ma strecor pana deasupra, cu riscul de a fi ciuruit de soldatii speriati de la nivelul superior, pentru a-l convinge sa renunte, ca sa nu ne faca praf si pe noi. Sergentul mi-a asigurat iesirea tragand rafale in lungul coridorului iar eu am iesit pe sub linia de foc tarandu-ma in sus pe scari. Bineinteles, ca in cele mai tampite filme, arma mi s-a blocat exact la jumatatea drumului. AK-47 se decalibreaza daca este suprautilizata iar otelul tevii era rosu de cat trasesem cu ea.
Gheara extractoare a cartusului mi se intepenise, si mi-am rupt unghiile incercand disperat sa o deblochez. M-a salvat sergentul Ionut care s-a prins ca sunt in dificultate si le-a captat intreaga atentie a “teroristilor” tragand rafale cu mitraliera lui din cadrul usii. Am reusit sa repar puscociul meu dar la urcarea pe scari, la etajul superior, m-am trezit luat la ochi de o ceata de soldati cu ochii holbati de spaima. Am scapat de ciuruiala datorita racnetelor unui ofiter care i-a trezit din transa pe subordonati ordonandu-le sa nu traga in mine, ca-s “baiat bun”.
“Baietii rai” au disparut fara urma
L-am convins pe ofiter ca spatiul este prea mic pentru utilizarea trotilului, plus ca exista riscul ca sa mai fie oameni in apartamentele din jur. A luat legatura cu militarii de jos din Piata, care trageau si ei intr-o veselie catre ferestrele blocului, si a aranjat sa mi se faca un pachet care sa contina o conserva intreaga cu cateva sute de cartuse si trei grenade, pentru cazul ca teroristii incearca sa dea ei peste noi.
Am coborat inapoi la sergentul Ionut, am postat un soldat la usa care dadea catre teroristi si impreuna am iesit la geamul apartamentului care dadea catre Piata. Am legat toate perdelele pe care le-am gasit, cap la cap cu o galerie, si am pescuit de jos cartusele si grenadele. Cred ca atunci mi-a fost cel mai frica, gandindu-ma cati soldati ma au in catare, civil cu geaca neagra, aplecat peste marginea ferestrei si executand ceva dubios cu o galerie si niste perdele.
Singura mea garantie era sergentul in uniforma si cu casca pe cap, care ma tinea de umeri ca sa nu pic jos. Un coleg, aflat atunci in niste boscheti de vizavi de bloc, mi-a confirmat mai tarziu ca am avut dreptate. Soldatii din preajma lui trepidau cu degetul pe tragaci. Cu mare greutate i-a convins ca eu sunt dintre “baietii buni”.
Gloantele trase de la distanta mica, de “teroristii” cu care ne combateam au gaurit peretele din spatele nostru si au strapuns tevile de apa. Ca atare am scapat de teama incendiului, dar am zacut pana dimineata in apa pana la glezne. Discutiile cu teroristii s-au rarit dupa ce unul dintre ei fusese ranit. Probabil ceilalti doi il ingrijeau. L-am auzit cum a racnit dupa o rafala de-a noastra, si mai apoi am gasit sange mult in zona lor. Trageau sporadic, doar cand incercam sa ne miscam, probabil pentru a-si economisi munitia.
La sosirea zorilor, cand s-a mai luminat destul pentru a ghici cat de cat pe unde calcam, la ordinul ofiterilor de la etajul inferior s-a patruns in toate fortele, cu grenade si rpg-uri in teritoriul controlat anterior de “teroristii” nostri. Dupa ce s-a imprastiat fumul intepator al atacului, am pasit in bezna unde ar fi trebuit sa-i aflam pe cei trei, fara a gasi nimic. Am gasit tuburi si benzi de cartuse trase, cateva seringi hipodermice utilizate, haine schimbate si murdare de sange. Se pare ca baietii rai se volatilizasera. A ramas un mister pana astazi, pentru mine, soarta lor.
“Teroristii” nu au vrut sa traga asupra balconului CC
In dimineata de 23 decembrie m-am despartit de sergentul Ionut pe care nu l-am mai revazut niciodata, dupa ce am predat armamentul si munitia aflate asupra mea. Aventura traita impreuna m-a obsedat luni in sir.
Mi-au trebuit saptamani sa cunosc blocul respectiv in amanuntime si sa incerc sa pricep pe unde s-ar fi putut evapora “teroristii”. Am facut schite, planuri, am facut fotografii, am cercetat subsolurile, acoperisul, am luat probe de cartuse trase de cei cu care “discutasem” in acea noapte de 22 spre 23. Avusesera o pusca de precizie - PSL, o pusca mitraliera, pistoale mitraliera AK-47 si pistoale Makarov sau Steicikin de 9 milimetri.
Munitia de 7.62 era marcata si inseriata in anul de fabricatie 1965, ceea ce inseamna ca provenea, mai mult ca sigur, din rezervele de munitie ale garzilor patriotice. In toate unitatile militare evidenta munitiei este extrem de stricta ceea ce permite urmarirea utilizarii acesteia. Nu la fel stateau lucrurile cu munitia si armamantul garzilor patriotice. S-a evitat utilizarea munitiei care putea fi urmarita.
Am studiat unghiurile de tragere si am descoperit ca “teroristii” aveau posibilitatea sa traga asupra balconului CC-ului. De vreme ce nu au tras, rezulta, logic, ca printre cei aflati in balcon se afla cineva care trebuia ferit. Am gasit la nivele diferite, apartamente unde erau depozitate mici bidonase metalice cu bezina si sticle deja pregatite cu amestec de benzina cu detergent pentru saponificare.
Amestecul incendiar care rezulta este un fel de napalm, care arde mult mai puternic. Am mai gasit inca un apartament cu mobila identica cu cea din apartamentul teroristilor. Am patruns in adapostul ALA de la subsol, plin cu zeci de mii de dosare asezate ordonat intr-un labirint de rafturi, am cercetat gurile de ventilatie, scarile interioare.
Traseul teroristilor ducea la Viena si in Elvetia
Toate datele stranse au folosit procuraturii militare, care deja, in februarie 1990, cand m-a convocat colonelul Joarza, avea o caramida de declaratii, peste 600, legate de cazul blocului Romarta. Colonelul Joarza m-a trimis cu capitanul Slavoiu sa facem reconstituirea aventurii din blocul Romarta. Materialele gasite in apartamentul teroristilor le predasem inca de la inceputul lunii ianuarie colonelului Duca, sef al CMJ sector 3, la care am fost indrumat de catre un prieten.
Cele doua harti aveau urmatorul continut: prima, mai mare, de 50 pe 70 centimetri era o harta a orasului Viena, adnotata cu un creion foarte fin iar cea de-a doua era o harta rutiera pe care era insemnat traseul de la granita Romaniei cu Serbia, pana in Austria. Colonelul Duca mi-a spus, la o intalnire ulterioara, ca harta Vienei avea si insemnari cu cerneala simpatica, cu indici alfa numerici. M-a rugat sa nu pomenesc despre harta si in general despre discutia cu el deoarece Marin Ceausescu tocmai fusese gasit sinucis la Viena, in subsolul legatiei.
Aparatul de radio pe care il gasisem in apartamentul din blocul Romarta, cica era mai performant si avea o gama de frecvente mult mai ampla decat cele normale, civile. Volumul cu Elvetia avea adnotari mai ales la pasajele care se refereau la landurile in care se vorbeste italiana si franceza. Mai erau accentuate acele paragrafe care se refereau la regimul bancar mai relaxat din anumite landuri ale confederatiei helvetice.
Mai existau si etichete ale unui dosar din care lipseau filele, dar pe care se aflau urmatoarele inscrieri: “Inter-Sofex SA Zurich, Proforma-Rechnungen, Christen 2-32/101, tel. 051/ 25 54 58 Telex 54776 Sofex Biella Rado Pat +318842”. Facturile din apartamentul “teroristilor” erau destinate unor firme din Elvetia care se ocupau cu investitii de capital pe relatia Germania si Austria.
Mai mult de atat nu am reusit sa aflu, dar desigur Parchetul avea toate posibilitatile la dispozitie pentru a afla legatura dintre cei care au tras in zona CC-ului, firmele din Elvetia, investitiile din Austria, hartile Vienei si eventual “sinuciderea” lui Marin Ceausescu, care se ocupa cu tranzactii cu armament si invartea sume colosale, pana sa se spanzure, deprimat.
Am mai predat colonelului si un fragment de hartie pe care se aflau urmatoarele note: “CE 545, CE 587, CE 588, sunt tematicile noi”; numerele de telefon: 13.65.65 si 14.54.46 si cuvintele: “of.serv. 9.30”; un nume - “Marinescu Dragos” si interioarele “261” si “551” insotite de cuvantul “sectia”. Casetele audio cu cursurile intensive de italiana si franceza nu stiu pe mana cui au ajuns.
Militarii - groparii adevarului despre Revolutie
Colonelul de la CMJ sector 3 m-a rugat sa pastrez tacerea asupra lucrurilor pe care i le-am predat si asupra povestii mele si mi-a explicat ca este pe cale de formare o noua structura informativa, una patriotica, nu ca cea dinainte, unde ar fi bineveniti baieti simpatici si capabili ca mine. Dupa ce am aflat ca Voican era cel care se ocupa de treaba asta am abandonat orice contact. Celor de la procuratura, cand m-au chemat, le-am explicat ca am promis sa pastrez tacerea asupra documentelor predate. S-au facut foc si para, asa ca i-am pus sa-l sune pe colonelul caruia ii predasem materialele si sa se inteleaga intre ei.
Probabil ca s-au inteles foarte bine deoarece in dosarele lui Voinea de la Parchet nu apar nici materialele predate colonelului Duca, nici hartile, nici aparatura si nimic pe tema Elvetia, Viena, Marin Ceausescu. Chiria apartamentului care servea ca baza “teroristilor” era platita de un anumit Vidrascu Octavian, care trebuia sa apara, logic si in cartea de imobil. Administratorul blocului a refuzat sa-mi puna la dispozitie cartea de imobil, pentru a fotocopia semnatura misteriosului Vidrascu. Apartamentul respectiv, nr. 26 de la etajul 2, scara A a blocului din strada Academiei nr. 35-37, apartinea, absolut cert, unei institutii.
Pentru cei de la procuratura militara era o joaca sa afle carei institutii ii apartinea apartamentul conspirativ cu mobila standard. Dupa cum tot o joaca era sa descopere ale cui erau telefoanele notate pe fragmentul de hartie gasit in apartament. Cazul blocului Romarta are o caracteristica aparte, fata de alte cazuri in care s-a consemnat contactul direct cu grupele teroriste. Aici exista proba nemijlocita a legaturii dintre misteriosii teroristi si institutiile care detineau spatii conspirative care serveau drept baze tactice si logistice teroristilor.
Parchetul Militar a avut insa o cu totul alta misiune decat cea a aflarii adevarului. De numele generalului Joarza se leaga anchetele finalizate cu NUP in cazurile Berechet – Zaharia, Tigareta II, Vila lui Magureanu, Distrugatorul Marasesti. “Onorabilul” general Samoila Joarza a fost numit de CSM, la cererea sa, pe o perioada de trei ani incepand cu septembrie 2007 pe functia de procuror militar sef birou al Compartimentului informatii clasificate din cadrul Sectiei parchetelor militare. “Compartimentul informatiilor clasificate asigura evidenta, prelucrarea, procesarea, pastrarea, manipularea, multiplicarea, transmiterea, distrugerea si arhivarea informatiilor clasificate pentru Sectia parchetelor militare”. Asadar Joarza are timp berechet sa se ocupe de stergerea oricaror urme si distrugerea probelor aflate si acum in custodia sa personala.
De numele lui Voinea se leaga “spalarea” lui Ion Iliescu in dosarul mortilor de la Mineriada ’90. Militarii au fost groparii adevarului despre evenimentele din 1989. La zece ani de la acel 22 decembrie 1989 cand viata mea si a altora a trecut printr-o mare cumpana si cu voia lui Dumnezeu am scapat relativ intreg, s-a intamplat sa ma aflu fata in fata cu Samoila Joarza, ajuns sef al Sectiei Parchetelor Militare. L-am intrebat si atunci care mai este situatia dosarului CC-ului si al blocului Romarta. A sustinut fara sa clipeasca ca domnia sa nu a avut de-a face niciodata cu dosarele din Decembrie 1989. Cat despre Voinea, daca il mai vad vreodata ii voi trage direct doar suturi in cur, cum ii place sa incaseze si basinosului de “general” Rogojan...
************
Daca as avea acces la fisetul de la Parchetul Militar unde a fost secretizat intregul Dosar, as reusi fara prea mare bataie de cap sa identific si institutia si chiar si comandantii care au activat misiunea de lupta din 21 decembrie 1989.
Rolul tuturor presedintilor Romaniei, care aveau puterea de a scoate Adevarul la lumina a fost tocmai matrasirea, ascunderea datelor, iar instrumentele au fost cativa procurori manjiti...Samoila Joarza, Mugurel Florescu, Dan Voinea.
Desigur, pentru cine (inca) mai vrea sa afle adevarul, mai exista si optiunea torturarii lui Iulian Vlad, cel care a avut un rol nemijlocit in aducerea rusilor in Romania si in evenimentele din iarna anului ’89.
Particularitatea contactului cu “teroristii”, in dosarul meu era seria de date si probe care conduceau direct la structura de comanda. telefoane, inscrisuri, aparate de radio speciale, harti, instructiuni. Mie ca civil mi s-a refuzat accesul la restul datelor stranse.
Stiu ca numai dosarul meu, dosarul “Blocul Romarta”, dupa numele cladirii din fata CC-ului, adunase, in 1990, peste 900 de pagini. In timp s-au facut cateva mii. Imi este mai mult decat evident ca mijloacele Parchetului de investigare, au dus la firul Comenduirii operatiunii. Cadrele procuraturii cu care am avut de-a face, in 1990, cand a inceput ancheta si m-au chemat prima oara la Parchetul Militar, au ajuns cu totii generali cu multe stele.
Stelele le-au primit de la trei presedinti ai Romaniei care i-au recompensat pentru ascunderea adevarului. Unul dintre acesti nenorociti, urmasul altei jigodii, Samuila Joarza, lucreaza si acum pentru Vladimir Tismaneanu, seful grupului de “prelucrare a istoriei”, omul pus de Basescu in fruntea unor Comisii si institutii care au ca obiectiv falsificarea istoriei recente a Romaniei.
Generalul respectiv se numeste Dan Voinea si are o pensie de 300 de milioane de lei. De cativa ani tot reiau, povestea cu “teroristii” cu speranta ca poate se sesizeaza Parchetul pentru a redeschide Dosarul manarit si matrasit de Joarza si Voinea.
“Povestea” este istoria reala a unui segment de la care a plecat tot rahatul in care ne aflam astazi. Absolut toate partidele si gruparile relevante in plan politic, care si-au adjudecat de 20 de ani puterea, prin rotatie, sunt conduse si coordonate de membrii aceluiasi grup, mai mult sau mai putin conspirat. Radacina sistemului sta bine infipta in “evenimentele din decembrie '89”. In analiza acelui interval se afla cheia intelegerii sistemului actual de putere.
Firele povestii din Blocul Romarta mai duc si in alte directii. documentele gasite de mine in garnizoana “teroristilor” din Blocul Romarta faceau legatura cu Elvetia si Viena. Doua personaje interesante se aflau la vremea aceea in Elvetia si in Viena. In Viena se afla Marin Ceausescu, “sinucis” la cateva zile dupa ce am gasit documentele respective pe care le-am predat Armatei. In Elvetia locuia (si locuieste si acum cred) Mark Rich, un personaj aparte, aflat in conexiune cu Marin Ceausescu.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu locuia in Austria si era seful misiunii comerciale romanesti la Viena, dar adevaratul manuitor al afacerilor se afla la Bucuresti. Fostul avocat al ambasadei Austriei la Bucuresti, avocatul C. Visinescu, a murit de mult insa stia foarte multe despre tesatura de interese de la Viena.
Numele celui care-l coordona pe Marin Ceausescu, de la Bucuresti, era Hugo Weinstein, alias Rebstein, poreclit Bebe, colonel de Securitate, care conducea intreprinderea de comert exterior Chimika, si care la randul ei avea o sucursala in cunoscuta intreprindere romaneasca a Securitatii, I.C.E. Dunarea. “Bebe” se pare ca este cel care l-a recrutat pe actualul sef al SIE, inca de mic.
Acest Hugo Weinstein aparea in multe pozitii cheie, ca reprezentant al Romaniei: reprezentant al Camerei de Comert din Romania socialista (mai precis al Oficiului de reprezentare si comisioane al Camerei, celebrul Oficiu Argus), sau reprezentant al Uzinexportimport, ce detinea monopolul exportului si importului Romaniei in domeniul masinilor de constructii.
Weinstein a ajuns la inchisoare la un moment dat, pentru o isprava pe care regimul comunist nu i-a putut-o totusi trece cu vederea. Prin firma socialista de stat Chimika, Hugo Weinstein a preluat 4.000 de tone de deseuri toxice din occident pe care le-a depozitat ilegal in orasul Sulina, incasand in schimb 2 milioane de dolari in contul unei “sucursale” a Chimika, firma off-shore International Enterprise Kirnika Lichtenstein. Din Delta Dunarii reziduurile toxice au ajuns in Marea Neagra, dar catastrofa ecologica a fost descoperita si denuntata public de catre Greenpeace, in anul 1988.
In 1989 au fost arestate sase persoane vinovate in frunte cu Weinstein, acesta fiind chiar condamnat la 18 ani de inchisoare. A fost eliberat dupa numai trei luni de arest, deoarece regimul Cesusescu a fost rasturnat in acelasi an. “Revolutia”.
Pozand in victima politica a fostului regim dictatorial, in 1990, pentru o vreme, “Bebe” s-a cazat la Hotel Flora din Bucuresti, apoi a disparut din vizorul public, parasind probabil Romania. Chiar din acel an insa, timp de doi-trei ani, Romania a fost invadata de substante toxice reziduale, introduse sub masca unor importuri de materiale chimice, pe modelul patentat deja de asociatul lui Bebe Weinstein, Stephan Lowy.
Stephan Lowy
Stephan Lowy, magnat, membru al mafiei evreiesti canadiano-americane, stabilit din 1970 in Elvetia, era creierul afacerilor lui Mark Rich in Romania. Din anii ’70 demareaza afaceri petroliere prin firma sa Atlas Oil Comp. Ltd., cu sediul la Londra. Prin intermediul acestei firme a incalcat embargoul international asupra Israelului, alimentandu-l cu petrol. Ghici cine ducea cu vaporul petrolul pentru Israel?
La mijlocul anilor ’70 Stephan Lowy era creierul unei afaceri ilegale in care apar implicate firme romanesti de stat contolate de Securitate, cunoscuta “Afacere Lucona” (scufundarea unei “fabrici de uraniu” de provenienta romaneasca, cu tot cu vasul ce o transporta, in vederea incasarii unei uriase asigurari).
Lowy, evreu polonez nascut la Lemberg, in Galitia. Tatal sau a participat la celebra rascoala sionista de la Varsovia. Tanarul Lowy, in 1948, se imbarca, traverseaza oceanul si se stabileste in Canada, la Montreal, unde isi schimba numele in Steven Low si obtine cetatenia canadiana. Primii sai protectori au fost familia Singer si Samuel Bronfman, regele whiskiul-ui, care si-a construit averea pe timpul profibitiei, prin transportul ilegal de alcool intre Statele Unite si Canada. Prima sa dezvoltare a fost o fabrica in statul Ontario, la numai 23 de ani. Prima firma, Steven Low & Co Ltd. a infiintat-o pe baza relatiilor de afaceri cu evreul polonez John Pullman, care era unul dintre cei mai mari finantatori ai crimei organizate din America.
Pullman isi incepuse cariera ca simplu membru in cadrul sindicatului crimei de pe Coasta de est, infiintata de Lucky Luciano, care era sub tutela si mana dreapta a legendarului sef mafiot evreu Meyer Lansky, rivalul lui Al Capone in acea vreme (dealtfel, contabilul si trezorierul lui Al Capone a fost unul dintre cei mai mari infractori evrei, anume Jacob Guzik, poreclit “Deget uleios”). Ca sef al Koscher Nostra, organizatie mafiota evreiasca similara celei italiene Cosa Nostra din New York, Meyer Lansky a infiintat metoda larg folosita azi, a “spalarii banilor” (al carei principiu consta in investirea partiala a banilor, obtinuti ilegal, in antreprize economice legale). Poate din acest motiv, Lansky a creat un imperiu al jocurilor de noroc.
Mafia evreiasca a ocupat intotdeauna primul loc in comertul cu “carne vie” (prostitutia), din Europa pana in America Latina. Atat in organizare, cat si in violenta mafiotii evrei din America au ocupat primul loc. Aceasta era lumea lui Lowy. Figura legendara, Arnold Rothstein era recunoscut chiar si de catre mafia italiana drept “Creierul”. El era cel ce aducea marile afaceri si protectia politica. Figura lui a fost imortalizata de romancieri, dar si in ecranizarile hollywoodiene (el este Herman Roth din filmul Nasul III, de F.F. Copola). O alta figura puternica a lumii interlope, a fost L.P.Buchalter, alias “Judecatorul”. Considerat de catre F.B.I. drept “cel mai periculos infractor din Statele Unite”, el a contribuit la organizarea Sindicatului Crimei, fiind cel care a comandat asasinarea altor sefi mafioti. Analistii considera ca mafia evreiasca (Koscher Nostra), spre deosebire de mafia siciliana, nu a fost generata ca reactie la conditiile sociale precare.
Ascensiunea lui Stephan Lowy (Steven Low) l-a sfarsitul anilor ’50 s-a datorat Koscher Nostra si penetrarii cercurilor politice inalte. Totodata, el colabora interesat cu C.I.A. sau K.G.B. In 1960 a intrat in afaceri miniere (cupru, aur sau uraniu), preluand chiar o companie (Latin American Mines Ltd.), asupra careia a lansat zvonuri fraudulaose de crestere, a speculat-o la bursa, s-a imbogatit, in cursul unei nopti a anului 1970, datorita multimii de tranzactii frauduloase, Lowy a fost nevoit sa paraseasca Canada, lasand in urma sotia si cei trei copii si stabilindu-se in Elvetia. I-a mers bine pana cand Canada sare in aer in urma unui mare scandal privind frauda bursei (afacerea Aquablast) in urma careia majoritatea brokerilor europeni si-au pierdut averile, iar o parte din tovarasii lui Lowy din Koscher Nostra au fost arestati, in frunte cu Pullman.
Mark Rich
Mark Rich, magnat evreu cu cetatenie americana si israeliana. Escroc si evazionist de talie mondiala. Face parte din cartelul Rothschild, fiind de fapt pe o pozitie superioara, de control a lui Soros. A fraudat bugetul S.U.A., urma sa primeasca o pedeapsa de 300 de ani dar a fost gratiat de Clinton cu trei ore inaintea de incheierea manadului sau prezidential. A fost probabil unul dintre ultimele documenet semnate de acesta inainte de a parasi Casa Alba.
Rich s-a stabilit in Elvetia de unde a coordonat bussinesuri la scara globala. A inhatat la un moment dat intreaga productie de aluminiu a Rusiei, avand o pozitie de monopol mondiala. A fost consilierul tuturor bogatanilor de azi ai Rusiei. La noi a pus mana pe industria de aluminiu, prin rusi. Alro Slatina. Da un search pe Marco Interantional. S-a mai aflat in spatele privatizarii frauduloasa a Hotelului Athence Palace din Bucuresti (ajutat de PNTCD)
A fost implicat in istorii legate de petrol, dar de cativa ani pistoneaza pentru a pune mana pe tot aurul Romaniei. Asociatul sau, Lowy are o stransa legatura cu dedesubturile afacerii Rosia Montana. Se stie ca in spatele firmei “canadiene” Gold Corporation se ascunde un actionariat pestrit, pus la dispozitie de Lowy lui Mark Rich, magnatul evreu sustinand financiar, de fapt, intreaga afacere. Acest rol l-a avut “canadianul” Lowy si in afacerea Lucona, bagandu-i in fata pe Erwin Egger si Greta Fischer, ca oameni de paie, reprezentanti ai firmei Zapata (Firma Zapata AC era “o firma de casuta postala” inregistrata in Elvetia, cu actionariat secret.
De fapt, firma elvetiana parea a fi o sucursala off-shore a firmei americane Zapata Corporation din Texas S.U.A., infiintata la inceputul anilor ’50 de catre George Bush tatal, in aceeasi zi in care a vizionat filmul Viva Zapata. Atunci cand mai tarziu George Bush a intrat in politica si in Senatul S.U.A., el a trebuit conform legilor americane sa “renunte” la partea sa din Zapata, dar gestul a fost formal, firma – cu un capital anual de rulaj de 500 milioane de dolari – ramanand sub influenta si controlul sau.
Interpusul lui Mark Rish a fost primul sef al Gold Corporation, evreu si acesta, fost taximetrist in Australia, condamnat pentru trafic de droguri, Frank Timis. Frank Timis Foundation, impreuna cu firma Tender S.A., au sponsorizat in anul 2002 intalnirea de la Snagov a serviciilor secrete din tarile NATO si candidate. Evenimentul a prilejuit noi afaceri frauduloase. Willhem Matser, evreu olandez, consilier special pentru Europa centrala si de est al secretarului general al NATO, a aranjat cu Ovidiu Tender (deasemenea implicat in afacerea Rosia Montana) spalarea a 200 milioane de dolari din Bogota, Columbia, rezultati din traficul de droguri, cu care Tender sa cumpere societatea Petrom S.A.
Rich este seful lui Soros si intr-o anumita masura (si) seful lui Traian Basescu.
(pe bune :)
Cateva link-uri interesante...
http://www.gid-romania.com/IndexSections.asp?SID=203
http://www.mediafax.ro/revista-presei/dosarele-pierdute-ale-revolutiei-teroristii-de-la-romarta-2314551/
http://epiloguri.blogspot.ro/2009/10/despre-fratii-roncea.html
21 decembrie 2012
*** Mai multe articole din categoria Arhiva articole: http://roncea.net/index.php/arhiva-articole
*** Mai multe articole din categoria Intelmedia: www.roncea.net/index.php/intelmedia
Comentarii:
-
Felix LupuNe cunoaștem și suntem prieteni cred că de mai bine de 32 de ani; am fost colegi de bancă; dar pentru mine tu ești și acum o arhivă întreagă și o bibliotecă pe două picioare de soldat. Dar mai ales amintirile tale din zilele Revoluției, precum și cele din perioada Pieței Universității sunt neprețuite, cred că nu numai pentru mine. O să am privilegiul, sper, cât de curând să ne întâlnim la botul pocalului, să mai vorbim - mai ales domnia ta ai ce să spui! Te îmbrățișez, bătrâne! -
George RonceaMultumesc mult Felix Lupu, am stabilit de multi ani ca tu imi vei scrie necrologul, un gen de opera literara in care m-am specializat si eu, daca ne gandim cati prieteni dragi ne-au murit, mai mult sau mai putin ciudat. Am garantia ca tu vei sti cel mai bine sa tragi in poza fotografia "civilului Roncea George" ...si de baut trebe musai sa bem, ca mi-e o sete in fiecare luna de decembrie de mor. culmea, in "garnizoana" aia a "teroristilor" din Blocul Romarta era plin de sticle de uischi, si de pachete de cafea. si niste seringi si amfetamina. mi-a fost tare greu sa nu pun gura pe sticlele alea, mai ales ca bausem cu o seara in urma cu domnul Suciu cred si aveam mare nevoie sa ma dreg. mitraliera a invins pornirile bahice ancestrale...insa de atunci mi-e o sete teribila, mai ales ca viata de trimbulind incita la reverii de tot felul. mi-e sete si de-o mitraliera... -
Andy Braileanuin seara lui 22 in piata la cc se tragea inspre demonstranti dinspre cc si dinspre cladirea securitatii cu arme cu amortizor ... mi-au vijiit citeva pe aproape ... atunci am inteles ca-i facatura ... dar nu cit de mare era facatura ... -
Wittman Robert100% adevar.Ilici iliescu si acolitii lui=cancerul Romaniei din 2013 inca 20 de ani.D-zeu sa odihneasca luptatorii cazuti pe campul de bataie din capitala si din tara. -
Romania MareGRUPUL FATA DIN DACIA
ALTE DENUMIRI: MadelnRomania / VladTs3pesh / PaulescuInMemoriam / DonQuixoteDeRomania
În cele ce urmează am să povestesc o istorie adevărată care are legătură cu acţiunile antiromâneşti care se desfăşoară de câţiva ani buni în care au căzut în capcană evident majoritatea românilor naivi şi de bună credinţă. Acest grup de oameni deosebit de inculţi si ciudaţi execută activităţi de infiltrare, denigrare în masă, propagandă şi cenzură în mediul online.
CUM A ÎNCEPUT TOTUL: http://cpcar.ro/GRUPUL-FATA-DIN-DACIA.php -
Meianu IulianVom murii dar vom fi liberi !
