George-Roncea.ro

Trăim vremuri interesante, iar cu nebunia ultimelor zile, nebunie care încă nu s-a încheiat odată cu închiderea urnelor, noi am pierdut din vedere unele aspecte mai importante pe mapamond. Pierduti în încrâncenarea gâlcevei noastre politice interne, ne credem din nou singuri pe Terra, tot ce contează este doar ceea ce se petrece pe malurile Dâmbovitei si în interiorul granitelor noastre. Am uitat că facem parte dintr-o lume în continuă activitate si tot mai globalizată, că interactionăm într-un sistem de state si aliante, că ceea ce se întâmplă la Bucuresti interesează si alte capitale, la fel cum ceea ce se întâmplă în alte capitale ar trebui să intereseze Bucurestiul. În ziua de azi teoria aripii de fluture, care spune că un fâlfâit al acestei aripi într-un punct al globului se transformă în uragan în altul, această teorie este mai valabilă ca oricând. Încă nu ne-am deprins să privim lucrurile în acest mod, să ne ridicăm putin si să privim imaginea de ansamblu. Ca si un exemplu, putem să stăm minute în sir si să privim activitatea unei furnici în iarbă, cum aleargă de colo colo, se opreste, pipăie cu antenele, ridică un grăunte de nisip si se deplasează cu el si asa mai departe. Dar, dacă mărim cadrul, vom vedea că în jur sunt alte furnici si alte insecte cu care aceasta interactionează, pleacă împreună, comunică, cară ouă si larve, caută hrană, se apără dacă sunt atacate de alte furnici. Ori, noi nu ridicăm cadrul, rămânem focusati doar pe politica noastră internă.

Ori, politica noastră internă, oricât am vrea noi, nu mai este doar a noastră internă, facem parte din tratate si aliante internationale politice si militare, o schimbare le influentează direct, cu atât mai mult o schimbare bruscă si neasteptată este de natură să trezească reactii si de multe ori îngrijorare din partea partenerilor si oportunităti noi din partea altora. Schimbări se produc si este normal să existe într-un stat democratic, acestea sunt rezultatul normal al proceselor electorale. Tocmai de aceea, înainte de un proces electoral, se stabilesc contacte inclusiv cu liderii opozitiei de către reprezentantii partenerilor pentru a sonda si informa asupra eventualelor schimbări de politică. Desigur, unele schimbări probabile în cazul în care puterea este luată de opozitie sunt publice, anuntate în campania electorală, altele sunt comunicate în cadrul unor întâlniri, în asa fel încât toti partenerii să stie si să fie informati. Spre exemplu, la ultimele alegeri prezidentiale din Franta, desi Merkhel s-a declarat public ca si sustinătoare a lui Szarkozy, cunostea programul politic al lui Hollande, iar atunci când acesta a iesit presedinte, Merkhel si Szarkozy s-au întâlnit în mai multe rânduri pentru a pune la punct o strategie comună în ceea ce priveste UE, cele două state fiind motorul economic si politic al uniunii. Punctele lor de vedere erau total divergente, dar prin negocieri intense, unde fiecare a mai lăsat de la el, s-a ajuns la o viziune comună. Dar această schimbare din Franta era probabilă si previzibilă, în urma unor alegeri care s-au desfăsurat la o dată stabilită din timp si făcute conform Constitutiei si legilor Frantei, cunoscute si acceptate de toată UE si NATO. Fortând putin nota în privinta Constitutiei, ar fi fost imposibil să concureze Szarkozy si Hollande si să iasă Le Pen, deoarece constitutia este clară si aplicată, orice ar zice, de exemplu, un ziarist de la vreo revistă sau vreun judecător din Lyon.

Trei aspecte despre schimbarea noastra
Esenta problemelor si degringoladei noastre din ultimele zile stă cam în aceste trei aspecte.
În primul rând, rapiditatea cu care lucrurile s-au petrecut. Toti aliatii si partenerii au fost surprinsi neplăcut tocmai din cauza acestei rapidităti, odată ce în cancelariile occidentale initial nu s-a înteles ce se întâmplă, apoi nu s-a înteles care va fi cursul politic al României pe mai departe. A fost o schimbare bruscă cu care Occidentul stabil si democratic nu este obisnuit. Desigur, în urma acestor evenimente de la noi vor fi create noi mecanisme în cadrul UE si NATO pentru a preîntâmpina astfel de cazuri, indiferent unde se vor putea produce. Ca si în cazul unui europarlamentar român prins cu mâta în sac de niste ziaristi si care a refuzat să demisioneze, Parlamentul European a creat mecanismele pentru demitere dacă se va mai repeta asa ceva, oricine ar mai gresi. Dar aceste mecanisme nu se pot aplica retroactiv, asa că parlamentarul nostru rămâne bine mersi la post, dar este ultimul caz. La fel, în UE si NATO după alt precedent românesc, se vor crea mecanisme de reactie aplicabile oricui, dar nu retroactiv.

Mai dau un exemplu în care din nou am fost oaia neagră, de data asta în cadrul NATO. În 2004, Spania avea desfăsurati în Irak circa o mie de soldati. Urmau alegerile, iar candidatul socialist Zapatero a promis retragerea trupelor din Irak în cazul în care va câstiga alegerile. Nu era vorba de NATO aici, ci de o Fortă Multinatională, din care făcea parte inclusiv România. Nu era favorit, dar chiar înainte de alegeri are loc atentatul Al Queda de la gara Atocha din Madrid, aproape 200 de morti, între care si 16 români. În urma socului populatiei spaniole, alegerile sunt câstigate de Zapatero. Ce a făcut Zapatero? A retras de a doua zi trupele din Irak? Nici vorbă, a anuntat comandamentul Fortei Multinationale, a negociat si le-a retras în termen de sase luni, timp în care dispozitivul lor a fost preluat de alte trupe aliate, Forta Multinatională a avut timp să regândească dispozitivul de luptă, să recunoască zona trupelor spaniole si să le înlocuiască în asa fel încât să nu apară vreo sincopă. În schimb, Spania si-a suplimentat trupele din Afghanistan corespunzător.

Exemplul nostru, pe care trebuie să-l mentionez. Câtiva ani mai târziu, după o confernintă NATO la care a participat ministrul român al apărării (care nu stia limba engleză), acesta a înteles altceva prin termenul de redimensionare a trupelor, astfel că imediat după aceea, tine o conferintă de presă cu primul ministru, în care anuntă tam-nesam retragerea trupelor române din Afghanistan. De mentionat că în Afghanistan trupele noastre se aflau în cadrul NATO, al aliantei. Vă puteti închipui ce surpriză de proportii în toate capitalele europene, fără să spui nimănui nimic, premierul si ministrul apărării iese în fata presei si anuntă retragerea dintr-un teatru de operatiuni, în traducere liberă părăsirea frontului, fără consultări, fără nimic. Până la urmă s-a lămurit că era vorba de o neîntelegere făcută public prea repede din motive electorale, dădea bine la public, dar vă dati seama câte linii telefonice s-au înrosit pe ambele maluri ale Atlanticului si cum britanicii si americanii se si vedeau cu flancuri descoperite fiindcă cineva la Bucuresti, un factor de răspundere, a vorbit fără să stie ce si cum? Cam asta se petrece atunci când faci schimbări bruste, fără a-ti anunta aliatii si partenerii din timp.
Mai este încă un lucru care tine tot de acelasi aspect, cel al rapiditătii schimbării. Este cel al momentului. Toată lumea este de acord că la un moment dat în tările democratice se schimbă puterea. Repet să fiu bine înteles, la un moment dat. Ori, acest moment este clar stabilit, este ziua alegerilor. Nu al celor locale, ci al alegerilor parlamentare sau al celor prezidentiale, în functie de Constitutia fiecărui stat. Se poate întâmpla să se schimbe echilibrul parlamentar, tot în functie de Constitutie, se poate schimba guvernul, chiar în urma schimbării echilibrului parlamentar. În cazul în care se schimbă echilibrul parlamentar si cade guvernul, nu este nicio problemă a democratiei, dacă este în cadrul constitutional al fiecărei tări. Explicam în articolul Boicotul olandez despre echilibrul fragil în care stă guvernul olandez, nevoit să joace după cum îi cântă un mic partid extremist care dacă nu sustine guvernul, acesta cade. Ceea ce s-a si întâmplat, guvernul olandez a căzut, vor fi alegeri parlamentare anticipate. Cazul Greciei este la fel de relevant, nu s-a putut face guvernul, alegerile au fost repetate, chiar dacă situatia economică a Greciei este cea pe care o stim cu totii. Dar, dacă ai câstigat localele, ai obtinut sustinerea parlamentului si ai obtinut guvernul, de ce trebuie să fortezi înlocuirea presedintelui înainte de terminarea mandatului său constitutional? E Constitutia noastră, bună, rea, asa cum a fost votată în 2003. Sunt întrebări care sunt puse nu de mine sau altii, ci de aliatii europeni si euroatlantici. Deoarece ei nu prea înteleg motivatia. S-a schimbat echilibrul parlamentar, de acord, dar ce treabă are presedintele cu asta, doar a dat guvernul noii majorităti?

Ca să fiu bine înteles, trebuie să dau din nou exemple. În SUA, presedintele este ales pentru patru ani, Congresul, camera superioară a parlamentului american, tot pentru patru ani, dar Senatul, camera inferioară, pentru doi ani. Astfel, s-a ajuns de nenumărate ori în istoria SUA ca echilibrul parlamentar să se schimbe la mijlocul mandatului presedintelui. Ce au făcut americanii, si-au suspendat presedintele la mijloc de mandat? Nici vorbă, între 2006 si 2008 majoritatea parlamentară în urma alegerilor pentru Senat era democrată, iar presedintele George W. Bush republican. Chiar si acum, când vorbim, majoritatea în parlamentul american este republicană, iar presedintele Obama este democrat.

Mergem pe a doua chestiune, legalitatea. Aici vor trebui să se pronunte mai degrabă specialisti în drept, în ce măsură s-au încălcat Constitutia si legile tării, este nevoie de juristi impartiali care să analizeze dacă au fost astfel de încălcări sau nu si gravitatea lor. Dar nu cu sloganuri de genul “Constitutia trebuie respectată în Spirit”, deoarece asta este scuza celor care nu doresc să o respecte în Litera ei. Bună, rea, asta este Constitutia noastră si trebuie respectată, până va fi schimbată. Dar până atunci va trebui respectată. Punct.

Al treilea aspect, nu mai putin important, pe lângă rapiditatea schimbării si legalitatea ei. Au fost anuntati cu ceva aliatii si partenerii asupra intentiilor? Nu a intentiilor privind schimbarea, ci asupra a ceea ce se va petrece după schimbare?
Să fiu ceva mai explicit. Au discutat liderii fostei opozitii cu aliatii din timp ceea ce vor face odată ajunsi la putere? Fiindcă era logic că vor ajunge la putere, mai devreme sau mai târziu. Au fost chemati de nenumărate ori la discutii la Cotroceni, dar au refuzat să vină, totul pentru a se disocia de puterea de atunci si de presedinte. O atitudine care dădea bine la electorat, dar prost în exterior, deoarece nimeni nu putea ghici cursul politicii României odată ce ei vor ajunge la putere. Mai mult, au făcut si grevă parlamentară, fapt care a băgat mai mult în ceată cancelariile europene. De unde să-si ia aliatii, mă refer la ambasadorii acreditati în România informatiile asupra cursului politicii românesti atunci când se va produce schimbarea, estimată de toată lumea odată cu alegerile parlamentare din noiembrie? Pentru că ar trebui să fim naivi dacă am crede că ambasadorii si angajatii ambasadelor străine nu fac raportări si predictii asupra viitoarei politici a României, pe care le trimt acasă, la fel cum si ambasadorii nostri fac acelasi lucru asupra politicilor si evolutiilor statelor în care sunt acreditati, doar ăsta este rolul lor.

Lipsa lor de comunicare cu partenerii externi a mărit si mai mult îngrijorarea referitoare la cursul pe care îl va lua România după schimbarea fortată înainte de termen. Ca să fiu încă o dată mai explicit, în urma alegerilor locale, în perspectiva alegerilor parlamentare din noiemebrie, în mod sigur câstigate la acea dată, reprezentantii străini ar fi contactat în această toamnă noii lideri pentru a-i sonda si a discuta cu ei si a se informa asupra cursului viitoarei politici a tării împreună cu acestia. Dar lipsa de comunicare, plus fortarea schimbării înainte de termen, extraordinar de rapidă si cu semne de întrebare asupra legalitătii, a surprins toate cancelariile europene. Atunci nu trebui să ne mire reactia lor.

Din nou vin cu exemple. Campania electorală, cele spuse pentru electoratul tău sunt una, ceea ce vei face sunt alta. În tările cu traditie democratică acestea două se cam confundă, în orice caz sunt apropiate. Adică nu poti promite marea cu sarea si să nu realizezi nimic din ceea ce ai promis si să fi ales din nou, asa cum se întâmplă la noi (am dat cazuri în Greaua moştenire). Mai dau un exemplu recent, nu poti promite o pensie municipală ca să fi ales primar, si apoi să te scuzi că nu o poti aplica, deoarece asta te condamnă definitiv ca si politician, dar nu în cazul nostru, nu încă. Ce să înteleagă partenerii nostri dacă promiti că în a doua zi după ce vei veni la putere vei renegocia acordurile cu FMI, sau că tot atunci vei reîntregi salariile bugetarilor, când astfel vei dezechilibra de tot bugetul statului? Apoi ajungi la putere si nu o faci, o amâni si te ocupi de suspendarea presedintelui care nu prea are treabă cu asta? FMI când a venit în România a discutat atât cu puterea cât si cu opozitia de atunci, situatia li s-a expus clar, dar opozitia si-a continuat discursul în speranta unui câstig electoral maxim. Ce credibilitate mai pot avea acestia pe plan extern, din moment ce îsi continuă promisiunile care e clar că nu pot fi onorate? Făcând asta, nu au pus un semn de întrebare asupra altor angajamente luate de România anterior? Mă refer la faptul că, dacă nu-si respectă angajamentele luate fată de propriul electorat, si nu au cum, îsi vor respecta angajamentele luate de tară fată de partenerii externi? Nu eu pun această întrebare, ci o pun ambasadorii si cancelariile occidentale.

Toate acestea cumulate, rapiditatea, legalitatea si comunicarea au avut un profund impact negativ asupra perceptiei tării noastre ca si un aliat fidel în cadrul UE si NATO. Deoarece toti de acolo nu sunt naivi, îsi pun aceeasi întrebare, de ce nu am lăsat lucrurile să curgă normal si logic. Au câstigat localele, puteau câstiga si parlamentarele din noiembrie lejer, apoi puteau să facă legal aproape tot ce au făcut acum. Zic aproape, deoarece unele nu puteau fi făcute, dar asta este treaba juristilor. Dar, vorba ardeleanului, de ce atâta grabă? Iar asta nu înteleg si nu vor putea întelege niciodată partenerii occidentali.

Geopolitica crizei politice
Totodată, acesta rămâne si marele semn de întrebare, rămâne doar pentru putină vreme, deoarece lucrurile încep să se lămurească. Mai ales dacă introducem componenta geopolitică, mă refer aici la ridicarea cadrului din care privim lucrurile.
Chiar dacă ni se pare putin probabil chiar acum, când noi suntem preocupati de suspendări si ciorovăieli, dar situatia si evolutiua politicii globale nu a stat pe loc, ci a mers înainte. Grecia îsi numără zilele până la faliment, Spania îsi reevaluează pozitia economică si nici alte state europene nu stau prea bine. Se prea poate să ne lovească încă un val al crizei si din nou asteptăm vulnerabilizati. Bani disponibili pe plan international vor fi mai putini, iar finantatorii vor fi foarte circumspecti în a împrumuta acesti bani unei tări cu stabilitate politică scăzută si cu multiple vulnerabilităti economice, fie că vorbim de UE, FMI sau Banca Mondială. Trebuie să recunoastem că, din motivele enumerate mai sus în articol, suntem cam izolati în UE.

Orientul Mijlociu stă mai mult ca oricând pe un butoi cu pulbere, cu două fitile care ard, Siria si Iranul. Șaisprezece luni de război civil în Siria este deja prea mult, situatia trebuie împinsă spre un deznodământ. Rusia si China s-au opus sanctiunilor împotriva Siriei, este normal, este unul din aliatii lor în regiune, Rusia beneficiind la Tartous de singurul său port la Mediterana. Pe de altă parte, Iranul este din ce în ce mai îngrijorător pentru Occident, iar o schimbare în Siria ar neutraliza singurul aliat al Iranului din regiune si ar tăia legătura dintre Iran si Hezbollah.

Revenind la regiunea noastră, tin să vă reamintesc că România este o tară de frontieră a UE si NATO, cu care împărtăseste valori comune. O destabilizare a acesteia are efecte multiple pe plan international, provocând îngrijorare maximă în rândul liderilor celor două aliante, mai ales în cadrul NATO, din moment ce România are baze americane, pilon de bază în cadrul traseelor viitoarelor conducte (un subiect prea vast pentru a putea fi expediat în câteva cuvinte aici) si este gazda scutului antirachetă, scut împotriva căruia s-a pronuntat atât de tăios Rusia. Mai este un aspect care deranjează Rusia în cel mai înalt grad, anume Republica Moldova. Treptat, Rusia a înteles că Basarabia îi scapă printre degete, apropierea ei de România si UE fiind tot mai vizibilă si mai greu de oprit. Faptul că România a început să folosească tocmai armele Rusiei în acest proces a iritat Moscova si mai mult. Mă refer la politica rusă de pasaportizare, prin care Rusia si-a făcut cetăteni pe abhazi, sudosetini si transnistreni, dar în cazul nostru vorbim de redobândirea cetăteniei române, dreptul locuitorilor din Basarabia. În primii cincisprezece ani de la dobândirea independentei moldovene au fost acordate câteva sute de cetătenii române, în ultimii ani acest număr a depăsit două sute de mii si sunt alte sute de mii care asteaptă rezolvarea.

Nu am cum să afirm că Rusia a provocat criza noastră, desi sunt publicatii care au speculat prezentele si contactele unor personaje influente din Rusia în tara noastră. Nu am dovezi pentru asta, este de resortul serviciilor secrete. Nu stiu dacă este adevărat, dar rusii ar trebui să fie tâmpiti să nu încerce să profite de pe urma scandalului si slăbirii pozitiei noastre. Iar strategii rusi nu sunt deloc tâmpiti, sunt chiar geniali, si au dovedit asta, nu degeaba sunt campionii mondiali la sah.
Puneti-vă în locul unui strateg rus. Aveti un teritoriu pe care vă disputati influenta cu România, este vorba de Basarabia. Observati că în ciuda mijloacelor si eforturilor depuse, acesta vă alunecă din mână. Atunci, nu ar fi logic si normal să vă îndreptati atentia si mijloacele spre destabilizarea directă a adversarului, un fel de atac în adâncime? Neutralizat astfel adversarul din adâncime, teritoriul disputat vă va reveni de la sine.
Mai departe, am intrat în luna august, luna preferată de rusi pentru miscări ofensive. În august 1968 a avut loc invazia Cehoslovaciei, în august 2008 a avut loc invazia Georgiei. În plus, acum ca si 2008, este Olimpiada de vară, atentia tuturor este îndreptată spre Londra, diversiunea perfectă. Un mic scenariu în Transnistria, o provocare si un scurt conflict, urmat imediat de recunoasterea statului transnistrean de către Rusia, apoi trimiterea trupelor ruse la chemarea acestui stat. Ce reactie internatională eficientă ar putea fi din moment ce România, principalul avocat al Moldovei, nu stie nici ea pe limba cui vorbeste, respectiv care sunt liderii ei?

Probabil credeti că e scenariul vreunei cărti de ale mele, dar iată că la 31 iulie 2012, Evgheni Sevchuk, liderul transnistrean, a cerut Rusiei o bază militară pentru “stăvilirea pericolului românesc”. Și atacul sovietic contra Finlandei în 1939 s-a făcut tocmai pentru a răspunde agresiunii finlandeze. Pe de altă parte, ministrul adjunct de externe, Grigori Karasin, (multe persoane importante din Rusia se perindă pe la Tiraspol, alături de Rogozin, nu credeti?) propune la Tiraspol integrarea Transnistriei ca o regiune cu statut special, inclusiv cu locuri garantate în parlamentul Moldovei. Este simplu de extrapolat ce se va întâmpla, deputatii transnistreni si comunistii lui Voronin se aliază, obtin majoritatea si reorientează Moldova spre uniunea vamală cu Rusia, Belarusul si Kazahstanul, apoi adio calea spre UE. Să nu ne facem iluzii, asemănător s-a întâmplat si în Ucraina după 2010, tară care era cât p-aci să piardă inclusiv organizarea Campionatului European de fotbal din cauza derapajelor democratice, inclusiv prin prisma cazului Iuliei Timoshenko.

SUA sunt foarte preocupate de situatia de la noi, pe căi neoficiale, desigur. Dar si pe căi oficiale, as vrea să vă reamintesc despre pozitia activă a ambasadorului american, chiar si la receptia de pe 4 iulie, si mai ales că a fost primul care l-a vizitat pe presedintele interimar imediat după instalarea sa la Cotroceni.
As încheia cu o problemă mult discutată în ultima vreme, cea a dezinteresului etnicilor unguri fată de referendum. S-a speculat o întelegere dintre acestia si presedintele suspendat, mergând până la ideea autonomiei, uitând că tocmai acesta le-a spus că în Covasna se va face tot atâta autonomie câtă va fi la Călăraşi sau Târgovişte, iar un lider de onoare al unuia din partidele aflate acum la putere sugera în 2009 să li se promită acestora autonomie pentru a sustine un candidat la prezindentiale. Se pierde din vedere că ungurii au votat de fiecare dată după un anumit tipar. La locale si parlamentare ei îsi votează disciplinat si în masă reprezentantii, dar la prezindentiale si referendumuri votează sau actionează de fiecare dată total opus fată de cererea liderilor lor. La alegerile prezindentieale din 2009 au votat contrar cererii liderilor lor. La acest referendum, de acum, unul din liderii UDMR le-a cerut să iasă la referendum si nu au făcut-o. Premierul ungur Viktor Orban le-a sugerat să nu iasă si nu au iesit, de aici cea mai facilă explicatie ar fi a unei întelegeri între presedintele suspendat si premierul Ungariei. Pare a fi o explicatie logică dacă privim lucrurile din perspectiva ciorovăielilor noastre politice interne vesnice, dar dacă mărim putin cadrul, putem vedea altfel lucrurile.

Să vă dau un exemplu recent. Alegerile prezindentiale din Serbia din 3 februarie 2008 opuneau pe presedintele în exercitiu Boris Tadici, cu un program de apropiere de UE si contracandidatul său, Tomislav Nicolici, un nationalist cu un program total opus, antieuropean si de apropiere de Rusia. Sondajele dădeau un mic avantaj lui Tadici, dar orice se putea întâmpla. Cu câteva zile înaintea scrutinului a avut loc un consiliu UE dedicat altor probleme ale uniunii. Dar, de la acest consiliu, presedintele român nu se întoarce la Bucuresti, ci aterizează la Belgrad. Cei doi presedinti se întretin împreună în fata aparatelor de filmat, se îmbrătisează, tin discursuri si interviuri împreună, apărând în ochii electoratului ca un reprezentant al UE care îl sustine pe Tadici. România este bine văzută în Serbia datorită afinitătilor istorice si a relatiilor prietenesti, precum si a sprijinului acordat în războaiele iugoslave. Mesagerul si trimisul Europei, asa l-au caracterizat agentiile de presă pe presedintele român si demersul său care a contribuit la realegerea ca presedinte a lui Boris Tadici în Serbia în 2008.
Cam în acelasi context trebuie privită si declaratia lui Viktor Orban destinată exclusiv etnicilor maghiari, dar de data asta nu a fost vorba de mesagerul UE, ci mai degrabă al cuiva de mai departe, de dincolo de Atlantic.

P.S. Nu am dat nume nici de persoane, nici de partide implicate pe plan intern, deoarece nu asta este important si că oricând situatia ar putea fi din nou valabilă, dar cu alte nume de persoane sau de partide. Nu mă refer la o persoană sau la un partid, ci la o situatie dată care ar trebui evitată pe viitor, indiferent cum s-ar numi atunci persoanele sau partidele, iar situatia de acum trebuie stopată rapid, prin efortul tuturor persoanelor si partidelor.

La fel am procedat si la precedentul articol despre politica internă, Cum voi vota la referendum, si cu toate astea, desi am specificat clar că as fi procedat la fel dacă persoanele sau partidele nenomilalizate ar fi fost altele, tot mi-am atras fel de fel de etichetări, inclusiv înjurături. Vreau să spun că a fost pentru prima dată când am fost nevoit să sterg comentarii de pe blog pe motiv de limbaj suburban, nu doar pe cele ce contin reclame. Pentru a evita această situatie neplăcută, îi rog pe cei ce vor comenta să o facă folosind un limbaj civilizat si să vină cu argumente, nu doar cu afirmatii si sloganuri copiate de pe la televiziuni. De asemenea, îi rog să-si exprime părerea după ce vor fi parcurs textul, pentru a nu fi nevoit să le dau citate din text peste care ei, în grabă, le-au sărit. Ca si până acum, voi răspunde tuturor celor care vin cu argumente logice, în semn de respect pentru opinia lor, chiar dacă este contrară cu a mea. Vă multumesc!

http://cristiannegrea.blogspot.ro/2012/08/geopolitica-versus-referendum.html