Diplomaţia rusească este una dintre cele mai pragmatice şi mai aplicate din lume. „Răspunsul“ diplomaţiei ruseşti, la adresa şefului statului român este unul dintre cele mai neobişnuite din întreaga istorie de aproape două secole a relaţiilor diplomatice romåno-ruse.Niciodată de la Troţki încoace, fost ministru de Externe, diplomaţia Moscovei nu a fost mai acidă şi mai vulgară la adresa României. De atunci încoace „relaţiile diplomatice“ dintre Bucureşti şi Moscova n-au mai cunoscut o asemenea tensiune. Isteria rusească are un reper, demn de reamintit.
În 1917, Leiba Bronstein, cunoscut sub numele de împrumut Troţki, şi primul şef al Armatei Roşii bolşevizate, care era la acea vreme ministru de Externe a trimis o scrisoare de ameninţare la adresa României, totodată arestându-l la Petrograd pe ambasadorul României, Constantin Diamandi, împreună cu toată Legaţia.
La vremea aceea Troţki, partenerul evreu al homosexualului bolşevic şi bolnav mintal Vladimir Ilici Lenin, plănuia uciderea şefului statului român, Regele Ferdinand, prin acţiunea unui comando evreiesc ce urma să organizeze câteva atentate sângeroase ce ar fi trebuit să genereze ample tulburări sociale, basculând ţara în anarhie urmând ca mai apoi să fie exploatate nemulţumirile şi temerile populaţiei pentru a se întemeia şi în România un regim bolşevic.
Agentul cheie al lui Troţki era Simion Rosal, ce urma să-l asasineze pe Regele Ferdinand, şi să instaleze un regim bolşevic, condus de Cristian Racovski, Mihai Gheorghiu Bujor, Alecu Constantinescu, Ion Dissescu. Primul pe lista celor ce trebuiau eliminaţi era generalul Dimitri Scerbacev, comandantul armatelor ruseşti imperiale din Moldova. Atentatul a eşuat iar generalul Scerbacev a cerut sprijinul armatei romåne pentru distrugerea comandamentului bolşevic de la Socola. Cererea sa a fost aprobată de Consiliul de Miniştri aflat în refugiu la Iaşi, iar agentul lui Lenin a fost depistat de excelenţii agenţi de contraspionaj ai Armatei Regale Romåne.
Rosal a fost executat împreună cu câţiva dintre complicii săi evrei. Soldaţii ruşi răzvrătiţi şi trecuţi la bolşevism au fost dezarmaţi şi expulzaţi peste Prut de generalul Prezan. Ca represalii Troţki şi-a pus bolşevicii să jefuiască şi să terorizeze basarabenii. În aceste condiţii, la 22 decembrie 1917, Sfatul ţării a cerut intervenţia armatei romåne, iar trupele conduse de generalul Broşteanu au venit în ajutorul Sfatului ţării şi au trecut Prutul în ziua de 10 ianuarie 1918 ajungând în 13 ianuarie 1918, la Chişinău.
Troţki a acţionat şi a confiscat tezaurul românesc în aur trimis spre păstrare în Rusia anunţând ruperea relaţiilor diplomatice ale Sovietelor cu România. Cu toate acestea, la 24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării a votat în unanimitate proclamarea independenţei Republicii Moldoveneşti, iar la 27 martie 1918, se votează Unirea cu România. Proclamaţia Sfatului Ţării sună astfel: „Republica Democrată Moldovenească Basarabia, în hotarele ei dintre Prut şi Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România“.
De atunci încoace a trecut multă apă pe Prut, ruşii s-au pus călare pe Basarabia, cu sprijinul lui Hitler - în baza Acordului secret comunisto-nazist din 1939 - şi nu vor să plece de atunci nici morţi. Antonescu a fost ucis de ruşi, ca şi Ceauşescu, din acelaşi motiv. Basarabia. Rusia sovietică a dus împotriva Romåniei, chiar şi în timpul perioadei comuniste, un acerb război secret, ieşit parţial la lumină astăzi datorită unei monumentale lucrări a americanului Larry Wats, în care este descris „Războiul clandestin al blocului sovietic cu Romånia“. Colecţii de documente declasificate de Central Intelligence Agency (CIA) şi comentate de Fritz Ermarth fost ofiţer CIA şi şef al National Intelligence Council, au arătat în ce măsură efortul de control militar în cadrul Pactului de la Varşovia, exercitat de sovietici, a avut ca miză „alinierea“ cvasitotală a ţărilor subordonate, între care doar România şi-a permis să „rupă lanţul“, după acelaşi Larry Wats.
Niciun alt preşedinte român n-a mai avut în ultimii 20 de ani, de la uciderea lui Ceauşescu de către agentul Rusiei sovietice, Ion Ilici Iliescu, o atitudine atât de clară şi tranşantă faţă de problema Basarabiei cum a avut-o Traian Băsescu, şi nu doar în declaraţii.
Federaţia Rusă, moştenitoare a obsesiilor sovietice faţă de Basarabia, continuă cu obstinaţie să preia vechile teme bolşevice şi să deformeze adevărul după bunul plac în ciuda unei aparenţe deschideri către lumea democratică.
Isteria rusească - determinată de pierderea Basarabiei din ghiarele Moscovei
Adevărata miză a relaţiilor româno-ruse este Basarabia înainte de toate şi de orice. Rusia se manifestă isteric de frică să nu piardă o pârghie extrem de importantă - cum este Basarabia - ce poate reconfigura geopolitic întreaga zonă a Mării Negre, lac rusesc sau mai degrabă condominiu ruso-turc, deocamdată. Conform Strategiei naţionale de apărare a României, aprobată anul trecut, în acord cu noile cerinţe impuse de aderarea noastră la NATO, zona Basarabiei, devenită şi frontiera NATO, are semnificaţie specială. Staţionarea trupelor ruseşti în Republica Moldova, în apropierea graniţelor României, constituie o ameninţare la adresa securităţii naţionale, se arată în Strategia naţională de apărare a ţării. Se afirmă aici că „staţionarea unor trupe străine, fără acordul ţării gazdă, în apropierea graniţelor României, constituie o ameninţare la adresa securităţii naţionale şi din acest motiv ţara noastră înţelege să se implice activ în promovarea unei soluţii care să vizeze demilitarizarea regiunii, prin retragerea trupelor şi armamentelor staţionate ilegal“.
Tot în acelaşi document se specifică, la capitolul „Acţiunea externă“, că Moldova reprezintă „un caz aparte, ce beneficiază de un interes special din partea României şi de susţinere în vederea integrării în familia europeană“. Interesul aparte al României este amendat de ruşi, într-o manieră descalificantă. Moscova spumegă cu stropi la adresa şefului statului român deoarece nu-şi mai poate permite să-şi flexeze muşchii, ca pe vremuri, şi să ne ameninţe militar, odată cu intrarea noastră în NATO. România nu este Georgia, ci este stat membru al celor mai puternice alianţe politico-militare de pe mapamond, acolo unde „principul muşchetarilor“ din articolul 5 al NATO ar putea face diferenţa. Retorica deşănţată şi jignitoare a Kremlinului reflectă disperarea, mai ales în contextul rezultatelor alegerilor recente de la Chişinău, care evidenţiază micşorarea câmpului de acţiune a instrumentelor politice comuniste ale ruşilor.
Politica retrogradată asimilată mentalităţilor promovate în Războiul Rece de Rusia se dovedeşte a avea cu valenţe mai mult decât anacronice. În numai doi ani, începând cu protestele de la 6-7 aprilie 2009, Moldova s-a „reorientat“, iar Rusia a înţeles în sfârşit că drumul spre Bruxelles al basarabenilor este unul fără de întoarcere. Republica Moldova nu mai este o gubernie sovietică care poate fi reorganizată după „cum vrea muşchii“ Moscovei. Acest gând creează insomnii la Kremlin, iar posibilitatea propulsării lui Dorin Chirtoacă după modelul Băsescu, de la Primărie la Preşedinţie, a întins la maximum nervii rusoilor.
Cel mai bine au înţeles şi punctat atitudinea Rusiei nu au fost desigur lătrăii aşa zisei „prese“ platite din banii supţi de Patriciu de la KazMunai Gaz, stat fondator al CSI, ori sugagii batistelor soioase scoase din turbinca lui SOV şi Voiculescu, ci comentatorii basarabeni, dintre care merită menţionat unul dintre cei mai influenţi şi bine cotaţi ziarişti de la Chişinău, şef de şcoală jurnalistică, Constantin Tănase. Observaţiile sale amare din editorialul publicat recent în ziarul „Timpul“ de la Chişinău reprezintă o radiografie severă a bolii de care suferă încă România, ce de aici şi de dincolo de Prut: căpuşarea mass-mediei şi a zonei politice de către agenţii Moscovei.
„Băsescu singur în faţa ruşilor. Şi a românilor.“
„Băsescu este primul preşedinte român care a avut curajul să le spună ruşilor un adevăr pe care nimeni nu a îndrăznit să-l rostească. România de azi nu mai e România de ieri. Românii de azi nu mai vor să treacă Prutul, să-şi recupereze „moşia pierdută astă-vară“, indiferent de cine ar fi semnat ordinul - de Ion Antonescu, Traian Băsescu. Sau de Mihai Eminescu. Nu au luat atitudine, de parcă Declaraţia lui Băsescu nu ne-ar privi pe noi, nici politicienii de la Chişinău, nici presa de la Chişinău, mă refer la „românească“ şi aproape „unionistă“. Tace adânc, cu adânci semnificaţii, Ministerul de Externe de la Chişinău, respectând astfel tradiţionala laşitate a „diplomaţiei moldoveneşti“ de la „90 încoace.(...) Iar noi, basarabenii, naivii, credeam că numai pe la Chişinău au rămas »analişti furioşi că a dispărut Uniunea Sovietică». Aceştia foiesc şi prin România. Aceştia niciodată nu vor trece Prutul. Mai mult chiar, nu ne vor permite nici nouă să-l trecem. Acum înţelegem mai bine cu cine se confruntă Băsescu la Bucureşti, rămas singur în faţa unei Rusii imperiale agresive şi isterice, dar şi a unei Românii, condusă de o clasă politică fricoasă, bolnavă de amnezie“.
George Roncea, Madalin Necsutu