Protest faţă de ţiganizarea forţată a românilor
O grupare de tineri romåni, specialişti în informatică, au oferit o lecţie usturătoare unor mari organe de (dez)informare europene, publicaţiile „Le Monde“ şi „Daily Telegraph“, cărora le-au fost sparte site-urile - fiind postate mesaje de protest faţă de operaţiunea de stigmatizare a romånilor prin suprapunerea imaginii ţiganilor - măgărie simplistă şi vulgară practicată des de media britanică şi franceză.
Interviu cu dl. prof. dr. Şerban Marinescu, şeful spitalului Elias
Instituţie prestigioasă, aflată sub tutela Academiei Române, spitalul Elias a fost recent o „ţintă colaterală“ în dezbaterea publică pe tema situaţiei din sănătate. Fără a intra într-o polemică pe marginea unor remarci prezidenţiale, am cerut managerului spitalului Elias un punct de vedere pe această temă, pe de o parte, şi am încercat, pe de altă parte, să oferim cititorilor „Curentul“ o perspectivă cât mai apropiată de realitate asupra unei instituţii medicale româneşti, considerată una dintre „navele amiral“ ale sistemului naţional de sănătate.
Fix în urmă cu 20 de ani. 14 iunie ‘90. După o goană nebună prin facultate, se auzeau deja pe jos bubuiturile uşilor sparte de mineri, iar micul nostru grup de vreo 13 studenţi (am mai găsit nişte fete care îşi făceau, naive, lucrările de diplomă) s-a oploşit într-un atelier părăsit, din turnul de deasupra intrării în facultate, unde se aflau tot felul de gioarse şi plânsete stricate, inclusiv un pian vechi. Am îngrămădit nişte planşete într-un colţ şi ne-am adăpostit cu răsuflarea tăiată aşteptând apariţia minerilor.
O nouă campanie publicitară a companiei Vodafone ne-a atras atenţia prin utilizarea stranie a unei consacrate formule masonice. În străinătate, compania Vodafone a mai fost implicată în câteva rânduri în dezbateri publice pornite de la speculaţii cu privire la logo-ul firmei şi unele campanii publicitare ce fac trimiteri ezoterice şi reiau formule iniţiatice utilizate în sfera masoneriei. rânduri în dezbateri publice pornite de la speculaţii cu privire la logo-ul firmei şi unele campanii publicitare ce fac trimiteri ezoterice şi reiau formule iniţiatice utilizate în sfera masoneriei.
De o bună bucată de timp, Alina Gorghiu nu ne-a mai surprins cu nimic, în afară de schimbarea coafurii, de accentuarea coloraturii tenului, datorată poate excesului de fard, şi de smochinirea corporală, vizibilă chiar şi în fotografiile pe care şi le face singură şi le pune pe blogul dumneaei (vă recomand albumul ei personal în care se văd, în toată splendoarea, nişte punguţe fleoşcăite atârnând în respectul legii lui Newton).
Basarabia se afla astazi din nou la o rascruce – revenirea comunistilor alungati temporar dupa revolta copiilor din 7 aprilie 2009. Esecul Referendumului din data de 5 septembrie a acestui an a pus cruce sansei schimbarii sistemului politic de la Chisinau.
„Există o victorie mult mai dificilă, însemnånd înfrångerea iluziilor mincinoase care reprezintă pentru om o sursă de sclavie, a unei sclavii de care el nu îşi dă seama. Omul trăieşte în sclavie, adesea fără să fie conştient şi uneori chiar plăcåndu-i starea lui. Omul aspiră şi spre libertate, dar ar fi o greşeală să credem că omul iubeşte libertatea şi ar fi o greşeală şi mai mare să credem că libertatea este un lucru uşor. Dimpotrivă: libertatea este dificilă, iar sclavia este uşoară.“ Acest citat aparţine unui rus, Nikolai Berdiaev, convertit de la marxismul la care s-a adăpat şi Ion Iliescu, într-un acerb critic, din interior, al sistemului. Iliescu, spre deosebire de Berdiaev, a rămas neschimbat.
Porumbac înseamnă pestriţ, nu porumbel, şi este un termen care desemnează găinile pătate, cu pene pestriţe. Termenul este pe cale să facă carieră în acest an dacă ne referim la culoarea politică a Crinului, care arată clar cam porumbac, şi mai are şi comportament de găină. Crinul este o floare ce semnifică neprihănirea, chestiune evident nepotrivită cu Antonescu, căruia în schimb i se potriveşte supranumele de Porumbac mănuşă, după comasarea cu mizerul Felix, mogul/turnător al Securităţii, a cărui prezenţă în viaţa politică este o continuă sfidare pentru cei care au ieşit în stradă în ‘89 şi ‘90 strigånd „fără securişti!“.
De când a anunţat Stelică Tănase că BBC-ul va fi modelul Realitatea TV în faţa CNA-ului cu ocazia prelungirii licenţei postului, ciomagul media al lui SOV a atins într-adevăr cote de profesionalism tulburător.
Vadim a aplicat strategia Stănculescu cu ocazia convocării la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie înfăşuråndu-şi måna în ghips, deşi mai normal ar fi fost să-şi toarne ghipsul în cap, poate i-ar mai fi liniştit simţurile tulburate. Procurorii au început urmărirea penală a liderului PRM, Corneliu Vadim Tudor, pentru ultraj şi nerespectarea unei hotăråri judecătoreşti, în dosarul privind exercitarea de către Vadim Tudor la adresa executorilor judecătoreşti ce aveau ca sarcină evacuarea sediului ocupat ilegal de PRM a unor „acte de violenţă, întrebuinţånd în mod nemijlocit cuvinte insultătoare la adresa persoanelor sus-menţionate, împotrivindu-se în acest fel la executarea unei hotăråri judecătoreşti“